|
Post by GAZETAR on Oct 30, 2006 11:08:38 GMT 2
Vechiul centru al Craiovei, sub semnul Sfântului Dumitru
Rodica Mitroi, Adrian Dinu Fosta strada a Precistei de altadata Putini stiu de ce Sfântul Dumitru este considerat protectorul Craiovei si tocmai de aceea in fiecare an se organizeaza Zilele Craiovei in preajma acestei mari sarbatori religioase. Exista mai multe ipoteze in aceasta privinta, insa principala tine de faptul ca tot centrul de odinioara al orasului era in zona catedralei de astazi, cu hramul Sfântul Dumitru.
In trecut, centrul Craiovei il reprezenta o cismea din perimetrul fostei piete Elca, aceasta marcând vechea vatra negustoreasca a orasului. Inima urbei erau, de fapt, aceasta piata impreuna cu Biserica „Sfântul Dumitru“ si Casa Baniei, o zona care aduna laolalta puterea laica, pe cea religioasa si cea a negustorimii.
De aici, de lânga biserica cu hramul protectorului Craiovei, a pornit ideea primei uniri a tarilor române. Caci din scaunul de Mare Ban al Craiovei a ajuns domnitor Mihai in 1593, reusind sa adune sub acelasi steag Moldova, Transilvania si Tara Româneasca la 1600. Pe aici a trecut Tudor Vladimirescu in 1821 si tot aici, la 1848, a activat guvernul provizoriu revolutionar, din care faceau parte Nicolae Balcescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Radulescu si craioveanul Costache Romanescu.
Un oras pitoresc
Craiova de altadata ii interesa pe vizitatori prin amestecul de stiluri arhitectuale si prin atmosfera de oras patriarhal, nu lipsit insa de pitoresc si tumult.
Iata cum profesorul si publicistul craiovean C. D. Fortunescu descria orasul de acum un secol: „La hotelul Minerva era adunata protipendada Craiovei la citirea gazetelor si la taifas. De aici, coborând pe lânga hotelul Teodoru spre Biserica «Sfântul Dumitru» si vechea Banie, intre acestea doua se deschidea o ulicioara de picior care cobora spre Sapte Fântâni, cel mai bun loc de sanius pentru copiii din aceasta parte a orasului. In dreapta ulicioarei se intindea clopotnita cu turla inalta a batrânei ctitorii a lui Matei Basarab, atunci ruina parasita, având un cu totul alt aspect decât cel actual si pe acoperisul careia crescuse un pom“.
|
|
|
Post by GAZETAR on Oct 30, 2006 11:10:06 GMT 2
Piata Veche va fi doar amintire Rodica Mitroi, Adrian Dinu
Ceea ce mai ramasese din vechea Piata Elca a fost retrocedat fostului proprietar.
Piata Veche functioneaza (inca) pe locul fostei Piete Elca de acum aproape doua secole, care la rândul ei a fost infiintata in locul unde, cu mai bine de trei secole in urma, se afla târgul orasului. Cu vremea, orasul s-a marit, iar târgul a fost mutat undeva in zona ocupata acum de Judecatoria Craiova. Cu 100 de ani in urma, târgul a fost din nou mutat, ocupând o suprafata imensa in zona actualului Parc „Puskin“, pentru ca ulterior sa fie amplasat pe o noua locatie, in apropierea Parcului „Nicolae Romanescu“, unde se afla astazi.
Teren retrocedat
Craiovenii care isi faceau pâna in prezent cumparaturile din Piata Veche ar putea spune adio acestei locatii din 2007. Amplasamentul cu o suprafata de 1.475 mp a fost câstigat in 2000 de fostul proprietar, Alexandrina Ciocanescu, care la rândul ei a vândut terenul unor investitori. De atunci, spre surprinderea autoritatilor locale, noul proprietar nu le-a solicitat inca sa elibereze zona, desi ar avea tot dreptul.
De anul viitor, situatia s-ar putea schimba, potrivit viceprimarului Sorin Iordache, Serviciul de Administratie a Pietelor si Târgurilor urmând sa-si desfiinteze piata de acolo. „Trebuie sa eliberam zona pentru ca nu mai este terenul nostru. Nu ne-am gândit sa amenajam alta piata acolo, deoarece nu am avea unde. Oricum, locatarii din zona nu sunt foarte departe de Piata Centrala, putând sa isi faca acolo cumparaturile. Scopul nostru nu este sa desfiintam piete, dar in acest caz nu avem alternativa“, a conchis viceprimarul.
Decizia administratiei locale nu a fost primita insa cu atâta usurinta nici de comerciantii din piata care va trebui sa isi gaseasca alta locatie, dar nici de unii locatari din zona.
