Cafea la nisip (Colectia cafelelor baute)

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14
DILEMA

AVÎND ÎN VEDERE
CÃ ACADEMIA ROMÂNÃ
E IREMEDIABIL NAUFRAGIATÃ
ÎN ZLOATÃ, SÃ SE CALCULEZE
CÎT ECHILIBRU AR ÎNSOTI
CONTINUITATEA

* Avînd în vedere cã, la granita feroviarã cu Grecia, se stã un sfert de orã, iar la cea cu Bulgaria douã ceasuri (1 h la intrare, 1 h la iesire), sã se calculeze cît se va astepta la granita cu România atunci cînd Bulgaria va adera la UE. (a. l. s.)

* O marcã de cosmetice promoveazã un nou produs: un ruj-minune, care "conferã buzelor tale cu 40% mai multã voluptate". Paralizat de aceastã constrîngãtoare rigoare cu care se evalueazã voluptatea si contrariat de lacunele dictionarelor noastre la acest capitol, solicit Academiei Române ca în urmãtoarea editie a DEX sã includã aceste douã intrãri: "VOLUPTIL, voluptili, s. m. Unitate de mãsurã pentru voluptate" si "VOLUPTOMETRU, voluptometre, s. n. Instrument de mãsurã a voluptãþii (exprimatã în ~voluptili)". (M. M.)

* Dacã ati vãzut Pisicã albã, pisicã neagrã, puteti sã considerati cã ati vãzut si Viata e un miracol, ultimul film al lui Emir Kusturica. Si, cum omul e iremediabil naufragiat în manierism, si filmele lui viitoare. (C. P.-B.)

* Pe ditamai afisul, reclamã la Mercedes cu textul urmãtor: "Vine frig, zloatã, gheatã, polei. Si oferta specialã pentru noua Clasã E". Dacã toate astea "vine", atunci ar trebui o ofertã specialã pentru clasa întîi primarã, cu lecþii de gramaticã full options incluse în pret. (M. V.)

* Cînd am vãzut o doamnã între douã vîrste, cu pãrul vopsit în rosu si mustãcioarã meridionalã neagrã, aprinzîndu-si nonsalantã o tigarã si fumînd sãnãtos, sîmbãtã la prînz, într-un restaurant familial din Salonic, Grecia, am stiut cã sînt unde-mi doream sã fiu... Grecia fiind o tarã foarte credincioasã, nu pot decît spera cã - mãcar pentru echilibru - viciile sã fie pe mãsurã, EFHARISTO POLI! (a. l. º.)<br>
* Reporterul ziarului Adevãrul (18 noiembrie 2004) considerã cã deschiderea festivã a Tîrgului de Carte "Gaudeamus" nu a fost atît de solemnã pe cît au dorit s-o prezinte organizatorii sãi: "Inaugurat oficial, în prezenta ambasadorului Bangladesh-ului (?!) la Bucuresti, printr-o ceremonie lipsitã de fast...". Imaginati-vã revolta îndreptãtitã a Bucurestiului fatã de aceste semne de punctuatie care ar însoþi prezenta ambasadorului sãu undeva în lume. (M. B.)

* Metroul bucurestean a devenit un fel de agentie electoralã. În statii, sînt oameni care stau la mese, ca la loz în plic, oferind afise si pliante cu candidatii PSD. Am vãzut însã un tînãr care împãrtea afise cu binecunoscuta pozã electoralã a lui Adrian Nãstase zîmbind usor, pe fond albastru, si lîngã ea scria: Am crescut preturile de aproape trei ori, am debransat milioane de români de la cãldurã... Trebuie sã asigurãm continuitatea. (A. M.)
. AVÎND ÎN VEDERE
CÃ NISTE OMULEtI ÎN ALBASTRU, ÎNDÃRÃTUL UNEI FERESTRE
CÎNDVA LUMINOASE,
ÎMPING VREMEA, SÃ SE CALCULEZE CÎT REALISM AR ÎNSOTI CATASTROFA

* Fãceam bastonase cu fiicã-mea, privind zidul blocului de vizavi, unde apãruse peste noapte figura supradimensionatã a liderului PRM tronînd peste cuvîntul DEMNITATE. Si, înainte de a termina pagina, am fost martorele schimbãrii: niste omuleti în albastru s-au lansat de pe acoperisul blocului de zece etaje, l-au stropit pe "demnitar" cu lipici si i-au pus un afis pe fatã. "Mamã, zice fiicã-mea, e mai tare ca în desene animate!" (S. S.)

