|
Post by GAZETAR on Dec 7, 2006 12:43:15 GMT 2
In Piata Prefecturii Craiova 20 de lei, 90 de minute de patinaj Marian BADIRCI In Piata Prefecturii din Craiova se va putea patina pentru zece lei o ora si jumatate si cu patine proprii sau pentru 20 de lei, 90 de minute si cu patinele inchiriate. Acestea sunt tarifele pe care le preconizeaza reprezentantii Suisse Trail SRL Brasov, constructorul patinoarului din centrul Baniei. Potrivit directorului tehnic al societatii, Liviu Tautu, nu s-a stabilit inca si programul zilnic de patinaj. „Probabil ca sâmbata si duminica vom organiza serii din doua in doua ore, respectiv câte o ora si jumatate plus câte o jumatate de ora pauza, incepând de la ora 10.00, iar in celelalte zile - câte trei sau patru serii, dupa-amiaza si seara. Nu am stabilit inca un program, dar cam asa procedam si in celelalte orase in care am amplasat astfel de patinoare“, a spus directorul Tautu. El estimeaza ca patinoarul din Craiova va fi gata in cel mult o saptamâna si sustine ca detine avizul furnizorului de energie electrica pentru alimentarea instalatiei de racire. Suisse Trail SRL Brasov, societate cu capital elvetian, a inchiriat 700 de metri patrati in mijlocul Craiovei contra unei chirii de 7,5 lei/mp lunar, in urma unei licitatii la care a mai participat o firma din Ploiesti. Patinoarul ocupa numai 600 de metri, restul suprafetei urmând sa fie ocupat de instalatia de racire si accesorii, intre care cabanele cu echipament de inchiriat si, eventual, automate ale unor firme care vor obtine acord din partea Primariei Craiova.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 7, 2006 13:05:32 GMT 2
Razboaiele din Africa ingrasa imobiliarele din Bucuresti 7 Decembrie 2006 Calin Cosmaciuc, Laurentiu Mihu Generalul israelian si oamenii sai din Romania construiesc cladiri de birouri si sedii de misiuni diplomatice. "Evenimentul zilei" a prezentat ieri profilul generalului israelian Shlomo Elia, indicat drept unul dintre sefii "spionilor" din Nigeria - retea cu implicare romaneasca.Cunoscut pentru activitatea sa din Africa unde s-a aflat in preajma traficantilor de arme, Elia e activ si in Romania. Se ocupa de afaceri civile. Si-a inmultit banii in zona imobiliarelor: firma sa si oamenii din propriul cerc de afaceri au construit cladiri de birouri si sedii de ambasade. citeste mai mult: www.evz.ro/article.php?artid=283357
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 8, 2006 15:57:49 GMT 2
Mafia sub nasul EvZ
ZIUA prezinta astazi un veritabil caz de crima organizata in care actorii principali sunt proprietarii complexului "Novo Parc" in care isi are sediul trustul Ringier, din care face parte si "Evenimentul Zilei". Liviu Tudor si Grupul de la Bacau au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reusit sa-si umple conturile cu zeci de miliarde. Proprietarul sediului in care se lafaie "Evenimentul Zilei", Liviu Tudor, a fost scos in fata, in 1996, de cunoscutul Grup de la Bacau, coordonat de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Bancii Comerciale Unirea (BCU). citeste mai mult: www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-08&id=212486
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 12, 2006 12:12:56 GMT 2
Se intorc oltenii acasa Creste traficul la frontiera
Florin LOBDA
Autoritatile se asteapta ca traficul la granita sa creasca Cu mai putin de trei saptamâni inainte de intrarea in Uniunea Europeana, românii stabiliti in strainatate incep sa se intoarca in tara pentru a-si petrece Craciunul alaturi de familii.
