|
Post by GAZETAR on Mar 16, 2005 12:59:04 GMT 2
CUTREMUR ÎN POLITIA DOLJEANÃ Aparut in ziua de Miercuri 16 Martie 2005 • «DECAPITÃRI» LA CERERE | Constantin Petrescu si Constantin Dobrescu, adjunctii sefului IPJ Dolj, pensionaþi la cerere de cãtre inspectorul general al IGP, Dan Fãtuloiu Inspectorul general al IGP, Dan Fãtuloiu, a aprobat ieri dupã-amiazã pensionarea la cerere, pe motive medicale, a prim-adjunctului sefului IPJ Dolj, comisarul-sef Constantin Petrescu, si a adjunctului acestuia, Constantin Dobrescu. În cererea înaintatã conducerii IGP, cei doi au invocat mai multe boli, din acest motiv ei aflându-se în imposibilitate de a-si mai putea exercita profesia. Surse din IPJ Dolj sustin cã aceasta este o modalitate elegantã, prin care cei doi pãrãsesc inspectoratul cu fruntea sus, în realitate fiind vorba de anumite aspecte ce tin de zona gri a infractionalului ce li se imputã celor doi de cãtre conducerea Politiei Române. Din câte se pare, atât lui Petrescu, cât si lui Dobrescu li se imputã lipsa de fermitate în solutionarea unor dosare având pe copertã nume grele din peisajul Bãniei, cel mai apropiat caz fiind cel al megascandalului TVA. Totodatã, modul în care Politia doljeanã a actionat în cazul celebrei revolte din Fata Luncii se pare cã nu a fost pe placul noilor sefi ai IGP. De altfel, ambii comisari-sefi, în frunte cu chestorul Constantin Coditã, primiserã câte un avertisment dupã mineriada brunã de la Craiova. În lipsa unor motive oficiale limpezi furnizate de cãtre IGP, de aici începe zona speculatiilor. Probabil cã adevãratele motive ale celor douã pensionãri fortate nu ne vor fi dezvãluite niciodatã, în lipsa acestora drumul speculatiilor care se fac pe culoarele IPJ Dolj fiind larg deschis. Practic, în nici o lunã, întreaga conducere a IPJ Dolj a fost “decapitatã” de cãtre ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, care nu este dispus sã ofere acelasi rãgaz de sase luni (dat de presedintele României, Traian Bãsescu) celor care s-au abãtut de la conduita si moralitatea de politist în trecut, raschetându-i unul dupã altul. În urma înlocuirii celor doi, comanda IPJ este asiguratã de comisarul-sef Ilie Vilãu. (E. A., I. G. B.)
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 18, 2005 14:59:36 GMT 2
29 de autobuze RAT Craiova, vindute la fier vechi
Bogdan GROSEREANU
Primaria Craiova va solicita corpului de control al institutiei o ancheta privind modul in care Regia Autonoma de Transport (RAT) Craiova a vindut in anii 2003 si 2004, la fier vechi, un intreg parc de autobuze casate, 29 de bucati in total. Viceprimarului Sorin Iordache i s-a parut suspect ca un asemenea autobuz livrat catre REMAT sa cintareasca doar citeva sute de kilograme, chiar daca el s-au mai recuperat piese, in conditiile in care masina echipata complet cintareste peste opt tone. „Mie mi se pare ciudat ca acele autobuze au fost facturate la greutati de citeva sute de kilograme, cind stiu ca un autobuz echipat complet cintareste opt-noua tone. S-au vindut la REMAT pe parcursul anului 2004, incepind cu luna februarie, iar factura a fost taiata pe 9 martie 2005, dupa ce noi am facut controlul la regie. Voi cere o verificare pe aceasta tema la RAT“, a declarat Sorin Iordache.
Din situatia prezentata primariei reiese ca in 2003 s-au trimis la REMAT zece autobuze cu o greutate totala de 9.640 de kilograme, cu o valoare de 17,8 milioane de lei, iar in intervalul februarie - decembrie 2004 s-au livrat 19 autobuze cu o greutate totala de 13.420 de kilograme si o valoare calculata la 33,2 milioane de lei. Greutatea unei astfel de masini varia intre 500 de kilograme si 2,4 tone. Directorul de exploatare al regiei, Marian Slavu, ne-a precizat, dupa consultarea documentatiei tehnice, ca un astfel de autobuz dezechipat cintareste in jur de trei tone.
La preturile practicate insa, si la greutatile inscrise in acte, RAT Craiova ar fi trebuit sa incaseze suma de 57 de milioane de lei. In documentatia trimisa primariei se specifica faptul ca nu s-a primit nici un leu in contul acestor livrari.
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 18, 2005 15:04:11 GMT 2
Pregãtiri de alegeri - vizitã de lucru sau turneu electoral? Iliescu, sprijinit fãtis de PSD Dolj Aparut in ziua de Vineri 18 Martie 2005 • Mircea Geoanã: “Ion Iliescu nu poate fi piesa principalã (...) nu prea mai are la ce candida”<br> Ion Cãlin a anunþat cã organizaþia pe care o conduce îl va susþine pe fostul preºedinte al statului la viitorul congres al partidului.
Geoanã considerã cã afirmaþia lui Ion Cãlin cu privire la susþinerea lui Iliescu la preºedinþia PSD este o pãrere personalã ºi cã acest lucru este prematur, din moment ce nimeni nu ºi-a anunþat candidatura.
