Cafea la nisip (Colectia cafelelor baute)

[GAZETAR]

Ziua în care am bãtut nucii
Adrian CIOROIANU

(iar Ceauseasca îi fãcea pe altii tîmpiti)

Bunicu-meu m-a privit atunci cu un soi de complicitate si, în timp ce eu ascundeam briceagul în buzunarul de la pantalonii pepit, mi-a spus: Peste douã zile batem nucii.

Aceste cuvinte au avut asupra mea un efect bulversant. Îl priveam pe cel care-mi dãduse aceastã mãreatã si neasteptatã veste si-as fi dorit sã pot pãtrunde mai adînc în întelesul vorbelor care-mi sunau ca o parolã, pînã la miezul în stare sã-mi ofere, prospectiv, parte din bucuria ultimã pe care o asteptam. În vara lui 1977, varã încinsã, nu cred cã am auzit ceva mai provocator. În imaginatia mea, baterea nucilor a cãpãtat contur de epopee; în zilele triste, de la sine putere scurtate, ale sfîrsitului de vacantã, acest eveniment s-a profilat la dimensiuni gigantice, ca o înfruntare a oamenilor, care eram, cu ceva mãret si tainic. Ispita a fost sãditã în mine si nu mi-a mai dat astîmpãr; fascinat în anticipare, n-am mai putut sã judec limpede. Nu cã s-ar fi asteptat cineva de la mine la asa ceva. Aveam zece ani si un briceag în formã de peste, din care iesea o limbã ascutitã la vîrf. Parc-o vãd.

"Acum citesc fragmente dintr-o carte în manuscris, în care o jurnalistã stã de vorbã cu doamna Suzana - menajera casei prezidentiale a familiei Ceausescu. Din 1960 si pînã în 1989, doamna Suzana a fost acolo, la vila din Snagov sau la cea din Primãverii, la datorie, tãcutã si eficientã. Astãzi are 81 de ani. Povesteste ce a fãcut, ce a vãzut si ce a auzit în chiar inima puterii. Istoria a trecut pe lîngã ea, si-au dat bunã ziua, si a mers fiecare mai departe."

Aveam zece ani, dar acest lucru era cu totul irelevant în acea varã în care, pe la patru dupã-amiaza, postasul venea pe bicicletã si înfigea în gardul de sîrmã împletitã si vopsitã în verde ziarul Scînteia, dupã care pleca si el mai departe - ocupat, cum credeam, sã pregãteascã editia de a doua zi. Avea pantalonii, jos, prinsi cu un ac de sigurantã - sã nu se prindã la lant. Nici mãcar nu mã întrebam de ce bunicu-meu nu citea niciodatã ziarul; faptul de a-l primi nu pãrea sã presupunã aceastã obligatie, pe care rareori o mai luam de pe umerii lui, pret de un "Fapt divers". Bunicu-meu citea cãrtile unui ceh, Borovicka (?), ce pãrea a sti lucruri foarte importante din lumea mare. Mie îmi plãcea "Faptul divers". Atîtea întîmplãri! Atîtea chestii! Si totusi, în comparatie cu tot ce citisem în acea varã, baterea anuntatã a nucilor mi se pãrea mai presus.

"De vorbã cu ziarista, doamna Suzana spune cã securistii lui Ceausescu îi cotrobãiau în rãstimp casa, îi luau sampoanele si parfumurile si se duceau cu ele la Elena C., sã o întrebe dacã nu erau furate de menajerã din vile. Nu erau furate, ci cumpãrate de la magazin. "Si?" - întreabã ziarista. "Si Ceauseasca îi fãcea tîmpiti" - spune doamna Suzana. Sã mai zicã cineva cã oamenii mãrunti nu surprind esenta istoriei."

În acea varã, surprinsesem si eu magia cifrelor, drept care, pe 7 iulie, urcasem în nuc, scos-am limba de otel si-am scris, în coaja unui brat, sapte liniutã zero sapte liniutã sapte sapte. Probabil auzisem cã cifra sapte este ceva cu totul special. Doar o datã într-un secol se potriveste atît de bine. si acum mã bucur cã în acea zi, în acel secol, m-am nimerit acolo. Si cã am avut briceagul la mine.

"Si mai spune doamna Suzana cã lui Nicolae C. îi plãcea visinata îndulcitã cu zaharinã, budinca de clãtite cu spanac, ardeii umpluti, varza cu carne, ceaiul cu lapte si ciorba de lobodã acritã cu bors. Si-i mai plãcea ceva. Ceva surprinzãtor pentru un om care se temea de moarte."

De fapt, aveam doi nuci în curte, din care unul era încã mic - asa încît, în ziua fixatã, am bãtut doar pe cel marcat, cum spuneam, de trecerea timpului.

"Lui Ceausescu si Ceauseascãi le plãcea coliva! Fãrã nici un prilej anume, mîncau colivã - din cea cu rom, lãmîie, vanilie si bombonele deasupra, plus nucã datã putin la cuptor înainte, cît sã aibã gustul mai bun."