Traficul la frontiera incepe sa creasca in aceasta perioada, de sfârsit de an. Cu toate ca se apropie data integrarii României in UE, politistii de frontiera nu trec usor peste formalitatile legate de documente. 118 cetateni români nu au putut iesi din tara, prin punctele de trecere a frontierei din judetul Dolj, de la inceputul anului. Cifra este redusa, comparativ cu anul trecut când s-a interzis iesirea pentru aproximativ 500 de români. Tranzitarea granitei nu a fost permisa de catre politistii de frontiera doljeni din cauze diferite. Astfel, cinci dintre persoanele care s-au prezentat la iesirea din tara erau date in consemn, 22 aveau nereguli in documentele de calatorie, 40 nu aveau mijloace de intretinere, o persoana era autorul unei infractiuni, iar 50 nu au indeplinit alte conditii. Referitor la strainii carora nu li s-a permis iesirea din tara, in acest an au fost inregistrate 16 cazuri, fata de 27, in anul 2005. Potrivit ultimelor date, de la inceputul anului, politistii de frontiera doljeni au desfasurat 815 actiuni specifice, dintre care 444 au fost efectuate in cooperare cu structuri din MAI si din afara acestuia, acestea fiind indreptate catre principalele forme de infractionalitate specifice zonei: migratie ilegala, contrabanda, braconaj piscicol, stupefiante, trafic international cu autoturisme furate si nu in ultimul rând ordine publica. Au fost inregistrate, in perioada mentionata, 269 de infractiuni si au fost aplicate 1.030 de contraventii, cu o valoare de peste 660 de milioane de lei.
Au iesit mai multi români
Traficul la frontiera româno-bulgara prin PTF Calafat si Bechet a cunoscut in acest an o crestere usoara, de circa 6%, respectiv 236.840 de cetateni, fata de 223.582 de persoane in 2005. In timp ce numarul total al strainilor care au tranzitat frontiera cu Bulgaria pe cele doua sensuri a fost de 122.218, in scadere cu aproximativ 13% fata de perioada similara a anului 2005 (139.807 persoane), a crescut semnificativ numarul cetatenilor români care au trecut granita. Daca in 2005 s-au inregistrat 83.775 de calatori români, in acest an numarul lor a depasit 114.000, insemnând o crestere cu aproximativ 37 de procente. Numarul mijloacelor de transport (vehicule, nave si aeronave) care au tranzitat cele doua PTF a fost 94.016, mai mic cu aproximativ 15% fata de anul trecut (111.133). Doua subunitati ale Politiei de Frontiera Dolj s-au mutat in acest an - sectorul Politiei de Frontiera Rast la Bistret si Sectorul Politiei de Frontiera Nisipeni la Ivanesti.
Pregatiri pentru 1 ianuarie 2007
O data cu apropierea datei de 1 ianuarie 2007, Politia de Frontiera Dolj si-a organizat camerele tehnice si operationale pentru implementarea Sistemului Integrat al Frontierei de Stat. „In perioada imediat urmatoare avem in vedere elaborarea unei noi dispozitii de supraveghere si control al trecerii frontierei de stat de catre IJPF pentru executarea misiunilor in conditiile necesitate de integrarea României in UE si modificarea statului juridic al frontierei de stat cu Republica Bulgaria. Nu vom neglija nici efectuarea de teste asupra lucratorilor din punctele de trecere a frontierei, privind vigilenta, respectarea metodologiilor de lucru si capacitatea de a efectua analiza riscurilor la nivel tactic pe timpul efectuarii controlului la trecerea frontierei“, a declarat seful IJPF Dolj, comisar-sef Ionisor Berceanu.
In aceasta perioada, autoritatile doljene se asteapta ca traficul la granita sa creasca de la o zi la alta. Politistii de frontiera avertizeaza ca de la 1 ianuarie 2007 nu se va renunta total la pasapoarte. Fiecare cetatean român care vrea sa intre in statele UE poate alege sa prezinte la granita fie pasaportul, fie buletinul. Mai mult, MAI recomanda românilor sa aiba la ei si pasaportul in cursul deplasarilor in strainatate, pentru a preintâmpina eventualele neplaceri in perioada necesara agentilor politiilor de frontiera din celelalte state membre pentru a se familiariza cu documentele românesti de identitate.