«Ne-am înþeles sã susþinem candidatura lui Ion Iliescu la preºedinþia partidului.»<br> «E vital ca la congres sã ne impunem oameni în funcþiile de putere din partid.» <br> Aflat la prima vizitã la Craiova de când a pãrãsit Palatul Cotroceni, Ion Iliescu a fost primit cu aplauze de mai-marii organizaþiei judeþene a PSD. Puþin a lipsit ca Delegaþia Permanentã lãrgitã a PSD Dolj sã nu-l poarte “pe braþe” pe Iliescu spre funcþia supremã în partid. Preºedintele interimar al filialei judeþene, Ion Cãlin, a anunþat, în conferinþa de presã de la finalul întâlnirii, susþinerea pentru candidatura lui Ion Iliescu la preºedinþia PSD. Mircea Geoanã, prezent ºi el la întâlnire, are însã altã pãrere. Senatorul de Dolj spune cã filiala nu a decis încã pe cine sprijinã ºi cã va hotãrî în câteva zile dacã se lanseazã în cursa pentru ºefia Partidului Social Democrat. Potrivit propriilor afirmaþii, Ion Iliescu a venit la Craiova la “o întâlnire cu activul de partid”, în tonul vizitelor programate în alte judeþe, pentru discuþii cu parlamentarii ºi primarii din teritoriu, precum ºi pentru un “schimb de pãreri” cu privire la situaþia partidului. Mai potrivitã expresie nici cã putea gãsi fostul preºedinte, având în vedere atitudinea unora dintre liderii PSD Dolj. În timp ce anterior mai mulþi se pronunþaserã împotriva lui Iliescu, la întrunirea de ieri pãrea sã se fi instaurat celebrul “consens”, iar fondatorul PSD primea aplauze la scenã deschisã din partea social-democraþilor înghesuiþi în Sala Oglinzilor din sediul filialei judeþene. Mai mult, fostul locatar de la Cotroceni pãrea sigur de sprijinul PSD Dolj în cursa solitarã spre ºefia partidului. Iliescu a declarat la conferinþa de presã cã a simþit susþinerea întregii organizaþii judeþene. “În cadrul întrunirii chiar s-a exprimat deschis susþinerea”, a precizat Ion Iliescu. Mai mult, preºedintele interimar al PSD Dolj, deputatul Ion Cãlin, a precizat cã nu e vorba de o susþinere la modul general, ci despre una cu destinaþie precisã. “Ne-am înþeles sã susþinem candidatura lui Ion Iliescu la preºedinþia partidului”, a declarat Ion Cãlin. Acesta a pãstrat pentru fostul ministru de externe Mircea Geoanã, în prezent senator de Dolj, un premiu de consolare. “Totodatã, am decis sã-l sprijinim pe Geoanã la o funcþie de conducere”, a anunþat Cãlin. Sprijinul fãþiº al organizaþiei judeþene a PSD pentru candidatura lui Ion Iliescu, declamat de preºedintele interimar Ion Cãlin, nu reprezintã, în opinia fostului ministru de externe, decât o pãrere personalã a liderului social-democraþilor doljeni. “Organizaþia nu a vorbit. A vorbit Cãlin. Este vorba doar de o pãrere personalã a dumnealui. Nu existã în organizaþie o decizie în aceastã privinþã. Sentimentele sunt împãrþite. De altfel, e ºi greu sã te susþinã cineva dacã nu este lansatã oficial o candidaturã. Chiar am dorit sã vin aici, ca sã arãt cã putem sã fim cuviincioºi unii cu alþii. Chiar vreau sã spun cã am insistat sã avem o întâlnire care sã arate o deferenþã maximã pentru Ion Iliescu”, a declarat Geoanã. Senatorul de Dolj a þinut, dupã conferinþa de presã, “sã arunce în aer” impresia generalã cum cã Ion Iliescu ar fi “tãtucul” etern al PSD ºi cã a reuºit sã punã cu botul pe labe întreg “activul de partid” din organizaþia judeþeanã, inclusiv pe el. Mai mult, Mircea Geoanã a spus cã se gândeºte serios sã preia frâiele PSD ºi cã, în aceste zile, îºi definitiveazã echipa cu care sã atace funcþia de preºedinte. “Nu se poate spune cã Ion Iliescu m-a liniºtit. Dimpotrivã! Nu am nici o problemã în ceea ce priveºte curajul. O sã candidez la funcþia de preºedinte în momentul în care o sã am o echipã completã cu care sã conducem partidul spre câºtigarea urmãtoarelor alegeri. În aceastã echipã sunt deja foarte mulþi oameni ºi sunt destule filiale care mã susþin. Important e acum sã gãsim pentru fiecare jobul potrivit. E vital ca la congres sã reuºim sã ne impunem oamenii în funcþiile de putere din partid, indiferent dacã vom candida ºi pentru funcþia supremã sau nu. Cã o facem acum sau peste un an ºi jumãtate, vom vedea. Oricum, la alegerile urmãtoare, Ion Iliescu nu mai poate fi piesa principalã, pentru cã nu prea mai are la ce candida. Sãptãmâna viitoare voi anunþa dacã o sã candidez sau nu. În acest week-end mã voi întâlni cu colegii care mã susþin ºi voi decide”, a mai afirmat Geoanã.<br>
|
|
|
Post by Gazetar on Mar 22, 2005 14:50:04 GMT 2
Hotarire surpriza a judecatorilor Parcul Industrial Craiova, desfiintat de Curtea de Apel
Bogdan GROSEREANU Ion Prioteasa considera actiunea „Parcul Industrial“ mai mult o ambitie politica a PD Curtea de Apel Craiova a decis, la sfirsitul saptaminii trecute, anularea hotaririi de infiintare a SC Parc Industrial Craiova SA, societate care a luat fiinta pe 18 august 2004 si care avea ca unic actionar Consiliul Judetean (CJ) Dolj. Hotarirea judecatorilor craioveni a fost luata in procesul intentat anul trecut de PD, prin consilierul sau de la acea data, actualul deputat de Dolj Marian Jean Marinescu, si senatorul Radu Berceanu, care au contestat in instanta actul de inscriere a societatii la Oficiul Registrului Comertului (ORC).
Marian Jean Marinescu si Radu Berceanu au sustinut, atit in justitie, cit si in plenul sedintelor CJ Dolj (prin Marian Jean Marinescu), ca o societate comerciala pe actiuni, asa cum se voia Parcul Industrial, trebuia sa aiba minimum cinci actionari, conform Legii nr.31/1990, si nu unul singur, asa cum era stip..at in proiectul de hotarire adoptat de consilierii judeteni. Prin hotarirea de anul trecut, Parcul Industrial a capatat un patrimoniu de 40 de miliarde de lei prin preluarea unor active de la SC AVIOANE SA Craiova, la care s-au adaugat zece miliarde de lei din bugetul CJ Dolj.
Parc Industrial SA nu mai exista
La acea data, conducerea executiva a CJ a motivat ca institutiile publice, statul, in definitiv, aveau voie, conform legii, sa-si infiinteze societati comerciale la care sa fie unici actionari. S-au adus ca exemple cazurile unor societati de acest gen din tara si s-au invocat chiar si cele existente in Dolj. SC PARC TURISM SA si Societatea Comerciala de Lucrari Drumuri si Poduri (SCLDP) SA sint societati comerciale la care unic actionar este CJ Dolj, iar consilierii judeteni indeplinesc si rolul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA).