„De atâtia ani, de când ne vindem aici marfa, ne-a invatat lumea si avem clienti fideli. Daca ne muta de aici ne vor trimite in cine stie ce piata, unde trebuie sa ne inghesuim cu altii“, a spus indignata Floarea Ghecea, producator agricol.
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 3, 2006 12:03:32 GMT 2
Craiovenii, intre hipermarket si chiosc Crina RAICEA Patronii chioscurilor dintre blocuri au invatat slabiciunile craiovenilor Fie ca sunt tineri ocupati care merg la cumparaturi o data pe saptamâna sau sunt pensionari care iau zilnic pulsul pietei, craiovenii prefera atât luxul marilor magazine, cât si caietul de datorii din chioscul prafuit de lânga bloc. Te indrepti cu cosul plin catre casa si calculezi de zor. Ai depasit cu mult lista de cumparaturi cu care plecasei de acasa pentru ca in timp ce te plimbai printre rafturi ti-ai dat seama ca iti mai trebuie si una, si alta, iar acum esti constient ca va trebui sa umbli si in celalalt buzunar al portofelului, acolo unde ai pus banii de benzina sau de intretinere. Si iti spui „data viitoare cobor la chiosc, iau ce imi trebuie si nu mai vin aici ca sa cheltuiesc atâtia bani“, dar si atunci vei face exact acelasi lucru pentru ca este la moda sa iti faci cumparaturile din supermarket. Scenariul acesta este cunoscut craiovenilor care isi pierd capul in ziua de salariu intre rafturile pline de produse din supermarketuri sau care fac cumparaturi intr-o zi de week-end. Dar nici patronii chioscurilor dintre blocuri nu mor de foame pentru ca au invatat slabiciunile craiovenilor care mai uita sa cumpere câte un produs din supermarketul european si isi aduc aminte la o ora târzie din noapte, iar chioscul de vizavi le sta la dispozitie nonstop. Caietul cu datorii - arma secreta a chioscarilorChioscarii isi cunosc clientii, le stiu preferintele si au tot timpul sub tejghea ultima bucata din produsul mult dorit, pastrata special pentru ei. In plus, au cea mai buna strategie de marketing, caietul cu datorii, asa ca poti sa cumperi linistit si sa dai banii la salariu. „Nu au oamenii bani si noi stim asta. Dam pe caiet o sticla de ulei, de apa, o pâine sau un pachet de tigari pentru ca suntem vecini de cartier si toata ziua ne vedem. Asa omul mai vine si mai cumpara, iar noi suntem multumiti ca avem clienti“, a spus Alina Tanase, proprietar de chiosc din Craiova. Asa ca te faci ca nu vezi praful de pe produs pe care vânzatoarea nici nu se mai oboseste sa il stearga si nici pretul mai piperat decât la supermarket. Te consolezi cu gândul ca totusi merita pentru ca ai facut economie de timp, de benzina si de deodorant si nu ai mai batut drumul pâna la supermarket. Dar iti spui totusi ca data viitoare când vei merge la supermarket vei verifica de doua ori lista de cumparaturi ca sa nu uiti sa mai treci un produs de care ai nevoie. Tânar sau batrân, bogat sau sarac, orice craiovean a fost clientul unui chioscar, dar exista oameni care nu au fost niciodata intr-un supermarket. „Cu ce sa ajung eu la marginea orasului ca sa cumpar ulei si zahar? Ce daca le iau mai ieftin de acolo, ca de rest imi platesc trasportul si tot acolo ajung. Eu nu cumpar lucruri din alea de tineret, ci doar ce imi trebuie mie pentru casa“, a spus Maria Titirog, o pensionara de 68 de ani, din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Marketul de cartier „bate“ chioscul de lânga blocSi daca nu se duc craiovenii la supermarket, vine marketul la ei. Astfel, a aparut un nou tip de magazin, supermarketul de cartier destinat si oamenilor ocupati care isi fac cumparaturile o data pe saptamâna, si pensionarilor, si copiilor care se duc de mai multe ori la magazin ca sa mai cumpere câte ceva. Iar preturile se aliniaza celor din supermarketurile de la marginea orasului. „Este un loc curat, civilizat, cu personal amabil si preturi accesebile. Aici vin clientii nostri fideli, oameni care stau in cartier si care ne prefera pe noi. Sunt si copii, si pensionari care nu s-au speriat de preturi si au renuntat la vechile magazine de cartier. Aici iti poti face si cumparaturile pentru o saptamâna sau poti cumpara doar un singur produs. Incercam sa fim buni vecini cu clientii nostri din cartier si ii informam printr-o revista bilunara despre schimbarile de preturi si produsele din magazin“, a explicat Diana Teodorescu, director market Big Family. Astfel, si craiovenii din cartierul Brazda lui Novac au invatat sa faca shopping ca in occident, din magazine mari si aprovizionate, unde poti sa vezi ce scrie pe ambalaj fara sa rogi vânzatoarea sa iti dea produsul si poti sa il studiezi cât timp vrei. „Cumpar salam de aici ca e curat si domnisoara imi taie din el exact cât imi trebuie. Am si cos pentru cumparaturi, parca sunt la televizor“, a spus zâmbind o batrâna. Craioveanul, mai pretentios la cumparaturiConform unui studiu GFK, dupa integrarea in UE supermarketurile si hipermarketurile vor câstiga o pondere tot mai mare in cumparaturile românilor. Acestia vor deveni mai pretentiosi, influentabili, pragmatici, loiali, conservatori, stoici si economi. sursa: www.gds.ro/Politica%20si%20comunitate/2006-11-03#articolNr60760
