Ce va place in Bucuresti?

[Florian Ciobanu]

Totul sau nimic...
Cei din marketing sa faca niste analize SWOT
Hai, sa bagam la greu...

[pufica]

eu am emotzii.
la scurtele mele vizite in bucureshti am avut parte de tot felul de peripetzii, care mai de care mai colorata,
nu-mi place bucureshtiul
pe masura ce ma voi instala o sa va comunica cum se modifica aceasta perceptziune
:-)

[Bucurestii]

www.Bucurestiulvechi.ro

[Mario]

Dupa atata timp, cred ca m-am obisnuit cu toate si cu toti...la inceput imi placea viata de noapte....acum imi place sa muncesc ;D

[pufica]

mario nu se poate sa nu mai ai alta placere decat munca...haide mai cauta
:-)

[Florian Ciobanu]

Ganduri despre Bucuresti (I)
de Octavian PALER

Cred ca Bucurestiul e locul ideal pentru a intelege de ce omul de azi nu mai poate gandi in mituri.
Caci Bucurestiul are gropi, dar nu are cer. Un cer adevarat, vreau sa spun. „Cerul instelat de deasupra noastra“, la care se referea Kant, il poti vedea numai dincolo de Chitila.
In Bucuresti, cerul nu e „metafizic“, ci „meteorologic“. Il privesti doar pentru a sti daca trebuie sa-ti iei umbrela sau nu.
In noptile senine, de vara, din Lisa copilariei mele, cerul te amutea cu fastul lui misterios. Pe cand, in Bucuresti, ce zaresti daca, eventual, ridici ochii, iesind de la „Intercontinental“?
Un intuneric prozaic, fara enigme, cu stele umilite de stridenta reclamelor prin care suntem asigurati ca viata nu e un miracol, ci „o afacere“. Unamuno era de parere ca filosofia s-a nascut cand, din doi oameni, unul a privit in jos, spre lucrurile practice, pentru ca, alaturi, celalalt sa poata ridica privirea spre cer.
Ei bine, daca ne insusim acest punct de vedere, trebuie sa acceptam, implicit, ca Bucurestiul este un oras anti-filosofic. Poate, cel mai anti-filosofic din Europa, caci gropile sale te obliga sa te uiti mereu unde pui piciorul. Daca se intampla sa cedezi ispitei de a fi, o clipa, visator, cu capul in nori, te poti pomeni cu o corectie strasnica, lungit in praf sau, dupa caz, in noroi. Romantismul nu e recomandabil in Bucuresti.
Aici trebuie sa fii realist. Sau, cu un cuvant la moda, „pragmatic“.
Potrivit tuturor marturiilor istorice, Bucurestiul nu depasea, spre mijlocul secolului al XIX-lea, conditia unui targ prafos si prapadit. In al treilea deceniu din acel veac, abia se punea problema cismelelor pe malurile Dambovitei. Daca alte civilizatii s-au dezvoltat in „cetati“, in „burguri“ si in jurul lor, „urbanitatea“ noastra, in Bucuresti cel putin, nu atinge nici doua secole. Urmand, ce-i drept, un parcurs foarte accidentat. Dupa primul razboi mondial, Bucurestiul a devenit „micul Paris“; dupa al doilea razboi mondial, s-a indreptat spre „modelul Sverdlovsk“; dupa cutremurul din '77, cand a inceput dementa demolarilor, a devenit orasul cu cei mai multi caini vagabonzi, iar dupa decembrie '89 s-a vrut, parca, „micul Stambul“.
Dar exista si o altfel de „istorie“, orizontala, care, in Bucuresti ii poate indeparta si pe preoti de Dumnezeu. O „istorie“ cotidiana, alcatuita din alergatura, din injuraturi, din politica, din praf, din mitocanie, din aerul clocit, vara, cu miros de gunoaie, din oboseala, din zgomot, si, inevitabil, din filme idioate vazute seara la televizor.
Probabil, nu sunt singurul care crede ca o ploaie suna altfel intr-o padure si intr-un parc, mai ales intr-un parc cu lacuri otravite de murdaria aruncata in ele.
In trecere fie spus, nu exista, probabil, un oras mai nepotrivit pentru a ridica in el o catedrala. Aceasta catedrala - daca va fi ridicata - va constitui o dovada majora ca, azi, evlavia e teatralizata, formalizata, deci nesincera.
In Bucuresti, doar cei care stiu sa se roage rezista in credinta adevarata. Cei care au doar nostalgia rugaciunii sunt in pericol.
Norocul meu e ca, desi au trecut 67 de ani de cand am fost adus (din secolul al XVII-lea in care traia Lisa) in Bucuresti, am ramas un „metec“. E de ajuns sa aud un tipat de cocos, la amiaza, cand lumina intuneca otetarii de dincolo de zidul curtii mele, pentru ca intreaga mea educatie citadina sa se naruie.
Asa se face ca mi-ar fi greu sa spun care e „Bucurestiul meu“. Ca „metec“ ce sunt, el e pretutindeni, pe unde am amintiri, si nicaieri. Daca ar fi sa ma decid, m-as duce, oricum, cat mai departe de „epoca Basescu“ si de ostentatiile ciocoilor de azi.
Ferindu-ma de mahalaua care a invadat, de la o vreme, „centrul“, m-as duce in mahalaua autentica, unde am locuit intre 1946 si 1950, in anii studentiei.
(va urma)