In prezent, nici una dintre parti nu poate evalua efectele hotaririi Curtii de Apel Craiova, deoarece sentinta a fost pronuntata vinerea trecuta, iar CJ Dolj nu a primit inca instiintarea oficiala a instantei, pentru a vedea si motivarea deciziei. Pentru inceput, presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat ieri ca a dispus suspendarea activitatii de la Parcul Industrial pina la punerea in aplicare a hotaririi judecatoresti. Cei implicati in caz spun ca instanta practic a dispus desfiintarea incheierii nr. 6395 din 18 august 2004, judecatorului delegat pe linga Oficiul Registrului Comertului, prin care societatea Parc Industrial SA era inregistrata la ORC.
Urmatorul pas ar fi convocarea de urgenta a CJ Dolj intr-o sedinta extraordinara in maximum opt zile de la comunicarea deciziei judecatorilor si cooptarea unor noi parteneri in structura actionariatului, pentru reinfiintarea societatii la ORC. Noii parteneri ar fi consiliile locale din Ghercesti, Pielesti, Circea, Podari si poate Craiova, prin cumpararea unor actiuni de cite un milion de lei, CJ Dolj urmind sa ramina in continuare actionarul majoritar al societatii. Problema este daca institutia judeteana nu risca sa fie data in judecata pentru prejudicii, din moment ce a suspendat activitatea Parc Industrial, desi avea in derulare contracte comerciale cu diferite societati care au inchiriat spatii pe aceasta platforma.
Va mai obtine CJ finantare PHARE de 6,4 milioane de euro?
Un alt aspect sensibil este faptul ca CJ Dolj a depus deja un proiect pentru obtinerea de fonduri europene pe programul de mare infrastructura PHARE 2004, Coeziune Economica si Sociala, unde a cerut 6,4 milioane de euro pentru finantarea unui incubator de afaceri si a infrastructurii de pe platforma parcului industrial. In conditiile in care documentatia este sigilata, ramine de vazut daca aceia care fac parte din comisia de evaluare a eligibilitatii proiectului vor accepta unele modificari. Sau daca legislatia in domeniu cere modificari ale documentatiei depuse la dosar.
Solutia in acest proces a dat nastere la reactii de o parte si de alta a baricadei politice. Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, de la PSD, considera ca actiunea celor de la PD aduce deservicii judetului, care are mare nevoie de investitori. „Aceasta hotarire mi se pare fortata atita timp cit in toata tara parcurile industriale au ca unic actionar consiliile judetene. Sicanare. Asta era rostul actiunii la vremea respectiva, pentru ca era campanie electorala“, a declarat Prioteasa. „A fost vorba de o inregistrare proasta la Registrul Comertului. Ar trebui sa raspunda secretarul general al CJ, Gheorghe Barbarasa“, a spus, la rindul sau, deputatul Marian Jean Marinescu
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 25, 2005 12:14:38 GMT 2
Continua sa cada capete de directori Sefa AJOFM Dolj si-a cerut „amiabil“ transferul
Bogdan GROSEREANU
Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a anuntat ieri ca directoarea Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM), Adriana Breazu, si-a cerut transferul din institutia pe care o conduce. La sfirsitul saptaminii trecute, tot Nicolae Giugea afirma ca directoarea Adiana Breazu a demisionat, lucru infirmat de aceasta intr-o declaratie data GdS. Ieri insa, prefectul a tinut-o pe-a lui: „Initial si-a dat demisia, insa ulterior s-a gasit o solutie amiabila. Doamna Breazu si-a cerut transferul la o alta institutie. Este vorba de o functie onoranta, in judetul Harghita“. De data aceasta, sefa AJOFM Dolj a confirmat insa doar cererea de transfer, nu si locatia indicata de transfer. „Ce sa caut la Harghita? Nu ma duc acolo, ci la Bucuresti. Mi s-a aprobat cererea de transfer, insa nu va pot spune pe ce functie pina nu am siguranta contractului semnat“, a declarat Adriana Breazu.
In locul acesteia, prin fisa postului, la conducerea institutiei ar urma sa vina adjuncta Daniela Neagoe. Asta in caz ca noua putere politica nu are pregatit deja un om care sa preia postul, chiar si interimar, pina la organizarea unui concurs.
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 28, 2005 16:12:34 GMT 2
Cassa Loco, Impact, Stigma si Directia 5 au încercat din rãsputeri sã anime numãrul restrâns de fani din Cetatea Bãniei MTV, batjocorit vineri seara la Craiova
Membrii formaþiei Cassa Loco au încercat neputincioºi sã atragã un public care nu exista.
Slabã organizare O scenã încãrcatã cu lumini, sunet de excepþie ºi un spectacol ce ar fi ridicat în picioare orice salã din România, dacã ar fi avut parte de o promovare fãcutã de profesioniºti în presa localã craioveanã. Însã totul s-a dovedit a fi contrariul: o atmosferã descurajantã pentru cele patru formaþii care au încercat sã facã faþã cu brio atmosferei deloc încinse din Casa de Culturã a Studenþilor Craiova, care altãdatã încuraja ºi încerca din rãsputeri sã-i menþinã pe scenã pe artiºti.<br> Dezamãgire «Acest concert a fost sub aºteptãrile mele»<br> Directorul Casei de Culturã a Studenþilor Craiova, Florentin Gust, a acceptat gãzduirea concertului MTV Foria, organizat de respectiva televiziune ºi firma Coca-Cola contra sumei de 2.500.000 de lei pe orã, ºi s-a declarat surprins de promovarea proastã fãcutã acestor formaþii, care puteau sã adune cu uºurinþã, în alte circumstanþe, câteva mii de tineri. “Casa de Culturã a Studenþilor nu s-a implicat în acest concert. Ei au venit cu propunerea, iar noi am acceptat-o contra unei sume de bani, care este sub aºteptãrile mele, formaþii valoroase, dar prost mediatizate. Dacã împãrþeau fluturaºi despre acest spectacol în Universitate, garantat veneau foarte mulþi studenþi, mai ales cã intrarea era liberã. Asta este! Nu ºtiu ce înseamnã acela manageriat”, a declarat Florentin Gust, care promite craiovenilor o schimbare radicalã a instituþiei pe care o conduce ºi concerte valoroase susþinute de artiºti valoroºi, precum ªtefan Bãnicã Jr. ºi Iris. Membrii formaþiilor s-au vãzut neputincioºi sã atragã un public care, în realitate, nici mãcar nu exista. Fraze de genul “Mânuþele în sus!” sau “Cântaþi cu noi!” nu au fost auzite decât la trupa Impact.