Calatorie doar cu buletinul
Cetatenii români pot intra doar cu buletinul, de la 1 ianuarie 2007, in toate tarile membre UE, mai putin in Suedia. Ministrul administratiei a anuntat zilele trecute ca si Cehia, si Cipru, care prevazusera initial restrictii, vor permite accesul românilor doar pe baza cartii de identitate.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 12, 2006 12:42:40 GMT 2
LG Philips LCD, cercetata de autoritatile din Coreea de Sud, Japonia si Statele Unite -- Producatorul sud-coreean de ecrane TV LG Philips LCD a anuntat, luni, ca autoritatile de reglementare a concurentei din Coreea si Japonia au initiat o investigatie asupra companiei, suspectata de practici anticoncurentiale. De asemenea, LG Philips LCD a primit o citatie din partea Departamentului de Justitie al Statelor Unite. Compania mixta, controlata de LG Electronics si Philips Electronics, a anuntat ca va coopera cu autoritatile in acest caz. "Vineri, 8 decembrie, oficialii de la Comisia Coreeana pentru Comert au vizitat birourile LG Philips LCD din Seul, Coreea, parte a investigatiilor efectuate de autoritati in cazul unui posibil comportament anticoncurential al companiei", se arata intr-un comunicat al firmei. Un purtator de cuvant al Comisiei Coreene penru Comert a refuzat sa comenteze informatiile, dar a precizat ca ancheta este derulata de Grupul de Investigatie a Cartelurilor. LG Philips a ocupat, anul trecut, pozitia de lider mondial in domeniul productiei de ecrane LCD pentru televizoare si computere. In 2006, compania a fost devansata de concurentul Samsung Electronics, care s-a aliat cu grupul japonez Sony. Grupul sud-coreean este afectat de preturile scazute, corelate cu nivelul ridicat al costurilor pe piata ecranelor TV. Analistii comenteaza ca lipsa unei baze diversificate de clienti reprezinta o justificare pentru capacitatea redusa a companiei de a influenta preturile. sursa: www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-12&id=212688&ziua=d03d59639f1e066204dae16e444c29d6
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 13, 2006 11:19:00 GMT 2
A21, afacere la cheie de Radu VINTEANU Aparut in ziua de Miercuri 13 Decembrie 2006 sursa: www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idstire=37051 • Blocul din centrul Craiovei e gata cu o întârziere de 13 ani. Pentru cine a asteptat, a meritat: apartamentele vin la jumãtate de pret A21 a devenit, în sfârsit, bloc, dupã ce timp de mai bine de 15 ani a fost santier. Preþ estimativ: 1,5 miliarde Una dintre marile construcþiile din Craiova, începute imediat dupã revolutie, a fost finalizatã abia la sfârsitul lunii trecute. Blocul 21A, din buricul orasului, ar fi trebuit dat în folosintã în urmã cu mai bine de 13 ani. La un imobil-mamut, o afacere pe mãsurã: locatarii simt miros de profit, pentru cã un apartament este evaluat de cãtre Consiliul Judetean (CJ) Dolj, proprietarul clãdirii, la aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi, cam jumãtate din valoarea pe piatã. __________________________________ Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anunþat încheierea lucrãrilor la blocul 21A, aflat în centru, în apropierea universitãtii, recunoscând, totodatã, cã a fost cel mai “chinuit” proiect pe care îl stie. Astra, arsã cu penalizãri usturãtoare “S-a construit în chinuri grele. Din punctul meu de vedere, este o rusine cum s-a lucrat la el. Au fost perioade când nu au fost fonduri pentru terminarea lucrãrilor, iar acum, când am avut bani, nu au fost constructori. Nu existã mânã de lucru. Sunt foarte mulþi plecati din þarã”, a explicat Prioteasa. Gheorghe Voicu, seful sectorului de servicii publice din cadrul CJ Dolj, spune cã firma constructoare, SC Astra SA, a fost penalizatã cu un miliard de lei vechi pentru amânarea receptiei lucrãrilor. Termenul de predare a investiþiei era stabilit pe 31 iulie, numai cã a fost decalat apoi cu cinci luni. În contractul semnat de administratia doljeanã cu constructorul este stip..atã o clauzã potrivit cãreia se percep zilnic penalizãri de întârziere de 0,1 la sutã din