Am bãtut nucul cu bete lungi, aruncate spre crengile din margine, unde se afla rodul. Doar cã odatã cu nucile a cãzut si magia umbroasã a verii. La final, pe cînd bunicu-meu strîngea nucile într-un sãculet de iutã, am privit în sus si am vãzut cerul. Între smaraldul frunzelor întins la pãmînt, unt verde peste-o coajã de grãdinã, si safirul agãtat printre crengi, eu i-am promis omului de lîngã mine cã vom bate nucii si la anul.

A doua zi am plecat la oras si imediat apoi a început scoala.

As vrea sã nu fiu primul care vã dã aceastã veste - dar a venit toamna, iarãsi.

[GAZETAR]

Cu ochii-n 3,14
BRUSC, DIN VIITORUL VIªINIU
AL RÃSPÎNDIRII N-A MAI RÃMAS DECÎT FIRMA, ÎNTRE O PLAJÃ DEVASTATÃ
SI MINUTELE-SECUNDELE VESELIEI

* Citesc prin statistici cã, pe plan global, cei mai multi bani se învîrt în industria divertismentului si a turismului, adicã în petrecerea timpului liber. Si uite-asa, brusc, mã pãleste o dilemã: lumea are asa de mult timp liber, încît n-are pe ce da banii, sau are asa de multi bani, încît nu stie cum sã-si omoare timpul? Am zis. (M. V.)

* Neobosita întoarcere a lumii pe dos. Seful unei delegatii din China aflate în vizitã de lucru în Franta îl întreabã pe primarul comunist din localitatea Saint-Denis: "Ce viitor are comunismul în Europa?". (R. C.)

* Englezul George Valentin, de 20 de ani, este acuzat cã ar fi comis trei violuri, ar fi jefuit douã case si ar fi agresat un politist - totul în 30 de minute (Evenimentul zilei, 14 septembrie a.c.). Doar cu cinci ani sã fi fost mai vîrstnic, sã fi avut un pasaport visiniu si ar fi putut deveni parlamentar, undeva în Est. (A. C.)

* "Noi ajutãm revistele slabe, care nu au posibilitãti", explicã ministrul Rãzvan Theodorescu sprijinul acordat de Ministerul Culturii si Cultelor revistelor Contemporanul si Literatorul (Evenimentul zilei, 12 septembrie 2004). Apoi dezvoltã ideea: "Noi încercãm sã-i ajutãm pe cei care, desi buni, au mai putinã rãspîndire". Si pentru cã, de ani de zile, ajutorul dat nu reuseste decît sã-i îngrase pe directorii revistelor slabe, fãrã nici o eficientã pentru rãspîndirea lor, n-ar fi mai cinstit ca banii sã fie dati direct ca ajutor social directorilor celor douã publicatii? (M. B.)

* Sãptãmîna trecutã, plimbîndu-mã cu niste prieteni prin Cotroceni, ne-am oprit la o "cofetãrie" de pe str. Carol Davila. Pun cuvîntul între ghilimele pentru cã - dupã cum ne-a explicat, jenat, chiar vînzãtorul - din el n-a rãmas decît firma! (Si chiar ne era poftã de un cataif, o savarinã, o jofrã sau o amandinã...) Mofluzi si resemnati, am "consumat" trei sucuri si-am plecat mai departe. Problema - însã - rãmîne si e serioasã: unde sînt cofetãriile de altãdatã? Le-a interzis Asociatia Diabeticilor Anonimi? (a. l. º.)<br>
* La Mamaia, pe litoralul românesc, dupã furtunã, taifun si tornadã, sau ce-o fi fost, între o plajã devastatã si o mare neagrã, plinã de alge putrede si viermi, doi tipi plimbau un pui de leu cu ghearele tãiate, strigînd publicitar: "Fã pozã cu leutu', ultima strigare cu devalorizatu'". E drept, se pregãteste reforma monetarã, sau ce-o iesi. (S. S.)

* La Berlin, nu prea ai cum sã întîrzii. Mijloacele de transport în comun functioneazã foarte bine, iar ceasurile de la metrou indicã minutele-secundele pînã la urmãtorul tren, nu minutele-secundele ce s-au scurs de la plecarea ultimului tren din statie. Nu stiu cum se face cã exact în acest oras e la modã sã întîrzii. Fix 5 minute, nu mai mult, nu mai puþin. Cicã asa e cool! Credeti-mã, ca sã fii la modã, trebuie sã te strãduiesti! (M. M.)

* Cine spune cã, la noi, feminismul nu e decît purã teorie fãrã acoperire nu a fost la
întreprinderea "Industria Iutei", de pe strada Veseliei si nu a vorbit cu reprezentantele sindicatului de acolo. Una dintre doamnele de la "Desfacere" ne-a dezvãluit cã, dupã '89, sotul o ajutã în toate si, mai mult de atît, si fiul a fost educat în acelasi spirit: acesta spalã si gãteste, în timp ce fata lucreazã cîte 10 ore pe zi. (I. P.)