MTV Coca Cola Foria a fost o manifestare gãzduitã de Casa de Culturã a Studenþilor Craiova, dar la care nu s-au adunat mai mult de 40 de persoane, poate ºi acelea aduse cu mare insistenþã de organizatori, pentru a avea animaþie în videoclipurile ce urmau a fi filmate de aceºtia. Cassa Loco, Impact, Stigma ºi Direcþia 5 au fost cele patru formaþii cu rezonanþã pe piaþa muzicalã care au concertat, vineri seara, în Craiova. Aceºtia adunã mereu numeroºi fani, chiar ºi în cel mai îndepãrtat cãtun din þarã, precum ºi în oraºul nostru, care a demonstrat cã iubeºte muzica bunã, de calitate, unde maneliºtii nu îºi gãsesc locul. Numai cã MTV a ales ca partener local un post de televiziune, care a fost reprezentat de niºte persoane dubioase. Deºi intrarea era liberã ºi seara se prevestea a fi una de excepþie, puþini au fost aceia care au trecut pragul Casei Studenþilor. Se pare cã acel contract de parteneriat, cu care se bãtea în piept o oarecare Andreea Slãtaru, ºi care s-a dat drept director general al televiziunii, nici mãcar nu exista. Erau simple vorbe aruncate de “mai-marea” postului local, încercând sã coordoneze chiar întreaga activitate a jandarmilor prinºi în mrejele “focoasei” blonde. De unde o ºtim pe Andreea Slãtaru? A fost mereu numai cu ochii pe job-uri ieftine ºi niciodatã nu a reuºit vreun succes. Vineri seara a fost ºansa vieþii ei sã demonstreze ceva, însã, cu toate eforturile de a se pune luntre ºi punte pentru a nu avea nimeni acces la interviuri cu binecunoscuþii soliºti, totul a fost un adevãrat eºec. Nu este permis ca unui spectacol al MTV-ului în Cetatea Bãniei sã i se facã aºa ceva. Vorba proverbului “Se întâmplã ºi la case mai mari” s-a adeverit pentru organizatori, care se aºteptau ca seara sã fie un mare succes. Celor de la Rtv le recomandãm sã caºte bine ochii atunci când îºi aleg persoana care sã-i reprezinte la o manifestare de o asemenea amploare. Pãcat, trenul a plecat ºi Andreea Slãtaru tot pe jos a rãmas. Aceasta ar putea cunoaºte mai mult succes dacã ar reprezenta într-o zi, poate, Asociaþia Femeilor Nesatisfãcute din... de unde vrea ea. ªi cum nu era de ajuns, Andreea Slãtaru a primit de la organizatori mai mult decât se aºtepta: pa ºi la revedere! Dacã au fost mulþumiþi de prestaþia Andreei, vã lãsãm pe dumneavoastrã, stimaþi cititori, sã decideþi, pentru cã noi sperãm sã nu mai auzim de ea decât atunci când va fi vorba de curãþenia oraºului. Diferenþa dintre profesioniºti ºi amatori s-a vãzut de departe. În timp ce operatorii postului MTV demonstrau cã televiziunea este o artã fãcutã de cine îi cunoaºte tainele, cameramanul postului local Rtv, bãtrânul Costel Mofleanu, ºoma pe marginea sãlii de spectacol din Casa de Culturã a Studenþilor, iar operatorul de montaj Cornel Coconu demonstra cã ºtie sã ºi filmeze. Poate de aceea imaginile pe care telespectatorii sunt nevoiþi sã le accepte sunt de proastã calitate. Au muncit din greu probabil pentru cele cinci minute pentru care directorul general, scuze “agenta”, Andreea a negociat îndelung. Deoarece nu cunoaºte ierarhia într-o instituþie, Andreea Slãtaru a declarat cã s-a zbãtut prea mult sã obþinã aprobarea ºi cã ºi-ar dori sã aibã ºi ea parte de o primã din partea boss-ului de la Rtv, cu ocazia Sfintelor Sãrbãtori de Paºte. “Nu am nimic cu ziariºtii de la «Ediþie Specialã», dar asta e, mamã, lupta pentru supravieþuire”, a declarat blonda Andreea Slãtaru. Are dreptate! Aici sunt jurnaliºti, ºi nu oameni care sunt lãsaþi sã mãnânce o pâine pentru a supravieþui. <br>Chiar dacã jandarmii prezenþi la datorie în seara de vineri, 25 martie, în Casa de Culturã a Studenþilor Craiova, s-au strãduit sã dea dovadã de pricepere ºi profesionalism, ei nici mãcar nu ºtiau interesele cui apãrã, spunând cã doar au auzit de acreditarea postului local, dar nu au vãzut nici un document. Legitimaþia de jurnalist al cotidianului “Ediþie Specialã” nu a trecut neobservatã de aceºtia, care nu au pus bariere în încercarea noastrã de a obþine un interviu de la vedetele româneºti. Însã, orgoliile partenerilor locali s-au declanºat ºi au vrut ca prin aceste filmãri sã reuºeascã sã ajungã ºi ei la cifra cititorilor ziarului nostru. Jandarmii doreau sã scape cât mai repede de aceastã povarã, de a supraveghea desfãºurarea manifestãrii, iar, pentru ei, a sta la pândã era lucrul cel mai important, însã puteau trece lesne cu vederea prezenþa minorilor care aveau acces la concert la o orã foarte târzie. “Doamna blondã a venit la mine ºi mi-a spus sã nu vã las sã fotografiaþi sau sã le luaþi interviu la vedetele prezente aici. Eu nu am vãzut nici o acreditare, iar pe mine nu mã intereseazã cine filmeazã sau face fotografii. Pe ei i-am gãsit aici! Ce vreþi sã spuneþi, cã trebuia sã-i controlez?”, a declarat cãpitanul Bulborea.