valoarea contractului. “Penalitãtile le vom opri din valoarea contractului. În acest an, s-au alocat nouã miliarde de lei vechi. Din acesti bani, vom opri un miliard de lei, contravaloarea penalitãtilor. Probabil cã vom ajunge cu ei în instantã”, a afirmat Gheorghe Voicu. Potrivit sefului de la servicii publice, odatã încheiate lucrãrile la A21, specialistii administraþiei urmeazã sã stabileascã pretul unui apartament. “Conform contractului, preþul apartamentelor va fi stabilit la receptionarea lucrãrilor. Cred cã apartamentele ajung la 1,5 - 1,7 miliarde de lei vechi. Eu zic cã este un preþ bun, pentru cã în zonã se vând cu 100.000 de euro”, a declarat Voicu. Lucrãrile la A21 au început în 1991, semnându-se contracte preliminarii cu beneficiarii, care au achitat un avans din pretul estimat al apartamentelor. Conform celor spuse de Voicu, o locuintã a fost evaluatã la 1,4 milioane de lei vechi. O parte dintre cei care urmau sã se mute în bloc au contractat împrumuturi CEC pentru a putea plãti, numai cã, în acelasi an, lucrãrile au fost sistate din lipsã de fonduri. “În 1991, beneficiarii, persoane fizice, au plãtit un avans din valoarea locuintelor, restul urmând a fi dat printr-un credit CEC. Numai cã din septembrie 1991 s-au sistat creditele CEC. Neavând bani, s-au sistat si lucrãrile. Dintre cele 56 de familii, doar nouã au beneficiat de credit pentru a plãti apartamentele”, a mentionat Voicu. Cine s-a grãbit s-a pãcãlitGheorghe Voicu le-a dat ieri o veste extrem de neplãcutã celor nouã care au avut proasta inspiraþie sã se împrumute la CEC în 1991 pentru a achita integral costul estimat al unei locuinte. Lor ar urma sã li se perceapã diferenta între noul pret calculat de CJ, de aproape 1,5 miliarde ROL, si ce au plãtit atunci - 1,4 milioane ROL, adicã trebuie sã dea din nou banii pe apartament, chiar dacã suma achitatã în urmã cu 15 ani, actualizatã la nivelul lui 2006, s-ar ridica la peste 600 de milioane ROL. Termen de platã: 15 aniBeneficiarii celor 56 de apartamente vor putea achita contravaloarea locuinþelor în 15 ani, în rate lunare care nu vor depãsi cinci - ºase milioane de lei vechi. Rãu-platnicii pierdDacã vor exista persoane care nu vor putea achita, desi nu cred, le vom da contravaloarea actualizatã pe care au plãtit-o ca avans, dupã care scoatem apartamentul la licitatie. De exemplu, pentru o persoanã care a achitat 1,4 milioane de lei, valoarea actualizatã se ridicã la circa 650 de milioane de lei vechi.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 22, 2006 14:26:44 GMT 2
Calatorii au luat cu asalt gara si autogara Bania, parasita de Sarbatori Rodica MITROI Aglomeratie in gara Craiova La acest sfârsit de saptamâna, gara si autogara din Banie au devenit foarte aglomerate, din cauza fluxului mare de calatori. Petrecerea Sarbatorilor de iarna in sânul familiei, alaturi de cei dragi sau cu prietenii, i-a facut pe multi oameni sa ia cu asalt gara si autogara din Banie, la sfârsitul acestei saptamâni. Fie ca au ales sa isi petreaca Sarbatorile de iarna la munte, in alte orase sau in provincie, oamenii au vrut sa se asigure din timp ca vor avea un loc in trenuri sau autobuze. Cei mai grabiti s-au dovedit studentii care, in cele mai multe cazuri, s-au trezit cu noaptea in cap, pentru a se deplasa spre destinatiile dorite. Aglomeratia este insa specifica acestei perioade a anului, cel putin asa sustin reprezentantii CFR Calatori. Pentru a asigura confortul calatorilor, toate cele sase case de distributie a biletelor functioneaza, in zilele urmatoare, alaturi de altele patru, de la agentia de voiaj. In acest fel, conducerea institutiei spera sa elimine imbulzeala, iar calatorii sa nu fie nevoiti sa stea zeci de minute la coada pentru a cumpara un bilet. „Am suplimentat si câteva trenuri pentru a asigura buna desfasurare a activitatii noastre. In aceasta categorie au fost selectate 1724 si 1725 - accelerat, Târgu Jiu - Bucuresti cu inca patru vagoane, dar si 794, 795, 797, 798 - rapid, pe ruta Craiova - Bucuresti cu inca doua vagoane“, a precizat Cornel Prodana, sef Divizie