Post by Sorin Opran on Aug 16, 2004 11:06:24 GMT 2
Vama Veche in sapte definitii - ce-am avut si ce-am pierdut
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Preludiul Se apropie orele de disectie discreta, la un vin fiert cu scortisoara sau la o bere blonda-domnisoara... Vine vara, fratilor, iar Vama isi asteapta prietenii! Dati-mi voie sa fiu patetica!
Oare Vama mai exista, sau mai rezista numai ca stare de spirit care se naste, zilnic, din pietrele digului din 2 Mai, din epava care s-a inmormantat singura in nisipuri?! Oare mai rezista trecerii prin sita timpurilor tulburi, pana la falezele albastre din zare, pana la digurile albe din iarna cotidiana, pana la hotarele oricarei melancolii si dincolo de ele?! Sau sunt numai amintirile noastre la mijloc, si atat?!
Vama "incomoda" - Vama de altadata nu mai exista. A fost ingropata de vie, sub modernizarile repetate. Dincolo de straturile de fard ale zidariei multicolore, dincolo de muzicile amestecate si peisajele care se schimba, de la an la an, exista totusi nisipul, cu grauntele lui mare, exista algele verzi mirositoare, cum numai in Vama mai gasesti, scoicile ciobite care iti intra in talpi si te inteapa in spinare, cand lenevesti la soare. Aceasta este Vama cea incomoda, cea care iti cere mult, dar stie sa daruiasca insutit, in schimbul unei fotografii cu tine, pe care o va pastra cu ea pana la Sfarsit... Vei supravietui in fotografia aceasta mereu acelasi, totdeauna altfel...
Vama poetica sau "perpetua amnezie sentimentala" iti mai amintesti drumul spre Vama, pe faleza? Era una din placerile pe care nu puteam sa mi le refuz... Pe-atunci n-aveam carnet si mergeam la mare cu nasul, cocotat pe un munte de bagaje, cu cortul sub cap. Luam microbuzul din Mangalia si observam, mirandu-ma degeaba, cum se adauga o mie de lei in plus la pretul biletului, in fiecare vara. Plateam si ma urcam, nu as mai fi repetat pentru nimic in lume experienta de a merge pe jos de la gara Mangalia si pana in fata la Bibi, sub un soare nemilos... De ce tocmai in fata la Bibi?! Pai... Acolo mi s-a taiat filmul, am lesinat!
Gasca noastra isi avea "cartierul general" in 2 Mai, iar soarele si apa le "gustam" in Vama. Ma simteam mare stapan peste doua universuri deodata si nu eram peste nici unul, de fapt, ci doar sclavul inchipuirilor mele...
Iar drumul era intr-adevar o minunatie... Ne trezeam la rasaritul soarelui (iti mai aduci aminte?) si porneam la drum, ca sa prindem "pole position" pe plaja, departe de larma care venea dinspre baruri - acolo erau, vorba unui prieten, sunt "locurile la strapontina" de pe plaja, acolo ajung numai intarziatii, "boierii" care se trezesc la amiaza...
Drumul dura cam o ora, insa timpul trecea repede, pe atunci... Urcam si coboram damburile de pe faleza si numaram golfurile unul cate unul, scrutand zarea: cat mai e? cat mai e? Cand ajungeam la statia meteo, stiam ca mai e foarte putin... Iar ultimele sute de metri erau mereu cele mai lungi, Vama parca se departa, pe masura ce noi ne apropiam... Parea doar un miraj, pana se zareau, la baza falezei, primele corturi, primele trupuri aramii adormite, primele barci pescaresti, abandonate pana a doua zi. imi amintesc si cum ne jucam de-a caderea in gol, cum ne rostogoleam direct in mare, ca doua bucati de cremene arse de soare. si povestea se repeta zi dupa zi aceeasi, era mica noastra "amnezie sentimentala": uitam voit, pentru a inventa altfel fiecare zi...
Vama, o "amintire imaginara" iti mai amintesti vremea in care, cat vedeai cu ochii, pe plaja cea lata nu era nici tipenie de om, in mijlocul lui iulie, ci doar ciulinii - albi, roz, rosii, mov - si vreun caine ratacit de stapan, care te tot cerceta intrebator: ce cauti tu aici, pe plaja MEA? Cainii de azi, cu maniere, sunt urmasii acestui "caine-primordial", stapan absolut intr-un regat pustiu si pustiit de soare...