* Dacã tot se tace în presã la ciclul Truffaut de pe TVR Cultural, poate cã meritã sã citãm dintr-o cronicã a lui Eric Fottorino apãrutã recent în Le Monde: "De cîte ori se produce sub ochii nostri, pe neasteptate, una din acele scene primitive ale cotidianului - o umbrã îndãrãtul unei ferestre, fîsîitul unui ciorap de nylon cînd o femeie îsi pune picior peste picior, sau un copil sunã la o usã si imediat fuge - ne gîndim la Truffaut". (R. C.)

* Dupã ce au dormit o noapte la Windsor, în palatul preferat al reginei Angliei, preºedintele Republicii Franceze si sotia sa au asistat, împreunã cu Elisabeta a II-a si printul Philip, în imensa "Salã a muzicii", cîndva Sala Waterloo (tiens, tiens!), la o comedie muzicalã, deja celebrã, dupã Mizerabilii lui Victor Hugo. "L-au recuperat si pe ãsta!", pot exclama bravii si dulcii anarhisti ai lumii. (R. C.)

* Duminica trecutã am avut ocazia sã simt, din nou, pe viu, atmosfera de Fram, ursul polar din copilãrie: în fata Circului Globus, cu ocazia uneia din reprezentatiile cu ultimul sãu spectacol (Ocolul pãmîntului în balon), era aproape tot atîta lume cît în zilele normale ale Pietei Universitãtii (stelutele luminoase si deverul de autobuze si masini mici fiind incluse). Iar pe casa de bilete trona, mare, un afis cu "Nu mai sînt bilete!". (I. P.)

* Uite un moment Kodak: la metrou, la Piata Victoriei, o cersetoare împinge un cãrut. În cãrut, un copil care fluturã o revistã-brosurã. Brosura se cheamã: Ghidul tînãrului întreprinzãtor. (C. G.)

* Cum i se spune celui care face pizza? O vreme, am crezut cã i se zice "pizzar", pînã cînd un anunt lipit pe geamul unui local mi-a arãtat cã greseam: "ANGAJÃM PIZZAIOL". (D. S.)

* În aceastã problemã care a zguduit faxurile, e-mail-urile plus constiinta româneascã - acea a catastrofei de la Erevan urmate de demisia lui Anghel Iordãnescu - pãrerea cea mai durã prin realismul ei îi aparþine lui Dan Petrescu: "Nici Capello nu ar avea ce face azi la Naþionala României".
Nu cred cã existã vreun cititor dilematic cãruia ar trebui sã-i traducem cine e si ce înseamnã Fabio Capello. Sau Dan Petrescu. (R. C.)

DILEMA

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

Nici nu mai conteazã dacã sînt autentice sau nu. Stenogramele PSD, fireste, mult discutate în sãptãmîna de dinaintea alegerilor.
Literar vorbind, ilustreazã de minune adagiul se non è vero, è ben trovato.
În ele se aflã pasaje de o mare expresivitate involuntarã. Drept pentru care am alcãtuit o micã antologie, înainte sã aflãm rezultatul alegerilor. Cînd le veti citi, rezultatul va fi cunoscut, dar el nu le schimbã cu nimic "farmecul".


EU VÃ SPUN,
PUTEREA DE CUMPÃRARE A MURIT DIN CAUZÃ CÃ MONEDA
NU STIU CE I-A MAI FÃCUT FRANTUZOAICEI

* (Adrian Nãstase) "Eu vã spun urmãtorul lucru - eu nu am ascultat Radio Tineret, asa cã nu stiu cum e, dar dacã voi îl ascultati si e bine, nu am nimic împotrivã - eu pot sã vã spun, însã, cã bãiatul meu cel mare nu-l ascultã, bãiatul mai mic nu... Dacã voi stiti cine ascultã Radio Tineret, e bine si sînteti multumiti, e în ordine, dar eu vã spun cã ãstia tineri pe care i-am auzit eu vorbind asa, niciodatã... I-am întrebat pe vreo doi-trei care erau cu Andrei despre Radio Tineret si m-au întrebat ce e asta. Da, da, e în ordine. Dacã e mare fac niste povesti care sã-i atragã într-un fel." (C. G.)

* (Adrian Nãstase) "Cresterea economicã este o chestiune destul de abstractã. Puterea de cumpãrare este mult mai concretã. Am fãcut la un moment dat cu domnul Cazan o listã cu puterea de cumpãrare la produse de bazã pe ultimii ani. Unele date erau interesante, altele, mai putin interesante. Poate mai vedem o datã, domnule Cazan." (I. P.)

* (Adrian Nãstase) "Chiar Televiziunea Publicã Naþionalã a arãtat astãzi un caz de persoanã care a murit din cauzã cã sistemul nostru sanitar este la pãmînt. Aici practic ar trebui intervenit." (C. P.-B.)