ÎN EVALUAREA BIJUTERIILOR COMUNISMULUI, PATRU SULURI DE HÎRTIE IGIENICÃ TE PREDISPUN LA O LEPÃDARE TITANICÃ<br>
* "Picioarele lui Heidi Klum valoreazã fix 1,96 milioane de dolari, conform unei evaluãri fãcute de o casã de licitaþii britanicã specializatã în evaluarea bijuteriilor. Criteriile luate în calcul de evaluatorul casei au fost lungimea si forma picioarelor, precum si raritatea si valoarea comercialã" - ne spune Evenimentul zilei. Deci, dacã reusesc sã strîng 980.000 $, pot sã-mi cumpãr si eu un picior. Nu cred cã voi putea sã-l port la gît, pe post de medalion, dar îmi închipui cã ar da foarte bine, ca bibelou, pe noptiera mea. (C. P.-B.)

* Nu stiu la alþii cum este, dar eu unu' am rãmas cu douã chestii din articolul ãla nervos al lui Tudor Cãlin Zarojanu din Dilema veche trecutã ("Noul Comunism vine dinspre Occident"): 1) munca este o chestie nasoalã si comunistã, care nu se stie de ce nu a dispãrut dupã 1989, cã doar de-aia am fãcut noi revolutia; 2) fiecare om se naste de la Dumnezeu si de la naturã cu dreptul inalienabil de a-i afuma pe altii cu tigara sa, iar cine nu se lasã afumat sigur e comunist. (C. G.)

* În Piata Amzei, o femeie trecutã de mult de a doua tinerete, cocosatã de douã sacose (într-una, roz si impudice, surîdeau vreo patru suluri de hîrtie igienicã), cu un tricou lãlîu pe care scria: "Mais moi, je t'aime"... Mi s-a pãrut cel mai trist tricou vãzut vreodatã. (a. l. º.)<br>
* Pe 11 septembrie, pe TVR 1, Petre Roman a continuat-o - cu aceeasi graþie - pe Simona Vãrzaru (Urania) în atît de gingasul domeniu al gafelor: mai întîi ne-a asigurat cã, date fiind relatiile "întelepte" dintre România si "tãrile arabe" (stabilite nu de azi-ieri, ci "de demult"), tara noastrã nu are a se teme de atacuri teroriste...; apoi a asigurat (probabil, prin intermediul TVR 1, respectivele "tãri arabe") cã Islamul este o "religie foarte modernã, mai modernã chiar decît crestinismul"! Te-ai gîndi cã, totusi, atîtia ani petrecuti în politicã - cu sau fãrã pulovãr - te predispun la putinã prudentã... (a. l. s.)

* "Un avion Airbus a fost botezat la Bucuresti de cãtre ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, dupã toate regulile unei slujbe de botez" - ne spune o stire pozitivã a Focus-ului de pe Prima TV, în timp ce ne sînt arãtate imagini cu Mitrea si cu un popã care aghezmuieste avionul. Trebuie sã întelegem cã Mitrea i-a fost nas si, asa cum se cere, s-a lepãdat de Satana, în numele avionului. Iar avionul si-a cîstigat, astfel, mîntuirea. Mai greu va fi cînd va veni vremea ca monstrul de metal sã se spovedeascã. Nu cred cã va reusi sã intre sub patrafirul preotului. Dar, mai stii? (C. P.-B.)

* La jumãtatea secolului al XIX-lea a fost îndreptat, cu sprijinul Comisiei Europene a Dunãrii, canalul Sulina, pentru a fi mai usor navigabil. Lucrarea a fost titanicã si e folositoare, asa cum se vede, si dupã 150 de ani. Un alt canal Dunãre-Marea Neagrã a fost aniversat zilele acestea. Început în anii '50 cu muncã fortatã si încheiat acum 20 de ani cu muncã "patrioticã", supranumit de Nicu Ceausescu "santu' lu' tata", canalul e o lucrare la fel de titanicã si, asa cum se vede si astãzi, complet nefolositoare. Un al treilea canal, tot Dunãre-Marea Neagrã, a fost inaugurat zilele trecute de ucraineni... A înnebunit lupu'. (A. M.)


A SE EVITA
CONTACTUL CU LOZINCA
"SÃ FIE INTERZISÃ
ABERATIA COERENTÃ!"

* Mircea Badea a revenit pe Antena 1 unde face un fel de revistã a presei. Scãlîmbãieli indignate si poante habarniste. A se evita contactul cu Antena 1 în jur de miezul noptii. (C. G.)

* Montajul zilei: tocmai cînd vedeam la TV5 cum se trãieste la New York sub lozinca oficialitãtilor competente: "Pregãtiti-vã pentru tot ce-i mai rãu!", un amic din Drumul Taberei m-a sunat, nu mai putin anxios: "Mãi, fratele meu, nu mai vreau sã stiu de tine dacã nu scrii cã cu Nationala asta a lui Iordãnescu nu ne calificãm în veci la Mondiale!". (R. C.)

* A trebuit sã ajungã Arnold Schwarzenegger guvernator pentru ca în California sã fie interzisã necrofilia (bbc.uk.com, 13 septembrie a.c.). La cîte cadavre a lãsat în spate prin filme, ni se pare o palidã reparatiune. (A. C.)

* În piatã, pe o tarabã, o mostrã a ravagiilor produse de aberatia academicã â: "PEPENI PE ÂNCERCATE". (D. S.)