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 28, 2005 16:25:04 GMT 2
Desi in restul tarii patronii s-au batut sa obtina fonduri SAPARD Investitorii din Dolj au taiat frunze la caini Valentin TUDOR
In ultima saptamina firmele interesate au luat cu asalt Agentia
Dupa ce pina acum nu s-au inghesuit sa obtina fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor in domeniul alimentar, in ultima saptamina firmele interesate au luat cu asalt Agentia SAPARD. Conform unui comunicat al SAPARD, agentia a primit in ultimele sapte zile solicitari de finantare care depasesc suma disponibila pentru submasura „carne, produse din carne si oua“ din cadrul masurii 1.1 „Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole“. Fata de 38,1 milioane de euro, suma destinata dezvoltarii acestui sector, solicitantii de fonduri au cerut 41,1 milioane de euro, ceea ce reprezinta 108% din alocarile financiare aprobate pina in prezent. Pentru a face fata acestei avalanse de cereri, Agentia SAPARD a fost nevoita sa redistribuie temporar fondurile disponibile necheltuite din cadrul altei masuri, referitoare la dezvoltarea afacerilor cu zahar si plante textile. Interesul tot mai mare al investitorilor pentru fondurile nerambursabile europene poate fi explicat prin faptul ca in ultima vreme acestia si-au dat seama de posibilitatile pe care le poate oferi o astfel de varianta de finantare, la aceasta adaugindu-se informatiile potrivit carora, dupa momentul aderarii la Uniunea Europeana, banii vor fi destinati pentru reformele structurale. De asemenea, apropierea de data presupusei aderari trebuie sa-i gaseasca pe investitori pregatiti sa faca fata exigentelor impuse de piata unica.
Doljenii - codasi la atragerea de fonduri in industria alimentara
Investitorii din Dolj nu par sa fie atrasi de fondurile europene in domeniu, fie din cauza dezinteresului pentru sectorul alimentar, fie din cauza lipsei capitalurilor financiare proprii care trebuie alocate. Conform procedurii SAPARD, firmele care vor sa beneficieze de bani europeni sint obligate sa cofinanteze jumatate din valoarea proiectului, ceea ce inseamna ca la o valoare de un milion de euro, investitorii trebuie sa scoata din buzunar 500.000 de euro, bani care nu sint la indemina oricui, mai ales in Dolj. Asa se face ca pe masura 1.1 doar doua proiecte doljene au fost puse in practica. Conform spuselor directorului Agentiei SAPARD Oltenia, Daniel Popescu, este vorba de doua abatoare, la unul dintre ele investitia fiind deja finalizata, iar la celalalt lucrarile fiind in derulare. „In zona Olteniei, avem patru proiecte pe masura 1.1, doua in Vilcea si doua in Dolj, in valoare de sase milioane de euro. Fondurile pot fi atrase dupa regula «primul venit, primul servit». De aceea este posibil ca toti banii sa fie obtinuti de un singur judet, in care patronii se grabesc sa depuna proiectele“, a declarat Daniel Popescu.
|
|
|
Post by GAZETAR on Mar 31, 2005 13:22:43 GMT 2
Solidaritate pentru jurnalistii rapiti in Irak
Jurnalistii din Craiova au organizat, ieri, o întrunire în Piata Prefecturii, în semn de solidaritate cu colegii lor din Bucuresti, dispãruti în Irak.
Ei au vrut sã atragã atentia si sã sensibilizeze opinia publicã asupra libertãtii presei, dar ºi sã determine autoritãtile române sã facã tot posibilul pentru eliberarea celor trei jurnalisti si pentru aducerea lor în sigurantã în tarã.
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 4, 2005 12:21:29 GMT 2
Drept la replicã de Adrian Mititelu Urmare a articolului apãrut în numãrul din 1 aprilie al “Gazetei de Sud”, în care cititorii acestui ziar au fost total dezinformaþi prin materialul intitulat “Un hotel furat, un monument istoric distrus”, semnat de ziarista Mioara Dragalina, vã cer sã publicaþi urmãtorul drept la replicã:<br>
În materialul cu pricina, reporterul GdS Mioara Dragalina este într-o eroare totalã, fãcând afirmaþii total tendenþioase, pline de urã ºi demagogice la adresa mea. De fapt, persoana mea nu are nici o rãspundere moralã sau materialã vizavi de nerestituirea sau restituirea vreunui imobil. Dacã acea clãdire se aflã în patrimoniul unei societãþi la care sunt acþionar, acest lucru se datoreazã unor împrejurãri comerciale ºi absolut legale. Tranzacþia a fost fãcutã la vedere, iar dacã organele legii vor considera cã acest imobil este dobândit ilegal, atunci mã voi supune acelei decizii. Pânã una-alta, vreau sã vã reamintesc cã imobilul respectiv se aflã într-o situaþie similarã cu Hotelul “Lido” din Bucureºti, aflat în proprietatea lui George Constantin Pãunescu, patron al GdS. ªi aceastã clãdire a fost revendicatã în permanenþã de fostul proprietar, beneficiind de aceleaºi prevederi ale Legii 10/2001, pe care o invocaþi, dar, dupã modul cum o prezentaþi, dovediþi cã nu aveþi cunoºtinþe minime cu privire la conþinutul ei. Ambele imobile fãcând parte din patrimoniul unor societãþi comerciale privatizate, conform acestei legi, în aceste situaþii restituirea este prevãzutã în echivalent sau despãgubiri bãneºti. Însã, în materialul prezentat nu aþi avut interesul pentru a evidenþia în mod obiectiv realitatea, ci, mai degrabã, aþi urmãrit denigrarea persoanei mele ca mod de rãzbunare pentru gravele probleme de piaþã pe care vi le creeazã cotidianul “Ediþie Specialã”, al cãrui acþionar sunt. Informez totodatã cititorii GdS cã prezentarea calomnioasã care mi se face nu este decât o rãzbunare miºeleascã, în scopul rãsfrângerii acestei imagini negative asupra ziarului “Ediþie Specialã”, care a atras în acest moment foarte mulþi dintre cititorii GdS. Folosind cuvinte de genul “mafiot”, “furat”, mi se aduc prejudicii grave, nefondate, bazate numai pe simple afirmaþii, fãrã nici o probã, fãcute în sensul calomnierii mele cu premeditare. În acest sens, aduc la cunoºtinþã cã nu am avut nici o problemã cu legea vizavi de aceste aspecte ºi nici de altele ºi cã numele meu nu poate fi asociat cu nici o ilegalitate. Constat cã redactorul-ºef GdS, Ina Voinea, dã dovadã de lipsã totalã de scrupule, mergând din calomnie în calomnie, fãrã sã þinã seama de consecinþele penale, dar mai ales financiare ale denigrãrii imaginii mele. Asigur atât cititorii GdS, cât ºi pe cei ai “Ediþiei Speciale” cã aceste mizerii “marca Ina Voinea” nu mã slãbesc, ci, dimpotrivã, mã întãresc, ºi cã toþi cei care au contribuit la aceastã batjocurã vor da socotealã în faþa justiþiei. Nu sunt buricul pãmântului, dar voi demonstra celor de la GdS, responsabili pentru aceste lãturi de presã, cã justiþia îi va pedepsi. Îi atenþionez pe Mioara Dragalina ºi pe Valentin Tudor cã semnãturile lor sunt folosite în scopuri murdare, care nu au nici o legãturã cu meseria de jurnalist. Atrag, de asemenea, atenþia lui George Constantin Pãunescu cã ziarul al cãrui patron este s-a abãtut total de la principiul pentru care ar trebui sã existe ºi consider cã, în numele cititorilor, ar trebui sã ia mãsurile de rigoare. În situaþia în care nu veþi publica acest drept la replicã, mã voi adresa instanþelor judecãtoreºti, conform prevederilor legale existente. _________________________________