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 6, 2006 11:46:50 GMT 2
Lista lui Liviu Turcusursa: www.jurnalul.ro/articol_65652/lista_lui_liviu_turcu.htmlAdrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544; Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625; Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195; Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110; Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti; Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625; Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti; Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195; Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195; Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610; Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 6, 2006 14:50:26 GMT 2
Barlogul Evenimentului Zilei www.ziua.ro/Barlogul "Evenimentului zilei" Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 6 (Novo Parc), Sector 2, Bucuresti. Este adresa cotidianului "Evenimentul zilei", care si-a mutat aici redactia incepand din vara lui 2005. La aceeasi adresa figureaza mare parte a firmelor controlate de Liviu Tudor, controversat om de afaceri bacauan, unul dintre oamenii de incredere ai lui Viorel Hrebenciuc, dar si, prin alianta cu Dorin Iacob, al fostului director al SRI, Virgil Magureanu. Iacob si Tudor functioneaza la comanda Grupului de la Bacau, in jurul caruia se invart o mare parte din afacerile acestora. Numele celor doi este strans legat de o serie de afaceri cu fostul primar al Capitalei, Traian Basescu, actualul presedinte al Romaniei. Complexul imobiliar Novo Parc, aflat in plina expansiune, si foarte cautat pe piata de profil, in ciuda chiriilor foarte mari, este detinut de Liviu Tudor prin reteaua imobiliara controlata de acesta. Reteaua a inchiriat trustului de presa "Ringier Romania" luxosul spatiu (corpul A) din cadrul complexului Novo Parc. Inchiriere perfectata contra unei "sume rezonabile, dar confidentiale", dupa cum ni s-a raspuns de la firma, suma ce ne-a fost imposibil s-o regasim in arhiva Administratiei Financiare a Sectorului 2, de unde ni s-a comunicat prin e-mail ca "aceste contracte sunt confidentiale si nu fac obiectul Legii accesului la informatie". Nu ni s-a comunicat insa si daca o copie a contractului a fost depusa la Administratie, asa cum prevede legea, pentru a contracara evaziunea fiscala. citeste mai mult: www.ziua.ro/display.php?id=210552&data=2006-11-06
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 7, 2006 15:52:22 GMT 2
Ikea vine in Baneasa 7 Noiembrie 2006 Adelina Vlad Celebrul retailer de mobila a anuntat oficial deschiderea primului magazin din Romania. Compania suedeza Ikea, cel mai mare retailer de mobila din lume, va deschide, in luna martie a anului viitor, primul magazin al firmei din Romania, in parcul comercial Baneasa din Capitala. Magazinul, cu o suprafata de 26.000 de metri patrati, va cuprinde show-roomuri de mobila, accesorii si decoratiuni, spatii de joaca pentru copii si zone unde se vor servi specialitati culinare suedeze. In total, 7.500 de produse vor fi disponibile clientilor romani, 10% din acestea urmand sa fie furnizate de piata locala. Investitia pentru amenajarea spatiului s-a ridicat la 10 milioane de euro, a declarat ieri Cornel Opisan, managerul Ikea Romania si directorul general al Moaro Trading, compania care a adus, in sistem de franciza, magazinul Ikea pe piata romaneasca. Potrivit estimarilor acestuia, magazinul din Baneasa va avea cam 2,5 milioane de vizitatori in primul an, dintre care un milion vor achizitiona produsele Ikea. Pe cand un al doilea magazin in Romania? Nu mai devreme de 2009 si doar daca rezultatele vor fi bune pentru primul, a precizat managerul Ikea Romania, fara a da detalii despre amplasamentul viitorului magazin citeste mai mult: www.evz.ro/article.php?artid=279349
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 8, 2006 12:32:29 GMT 2
LA MULTI ANI tuturor MIHAILOR/MIHAELELOR SI GABRIEL/GABRIELELOR!