Prin '92, a aparut pe plaja o dugheana din tabla, care semana teribil cu un vagon de tren taiat in bucati. Era cam pe unde sta Alinutza, de cativa ani, si vinde coliere si bratari. Sau era un pic mai la dreapta?! Nu-mi mai amintesc bine... La dugheana aceea gaseai mereu bere calda Bucegi si seminte de floarea soarelui proaspat prajite, care sunau fain cand le spargeai intre dinti si aruncai, cu un gest regal, cojile cat colo. Daca sapi adanc in nisipul amintirilor din Vama, le vei gasi si pe acestea... Sau poate nu...
in fiecare an se construia cate ceva, aparea vreo carciuma al carei nume iti suna foarte cunoscut, desi nu-l mai auzisesi niciodata. Parca o autoritate suprema le numise pe toate la fel - sau aproape - numai firma era diferita. Au intrat toate in mitologia locului, iar un veteran - dar si ultimul venit, pentru ca vestile circula repede - iti poate explica in amanunt unde se mananca bine si ieftin, unde se asculta cea mai buna muzica, unde poti iti omori timpul in mod placut, fara a te enerva ca nu mai apare chelnerul, in definitiv esti in concediu, nu te alearga nimeni, ce locuri sa eviti, in ce locuri sa revii... Amanunte oferite pe loc, langa toneta la care se vand clatite king-size, cu nume stranii, unde tocmai era sa-ti uiti amintirea cea mai frumoasa. Chiar asa de dor sa-ti fie de amintirea aceea? Poate...
Vama "la pachet" Dar la Vama Veche se intampla si lucruri neprevazute... Se intampla sa te trezesti dimineata cu politia pe cap... Dimineata e la tine, caci demult e amiaza, dar ce mai conteaza? e vacanta. Te trezesti cu politiaiul care bate amabil in fereastra casei tale de imprumut si iti comunica, pe un ton neutru, ca ai incalcat nu stiu ce regulament, nu se stie cand si de catre cine instituit: nu se pun corturi decat intr-o anumita zona, nu ai voie sa iei pietre decat dintr-un anumit loc si nu din alta parte etc. Parca au innebunit cu totii si "politia plajei" - bodyguarzi cu pretentii de "baywatch" - odata cu ei...
Cu ochii pe jumatate inchisi, aprobi tot ce spune, la gandul ca te va lasa in pace mai repede si te vei putea intoarce la ale tale. Da' de unde! Dupa lectia de bune maniere si expunerea "regulamentului intern", urmeaza AMENDA. De data asta, nu e nici o gluma! De unde si pana unde amenda... la Vama Veche?! Locul asta nu e tara nimanui, dar nici chiar asa...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Preludiul Se apropie orele de disectie discreta, la un vin fiert cu scortisoara sau la o bere blonda-domnisoara... Vine vara, fratilor, iar Vama isi asteapta prietenii! Dati-mi voie sa fiu patetica!
Oare Vama mai exista, sau mai rezista numai ca stare de spirit care se naste, zilnic, din pietrele digului din 2 Mai, din epava care s-a inmormantat singura in nisipuri?! Oare mai rezista trecerii prin sita timpurilor tulburi, pana la falezele albastre din zare, pana la digurile albe din iarna cotidiana, pana la hotarele oricarei melancolii si dincolo de ele?! Sau sunt numai amintirile noastre la mijloc, si atat?!
Vama "incomoda" - Vama de altadata nu mai exista. A fost ingropata de vie, sub modernizarile repetate. Dincolo de straturile de fard ale zidariei multicolore, dincolo de muzicile amestecate si peisajele care se schimba, de la an la an, exista totusi nisipul, cu grauntele lui mare, exista algele verzi mirositoare, cum numai in Vama mai gasesti, scoicile ciobite care iti intra in talpi si te inteapa in spinare, cand lenevesti la soare. Aceasta este Vama cea incomoda, cea care iti cere mult, dar stie sa daruiasca insutit, in schimbul unei fotografii cu tine, pe care o va pastra cu ea pana la Sfarsit... Vei supravietui in fotografia aceasta mereu acelasi, totdeauna altfel...
Vama poetica sau "perpetua amnezie sentimentala" iti mai amintesti drumul spre Vama, pe faleza? Era una din placerile pe care nu puteam sa mi le refuz... Pe-atunci n-aveam carnet si mergeam la mare cu nasul, cocotat pe un munte de bagaje, cu cortul sub cap. Luam microbuzul din Mangalia si observam, mirandu-ma degeaba, cum se adauga o mie de lei in plus la pretul biletului, in fiecare vara. Plateam si ma urcam, nu as mai fi repetat pentru nimic in lume experienta de a merge pe jos de la gara Mangalia si pana in fata la Bibi, sub un soare nemilos... De ce tocmai in fata la Bibi?! Pai... Acolo mi s-a taiat filmul, am lesinat!