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 6, 2005 11:10:02 GMT 2
Masina sefului PNA Craiova s-a facut scrum (A.D.) Autoturismul Leganza, cu numarul de inmatriculare DJ-08-CID, apartinind procurorului Constantin Cerga, seful Serviciului Teritorial Craiova al Parchetului National Anticoruptie, a luat foc aseara, in jurul orei 18.45, la citeva minute dupa ce magistratul il parcase in fata blocului 29, de pe strada Caracal, din Craiova. Procurorul nu a ajuns in apartament, fiind anuntat de vecini ca masina a luat foc. Flacarile au facut scrum Leganza, aflata la un pas de explozie din cauza instalatiei GPL din dotare, dar a distrus si Dacia 1310 a unui vecin, parcata alaturi. Incendiul care cuprinsese si copacii din jur a fost stins de pompierii militari. Dupa cum a precizat maior Constantin Florea, comandantul Detasamentului 2 Pompieri Craiova, se pare ca focul ar fi izbucnit de sub bord, din cauza unui scurtcircuit la instalatia electrica, nefiind vorba de o mina criminala. Pentru ca nu avea asigurare, procurorul Cerga va fi nevoit sa-si repare masina pe propria cheltuiala si, in plus, va trebui sa repare si Dacia vecinului
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 6, 2005 13:58:19 GMT 2
CEZ achizitioneaza 51% din actiunile Electrica Oltenia
Compania CEZ, din Republica Ceha, a semnat marti, la sediul Electrica, contractul privind achizitionarea a 51% din actiunile Electrica Oltenia, tranzactie in valoare de 151 milioane euro. CEZ va plati 47,4 milioane euro pentru achizitionarea pachetului de 24,62% din actiuni, iar 103,6 milioane euro vor fi adusi ca aport de capital in societate, astfel incat pachetul de actiuni ce va fi detinut dupa aceasta majorare sa ajunga la 51%. Datoria financiara neta a Electrica Oltenia este de 71 milioane euro, in timp ce compania are de recuperat creante in valoare de 2.550 miliarde lei. Se estimeaza ca tranzactia va fi finalizata (respectiv plata pretului pentru actiunile cumparate si majorarea capitalului social al societatii) pana la 30 iunie 2005. Pana la finalizare, reprezentantii CEZ vor avea acces si vor lua parte activa la toate deciziile strategice majore luate de societate. Ministrul Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres a declarat ca "Privatizarea Electrica Oltenia se inscrie in strategia ministerului si reprezinta un rezultat pozitiv al echipei de la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie si a oamenilor din minister, si sunt sigur ca vom finaliza aceasta tranzactie la timp." Domnia sa a precizat ca CEZ este un jucator important pe piata regionala a energiei electrice si poate sprijini Romania pentru a deveni la randul ei un pilon principal al pietei energiei in zona. "CEZ nu se va opri odata cu achizitia Electrica Oltenia, compania noastra urmand sa depuna oferte pentru complexele energetice de la Craiova, Rovinari si Turceni, deoarece strategia nostra de a deveni un jucator central pe piata energiei din Centrul si Sud-Estul Europei se bazeaza pe o activitate sustinuta atat in domeniul distributiei, cat si al productiei de energie electrica", a spus marti, directorul general al CEZ, Martin Roman. Acesta considera ca CEZ a facut un pas semnificativ, deoarece Romania este o tara importanta in blocul tarilor in tranzitie. Roman a spus ca Electrica Oltenia va ramane o companie cu caracter romanesc, o parte din manageriat urmand sa fie asigurat tot de specialisti romani. "Doresc sa multumesc partenerilor nostri romani, deoarece privatizarea s-a desfasurat in conditii de flexibilitate, eficienta si transparenta maxime", a conchis Martin Roman. Pentru privatizarea Electrica Oltenia au depus oferte imbunatatite CEZ si E.ON, compania din Republica Ceha fiind selectata deoarece a intrunit cel mai mare numar de puncte. CEZ este una dintre cele mai mari 10 companii din sectorul energetic din Europa, cu un capital social de 15 miliarde euro. In urma unei serii de fuziuni cu companiile de distributie regionale, in 2003, si a achizitiei unui pachet de actiuni la una dintre societatile de distributie din Bulgaria, CEZ a devenit cea mai mare companie integrata din sectorul energetic din Europa Centrala si de Est. La 30 iunie 2004, CEZ dispunea de o capacitate instalata de 12.297 MW si 18.127 angajati, vanzarile de energie situandu-se la 69.005 GWh in 2003. Electrica Oltenia este cea mai mare dintre cele opt filiale de distributie si furnizare a energiei electrice detinute de Electrica SA, desfasurandu-si activitatea in sudul Romaniei si avand sediul central la Craiova. Electrica Oltenia deserveste sapte judete - Arges, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinti, Teleorman si Valcea, si in 2004 a inregistrat un numar de 1.371.398 consumatori, carora le-a furnizat 5.261 GWh, reprezentand 16% din vanzarile de energie electrica ale Electrica SA. Consumul casnic a reprezentat 19% din totalul vanzarilor de energie electrica in cadrul Electrica Oltenia. Societatea detine o retea de distributie a energiei electrice de 50.323 km, care deserveste o suprafata de 41.828 km patrati, fiind interconectata cu reteaua nationala de transport de inalta tensiune si cu retelele altor filiale de distributie Electrica SA. Electrica Oltenia este cea de-a patra filiala de distributie si furnizare a energiei electrice privatizata, dupa ce ENEL a platit 112 milioane euro pentru pachetele majoritare ale Electrica Banat si Electrica Dobrogea, iar E.ON a achizitionat 51% din actiunile Electrica Moldova, pentru 100 milioane euro. (6.04.2005)
|
|
|
Post by Florian Ciobanu on Apr 7, 2005 13:35:06 GMT 2
7 aprilie 1931 ziua nastere AMZA PELLEA
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 11, 2005 10:43:49 GMT 2
Puciul din PSD Dolj a esuat
Mioara DRAGALINA, Bogdan GROSEREANU Alegerile au aratat pentru prima data nevoia de dialog intre centru si judet, precum si dorinta de schimbare a vechii garnituri din partid • Desi umilit de organizatia municipala de la Craiova, fostul prefect Calin s-a razbunat cistigind alegerile judetene impotriva primarului Solomon • Nastase si Geoana au incercat, fara rezultat, reconcilierea partilor, dupa care s-au amuzat asistind la discursuri incendiare care prevesteau lovitura de palat • Dupa numararea voturilor ce-l desemnau cistigator pe reprezentantul „elefantilor“, din aripa reformatoare nu au mai ramas nici fulgii...