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 9, 2006 12:16:42 GMT 2
Focurile oltenesti, premiate la Belgrad Florin LOBDA Un craiovean a reusit sa câstige marele premiu al Festivalului International de Film Etnografic care a avut loc la inceputul acestei luni la Belgrad. Realizatorul Ovidiu Dumitrana a fost si el surprins de reusita, pentru ca, in comparatie cu celelalte filme, documentarul sau a fost realizat cu foarte putini bani, intr-un sat din Oltenia. Documentarul „Focul de Dincolo“ vorbeste despre un obicei unic in România. In noaptea din Joia Mare dinaintea Pastelui, femeile din Oltenia merg la cimitir, unde aprind focuri pentru a incalzi sufletele celor raposati. La festivalul de la Belgrad au fost prezentate peste 100 de filme din 30 de tari, multe dintre ele realizate cu bani multi in locuri spectaculoase, precum Himalaya sau jungla braziliana. „Sincer, pe masura ce vedeam filmele, sansele mele mi se pareau ca scad. La un moment dat, mi s-ar fi parut un succes sa obtin macar o mentiune“, a spus Ovidiu Dumitrana, realizatorul filmului. Organizatorii au fost impresionati cel mai mult de obiceiul din Oltenia. Realizatorul filmului „Focul de Dincolo“ lucreaza acum la un documentar despre inundatiile ce au avut loc in Oltenia. O productie pe care vrea sa o prezinte anul viitor la Festivalul International de Film de la Chisinau.
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 9, 2006 12:18:35 GMT 2
Americanii vor sa salveze zonele miniere din Oltenia Mihaela FLOROIU Reprezentantii a doua mari companii din Statele Unite ale Americii s-au intâlnit cu autoritatile gorjene si cu sefii mai multor institutii din judet, acestia intentionând sa elaboreze un proiect de restaurare economico-sociala si de mediu pentru comunitatile din regiunea Olteniei care sunt afectate de inchiderea activitatilor din minele de lignit si din alte mine. Obiectivele principale ale Applied Ecological Servicies (AES) si Black & Veatch sunt definirea si implementarea unui proces care va asigura evaluarea regionala a investitiilor in domeniul mediului si infrastructurii necesare pentru restructurarea economica a judetului Gorj. Proiectul este intitulat „Reconstructia ecologica si strategia de evaluare a activitatilor pentru o dezvoltare durabila in zonele afectate de inchiderea minelor in judetul Gorj“. Americanii isi doresc sa ofere oportunitati de reconversie profesionala si angajare pentru minerii din zona Olteniei care au fost disponibilizati. Proiectul prezentat la Târgu Jiu va fi aplicat si in alte judete din tara care au fost afectate de inchiderea
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 16, 2006 12:53:48 GMT 2
Citeste si da mai departe! * Desi nu ti se va indeplini o dorinta daca dai mai departe, si nici nu iti va muri pisica daca nu. OMV dicteaza: Tariful gazelor naturale creste incepand cu 11 Noiembrie
[/size] In urma unui santaj, OMV a determinat scumpirea pretului la gazele naturale. In prezent pretul a 1000 metri cubi de gaz costa 330 RON.Incepand cu 11 Noiembrie OMV va scoate din buzunarul nostru 410 RON pentru aceiasi 1000 metri cubi de gaz. Scumpirea, acceptata de Autoritatea de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) , este rezultatul santajului OMV / Petrom. Pretul pe plan mondial la gaze naturale nu a crescut si nici moneda nationala nu a suferit o devalorizare excesiva. De ce scumpeste OMV / Petrom pretul gazelor? Petrom are un singur motiv. Pentru ca poate. Petrom, care furnizeaza 40% din consumul de gaze naturale din tara a amenintat ANRGN ca in cazul in care nu i se accepta solicitarea va inceta sa mai furnizeze gaz in Romania. Gazul pe care OMV / Petrom il vinde in tara nu este de import, ci este extras chiar de pe teritoriul national al Romaniei. OMV / Petrom a mai solicitat Autoritatii Nationale de Reglementare, de aceasta data insa "neoficial" , sa practice tarife diferentiate intre consumatorii casnici si cei industriali. Aceasta insemna insa ca marirea pretului pentru consumatorii casnici sa fie suportata de consumatorii industriali. Lucru care ar fi condus in mod indirect la acelasi rezultat. Cresterea preturilor de productie pentru consumatorii industriali inseamna cresterea si mai accentuata a preturilor la bunurile de larg consum, avand drept rezultat tot afectarea consumatorului casnic prin scumpiri indirecte. In