* (Miron Mitrea, Adrian Nãstase) "Dl Miron Mitrea: Vreau sã-i multumesc lui Adrian pentru chestia pe care a fãcut-o cu Berlusconi, cã altfel nu treceam, dacã nu... Asta aratã... nu-mi mai aduc aminte cîte contracte am semnat cu Germania, cu Franta, cu Spania, cu altii... Integrarea europeanã este pe bani. Dl Adrian Nãstase: Cine nu înþelege chestia asta... De pe vremea cînd fenicienii au descoperit moneda s-au gãsit si forme de exprimare a generozitãti politice." (C. G.)

* (Adrian Nãstase) "A fost si Sasa Fãrcas la Sinaia, a venit cu frantuzoaica, a condus-o pe frantuzoaicã, nu stiu ce i-a mai fãcut frantuzoaicei. E foarte bun, dar Sasa a fost doar paj. Da. Am rugat-o eu sã..." (M. V.)


EU VÃ SPUN,
VOM FI ERODATI ÎN PERMANENTÃ DE CORUPTIA ASTRALÃ
A SOTIEI POSTINDUSTRIALE

* (Adrian Nãstase) "Avem o problemã sã creãm un Institut de Politici Nepublice sau Private - Institutul de Politici Private? Creãm 15 institute din astea si dãm sarcinã fiecãruia, celor care nu au ONG-uri acasã le dãm sarcinã sã-si facã fiecare douã ONG-uri acasã. Nu se mai poate. Eu vã spun, este vorba de o actiune pe care dacã nu încercãm sã o contracarãm vom fi erodati în permanentã cu aceste rapoarte, monitorizãri, cã nu
. trebuie mai mult. Si pe urmã presa le preia, dar nu presa le lanseazã, ca sã nu aibã responsabilitate pe chestiunile astea si vor plimba prin televiziuni, prin presã aceste rapoarte ale unor ONG-uri." (M. M.)

* (Rodica Stãnoiu) "În legãturã cu ce s-a spus aici cu corupþia, si eu sînt de acord cu colegii nostri, noi am cãpãtat un fel de complex în aceastã treabã, ca sã arãtãm cã facem ceva si ne uitãm numai la oamenii nostri. De altfel, este si un semn pentru cei din teritoriu. Eu as zice cã cel puþin din limbajul nostru cuvîntul «baronii» trebuie sã disparã. Trebuie categoric sã disparã. Mãcar noi sã nu mai folosim acest cuvînt." (M. B.)

* (Miron Mitrea) "Poate ai dreptate pe fond, moral sau ºtiu eu, undeva, astral, performanta a fost sub nivelul pãmîntului." (D. S.)

* (Octav Cozmâncã) "În legãturã cu presedintele Consiliului Judetean Administrativ Dîmbovita, Cucu, sînt probleme foarte serioase, are un dosar consistent. Practic, toate contractele pe Sapard, pe Phare, pe nu stiu ce le-au luat firmele lui, ale sotiei. Sigur, mai trebuie sã discutãm de legalitatea actiunii domniei sale. A ras tot ce se putea, ca sã fiu mai scurt... L-am rugat sã-si dea demisia, dar ne tot plimbã, ne tot amînã." (C. G.)

* (Adrian Nãstase, Nicolae Vãcãroiu) "Dl Adrian Nãstase: Asta e Constanþa, mizã, societatea de consum. Dl Nicolae Vãcãroiu: Post. Dl Adrian Nãstase: Da, postindustrialã. Postmaritimã." (M. V.)


EU VÃ SPUN,
ORICÎT DE SINCRON
AR FI ARGUMENTUL CU POPORUL, DE MULT AM IEªIT...

* (Adrian Nãstase) "Mergem cu trei oameni de fiecare datã si cu sapte revolutionari?! Oricît de buni ar fi revolutionarii, nu pot sã fie la toate talk-show-urile." (S. S.)

* (Adrian Nãstase) "Si rugãmintea mea, dacã puteti sã faceti, Dorina si Vasile, un sincron pe o singurã casetã si puneti sunetul de la Radio România pe imaginile de la TVR 1." (C. P.-B.)

* (Adrian Nãstase) "O sã vedem, poporul, deocamdatã, a... Si poporul nu voia nici la referendum si de asta îi facem acum campanie, ca sã vrea. Depinde ce vrem noi. Problema nu e poporul, cã argumentul ãsta cu poporul l-am fãcut noi într-un fel, ca sã justificãm un anumit lucru, dar stim bine cum e cu argumentul cu poporul." (M. B.)

* (Nicolae Vãcãroiu) "Dl. Nicolae Vãcãroiu: Vreau sã vã spun cã astãzi conduce Radu Vasile, ca sã stiti. Dl...: E sãrbãtoare! Dl. Nicolae Vãcãroiu: Da. Nu l-am mai pus de mult si am zis lunea, cînd nu avem probleme deosebite si este bine. O datã. Pãi, nu mai apucã..." (M. V.)