[dbrom]

din momentul in care dbrom a rostit cuvantul bucuresti, existanta acestui update tematic a fost stabilita. nu mai era cale de intoarcere. la inceput parea redundanta ideea de a dedica bucurestiului o serie intreaga de texte cand, citind dbrom, nu se poate sa nu il recunosti de atatea zeci de ori.

dar una e sa scrii despre ceva si altceva e sa dedici acea scriere. acest update tematic este dedicata bucurestiului. acest update tematic a pornit de la premisa ca bucurestiul nu suporta defintii, clasificari, clisee, etichetari... premisa s-a mentinut pana la final.

indiferent de provenienta celor care au facut dbrom ce este astazi, locul de nastere al acestei pagini ramane tot bucurestiul. indiferent unde va fugi si pe unde isi va duce existenta, dbrom va fi ancorat in bucuresti. noi nu ne temem de aceasta asociere.

si multumim tuturor celorlati care simt la fel si si-au exprimat gandurile in acest pachet. acesta este bucurestiul dbrom si il acceptam. pentru ca este o bijuterie intr-o lada de gunoi, sau un rahat intr-o gramada de puf. pentru ca este lumina si intuneric. curatenie si jeg. speranta si moarte. bucurestiul este in sine o contradictie.

una care ar fi pacat sa fie explicata vreodata.

sa ne fie de dbrom si de bucuresti!

update-ul tematic bucuresti. dupa o idee de: morrigain
au scris: horM0nu, anghost, dislexica, wfoster, oli, zdupitza, lu, dezaxata

au fotografiat: anghost, horM0nu, raluca stroe

dbrom dedica acest pachet de texte si fotografii:
tuturor dbromificatilor, asociatiei metro-peeperilor, prietenilor de la ealliance, mamelor noastre, mamelor lor, mamei lui adrian nastase, lui adrian nastase, lui traian basescu, conspiratiei mondiale a vecinilor de bloc, lui edward si asociatiei culegatorilor independenti de bumbac, fratilor, romanian brain reform, celor care deseneaza zidurile si cam atat caci restul nu merita.

www.dbrom.ro/tematice/Bucuresti/b2.html

[Florian Ciobanu]