Comercial din cadrul CFR Calatori. Patronii firmelor de transport si-au sporit profitulIn ceea ce priveste gara Craiova, aceasta s-a dovedit ieri neincapatoare pentru zecile de calatori care doreau sa plece din oras. Pentru ca lucrarile de reabilitare nu au fost finalizate, oamenii au preferat sa astepte linistiti trenul pe peron, scapând astfel de forfota din sala de asteptare. „Ma duc la ai mei la Târgu Jiu. Asa fac in fiecare an de Sarbatori. Pentru ca sunt in Craiova la facultate reusesc sa ii vad doar in vacanta si de Sarbatori, asa ca o sa dau o fuga pâna la ei. In fiecare an merg cu trenul si este aglomeratie, pentru ca fiecare vrea sa se duca la cei dragi“, a spus Cristi Dimitrie, student al Facultatii de Stiinte Politice din Craiova. La doar câtiva metri de gara, nici autogara nu s-a lasat mai prejos, momindu-si clientii cu plecari spre diverse orase si sate din ora in ora. Patronii firmelor de transport se asteapta insa ca in urmatoarele zile numarul persoanelor care vor apela la serviciile lor sa creasca semnificativ. „Fluxul de calatori a crescut in special datorita elevilor si studentilor care au luat vacanta. Pentru a le asigura conditii bune am marit numarul masinilor, dar si al curselor. Situatia nu ne-a luat prin surprindere pentru ca in fiecare an ne confruntam cu aceeasi situatie“, a declarat Viorel Neagra, presedintele Asociatiilor Transportatorilor Dolj. sursa: Gazeta de Sud
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 22, 2006 14:53:45 GMT 2
Anti-Elena Udrea Ministrul Transporturilor i-a atacat dur pe regii asfaltului reuniti, sub protectia Elenei Udrea, in grupul de interese "Golden Blitz" Consortiul autohton format din firmele PA&Co Holding, Euroconstruct Trading, UMB Spedition si Comaxa SRL, care a castigat licitatia pentru construirea unui segment din viitoarea autostrada Bucuresti-Brasov, mai precis tronsonul Bucuresti - Ploiesti, a fost luat ieri in vizor de ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Radu Berceanu. citeste mai mult: www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-22&id=213267&ziua=76c558a91bfb239e2bca412643c02d3c
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 22, 2006 15:19:38 GMT 2
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 27, 2006 15:58:54 GMT 2
Oltenii au fost mai cumpatati de Sarbatori Simona TUDOR/GdS
Spitalele au dus lipsa de clienti in zilele de Craciun. Oamenii au fost mai cumpatati sau poate frigul i-a amortit, cert este ca nu s-au inregistrat prea multe evenimente neplacute, cum ar fi intoxicatiile cu bauturi alcoolice, indigestiile si alte probleme de sanatate specifice sarbatorilor.
Serviciul de garda al Spitalului de Urgenta Craiova a primit in seara de Ajun si in prima zi de Craciun doar trei petrecareti care au exagerat cu alcoolul si mai putin de zece cazuri de probleme digestive provocate de alimentatia copioasa. „Colicile renale, toxiinfectiile alimentare, sindromul ulceros si colicile abdominale inregistrau in perioada Craciunului o adevarata explozie. Anul acesta, spre surprinderea noastra, au fost chiar mai putine cazuri decât in zilele obisnuite“, a spus Dumitru Bâltac, asistent in cadrul cabinetului de interne al Unitatii de Primire Urgente.
Nici Serviciul de Ambulanta Judetean Dolj nu a avut activitate ca in alti ani. Din cele 140 de solicitari inregistrate pe 25 decembrie (aproximativ jumatate fata de o perioada de vârf), sase au fost facute pentru cazuri de intoxicatii cu alcool, iar 20 pentru diverse afectiuni provocate de excese alimentare. Pentru cei care vor dori sa-si scoata pârleala de Anul Nou, medicii au urmatoarele recomandari: fara alcool si alimente grase in exces, iar daca sufera de boli cronice sa respecte cu strictete regimul alimentar.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 27, 2006 16:00:36 GMT 2