* În sfîrsit, o veste coerentã. Ziarul financiar anunta, luni 13, pe a-ntîia, cã "producãtorul turc de electronice si electrocasnice Arcelik va lansa în România televizoare sub marca Arctic, pe care a cumpãrat-o în 2002, odatã cu fabrica de frigidere de la Gãesti". Cum ar fi spus Groucho Marx, de acum pînã si un copilas va întelege de ce, privind la atîtea telejurnale si stiri de la orele 17, ne ia cu frig si ni se congeleazã sîngele în vine. Confundarea unui televizor cu un frigider devine, iertati-mã, un calambur al obiectelor. (R. C.)

Cu ochii-n 3,14

[GAZETAR]

INVIDIA
ANDREI CORNEA

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.
Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Mégane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Gabriel Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte pop..ara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomarasvamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, gagici. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsul. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia...

[Gazetar]

Duminicã la ora opt
Andrei MANOLESCU
libertatea de impresie


Ne-am obiºnuit cu tot felul de cerºetori. De la copii de cîþiva ani pînã la bãtrîni decrepiþi ºi chiar oameni în plinã putere. Orbi, ciungi, ologi, arºi, buboºi, oligofreni sau prefãcuþi. Îmbrãcaþi normal, în zdrenþe sau în pijamale. Femei, bãrbaþi ºi hermafrodiþi. Cu crucea în mînã sau cu tãbliþe agãþate de gît pe care scrie cã au SIDA sau TBC. Pensia ºi orfelinatul, cei ºapte fraþi sau cei ºapte copilaºi de acasã sînt deja poezii ultracunoscute.
Am vãzut ºi "Filantropica" de unde ne-am fãcut o idee despre cum ar putea arãta lumea din spatele lor. Indivizi fãrã scrupule care-ºi fac afacerile pe seama unor asemenea nenorociþi. ªtim ºi cum se cerºeºte în Occident (sau mai bine zis, cum se cerºea, pînã cînd au dat nãvalã esticii cu obiceiurile lor). Acolo fiecare încearcã sã atragã atenþia prin ceva cît mai nostim sau mai ºocant, fãrã însã a oripila. Nimeni nu-ºi aratã defectele fizice. Cerºetorii cîntã, danseazã, fac pe statuile, fac jonglerii, iar unii se dovedesc a fi adevãraþi artiºti. Am aflat dintr-un studiu cã în þãrile ortodoxe lumea nu prea are încredere în instituþii ºi preferã sã dea banii sau hranã direct în mîna cerºetorului mai degrabã decît unor organizaþii de caritate. Despre acestea oamenii nu au niciodatã certitudinea cã folosesc banii aºa cum pretind. În þãrile<br> . catolice sau protestante se pare cã e invers, oamenii fiind mai înclinaþi sã dea bani unor astfel de organizaþii decît indivizilor care cerºesc pe stradã, fie ºi în forme elegante.

Eu însumi ºtiam toate astea într-o dimineaþã însoritã de duminicã, la ora opt, în portul Tulcea, cînd un ins îmbrãcat sãrãcãcios, dar curat (într-un costum maro), slab ºi cu ochelari groºi, în dosul cãrora se zãreau ochii albaºtri, s-a oprit în faþa mea aproape în poziþie de drepþi ºi s-a prezentat: "Domnule, mã numesc Grigore Bãdoiu, am fost marinar de cursã lungã ºi am o mare rugãminte la dumneavoastrã". Era cît pe ce sã trec mai departe cu vreo scuzã oarecare aruncatã din colþul gurii. Dar a venit ºi ultima frazã: "Vã rog sã-mi daþi ºi mie opt mii de lei pentru ca sã-i beau"... În momentul acela am simþit cã-l îndrãgesc. I-am dat zece mii ºi-mi pare rãu cã n-a fost mai mult. Dacã aº fi avut timp, mai cã aº fi mers cu el într-o cîrciumã din port (toate deschise dimineaþa) sã-i ascult poveºtile de pe mãrile albastre, de care sînt sigur cã mintea îi era plinã. Omul a mulþumit ºi s-a îndepãrtat demn ºi mulþumit cãtre instituþia fericirii lui.

[Cãtãlin Bugean]

Mircea Cartarescu

CATEVA MOTIVE PENTRU CARE IUBIM FEMEILE

Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.
Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele.
Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate.
Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc.
Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta.
Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles.
Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.
Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite.
Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, f..tese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.

[Cãtãlin Bugean]

Robotul din vene
Chinezii au anuntat crearea unui nou robot microscopic ce poate naviga prin venele omului pentru a curata arterele si a transporta medicamente într-o anumita parte din organism. Aparatul este lung de 3 mm si a fost inventat de experti ai Academiei de Stiinta din Beijing, sub coordonarea profesorului Teo Mei. "Speram sa putem realiza în viitorul apropiat un robot de doar 0,1 mm sau chiar mai mic, cu ajutorul nanotehnologiei" a explicat acesta.
Minuscula masinarie este controlata printr-o telecomanda si este conceputa dintr-un aliaj care reactioneaza la actiunea unui câmp magnetic extern, deplasându-se cu ajutorul unor aripioare ca de peste.