BUCURESTI
"Stiu cine sunt!!!" Mickey Rourke in Angel Heart
de Mihai DOBROVOLSCHI

M-am nascut in Ardeal, intr-o familie blanda, de oameni buni.
Am crescut printre sasi, luminat de bunicu-miu, invatat de taica-miu, incalzit de maica-mia.
Am avut noroc.
Am multi unchi, matusi, o sora, vreo douazeci de veri primari. Am trecut prin copilarie razand fericit la case viu colorate. Mi-am trait adolescenta lent, gustand fiecare clipa, citind clasici, privind oameni calmi, calzi, siguri de Dumnezeu.
Am venit in Bucuresti pentru ca nu mi-as fi iertat daca n-as fi incercat marele ring de bataie, micul Paris.
Am gasit capitala, fie-mi iertat ca pe o curva.
Tentanta, vicioasa, fardata, dar uneori murdara, nervoasa, facandu-si cruce cand te fura.
M-am culcat cu ea.
M-a imbrobodit sa gust lenea, sa ma descarc de nervi oricand am chef, sa citesc bizarerii, sa vad filme de avangarda care nu spun nimic, sa ma tocmesc, sa fiu flecar, sa fac caterinca, sa cer banii inainte.
M-a invatat ca, asa neingrijita cum e, are un suflet si poate fi iubita. Ca poti dormi noaptea, chiar daca ai facut rau ziua.
Dar nu prea mult, raul si concesiile nu trebuie sa fie extreme, nu trebuie sa exagerezi.
Altii s-au nascut in Bucuresti si ma vad fraier.
Se uita cu mila la mine si se scuza pentru sine: "daca nu-l fraieream eu pe panacot, il umfla altu'".
Eu nu sunt fraier, sunt freiherr.
Vineri am fost la Brasov. Am vazut casele din Prejmer si Harman. Curate, colorate.
Oamenii ma salutau cuviincios, fara sa ma cunoasca, iar eu ii salutam bucuros fara sa ma fortez.
Nu mi-era teama ca ma fura. Mi-am reamintit, doar privindu-le fetele senine, ca e bine sa fii bun mereu.
Concluzie:
Bucuresti este un targ magic, dar daca-r ramane singur s-ar fura pe sine, si n-ar sti ca nu e bine.
Ma duc sa beau o bere pe Gabroveni.
Servus!

[Florian Ciobanu]

CAPITAL, 6 ian. 05
Bucurestiul de acum un secol ****

Scriitorul elvetian Christian Haller a scris o carte care vorbeste despre Bucurestiul de la inceputul secolului XX, despre orasul supranumit in acele vremuri "micul Paris". Romanul se numeste "Muzica inghitita", a aparut la Editura Polirom si a fost scris dupa ce autorul a fost de cinci ori la Bucuresti, dupa 1990, la rugamintea mamei sale. Christian Haller are 61 de ani, o activitate jurnalistica sustinuta si traieste in Elvetia, la Launfenburg. "Muzica inghitita" este o rememorare a Capitalei de la inceputul secolului trecut. In paginile cartii reinvie o lume demult apusa, eleganta si cultivata. Romanul porneste de la un element autobiografic: mama lui Christian Haller, care petrecuse 15 ani in Bucuresti, la inceputul secolului XX, il roaga sa plece in Romania pentru a vedea daca acolo, peste decenii, ar mai exista si altceva in afara propriilor ei amintiri. Fiul, Christian Haller, face cinci calatorii la Bucuresti, unde incearca sa inteleaga cum a ajuns mama sa atat de fericita in Romania, in timpul sederii ei acolo. Romanul descrie stilul de viata al Bucurestiului de acum aproape un secol: moda de atunci, vestimentatia, limbajul, chiar preferintele culinare. Ajuns la Romania postcomunista, eroul romanului "Muzica inghitita" descopera un alt Bucuresti, fara parfumul de altadata. El se trezeste intr-un oras pop..at de supravietuitori ai dictaturii, unii in postura de victime sau dizidenti, altii, complici ai regimului comunist. "Muzica inghitita" surprinde o capitala cu mai multe vieti, toate palpitante, toate fermecatoare, toate cu nota lor de duiosie si cinism.

[Florian Ciobanu]

Cui îi (mai) pasã de Bucuresti?
Stela GIURGEANU


Este un oras bîrfit de toatã lumea.
Este un oras murdar.
Este un oras ridiculizat de comparatiile-cliseu ale perioadei interbelice ai cãrui locuitori sînt "mitici"-zati în continuu de cãtre stirile televizate. Nu sînt luate în serios acuzele adresate administratiei.

Este un oras îmbãtrînit înainte de vreme, un oras pentru care nimeni nu mai are nici o vorbã bunã. Un oras pe care nu-l mai privesti, iar dacã totusi o faci, o faci doar pentru a-l critica.

Proiectul Lipscani

În 2001-2002 zona Lipscani a fost scena proiectului Un Bucuresti frumos , un parteneriat între Guvernul României, Primãria Capitalei si UNDP (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare). Proiectul trebuia sã dureze trei ani si, încercînd sã combine partea socialã cu cea urbanisticã, viza reabilitarea Centrului istoric. Latura socialã privea integrarea si ajutorarea copiilor institutionalizati, cei care, împlinind vîrsta de gratie, erau nevoiti sã pãrãseascã orfelinatele; scolarizarea pe santier le-ar fi adus, dupã trei ani, o calificare la locul de muncã si o locuintã.
Pe latura urbanisticã, timp de un an, s-au refãcut cîteva strãzi si s-au renovat cîteva fatade. S-a mers pe un principiu aplicat cu succes în strãinãtate, principiul "bulgãrele de zãpadã": dacã administratia aratã interes într-o anumitã zonã, automat apar investitorii, care ar fi tras dupã ei alþii si altii.