Nebunie de Sarbatori Taxiurile si brutariile, tintele craiovenilor Rodica MITROI De Sarbatori, craiovenii au asteptat zeci de minute un taxi Taximetristii si brutarii din Banie au fost asaltati, in zilele de Craciun, de un numar extrem de mare de comenzi. Pentru ca nu au putut face fata cererilor, acestia au fost nevoiti sa refuze si clientii fideli. Perioada Sarbatorilor de iarna reprezinta pentru o parte dintre craioveni un motiv in plus de bucurie, deoarece este momentul in care isi suplimenteaza semnificativ veniturile. Si in acest an, Craciunul a adus mai multi bani ca de obicei, in special in buzunarele taximetristilor si proprietarilor de brutarii, care au fost asaltati de sutele de cereri. Chiar si in Ajun, o parte dintre acestia au fost nevoiti sa lucreze la foc continuu, pentru a putea satisface toti clientii. Oamenii nu s-au plâns, stiind ca fluxul mare de cereri va disparea o data cu trecerea Sarbatorilor. Cele câteva firme de taxiuri din Banie au facut fata cu greu comenzilor, telefoanele de la dispecerat sunând tot timpul. Pentru ca numarul taxiurilor a scazut semnificativ, clientii au fost nevoiti sa stea zeci de minute pâna sa aiba norocul sa prinda o masina libera. Pe de alta parte, taximetristii sustineau ca erau frânti de oboseala, neavând nici un moment liber, insa retrâgându-se de pe traseu cu buzunarele pline. „Am preferat sa lucrez in noaptea de Craciun, pentru ca stiu, din anii trecuti, ca faci bani frumusei. Mi-am scos aproape 700.000 numai partea mea, plus 600.000 pentru proprietarul masinii. Cred ca o sa lucrez si de Anul Nou, pentru ca si atunci cererea este extrem de mare“, a spus Fane Vasile, taximetrist. Brutarii si-au trimis clientii acasa, cu plasele goale Cu aceeasi aglomeratie s-au confruntat si proprietarii brutariilor din Banie. Pe lânga comenzile zilnice de pâine, care au crescut aproape de cinci ori, acestia au mai fost solicitati si cu comenzi pentru colaci. Vrând sa se asigure ca nu vor ramâne fara pâine de Sarbatori, craiovenii si-au facut provizii pentru câteva zile. Din acest motiv, chiar in ziua de Ajun cozile la brutarii erau destul de mari, in timp ce proprietarii acestora isi rugau clientii sa nu mai astepte pentru ca nu mai aveau timp sa coaca nici o pâine in plus. „O sa fac Craciunul la parinti, la tara, si m-au rugat sa le iau si lor colacei ca sa poata imparti. Azi (duminica - n.r.) m-am dus de doua ori numai la un magazin de pâine si mi-au zis sa vin mai târziu, sa vada daca ma pot ajuta. Din câte am inteles, comenzile s-au facut chiar cu doua saptamâni inainte. Nu am ce face decât sa stau o ora - doua, poate cumpar si eu ce vreau“, a spus Ileana Cristea, cumparator. Desi intelegeau situatia, proprietarii brutariilor sustineau ca nu au alta solutie decât sa isi trimita clientii intârziati acasa cu plasele goale. Acestia se asteapta ca si in zilele din apropierea Anului Nou nebunia cumparaturilor sa continue. „Nu am avut ce sa le facem daca s-au trezit in al douasprezecelea ceas. Nu puteam sa ne tinem angajatii sa lucreze toata noaptea de Ajun, asa ca am fost nevoiti sa refuzam foarte multe comenzi“, a precizat proprietarul unui brutarii.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 27, 2006 16:01:43 GMT 2
Craiovenii, in bezna inainte de Craciun Marian BADIRCI O pana de curent a afectat sâmbata, 23 decembrie, o mare parte din Craiova, dupa ce doua cabluri care deservesc statia de medie tensiune Craiova Sud a Electrica Oltenia, din cartierul 1 Mai, s-au defectat in jurul orei 20.00, lasând fara sursa si statia de alimentare Craiova Centru. Mai multe cartiere - 1 Mai, Centru, Brazda - au ramas fara curent electric intre 40 si 60 de minute, cu exceptia zonei Confectii, din 1 Mai, in intuneric timp de aproape trei ore. Pe unele strazi din zona cuprinsa intre strada Brestei si bulevardul Stirbei Voda, energia electrica a fost pornita si oprita de sase ori, in timpul incercarilor de remediere. Potrivit purtatorului de cuvânt al Electrica Oltenia, Liana Tataranu, pâna marti nu fusesera inregistrate plângeri ale consumatorilor si nici nu se cunostea cauza evenimentelor. „Electrica Oltenia regreta incidentele“, a mai spus Liana Tataranu. Tot in seara de 23 decembrie, un transformator de medie-joasa tensiune de pe strada Bâlteni s-a ars, el neputând fi inlocuit decât a doua zi, din cauza ca normativele nu permit schimbarea unor astfel de echipamente pe timp de noapte, dupa cum a mai aratat purtatorul de cuvânt al Electrica Oltenia.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 27, 2006 16:02:51 GMT 2