Gasca noastra isi avea "cartierul general" in 2 Mai, iar soarele si apa le "gustam" in Vama. Ma simteam mare stapan peste doua universuri deodata si nu eram peste nici unul, de fapt, ci doar sclavul inchipuirilor mele...
Iar drumul era intr-adevar o minunatie... Ne trezeam la rasaritul soarelui (iti mai aduci aminte?) si porneam la drum, ca sa prindem "pole position" pe plaja, departe de larma care venea dinspre baruri - acolo erau, vorba unui prieten, sunt "locurile la strapontina" de pe plaja, acolo ajung numai intarziatii, "boierii" care se trezesc la amiaza...
Drumul dura cam o ora, insa timpul trecea repede, pe atunci... Urcam si coboram damburile de pe faleza si numaram golfurile unul cate unul, scrutand zarea: cat mai e? cat mai e? Cand ajungeam la statia meteo, stiam ca mai e foarte putin... Iar ultimele sute de metri erau mereu cele mai lungi, Vama parca se departa, pe masura ce noi ne apropiam... Parea doar un miraj, pana se zareau, la baza falezei, primele corturi, primele trupuri aramii adormite, primele barci pescaresti, abandonate pana a doua zi. imi amintesc si cum ne jucam de-a caderea in gol, cum ne rostogoleam direct in mare, ca doua bucati de cremene arse de soare. si povestea se repeta zi dupa zi aceeasi, era mica noastra "amnezie sentimentala": uitam voit, pentru a inventa altfel fiecare zi...
Vama, o "amintire imaginara" iti mai amintesti vremea in care, cat vedeai cu ochii, pe plaja cea lata nu era nici tipenie de om, in mijlocul lui iulie, ci doar ciulinii - albi, roz, rosii, mov - si vreun caine ratacit de stapan, care te tot cerceta intrebator: ce cauti tu aici, pe plaja MEA? Cainii de azi, cu maniere, sunt urmasii acestui "caine-primordial", stapan absolut intr-un regat pustiu si pustiit de soare...
Prin '92, a aparut pe plaja o dugheana din tabla, care semana teribil cu un vagon de tren taiat in bucati. Era cam pe unde sta Alinutza, de cativa ani, si vinde coliere si bratari. Sau era un pic mai la dreapta?! Nu-mi mai amintesc bine... La dugheana aceea gaseai mereu bere calda Bucegi si seminte de floarea soarelui proaspat prajite, care sunau fain cand le spargeai intre dinti si aruncai, cu un gest regal, cojile cat colo. Daca sapi adanc in nisipul amintirilor din Vama, le vei gasi si pe acestea... Sau poate nu...
in fiecare an se construia cate ceva, aparea vreo carciuma al carei nume iti suna foarte cunoscut, desi nu-l mai auzisesi niciodata. Parca o autoritate suprema le numise pe toate la fel - sau aproape - numai firma era diferita. Au intrat toate in mitologia locului, iar un veteran - dar si ultimul venit, pentru ca vestile circula repede - iti poate explica in amanunt unde se mananca bine si ieftin, unde se asculta cea mai buna muzica, unde poti iti omori timpul in mod placut, fara a te enerva ca nu mai apare chelnerul, in definitiv esti in concediu, nu te alearga nimeni, ce locuri sa eviti, in ce locuri sa revii... Amanunte oferite pe loc, langa toneta la care se vand clatite king-size, cu nume stranii, unde tocmai era sa-ti uiti amintirea cea mai frumoasa. Chiar asa de dor sa-ti fie de amintirea aceea? Poate...
Vama "la pachet" Dar la Vama Veche se intampla si lucruri neprevazute... Se intampla sa te trezesti dimineata cu politia pe cap... Dimineata e la tine, caci demult e amiaza, dar ce mai conteaza? e vacanta. Te trezesti cu politiaiul care bate amabil in fereastra casei tale de imprumut si iti comunica, pe un ton neutru, ca ai incalcat nu stiu ce regulament, nu se stie cand si de catre cine instituit: nu se pun corturi decat intr-o anumita zona, nu ai voie sa iei pietre decat dintr-un anumit loc si nu din alta parte etc. Parca au innebunit cu totii si "politia plajei" - bodyguarzi cu pretentii de "baywatch" - odata cu ei...
Cu ochii pe jumatate inchisi, aprobi tot ce spune, la gandul ca te va lasa in pace mai repede si te vei putea intoarce la ale tale. Da' de unde! Dupa lectia de bune maniere si expunerea "regulamentului intern", urmeaza AMENDA. De data asta, nu e nici o gluma! De unde si pana unde amenda... la Vama Veche?! Locul asta nu e tara nimanui, dar nici chiar asa...