Alegerile pentru functiile de conducere din organizatia judeteana a PSD Dolj, desfasurate simbata la Craiova, au aratat pentru prima data nevoia de dialog intre centru si judet, precum si dorinta de schimbare a vechii garnituri din partid. Adrian Nastase si Mircea Geoana, veniti de la centru pentru a superviza legitimitatea alegerilor judetene, au asistat la un val de discursuri impanate pina la saturatie de proverbe si zicatori in toate limbile pamintului din care razbateau critici dure la adresa conducerii centrale a partidului. Framintarile si razmeritele din interiorul organizatiei judetene, cunoscute de altfel de conducerea centrala, s-au concretizat in doua propuneri serioase pentru functia de presedinte al PSD Dolj: actualul primar al Craiovei, Antonie Solomon, reprezentind aripa reformatoare a filialei doljene, si Ion Calin, fost prefect, actual parlamentar si reprezentantul „elefantilor pesedisti“. Eugen Georgescu, director al Societatii Drumuri si Poduri a consiliului judetean, a treia propunere, neluata in calcul de nici una dintre cele doua parti, a candidat si el la functia de presedinte din partea propriei sale familii, daca avem in vedere rezultatul votului.
Si cu banii dati, si fara functii
Ion Calin i-a avut de partea sa, in primul rind, pe presedintele Consiliului Judetean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, si pe consilierul judetean Petre Petrescu, fost vicepresedinte al CJ in legislatura trecuta. In tabara cealalta, Solomon a fost sprijinit de grupul fostilor parlamentari de Dolj, condus de Eugen Arnautu, care pareau reformisti si adeptii unei schimbari de pozitie si opinie in partid, precum si ai reglarii conturilor cu presedintele interimar Calin pentru alegerile interne din toamna lui 2004. Atunci, grupul „pucistilor“ a pierdut locurile eligibile pe listele parlamentare, desi o parte dintre ei au cotizat serios financiar. Din aceasta grupare ii mentionam pe Neculai Grigoras, Stefan Ilie, Eugen Arnautu si Lili Schutz. Un prim episod al rafuielilor politice dintre cele doua grupari s-a consumat in urma cu doua saptamini, la Conferinta Municipala a PSD Craiova, cind organizatia condusa de Grigoras l-a umilit pe Calin, nedelegindu-l la Conferinta Judeteana de simbata a PSD Dolj. In consecinta, presedintele interimar al filialei s-a inscris in cursa din postura de candidat al organizatiei locale Mischii, localitatea sa de bastina.
Nastase, un arbitru neutru?
Arbitrii confruntarii celor doua tabere au fost presedintele PSD, Adrian Nastase, si senatorul PSD de Dolj, ex-ministrul de externe Mircea Geoana. Acestia au sosit la Craiova cu o seara inainte, cind au convocat o intilnire de taina cu toti candidatii, incercind sa linisteasca spiritul razboinic al taberelor din interiorul organizatiei. La discutia cu Nastase au ajuns doar candidatul Calin si presedintele consiliului judetean, Ion Prioteasa, Solomon refuzind sa participe. Rezultatul s-a vazut a doua zi, cind discursul anti-Calin al presedintelui PSD Craiova, Neculai Grigoras, a fost „tamponat“ ferm de la prezidiu de Adrian Nastase, care a dorit sa lase impresia ca nu tine partea nimanui, ci doar arbitreaza taberele. Candidatul Antonie Solomon, pentru pozitia caruia au luptat din greu „pucistii“, nu a lasat sa se inteleaga ca si-ar fi dorit prea mult functia de presedinte al PSD Dolj. S-a lasat tras in gruparea anti-Calin mai mult din inertie si din dorinta de a demonstra ca poate sa cistige tot ce vrea.
Pe tot parcursul conferintei judetene, oamenii care-l impingeau pe Solomon in fata au facut lobby pentru acesta printre delegatii care trebuia sa voteze. Pronosticurile chibitilor politici de pe holurile Filarmonicii, cu putin timp inainte de vot, dadeau ca sigura alegerea lui Solomon in functia de presedinte al organizatiei judetene. Rezultatul alegerilor a demonstrat ca multi dintre cei cu drept de vot una au vorbit si alta au votat.
Lui Calin i s-a facut jocul
Dupa numararea buletinelor din urne, cele mai multe voturi le-a obtinut Ion Calin (196), urmat de Antonie Solomon (144) si Eugen Georgescu (3). Calin a devenit astfel presedintele legitim al PSD Dolj pentru urmatorii doi ani, dupa ce a detinut interimar aproape doi ani aceasta functie.