Au inflorit ghioceii! Eugen MARUTA In mai multe localitati din jurul municipiului Târgu Jiu, precum Turcinesti sau Dragutesti, au inflorit ghioceii. Fenomenul este extrem de rar si are loc ca urmare a temperaturilor ridicate, dupa cum au precizat specialistii Directiei Agricole Gorj: „Este un fenomen foarte rar si, din câte se cunoaste, ghioceii infloresc de obicei la sfârsitul lunii ianuarie, inceputul lunii februarie. De multa vreme nu am mai auzit sa se produca un astfel de fenomen. Daca pentru anumite plante nu este nici o problema ca se produce inflorirea, pentru altele efectele temperaturilor ridicate pot fi extrem de grave. Grâul de exemplu va fi afectat, daca dupa caldura o sa vina un inghet brusc, fara zapada. La sub minus 10 grade Celsius nu se mai produce ulterior infratirea si recolta poate fi compromisa“, a declarat Virgil Dragusin, directorul adjunct al Directiei Agricole Gorj. Pentru perioada urmatoare, in judetul Gorj se anunta temperaturi minime de minus 7 grade Celsius.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 27, 2006 16:12:54 GMT 2
Scumpira schimbarea sexului la Craiova -- Edilii craioveni au marit taxa extrajudiciara de timbru pe care ar trebui s-o plateasca toti cei care doresc sa-si schimbe sexul, astfel incat persoanele care apeleaza la operatii de acest gen vor fi nevoite sa scoata cu 50.000 de lei vechi mai mult decat pana acum. Printre nenumaratele taxe si impozite pe care municipalitatea craioveana le percepe de la contribuabili se afla si o taxa pentru "inregistrarea, la cerere, in actele de stare civila, a schimbarii numelui si a sexului". Potrivit Ecaterinei Muresan, angajata in cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Pop..atiei (SPCEP) Craiova, cei care vor sa-si schimbe sexul vor trebui sa plateasca o taxa extrajudiciara de timbru, majorata cu 5 lei noi. "Este o taxa extrajudiciara de timbru. E vorba de acele persoane care fac o operatie de schimbare de sex. Se majoreaza de la 10 la 15 lei, dar pana acum nu am avut nici o solicitare in acest sens", a afirmat Ecaterina Muresan, de la SPCEP Craiova. Edilii craioveni reduc insa taxele atunci cand vine vorba de casatoriile angajatilor primariei sau ale consilierilor locali. Astfel, angajatii municipalitatii si copiii acestora pot beneficia de oficierea casatoriilor la sediul primariei contra sumei de 30 de lei (300.000 ROL). De acelasi tarif beneficiaza si consilierii locali si copiii acestora. (Mediafax) sursa: www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-27&id=213350&ziua=201b7b8c1a13a3f550e8cedcb337fd53
|
|
|
Post by GAZETAR on Jan 3, 2007 11:07:29 GMT 2
32 de eurobebelusi in Oltenia GdS Noaptea dintre ani a facut fericite 16 familii de doljeni, in cele doua spitale din Craiova, cel de Urgenta si „Filantropia“, nascându-se 16 bebelusi europeni in noaptea de Revelion si in prima zi a anului. La maternitatea Spitalului Judetean Târgu Jiu, patru nou-nascuti au fost adusi pe lume in ziua aderarii la Uniunea Europena, iar altul s-a nascut pe 2 ianuarie. Primul eurobebelus s-a nascut pe 1 ianuarie, la ora 0.05, parintii sai fiind doi tineri din comuna gorjeana Câlnic. Lucia-Gabriela a cântarit la nastere 3,1 kilograme si este sanatoasa. „S-a nascut intr-o zi foarte importanta, care speram sa ii poarte mult noroc. Amândoi, si eu, si sotul meu, suntem cât se poate de fericiti“, a spus proaspata mamica. La Spitalul de Obstetrica si Ginecologie (SOG) din Râmnicu Vâlcea s-au nascut sase bebelusi in prima zi a anului 2007. Imediat dupa trecerea dintre ani, o mamica din comuna Tetoiu, judetul Vâlcea, a adus pe lume doi baietei. Tot sase copii - patru baietei si doua fetite - au venit pe lume si la maternitatea Spitalului Judetean din Slatina. Primul bebelus, un baietel, s-a nascut chiar la ora 1.00, in momentul in care România a intrat in Uniunea Europeana.
|
|