Însã, cum marea parte a banilor trebuia sã vinã de la Guvern, finantarea nu a putut suporta decît o interventie mai mult... scenograficã (adicã doar repararea fatadelor), neputîndu-se lucra la consolidare si la reabilitarea interioarã a spatiilor. Proiectul, care trebuia sã dureze trei ani, a fost oprit dupã un an.

ONG-ul

Sediul este anticamera terasei Facultãtii de Arhitecturã, de pe care, pentru prima oarã, am vãzut frontispiciul Universitãtii.

"Încercãm, în primul rînd, sã provocãm dialogul între specialisti, sã facem conexiuni între oamenii care, desi lucreazã în aceleasi domenii, nu se cunosc. Încercãm sã punem lucrurile în miscare, aducînd problemele orasului pe agenda publicã ."

Înfiintatã în 2001, ATU (Asociatia pentru Tranzitie Urbanã) functioneazã mai mult pe bazã de voluntariat. "Ca majoritatea ONG-urilor" - îmi specificã Anca Ginavar, directorul executiv, în timp ce mã serveste cu o cafea si mã strecoarã de-a lungul unui zid, pînã spre "birou". Adicã spre o mãsutã rabatabilã cu un calculator si douã scaune. "Sediul va mai fi micsorat" - mã avertizeazã, fãcînd parcã introducerea discutiei, nimeni nu a zis cã va fi usor .

Mi se spune cã ONG-ul de pe terasã este alcãtuit dintr-un grup de urbanisti si profesionisti din domenii adiacente, care au toþi acelasi scop. Redefinirea conceptului de urbanism. Facilitarea dialogului. Identificarea si rezolvarea blocajelor din sistem. "Unul dintre motivele principale este sã fim intermediari între cetãteni si administratie, pentru cã, la momentul actual, aceasta este veriga lipsã. Cetãtenii încã nu îsi cunosc drepturile legale si obligatiile ."

Înghit gãlusca si mãrturisesc. Spun cã, de fapt, nu am habar despre drepturile pe care se presupune cã le-as avea si cã, în afarã de a nu arunca hîrtii pe jos, nu stiu ce obligatii civice as mai putea îndeplini... Aflu cã oamenii pot "si trebuie" sã se ducã la sedintele consiliului local, dar cã "pe lîngã faptul cã nu stiu, nici nu cred cã au disponibilitatea necesarã. Ca sã nu mai spun cã, pînã la urmã, este si o problemã de sãrãcie. Ei se zbat sã plãteascã întretinerea, nici nu se gîndesc sã discute despre dezvoltarea urbanã. "

Dar - insist - lãsînd la o parte grijile materiale, care ar fi pînã la urmã obligatiile civice?

"Este mai mult obligatia moralã... Oamenii trebuie sã participe la luarea deciziilor care privesc orasul în care locuiesc. Într-un fel vede lucrurile utilizatorul de zi cu zi, pensionarul care se duce la policlinicã, sau mama care îsi plimbã copilul cu cãruciorul si altfel urbanistul care probabil trimite doar un sociolog pe teren. Fiecare trebuie sã se implice pentru ameliorarea habitatului ."

Ameliorararea habitatului? Surîd amar si îmi amintesc
de vecina mea care an de an încearcã sã punã temeiul unei grãdiniþe de zarzavat si flori, pe peticul de pãmînt din faþa blocului. Vecina mea nu izbuteste pentru cã administratia sparge trotuarul pentru izolarea firelor electrice, sparge strada pentru revizia conductelor de apã... etc., etc...

Cãminele de familisti

O suprapunere de cutii jilave si negre, respirînd înspre stradã doar prin niste gãuri pe post de ferestre. Sînt ostracizate la margine de Bucuresti, ca o colonie de oameni bolnavi izolati de societate.

Pentru reabilitarea acestor clãdiri, Anca Ginavar îmi spune cã trebuie luate în considerare douã aspecte. Unul social ("dacã pentru reabilitarea construcþiei se gãseste o soluþie financiarã si tehnicã, ce te faci cu familiile care stau acolo? Unde le muti?") si unul tehnic, arhitectural-urbanistic: "Acum cîtiva ani, cred cã la Timisoara, arhitectul Serban Sturdza a fãcut o reabilitare interesantã, care însã a fost, practic, o reciclare. Dacã se schimbã functiunea, transformarea cãminului în clãdiri de birouri, de exemplu, reabilitarea e posibilã ."