schimb, OMV / Petrom reduce preturile la benzina si motorina cu doar 0,07 RON pentru un litru! Din generozitate? Nu prea. "Masura de reducere a preturilor practicate de Petrom vine ca urmare a scaderii cotatiilor internationale , adaptata conditiilor de piata din Romania" Sursa informatiilor o constituie cotidianele nationale: Romania Libera, Cotidianul, Ziua, Adevarul Consumatorul roman, fie casnic, fie industrial, nu isi poate alege furnizorul de gaze. Iarna aceasta vom plati 410 RON in loc de 330 RON pentru 1000 metrii cubi de gaz. Nu avem posibilitatea de a refuza sa le cumparam gazul. Intr-o asemenea situatie, este lesne de anticipat cresterea preturilor la bunurile de consum. In cazul in care alegem sa nu asistam pasivi in timp ce ne vor baga cat mai adanc mainele in buzunare, ce am putea face? Sa le refuzam nimicul de 0,07 RON pentru un litru de benizna sau motorina pe care ni-l arunca inapoi dupa ce ne scot din buzunare 80 de RON in plus pentru fiecare 1000 de metri cubi de gaze. Ceea ce castiga prin scumpirea gazelor naturale pot pierde din incasarile de la benzinarii. Putem determina OMV / Petrom sa resimta, alaturi de noi, in incasari, cresterea facturii de gaze. Concret: 1. Timp de 5 luni de zile, pe perioada iernii: Noiembrie si Decembrie 2006, Ianuarie, Februarie si Martie 2007 sa evitam sa cumparam produse OMV / Petrom / PetrOMV. Nici benzina, nici motorina, nici alte produse. 2. Sa transmitem tuturor prietenilor si cunostintelor acest mesaj. 3. Sa inventam noi modalitati de a informa cu privire la boicotarea OMV / Petrom: tiparirea si distribuirea de fluturasi, tiparirea si afisarea in locuri publice special amenajate de afise, autocolante, grafitti, discutarea cu prietenii, colegii, cunoscutii carora nu le-am putut trimite mesajul prin e-mail, etc. Obiectivele urmarite prin aceasta campanie sunt: 1. Informarea cetatenilor Romaniei cu privire la aceasta nedreptate care ingreuneaza viata zilnica a tuturor cetatenilor Romaniei, mai ales pe timpul iernii. 2. Constientizarea cetatenilor cu privire la puterea pe care o au de a actiona impotriva nedreptatilor de acest fel; cu minimum de efort. Fara greve, fara manifestari ample de strada! 3. Transmiterea unui avertisment catre toate companiile nationale sau multinationale, precum si catre autoritatile publice nationale si locale ca cetatenii Romaniei nu mai sunt dispusi sa asiste pasivi atunci cand li se scot mai multi bani din buzunare fara nici o justificare. 4. Prevenirea repetarii unor initiative similare celei a OMV/Petrom. O campanie initiata de grupul informal pentru Campanii Sociale "Oameni pentru Oameni" ___________________________________ Pentru a evita utilizarea acestei campanii in scopuri care nu au legatura cu campania va rugam sa urmatii 2 pasi simpli: 1. Inainte de a trimite acest mesaj mai departe stergeti datele de identificare ale persoanei de la care ati primit mesajul initial 2. Atunci cand trimiteti mesajul la mai multe persoane o data alegeti optiunea BCC: Aceasta are rolul de ascunde fata de adresanti celelalte adresele de e-mail la care trimiteti mesajul
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 20, 2006 10:37:52 GMT 2
Averea misterioasa a Craiovei Marian BADIRCI Si conductele din subteran fac parte din patrimoniul orasului Situatia bunurilor de interes public si privat ale Baniei este inca o nebuloasa, primaria nedetinând in prezent un inventar explicit, mai ales la capitolul terenuri. Zestrea publica a Baniei nu a fost reactualizata de patru ani, in ciuda faptului ca, anual, sute sau chiar mii de metri patrati de teren trec din domeniul public in domeniul privat al Primariei Craiova ori capata alt regim juridic prin diverse acte normative. Atestarea bunurilor de interes public din Craiova a fost facuta ultima data in 2002, prin Hotarârea de Guvern nr. 965. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, o noua inventariere se va realiza pâna la sfârsitul acestui an, informatiile urmând sa fie transmise guvernului, in vederea emiterii unei noi hotarâri care sa oficializeze actuale tipuri ale dreptului de proprietate la nivelul administratiei Craiovei. Directorul Directiei patrimoniu, Ovidiu Vanghelie, recunoaste ca, din 2002 si pâna acum, nu s-a mai efectuat o trecere in revista a bunurilor care fac obiectul domeniului public al primariei. Cu alte cuvinte, nici un functionar public n-ar putea spune in acest moment câte hectare de pamânt apartin domeniului public si câte domeniului privat al Primariei Craiova. „Fata de anexele Hotarârii nr. 965 au survenit modificari, in sensul ca destinatia unora dintre elementele enumerate acolo a fost schimbata prin hotarâri ale Consiliului Local Municipal Craiova si nu numai. Având in vedere ca unele dintre elementele scoase din domeniul public au intrat in domeniul privat al municipalitatii, iar, mai departe, unele dintre acestea au fost vândute, este vorba si de redimensionarea domeniului privat al primariei“, a spus Vanghelie. Directorul sustine insa ca fiecaruia dintre bunurile transferate i se poate identifica relativ usor soarta. „E drept ca nu avem un inventar listat, dar orice schimbare de destinatie este inregistrata la vremea ei si se regaseste in situatia de patrimoniu“, a mai declarat Ovidiu Vanghelie. Nici la capitolul administrare a bunurilor publice autoritatile din Banie nu au stat mai bine, regiile autonome si serviciile subordonate consiliului local primind oficial in administrare retelele, parcurile si constructiile pe care le ingrijesc si exploateaza abia in 2006. Adunarea la inventarRealizarea unui inventar al domeniului public depaseste cu mult posibilitatile fizice ale angajatilor Primariei Craiova, astfel ca sarcinile au fost impartite si unitatilor care au in folosinta obiectele: Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ - parcuri, gradini, semafoare, cladiri etc.; Serviciul Public de Salubritate - platforme, rampe etc.; Serviciul Administratia Pietelor si Târgurilor - piete, târguri, oboare, constructii etc.; Regia Autonoma de Apa - retele, instalatii, statii de tratare, bransamente, aductiuni etc.; Regia Autonoma de Termoficare - retele, echipamente termice etc.; Regia Autonoma de Transport - linia de tramvai, statii etc. De inventarierea celorlalte bunuri se vor ocupa functionarii primariei. Conform Legii nr. 213 din 1998, privind proprietatea publica, domeniul public al municipiului cuprinde: „drumurile comunale, vicinale si strazile; pietele publice, comerciale, târgurile, oboarele si parcurile publice, precum si zonele de agrement; lacurile si plajele care nu sunt declarate de interes public national sau judetean; retelele de alimentare cu apa, canalizare, termoficare, gaze, statiile de tratare si epurare a apelor uzate, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente; terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile si altele asemenea; locuintele sociale; statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public national; bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamânt, daca nu au fost declarate de interes public national; terenurile cu destinatie forestiera, daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orasenesti“. sursa: www.gds.ro/Actualitate/2006-11-20#articolNr61583
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 23, 2006 11:07:45 GMT 2
Interviu cu Primarul Craiovei Nu sunt prieten cu Radu Berceanu, dar îl respect“ Desemnat de cititorii Indiscret drept cel mai puternic om din Oltenia, primarul Antonie Solomon susþine cã, dintre femei, Anuþa Handolescu, prefectul de Vâlcea, reprezintã o forþã pentru care bãrbaþii ar trebui sã o invidieze Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost ales de cãtre cititorii noºtri drept cel mai influent om din zona Olteniei. În sondajul de pe www.indiscret.ro, Solomon a primit aproape 300 de voturi, depãºindu-l pe ministrul democrat al transporturilor, Radu Berceanu. Cu toate acestea, primarul Craiovei nu se considerã nici pe departe atât de puternic, ci mai degrabã cel mai pop..ar. Îl respectã foarte mult pe ºeful sãu de la partid, Radu Berceanu, respect care þine loc de prietenie. Primul în topul puternicilor, Solomon zice cã nu vrea putere, însã ºi-ar dori foarte mult sã aibã timpul ºi banii necesari pentru a face din Craiova unul dintre cele mai frumoase oraºe din þarã. Reporter: Aþi ieºit pe primul loc în topul celor mai influenþi ºi puternici olteni. Vã consideraþi cel mai puternic om din Oltenia?Antonie Solomon: Nu. La mine pofta de putere este undeva sub 1%. De ce? Niciodatã nu am sã accept ideea cã o mulþime întreagã trebuie sã se supunã unui om. Cred cã în cazul de faþã, în acest top realizat de ziarul d-voastrã, a fost vorba mai mult de