[Cãtãlin Bugean]

Taxa pe batut nevasta
Parlamentul suedez studiaza un proiect de lege care instituie o taxa împotriva violentei familiale. Initiativa este sustinuta de Partidul Stângii si urmareste nu neaparat determinarea barbatilor sa nu-si mai altoiasca nevestele, ci acoperirea costurilor sociale ridicate pe care le presupune un astfel de caz. "Întreaga societate trebuie sa înteleaga ca violenta împotriva femeilor este o problema în aceasta tara, o problema care face gaura în buget. Se impune o discutie la nivel national referitor la cât de responsabili sunt barbatii nostri" a explicat Gudrun Schyman, unul dintre autorii proiectului.
Suedia este tara cu cele mai mari taxe si impozite din Uniunea Europeana, dar totodata si statul cu cel mai bun sistem de asigurari sociale. În plus, un studiu realizat în ultimii ani arata ca discriminarea fata de femei este în statul nordic comparabila cu cea din Afganistan, în perioada talibanilor.

[Cãtãlin Bugean]

Sexul în cafenea, legal

A face sex în toaleta unei cafenele nu constituie o abatere de la lege, cel putin asa a decis judecatorul unui tribunal din Como, respingând plângerea unui proprietar de local, care a cerut o pedeapsa cu închisoarea pentru un cuplu de turisti elvetieni, surprins în timp ce se iubea de mama focului în closet. Reclamantul a vrut ca barbatul sa primeasca sase luni de detentie, iar femeia cinci luni, însa judecatorul Luciano Storaci a hotarât ca perechea nu este vinovata de indecenta, întrucât usa toaletei era închisa înainte ca patronul sa dea buzna peste ea. Enervat ca a fost întrerupt în mijlocul partidei de amor, barbatul a distrus încuietoarea usii, motiv pentru care tribunalul l-a amendat cu 200 de euro. "Daca proprietarul cafenelei mi-ar fi dat timp sa ma îmbrac, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat" a marturisit femeia.

Oare asa or proceda si judecatorii de pi la noi? ;D

[Cãtãlin Bugean]

Top-ul filmelor saptamânii la box-office-ul american: rechinii au ajuns în vârf

Un film de desene animate intitulat "Povestea rechinului" a facut senzatie în week-end la box-office-ul american, având încasari de aproape 50 milioane de dolari - un record pentru luna octombrie. Precedenta performata fusese stabilita de horror-ul "Scary Movie 3", care adunase 48 milioane de dolari în 2003. Productia, în care vocile personajelor sunt furnizate de staruri precum Will Smith, Robert De Niro, Renee Zellwegger sau Angelina Jolie, abunda în melodii hip-hop, cântate de Missy Elliott, Ludacris si Christina Aguilera. Specialistii estimeaza ca filmul are toate sansele sa depaseasca încasarile totale obtinute de cel mai de succes film animat din istorie, "Shrek" - 650 milioane de dolari.
Pe locul secund în top-ul saptamânii s-a situat o alta premiera, "Treapta 49", o poveste despre eroismul pompierilor new-yorkezi la 11 septembrie 2001. În rolurile principale se regasesc John Travolta si Joaquin Phoenix.

Locul Pozitia precedenta Titlul filmului (original) Încasari 1-3 octombrie
1 film nou Shark Tale 49,1 milioane de dolari
2 film nou Ladder 49 22,8
3 1 The Forgotten 12,0
4 2 Sky Captain and the World of
Tomorrow 3,4
5 3 Mr. 3000 2,6
6 film nou Woman Thou Art Loosed 2,5
7 8 Shaun of the Dead 2,4
8 4 Resident Evil: Apocalypse 2,3
9 4 First Daughter 2,1
10 6 Cellular 2,0

[Cãtãlin Bugean]

Translator vocal

O companie japoneza a creat un dispozitiv capabil sa traduca vocal o conversatie între un vorbitor de limba nipona si un altul de engleza. Firma NEC, specializata în produse electronice, a conceput aparatul cu ajutorul unui software care recunoaste vocea si o converteste într-un text, precum si a unui program de traducere dintr-o limba în alta si invers, dupa care mesajul este comunicat printr-o voce produsa de un sintetizator. Întregul proces dureaza circa o secunda.
Autorul inventiei este cercetatorul Akitoshi Okumura, care a anuntat ca translatorul va fi disponibil pentru început doar în Japonia, fiindu-le destinat turistilor si oamenilor de afaceri care calatoresc în tari unde se vorbeste engleza. Expertii de la NEC lucreaza însa la un aparat similar care sa traduca din japoneza în chineza si viceversa, iar în timp optiunile pot fi extinse. Okumura a aratat însa ca translatorul necesita unele îmbunatatiri, în special pentru a putea distinge o voce de zgomotul de fond si pentru a recunoaste accentele diferite.

Si la noi pe cand un translator din ro in tiganeste?
Bafto delo delo

[Cãtãlin Bugean]

Politia Rutiera din Craiova a ramas fara gard
Constructorii au darimat vechea imprejmuire, apoi au „uitat“ sa vina pentru a ridica alta noua


de Adrian DINU

Sediul Biroului Politiei Rutiere din Craiova, din strada Cimpia Islaz, a ramas de mai bine de o saptamina fara gard si fara porti.
Citiva baieti zdraveni imbracati in salopete au venit intr-o dimineata - „inarmati“ cu ciocane, rangi, tirnacoape si chiar un pichamar - si s-au pus pe darimat gardul Politiei Rutiere.
N-a fost nevoie de prea mult efort, pentru ca imprejmuirea oricum statea sa cada.
Ideea conducerii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Dolj a fost sa construiasca un gard nou, ba chiar si niste porti sanatoase. Materiale, slava Domnului, erau, pentru ca politistii de la Circulatie s-au descurcat si au facut rost de cele necesare, in baza unei sponsorizari. Cu forta de munca insa...