Existã, bineînteles, si categoria "singura solutie e demolarea", în care cãminele "absolut sinistre " de la Autogara Militari pot intra cu succes.

Cum se poate trãi mai bine la bloc?

G.A., pensionar, îmi spune cã, dacã ai instinct de conservare, te poti adapta si traiului la bloc. Cum "ãstia nu dau cãldurã", o serie de improvizatii au început sã îsi facã aparitia (nu numai) în apartamentele de trei camere din Drumul Taberei. Problema cu cãldura si apa caldã si-a gãsit solutionarea în gãurirea zidului bãii, cel dinspre dormitor si a strecurãrii, prin gaurã, a unui furtun; furtunul fiind conectat într-o parte la calorifer, în cealaltã, legat de teava chiuvetei, asigurã cãldurã si apã caldã non-stop .

Acum cîtiva ani, ATU a initiat o anchetã printre blocurile din Capitalã. Problemele depistate nu au surprins pe nimeni. Structura. Vechimea constructiilor si a instalatiilor. Lipsa izolãrii termice (ferestre care nu se mai închid bine, pereti care pierd usor cãldura) duce, inevitabil, la ridicarea notei de platã la întretinere. Pe timpul verii, supraîncãlzirea apartamentelor de la ultimul etaj. Pe timpul iernii, agentul termic care se rãceste în tevile neizolate ale instalaþiilor...

Cu toate acestea... pe de o parte, multi dintre locatarii intervievati s-au declarat mulþumiþi de conditiile în care trãiesc, ("pentru unii, dacã scoala este aproape, metroul si piata existã si ele în vecinãtate, au apã si luminã, totul este perfect. Se multumesc cu putin. "), iar pe de alta... lipsa banilor conditioneazã neimplicarea.

Renovarea clãdirilor, amenajarea spatiilor exterioare, lucrãrile de izolare termicã... toate costã. Si costã mult. Cum, dupã revolutie, majoritatea locatarilor si-au cumpãrat apartamentele, devenind astfel proprietari, problemele care tineau de Stat s-au transferat asociatiilor de bloc, acestea fiind cele care trebuie acum sã îsi rezolve problemele si sã îsi gãseascã finantatori. "Proiectul nostru încerca sã explice oamenilor avantajele reabilitãrii, ajutîndu-i totodatã sã identifice finantatorii.
Am pus în vedere asociaþiilor de locatari programul de reabilitare termicã a Ministerului, un program prin care Ministerul finanþeazã 30% din lucrãri, în conditiile în care Asociatia de locatari vine cu restul de bani ."

Da, dar pentru a face rost de restul de bani, adicã 70% din costurile proiectului, oamenii ar fi fost nevoiti sã facã un credit ipotecar. Cum foarte multi nu au bani nici de întretinere, au cu atît mai putin sã investeascã în reabilitarea termicã a blocului, iar ideea creditului ipotecar, a girãrii cu apartamentul, a fost refuzatã din start.

...Spre sfîrsitul interviului, oftez. Pãi, bine... oamenii sînt sãraci; autoritãtile nu dau prea mare importantã... Se mai poate face ceva?

"Lucrurile nu sînt usor de schimbat - mi se rãspunde - dar cred cã oamenii au început sã îsi schimbe modul de gîndire; mizînd pe rolul de comunicator-facilitator putem spune cã aici ONG- ul nostru si-a atins obiectivele. Însã este nevoie si de un manager inteligent la cîrma Primãriei, cu o echipã care sã stie sã facã management urban, nu doar politicã si, nu în ultimul rînd, este nevoie de o societate civilã articulatã care sã vrea într-adevãr sã participe la formularea politicilor urbane ."

[Oana]

Am o rugaminte,pentru cei stabiliti in Bucuresti.Imi puteti spune si mie o discoteca/un club unde NU se asculta deloc,dar deloc ;D manele?

multam.

[Florian Ciobanu]

Buna Oana,

pai, ce sa zic...?
sa ma scarpin in scafarlie si sa spun..., ca (personal) n-am auzit niciodata manele prin cluburile de mai jos:

Planter's
Office
Nemo
Tipsy
Cuando
Fire
Club A
Cristal
Salsa
Baza militara
Bonzai
Stuf - Vama Veche

si or mai fi si altele...