simpatia oamenilor faþã de mine decât de forþa mea de a decide într-un domeniu anume. Oricum, cu cât urci mai sus, cu atât devii mai deranjant pentru mulþi. Din punct de vedere financiar nu mã consider un om puternic. Nu sunt nici sãrac, nici bogat. Reporter:De ce credeþi cã v-au votat atâtea persoane? Antonie Solomon: Cred cã lumea mã simpatizeazã pentru cã mã vãd un om de-al lor, care a plecat din mijlocul lor. Poþi sã fii mai frumos, mai deºtept, mai puternic, dar eu sunt unul de-al oltenilor. Reporter:Ce pãrere aveþi de contracandidaþii de la acest concurs ºi, mai ales, ce pãrere aveþi cã l-aþi întrecut la voturi pe ministrul transporturilor, Radu Berceanu? Antonie Solomon: Radu Berceanu este un om puternic, de notorietate, care a reuºit în aceastã societate postdecembristã ºi un adversar care oricând poate sã joace un prim rol în societatea craioveanã ºi româneascã. Sincer, pe mine m-a interesat acest sondaj al d-voastrã fiindcã rezultatul este un punct de plecare în bãtãlia ce urmeazã pentru funcþiile publice. citeste mai mult: www.indiscret.ro/stire.php?rubrica=3&toate=0
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 29, 2006 12:59:27 GMT 2
215.000.000 de lei pe luna de la „nasu’“ Raducanoiu Cristina BITU Executivul consiliului judetean, dar si angajatii institutiei au analizat ieri atent contractul de management pe care directorul societatii de drumuri din subordinea CJ, Eugen Georgescu, l-a incheiat in 2004 cu administratia doljeana. Salariul de sute de milioane pe care l-a incasat in luna august Eugen Georgescu, directorul Societatii Comerciale pentru Lucrari Drumuri si Poduri din subordinea Consiliului Judetean Dolj, a fost intors ieri pe toate partile de angajatii institutiei pentru a se afla cum a fost posibil ca un manager, angajat la o societate având ca actionar unic o institutie publica de stat, sa primeasca o asemenea suma intr-o singura luna. Analizând contractul de munca incheiat in luna mai a anului 2004 intre reprezentantul CJ in AGA, Constantin Raducanoiu (directorul actual al SC Parc Turism, aflata in subordinea CJ), si Eugen Georgescu, secretarul judetului, Gheorghe Barbarasa, a ajuns la concluzia ca acesta este perfect legal, iar un asemenea venit in luna august ar fi fost posibil, insa doar cu aprobarea plenului consiliului judetean. „Dupa aprobarea bilantului anual, directorul general poate primi pâna la 12 salarii de baza daca si-a indeplinit criteriile de performanta, insa acest lucru se putea face doar cu aprobarea AGA, care este din septembrie 2004 plenul consiliului judetean. Eu nu imi amintesc daca a fost o hotarâre in acest sens, dar voi verifica. In ceea ce priveste confidentialitatea salariului, exista un articol in contract in care se spune ca directorul este obligat sa pastreze confidentialitatea datelor si informatiilor legate de activitatea societatii si in acest termen ar putea intra si salariul managerului“, a spus Barbarasa. Secretarul judetului a adaugat ca activitatea celor trei societati comerciale aflate in subordinea CJ este supervizata de Directia Tehnica din CJ aflata in grija vicepresedintelui Victor Odolbasa. Salariul de 215 milioane/luna, doar cu aprobarea plenului CJSituatia care a iesit la iveala abia luni va fi atent analizata de reprezentantii executivului judetean care au precizat ca toate contractele directorilor vor fi studiate. „Este fara dubiu ca suma de 215 milioane pe care directorul Georgescu a incasat-o in luna august reprezinta aceste recompense. Acum, ca aceste lucruri au devenit publice, ne vom apleca mai atent atât asupra acestui contract, cât si a altora de acest gen“, a precizat Ion Prioteasa, presedintele Consiliului Judetean Dolj. Mentionam ca, potrivit legii, salariul de baza al unui director nu poate depasi indemnizatia primita de un secretar de stat, indemnizatie care ajunge in prezent la suma de aproximativ 50 de milioane de lei vechi. Acestia au insa dreptul si la un spor de conducere de 50% din salariul de baza, ceea ce inseamna ca media salariala de 65 de milioane lunar primite de directorul Eugen Georgescu de la inceputul anului 2006 ar putea fi legala. Interesant ar fi de analizat concluzia la care vor ajunge autoritatile judetene in cazul in care se va constata ca bonusurile de zeci de milioane primite de Georgescu in luna august nu au fost supuse aprobarii in consiliul judetean.