Dupa cistigarea alegerilor, Calin si-a facut echipa. Din aceasta fac parte Ion Prioteasa, prim-vicepresedinte, Petre Petrescu - secretar executiv, si vicepresedintii Monalisa Galeteanu, Valeriu Zgonea, Claudiu Manda, Ion Voiculescu, Mihai Nicolescu, Virgil Popescu, Nicolae Degeratu, Petre Traistaru, Gheorghe Oprescu, Dumitru Dinca si Iovan Cristinel. Antonie Solomon, desi a fost propus pentru o functie de vicepresedinte in cadrul organizatiei judetene, i-a lasat locul lui Neculai Grigoras, presedintele PSD Craiova. Solomon ramine doar vicepresedinte al organizatiei municipale. „N-am vrut sa accept functia de vicepresedinte cind am vazut ce echipa a facut Calin. Cred ca nu puteam lucra cu ei. Eu ramin la municipiu“, a spus Antonie Solomon.
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 13, 2005 11:32:44 GMT 2
Autoritatile locale au intrat in conflict cu comerciantii din Piata Centrala-Craiova
Rodica MITROI Marfa din sectorul fructe si legume nu a fost disponibila ieri Comerciantii din Piata Centrala s-au revoltat ieri impotriva conducerii Administratiei Pietelor si Tirgurilor (APT) din Craiova. Marul discordiei il constituie intentia reprezentantilor institutiei de a suplimenta numarul de mese. Sustinind ca nu vor mai avea nici un cistig, comerciantii care au deja o afacere acolo au decis sistarea vinzarilor. Nemultumiti, acestia au incercat sa il convinga pe Gheorghe Calinoiu, directorul Administratiei Pietelor si Tirgurilor, sa schimbe hotarirea. In replica, acesta a sustinut ca nu poate incalca legea.
Activitatea din hala de fructe si legume din Piata Centrala a fost ieri intrerupta, timp de mai multe ore, in semn de protest fata de noile decizii adoptate de conducerea Administratiei Pietelor si Tirgurilor din Craiova. In jurul orei 10.00, vinzatorii au decis sa isi acopere toata marfa, refuzind astfel sa mai vinda produsele. Comerciantii si-au trimis mesagerii la primarie. Cel vizat de acestia a fost viceprimarul Sorin Iordache, care are in atributiile sale administrarea pietelor si tirgurilor din oras. De furia comerciantilor nu a scapat nici directorul administratiei, Gheorghe Calinoiu, care a primit citeva delegatii ale comerciantilor din Piata Centrala.
„Eu lucrez aici la patron, insa ma afecteaza si pe mine ce doresc cei din conducere sa faca. Protestul a fost initiat din cauza deciziilor care au fost adoptate. Sefii au hotarit sa mai puna un rind de mese in hala principala. E o aberatie sa faca acest lucru pentru ca si asa sintem foarte multi si de abia se mai poate respira. Nici vinzarile nu merg bine si, daca aduc si mai multi, o sa dam faliment. Dar pe ei nu ii intereseaza decit sa isi ia salariile. Daca vor sa dea afara pe cineva, ar trebui sa inceapa cu cei care nu respecta regulamentul pietei. De exemplu, daca vecinul meu nu isi face curat in fata mesei, sa il amendeze o data, de doua ori, dar a treia oara sa nu il mai accepte in piata“, a declarat Elena Chirisi, vinzatoare.
Craiovenii care au avut proasta inspiratie sa mearga ieri la cumparaturi in Piata Centrala au venit, au vazut si au plecat.
„Am plecat de la serviciu cu o masina, special pentru a veni aici sa imi iau 20 de kilograme de cartofi, pentru ca sint mai ieftini. Cind am vazut ca nimeni nu vrea sa vinda, nu mi-a venit sa cred. Am pierdut aproape doua ore degeaba si nici nu stiu daca pot sa mai fac rost de vreun mijloc de transport. Sa rezolve cineva problema asta, ca oamenii astia nu fac greva degeaba, daca nu ar avea dreptate“, a spus Cristi Suvelea, muncitor.
Autoritatile locale doresc piete curate
In prezent, in sectorul de vinzare legume-fructe exista aproximativ 700 de mese. Conducerea ATP Craiova intentioneaza ca, pe baza unui studiu, sa aprobe amplasarea a inca 100 de mese.
„Nu facem asa pentru ca vrem noi, ci pentru ca zice legea. E o diferenta intre noi, ca reprezentanti ai unei institutii, si patronii care isi desfasoara activitatea in piata. Ei trebuie sa inteleaga ca noi incercam fluidizarea activitatii. Daca nu doresc sa respecte conditiile de aici, pot pleca oricind in alta parte, insa si acolo va trebui sa respecte legea. Nu putem tine piata goala doar pentru ca asa doresc ei. Si in prezent sint foarte multi producatori care vind marfa pe jos, pentru ca nu avem sa le oferim spatii adecvate“, a precizat Gheorghe Calinoiu.
Inca din luna martie, viceprimarul Sorin Iordache a initiat o serie de actiuni care aveau drept scop instaurarea ordinei si disciplinei. Saptamina trecuta, acesta a coordonat trei verificari impreuna cu membri ai Politiei Comunitare, aplicind amenzi in valoare de 33 de milioane de lei. Cei 35 de comercianti penalizati s-au declarat indignati, sustinind chiar ca nu isi pot desfasura activitatea din cauza stresului la care sint supusi. In replica, Iordache a promis ca numarul actiunilor va fi intensificat.
|
|
|
Post by GAZETAR on Apr 19, 2005 14:38:12 GMT 2
Colegiul National „Carol I“Craiova, implicat in proiectul international „Physics Enlightens the World“<br> Colegiul National „Carol I“ din Craiova il omagiaza, incepind de ieri, pe Albert Einstein, cu simpozionul de anvergura „Fizica - prezent si perspective“, precum si cu o expozitie care poarta numele celebrului savant. Azi se va realiza un duplex Bucuresti - Craiova, sub genericul „Fizica lumineaza lumea“, la ora 20.30, la Colegiul National „Carol I“, urmind sa aiba loc manifestarea de receptionare si retransmitere a razei de lumina care inconjoara lumea, in cadrul proiectului international „Physics Enlightens the World“. Astfel, dupa receptionarea semnalului luminos, pe baza sportiva a colegiului se va desfasura un spectacol de sunet si lumina, apoi cei implicati in grandiosul proiect vor participa la un mars cu torte pe traseul CN „Carol I“ - Piata Prefecturii - Primarie - Piata Teatrului si Universitate, in fata careia se va derula festivitatea de transmitere mai departe a semnalului luminos care va inconjura intreaga planeta.
|
|