[GAZETAR]

Bucureºti - un oraº cu mult potenþial""

vizita în România a temerarului arhitecturii mondiale, Ricardo BOFILL

Ricardo Bofill, arhitect spaniol prin origine, dar internaþional prin renume, cu clãdiri devenite repere arhitecturale construite în toatã lumea, a vizitat luna aceasta Universitatea de Arhitecturã ºi Urbanism "Ion Mincu", în cadrul seriei de evenimente culturale "Collage Bucharest".


Pe data de 3 iunie, Universitatea "Ion Mincu" a primit un oaspete de marcã în cel mai fastuos fel: un amfiteatru ocupat peste capacitatea normalã, atît de studenþi, cît ºi de profesori ºi arhitecþi veniþi sã vadã retrospectiva operei unui om care a servit drept model pentru numeroase generaþii de arhitecþi români.

Prezentarea de vineri seara s-a continuat a doua zi, cu o dezbatere liberã asupra stãrii actuale a Capitalei, în care arhitectul Bofill a exprimat un punct de vedere optimist, spunînd cã "Bucureºtiul este un oraº cu mult potenþial. În primul rînd, este un oraº pe plan central, la fel ca ºi Parisul, motiv pentru care dezvoltarea lui poate fi facilã ºi foarte coerentã. Problemele acestui oraº se învîrt în jurul densitãþii. Într-o astfel de aranjare urbanã, centrul trebuie sã fie cel mai consistent, un nucleu dens în jurul cãruia sã se cristalizeze restul oraºului". În clipa de faþã, zone foarte puternic pop..ate se aflã la periferii în aºa-numitele cartiere-dormitor, apãrute în preajma marilor întreprinderi, în timp ce Bucureºtiul are nevoie de o zonã centralã consistentã atît arhitectural, cît ºi din punct de vedere al pop..aþiei, în caz contrar dezvoltarea orãºeneascã, în loc de expandare fireascã tinde spre implozie. Una dintre principalele cauze pentru aceastã problemã este zona Casei Poporului ºi spaþiile adiacente acesteia, în care pot fi cu uºurinþã întreprinse acþiuni de densificare
. cu un efect garantat. Momentan, tot acest spaþiu funcþioneazã defectuos. Începînd cu Piaþa Constituþiei, care este pe de-o parte prea mare pentru a putea fi un loc public, dar în acelaºi timp prea micã pentru a acompania Casa Poporului, trecînd prin vecinãtãþile vide care au rol de amplificator, ºi ajungînd în final la însuºi obiectul adoraþiei ceauºiste - CASA, a cãrei urîþenie se trage atît din incoerenþa ei arhitecturalã, cît ºi, mai ales, din semioticã: "Personal, sînt indignat de aceastã construcþie pentru cã este forma tridimensionalã a unui regim totalitarist, a unei forme de conducere învechitã, aproape medievalã, prin simplul fapt cã toatã puterea a fost în mîinile unui singur om. Am auzit acum patru ani de concursul «Bucureºti 2000» ºi trebuie sã vã mãrturisesc cã mi s-a pãrut mai mult politic decît urbanistic, iar corect ar fi sã faceþi mai întîi politicã, ºi apoi arhitecturã". Într-o astfel de competiþie, în care se propune conversia unui simbol naþional, conotaþiile politice apar indiferent de intenþia primarã - în cazul de faþã aceea de a arãta oamenilor cã se poate construi ºi altfel - deoarece aceste construcþii sînt în primul rînd declaraþii de putere adresate pop..aþiei".

O altã problemã discutatã a fost direcþia în care se îndreaptã Bucureºtiul sau mai bine-zis lipsa de direcþie a oraºului nostru, deoarece în clipa de faþã acesta se prezintã sub aspectul unui aluat diform, care are încã avantajul de a fi flexibil, dar trebuie pus în formã. "Cel mai important lucru pentru un oraº este sã îºi descopere specificul, spiritul pe care apoi sã îl cultive pe toate planurile, nu doar architectural. Este foarte important ca un oraº sã fie modern, motiv pentru care consider cã ºi Bucureºtiul ar trebui sã se îndrepte spre Europa, dar þinînd, în acelaºi timp, cont de trecut ºi de valoarea sa de graniþã între Occident ºi Orient."

Alexandru BELENYI