„De ce vreti sa stiti care este firma cu care am incheiat contractul?“
Pentru lucrarea propriu-zisa, IJP Dolj a incheiat un contract cu o firma de constructii din Craiova. Firma ai carei muncitori s-au cam facut nevazuti dupa ce au pus la pamint gardul de la Rutiera. O vreme, agentii de circulatie au imprejmuit zona plina de caramizi sparte cu banda galbena din dotare, pe care sta inscriptionat „Atentie, accident!“. Apoi au luat banda de plastic ce le tinea loc de gard, pentru ca au avut nevoie de ea in alta parte. Pe muncitorii care trebuia sa ridice gardul, insa, ia-i de unde nu-s. Intre timp, iarna bate la usa, iar politistii de la Circulatie se tem ca abia la primavara vor avea si ei o imprejmuire, ca orice alta institutie. Am incercat sa aflam ce firma a lasat Politia Rutiera craioveana fara gard, cel putin pina acum, iar asta in baza unui contract incheiat cu IJP Dolj. Comisarul-sef Radu Popescu, seful Serviciului Logistica din cadrul IJP Dolj, nu-si aducea insa aminte cum se numeste societatea platita din bani publici sa construiasca gardul: „Nu stiu precis cum se numeste firma cu pricina, pentru ca nu i-am retinut numele. Dar de ce va intereseaza despre ce firma este vorba, de ce vreti sa stiti neaparat care este firma cu care am incheiat contractul?“. Fara comentarii...

GDS

[Florian Ciobanu]

VEDETE/Cezar PAUL-BÃDESCU

Le admirãm, le adorãm, le invidiem, ne uitãm cu jind la bogãtia lor, la frumusetea lor, la viata lor fericitã.
Unii - ne zicem - au noroc cu carul: aratã perfect, sînt spirituali, au succes si multi bani. Ne uitãm la vedete de jos, de la baza soclului pe care sînt cocotate în pozitii eroice, aplaudate de toatã lumea, si încercãm sã copiem modul lor de a fi, sã vorbim, sã arãtãm si sã actionãm ca ele.
Avem impresia cã asta ne va contamina si pe noi cu ceva din conditia lor de supraoameni, din gloria si bogãtia lor. În acelasi timp, ne ofticãm cã, oricîte eforturi am face si oricît de mult ne-am strãdui sã le copiem, viaþa noastrã e în continuare fãrã sare si piper, cã nu avem abdomenul mai suplu si pectoralii mai vînjosi, cã sotia sau iubita nu aratã ca soþiile sau iubitele lor.

În România, singura fabricã veritabilã de vedete este televiziunea. În alte pãrti, mai existã Hollywood sau Broadway. Acolo vedetele sînt recrutate si din lumea filmului, a muzicii sau a teatrului. Ba, mai mult, si unii scriitori de succes pot deveni vedete.
La noi, industria filmului nu existã, teatrul nu este deloc un fenomen de masã, iar scriitorii sînt, în realitate, doar niste ilustri necunoscuþi (or fi ei iluºtri, valorosi si talentaþi, dar pentru popor, de la omul simplu, pînã la candidatul la preºedinþie, ei sînt doar niste necunoscuþi). <br>Singura în stare sã ridice statui de poleialã este televiziunea.
Problema e cã, dacã filmul sau teatrul vînd în mod declarat fictiune, televiziunea se bate cu pumnul în piept cã ne oferã realitate purã. Lasã cã, oricum, noi sîntem tentati sã luãm orice drept realitate si sã visãm cã si noi am putea face, cîndva, ca nu stiu ce Rambo sau Greu de ucis. Ce sã mai vorbim de situatia în care sîntem asigurati cã acesta e adevãrul, adicã acela pe care ni-l transmit ei prin tubul catodic? Sîntem victime sigure...

În realitate, vedetele nu sînt oameni. Normal cã nu putem sã arãtãm si sã ajungem ca ei, pentru cã lupta este inegalã. Noi avem de partea noastrã viata realã, pe care trebuie s-o domesticim, ei lucreazã cu o aparaturã performantã, gata domesticitã.
Vedetele nu sînt oameni, pentru cã, pur si simplu, sînt rezultatele unui angrenaj care produce iluzii. Nu sînt oameni reali si nu existã asa frumosi si destepti, cum îi vedem, decît pe sticlã. Toate personajele pe care le admirãm la televizor sînt atent machiate si cosmetizate pentru întîlnirea cu publicul; cutare vedetã este filmatã în asa fel încît sã nu se vadã cît de scundã este, alta intrã în cadru numai de la brîu în sus sã nu se vadã ce fund mare are, alteia i se sopteste totul în cascã, în asa fel încît sã parã inteligentã si spiritualã. Si astfel se construieste omul perfect. În spatele fiecãrei vedete stã o întreagã echipã care are grijã ca noi sã fim mintiti cît mai bine, cît mai profesionist.