|
|
|
Post by GAZETAR on Nov 29, 2006 13:01:02 GMT 2
Blocurile Craiovei, sub lupa expertilor Cristina BITU Blocul Casa Alba din centrul Baniei a fost expertizat in anul 2000 Zeci de asociatii de proprietari din Craiova trebuie sa primeasca pâna in luna februarie a anului viitor notificari pentru efectuarea de expertize tehnice. Autoritatile locale ar trebui sa afle astfel pâna in 2009 care sunt blocurile cu risc seismic crescut din Craiova. Potrivit legii aparute in luna mai, pâna in luna februarie a anului viitor Primaria Craiova trebuie sa trimita notificari tuturor asociatiilor de proprietari din blocurile cu peste trei etaje construite inainte de 1978 pentru efectuarea expertizelor tehnice privind riscul reismic. O lista care cuprinde cladirile de locuit, dar si institutii de interes public din Craiova si intreg judetul a fost deja trimisa la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, iar situatia relevata de centralizatorul intocmit de Institutia Prefectului Dolj nu este prea imbucuratoare. Din 163 de imobile de locuit care intra sub incidenta legii, doar 26 au fost expertizate, 15 dintre acestea doar in Craiova. Intre imobilele expertizate se afla câteva blocuri din cartierul Valea Rosie si de pe Calea Bucuresti, insa nici unul dintre ele nu prezinta clasa de risc I, adica un risc seismic ridicat. Potrivit directorului Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ, Ilie Badescu, pentru consolidarea celor 15 imobile ar fi nevoie de 185 de miliarde de lei, din care nici un leu nu a ajuns pâna in prezent in conturile primariei. Consolidarea, platita in rateSpecialistii sunt insa de parere ca situatia prezentata autoritatilor centrale nu ofera siguranta ca la cea mai mica zdruncinatura cladirile nu se vor prabusi. Cornel Buteanu, consilier la Directia de Urbanism din cadrul Consiliului Judetean Dolj, a declarat ca situatia exacta a imobilelor de locuit din Craiova nu se va sti decât in momentul in care vor fi incheiate expertizele la blocurile construite inainte de 1978. „Poate in Craiova exista cladiri cu un risc seismic ridicat, dar ca sa le descoperim trebuie sa se faca o expertiza la cererea asociatiilor de proprietari“, a precizat Buteanu. Documentatia tehnica realizata cu aceasta ocazie va fi platita de la bugetul de stat, iar daca in urma expertizei se constata ca imobilul prezinta un risc seismic ridicat, consolidarea acesteia se va face tot cu bani de la buget, pe care proprietarul ii va returna ulterior esalonat pe 25 de ani. Amenzi pentru proprietarii care nu respecta legeaPentru a grabi procesul de reabilitare a cladirilor care prezinta risc seismic, in lege au fost introduse si sanctiuni pentru asociatiile de proprietari care nu vor comanda expertizele tehnice in termen de doi ani. O asociatie de proprietari care nu se va incadra in termen va trebui sa plateasca o amenda de zece pâna la 20 de milioane de lei, iar obligativitatea efectuarii expertizei va fi amintita locatarilor printr-o renotificare. In cazul in care in Craiova vor fi descoperite cladiri de locuit cu risc seismic clasa I, proprietarii sunt obligati sa demareze lucrarile de consolidare in termen de doi ani de la efectuarea expertizei. Daca refuza sa paraseasca imobilul pe perioada consolidarii, proprietarii pot fi evacuati prin hotarâre a instantei data in baza unei ordonante presedintiale, insa in acest caz autoritatile sunt obligate sa asigure oamenilor adapost pe perioada in care nu isi pot folosi locuintele. Facilitati pentru consolidareLegea nr. 128/2006 specifica faptul ca, dupa intocmirea expertizei, toate cheltuielile necesare ulterior pentru consolidare vor fi platite in mod egal de proprietari, dar si de administratorii/proprietarii spatiilor cu alta destinatie de la parterul cladirii. Familiile care au un venit mediu pe membru sub salariul mediu pe economie sunt scutiti de la plata lucrarilor de consolidare.
|
|
|
Post by GAZETAR on Dec 5, 2006 11:41:15 GMT 2
Pomana pentru boss-ul de la Steilmann -- Miliardarul Romeo Pomponiu este cercetat penal pentru o escrocherie imobiliara, dupa ce i s-a vandut abuziv o vila de lux, situata in buricul Capitalei Multi-miliardarul Romeo Pomponiu - cotat in topul "Capital" cu o avere de 35 milioane de USD obtinuta din afaceri cu confectii si imobiliare -, a pus mana pe o vila de lux situata in strada Dumbrava Rosie nr. 8, din centrul rezidential al Capitalei, contra unui pret ridicol de mic. Prin abuzul unor functionari, Romeo Pomponiu, supranumit "boss-ul de la Steilmann", a cumparat imobilul, cotat azi la peste doua milioane de euro pe piata imobiliara, de la Directia de Administrare a Fondului Imobiliar (DAFI) din Primaria Capitalei, in baza Legii 112/1995. citeste mai mult: www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-05&id=212266&ziua=abade8cdf9b90df4d6869ab1c68066ee
|
|