De fapt, vedetele sînt doar niºte produse. Niste produse fãcute sã vîndã alte produse. Televiziunea se sulemeneste atîta, ca o cocotã de lux, cu emisiunile si cu vedetele ei cu tot, ca sã fie admiratã si doritã de noi, telespectatorii. Si, astfel, în sosul acesta dupã care ne lasã gura apã, sã ne fie vîrîte pe gît reclame, cît mai multe reclame (cu cît mai multe, cu atît mai bine pentru televiziune). Iar reclamele ne conving sã cumpãrãm produse, de data aceasta din lumea realã. Vedetele sînt, deci, unul dintre ambalajele sclipitoare pentru detergenþi, beri, sucuri, cafele, aparate electrocasnice, tampoane, ciocolate, ºampoane, iaurturi sau pamperºi.<br>
Un amic care a fost la specializare în redactia unei celebre reviste pariziene îmi povestea cum sînt realizate mîncãrurile ale cãror poze sînt date în revistã, alãturi de reþete. Folosindu-se din belsug aracet, plastic si tot felul de lacuri si geluri necomestibile. Vã închipuiti disperarea gospodinei care, oricît de priceputã ar fi si oricît de strict ar respecta reteta publicatã, tot nu reuseste sã facã o mîncare care sã arate atît de bine ca aceea din pozã. Asa e si cu vedetele pe care le vedem la televizor. Oricît de apetisante par, ele sînt, de fapt, fãcute din aracet, plastic si geluri necomestibile.

[GAZETAR]

BRANDING/LUCIAN MANDRUTA

diagnostic nu tratament

Tot mai multi români cad victime teoriei si practicii brand-ului.
Deja sute de mii de compatrioti au început sã se uite pe etichetã înainte de a se uita în oglindã. Alte milioane se zgîiesc la ei cu invidie. Nu pentru cã scaunul din Dacie ar fi mai tare decît cel din BMW (de fapt, e invers), ci pentru cã vraja numelui le-a luat mintile, în pregãtirea atacului final asupra portofelului.

În vremea asta, industria brand-ului scoate fum (si aere...) pe toate cosurile. Sefi de marketing sireti ne îndeasã pe gît nu produse, ci senzatii. Nu obiecte, ci icons. Nu avantaje sau tehnologie, ci statut. În sfîrsit, nu o viatã mai (neapãrat mai) bunã, ci una mai plinã de ea.

Tocmai pentru a preveni un colaps naþional si o alunecare definitivã în hãul tapetat cu nume al societãtii de consum, am decis sã vã punem la dispozitie un mic ghid de diagnostic. Unul care sã ne permitã sã stim din timp dacã sîntem bolnavi de branditã si sã cerem cel mai apropiat ajutor calificat (vom reveni cu adresa clinicii în numãrul urmãtor al Dilemei vechi).
Asadar, iatã care sînt semnele branding-ului:

* vrei sã cumperi, dar nu stii de ce. Te duci la magazin cu un nume, nu o nevoie. Nu vrei sãpun, vrei avantajul Dove sau aroma Palmolive.

* vrei sã-i semeni, dar nu stii cine e. Cum îl cheamã pe tipul din reclama de la Marlboro? Are nevastã, copii, mai trãieste? (Stiu rãspunsul, dar nu vi-l zic, sã nu stricãm atmosfera). Oricum nu conteazã. Important e sã ai geaca lui de piele, în aºteptarea calului.

* îti place cum aratã produsul, nu ce face. Eu personal sînt mort dupã un fier de cãlcat cu postament cît jumãtate din biroul meu. L-am vãzut ieri la magazin, e ultimul model de la Tefal, cred. La ce-i foloseste hectarul acela de stativ? Nu mai conteazã. Îmi place, faceti-mi bon.
. * vrei sã-l ai, nu sã-l folosesti. Ce sã fac cu Hummer-ul acela care nici nu intrã pe uliþa mea de la þarã? Nu stiu, nici nu mi-am pus întrebarea asta. În fond, dacã cineva l-a fãcut si-l vinde asa de scump, sigur e extrem de util la ceva...

* nu încerci niciodatã. Asculti ce zice lumea. La drept vorbind, doar de-asta îl iau: sã se vorbeascã despre mine ca si cum as fi el.

* nu te gîndeºti niciodatã cînd decizi. Te uiti. Pe vremuri se spunea cã alegi cu inima. Astãzi s-ar zice cã e la fel de bun si implantul de silicon de deasupra ei.

* tu si cu brand-ul aveþi un lucru în comun: nu sînteti ca restul. Ca restul celor un milion si jumãtate de cumpãrãtori ai aceleiasi geci de blugi. E filosofia multor brand-uri de masã, însã nimeni nu vede paradoxul. Paradox? Am auzit de brand-ul ãsta - fac software, nu-i asa?

* îi compãtimesti pe ceilalti idolatri. Pe cei care si-au fãcut brand cioplit, marcã strîmbã, care si-au cusut un Dumnezeu mincinos pe buzunarul de la pantaloni. (Apropo de El: marketingul bisericesc îl pãstreazã între cele mai puternice brand-uri - nu stiu dacã înainte sau dupã Coca-Cola).

* crezi cã supusul din tine e mai puternic si mai important decît suveranul Von Brandt.
Asta îti spune de fapt si el în fiecare zi: tu esti deosebit, noi sîntem trãsnet împreunã. Asta te face sã uiti cã-ti ia mai mult din venituri decît o fãceau altãdatã seniorii feudali.

* crezi cu putere cã brand-ul e al tãu. Ceea ce ne duce la o concluzie dramaticã: marketingul afecteazã serios capacitatea de analizã si sintezã, însã îti îmbunãtãteste spectaculos rezistenta la maraton prin magazine. De fapt, goana dupã semne si mãrci ne tine ocupati pentru binele nostru. Altfel, am putea întelege si ultimul semn (666, ptiu, ucigã-l toaca!) al Zilelor de pe Urmã: de fapt, noi sîntem ai brandului.

[Florian Ciobanu]

CAT DE MICI SUNTEM:

molecularexpressions.com/primer/java/scienceopticsu/powersof10/index.html

[Florian Ciobanu]

TEROAREA MIORITICA
Vintilã MIHÃILESCU

Am fost un aventurier! Un iresponsabil... În ciuda:

- avertismentelor din toate buletinele meteo, pe toate frecventele radio si TV, cã la sfîrsitul sãptãmînii iarna va lovi din nou greu încercatul nostru popor,

- a prietenului A, care mi-a spus din sursa sigurã a socrilor sãi de la tarã cã un vecin a auzit zãpada venind,

- a avertismentelor de la brigada automoto cã ar fi mai bine sã ne þinem masinile si motocicletele în casã,<br>
- a rugãmintilor propriului meu tatã de a nu pleca cu masina taman acum,

ei bine, în ciuda tuturor acestora, am mers sîmbãta trecutã cu maºina tocmai pînã la Tîrgu Jiu.
Am plecat pe un frumos cer albastru, care ascundea în perversitatea sa seninã sîmburele terorii meteo.
În naivitatea mea, m-am bucurat de vremea bunã si drumurile mai goale decît de obicei, fãrã sã realizez pe lîngã ce am trecut, fãrã sã îmi dau seama de adevãrata gravitate a situatiei.
Doar pe drumul de întoarcere, cînd niste masini mari, cu girofar, mi-au acoperit parbrizul cu ceva care cicã nu mai e sare, am început sã am un început de revelatie: chiar e serioasã! - mi-am zis eu în barbã si am tras pe dreapta sã-mi curãt parbrizul.
M-a cuprins însã si un plãcut sentiment de liniste, de sigurantã: iatã, cineva acolo sus vegheazã, totul e sub control, uniþi, vom învinge si de data aceasta adversitãþile naturii.

Constiinþa civicã, adormitã, a pornit sã se trezeascã încet, încet în mine.
Am început sã realizez, treptat, cã împotriva poporului nostru s-a tesut, în ultima vreme, o adevãratã axã a Rãului: formatiunea de terorism geodezic din Vrancea s-a unit cu ONG-ul frigului din Miercurea Ciuc, finantat de iredentistii maghiari, si cu diferitele formatiuni ale vîntului ascunse în munti, ca sã destabilizeze poporul român. Si, nu întîmplãtor, actiunile coordonate ale acestora se intensificã în ajun de alegeri.

Natura întreagã, altãdatã frate cu românu', este datã peste cap. Ursii ies din pãduri si ne atacã orasele. Rîul iese din matcã si ne inundã satele, iar ramul se rupe cînd nu te astepti si cade peste pruncii nostri, omorîndu-i în cãrucior. Mioarele moldovene se pierd în ceata deasã, cele vrîncene, adulmecînd cutremure, nu mai dau lapte, iar cele ungurene cer dublã cetãþenie.
Poporul nostru, nãscut poet, nu mai este sensibil doar la poezie, ci a devenit meteo-sensibil si zace meteo-depresiv prin case, tintuit la pat de o inexplicabilã senzaþie de foame, sau iese, meteo-agresiv, pe ulite, si violeazã, furã sau omoarã.
Nesiguranta meteo-teroristã pune stãpînire pe cãminele si strãzile noastre. Iar naivitatea si iresponsabilitatea unora ca mine, care pleacã neînarmati si fãrã urmã de vigilenþã pe drumul plin de primejdii al Gorjului, nu fac decît sã înrãutãteascã situatia si sã permitã acestui terorism cu mii de feþe sã-si vadã încununatã cu succes opera sa criminalã.<br>
În ceasul al doisprezecelea si cu mintea de pe urmã a românului, care l-a salvat pe acesta de atîtea alte încercãri ale istoriei, am realizat dupã ce m-am întors de la Tîrgu Jiu cã putem învinge si de data aceasta.
Trebuie sã fim însã uniþi ºi sã ne legãm între noi printr-un pact patriotic împotriva meteo-terorismului mioritic. Doar o societate a fricii - profunde, permanente, a noastrã, a tuturor oamenilor din popor - ne poate uni si face puternici.
Iar acum este momentul cel mai potrivit sã trecem la fapte:
Desteaptã-te, asadar, românule, voteazã meteorologul de serviciu!