* (Miron Mitrea) "Am iesit bine unde ne-a murit, la Slobozia, omul." (D. S.)

Cu ochii-n 3,14

[Florian Ciobanu]

Picãtura de putere
Robert TURCESCU


În contextul actual, în care puterea, politicã mai ales, e în atentia tuturor, fie prin bãtãlia electoralã încã neterminatã, fie prin publicarea celebrelor stenograme PSD, public în acest colt de revistã o sintezã a uluitoarelor legi pe care le respectã toti cei care ne stãpînesc într-un fel sau altul. Autorul lor este Robert Greene, iar legile pot fi citite într-un volum care nu-i de gãsit în foarte multe librãrii sau biblioteci: Picãtura de putere, o carte tipãritã de editura CODECS. La finalul lecturii, unele lucruri vor fi, deja, mult mai clare...

* Nu vã eclipsati niciodatã seful! Dacã-i faceti pe conducãtorii vostri sã aparã mai inteligenti decît sînt, veti atinge culmile puterii.

* Nu vã încredeti niciodatã prea mult în prieteni, învãtati cum sã-i folositi pe adversari! Dacã nu aveti dusmani, gãsiti o cale sã vi-i faceti.

* Ascundeti-vã intentiile! Tineti-i pe oameni dezorientati, în beznã, nedezvãluind niciodatã scopul din spatele actiunilor voastre.

* Atît de multe depind de reputatie, pãziti-o cu pretul vietii! Învãtati sã vã nimiciti adversarii, stirbindu-le lor reputatia.

* Atrageti atenþia cu orice pret! Ce nu se vede nu conteazã.<br>
* Faceti-i pe ceilalti sã lucreze pentru voi, dar asumati-vã întotdeauna meritele în locul lor! Nu faceti niciodatã ceea ce pot face altii pentru voi.

* Faceti-i pe ceilalti sã vinã la voi, la nevoie recurgeti la ispite! Ademeniti-i cu cîstiguri fabuloase, apoi atacati.

* Evitati-i pe nefericiti si ghinionisti! Asociati-vã, în schimb, cu cei fericiti si norocosi.

* Învãtati sã-i tineti pe oameni dependenti de voi. Nu-i învãtati niciodatã atît de mult, încît sã se poatã descurca si singuri.

* Cînd cereti ajutor, adresati-vã interesului oamenilor, niciodatã milei sau recunostintei lor!

* Arãtati ca un prieten, lucrati ca un spion! Puneti întrebãri indirecte pentru a-i determina pe oameni sã-si dezvãluie slãbiciunile si intentiile.

* Zdrobiti-vã adversarul în întregime! Pierdeti mai mult dacã faceti lucrurile pe jumãtate. Adversarul se va reface si va cãuta sã se rãzbune.

* Terorizati-i pe ceilalti printr-un aer de imprevizibilitate.

* Nu clãditi fortãrete în jurul vostru, izolarea e periculoasã. Multimea poate deveni o pavãzã împotriva adversarilor.

* Cunoasteti-i pe cei cu care aveti de-a face, nu jigniti persoana nepotrivitã.<br>
* Nu vã creati obligaþii fatã de nimeni. Dacã vã pãstrati independenta, puteti sã-i stãpîniti pe ceilalti, folosindu-i pe unii împotriva altora si fãcîndu-i pe toti sã vã urmeze.

* Faceti pe fraierul ca sã prindeti un fraier!

* Faceti uz de metoda capitulãrii: transformati-vã slãbiciunile în putere! Capitularea vã acordã un rãgaz în care vã puteti reface fortele.

* Jucaþi rolul curteanului perfect! Curteanul stãpîneste
. la perfectie arta actelor indirecte.

* Re-creati-vã! Adoptati moduri dramatice de exprimare în acþiunile si în gesturile voastre publice, veti deveni mai puternic si veti face o mai mare impresie.

* Pãstrati-vã mîinile curate! Strãduiti-vã sã fiti un model de amabilitate si eficientã. Faceti-i pe ceilalti sã fie tapi ispãsitori în locul vostru.

* Folositi nevoia oamenilor de a crede în ceva, pentru a vi-i transforma în adepti!

* Atacati o actiune cu curaj! Toatã lumea admirã curajul, nimeni nu-l slãveste pe timid.

* Plãnuiti totul pînã la capãt! Dirijati-vã soarta cu subtilitate si, gîndind în perspectivã, ajutati-o sã vã formuleze viitorul.

* Creaþi impresia cã tot ceea ce faceti nu necesitã efort! Actiunile voastre trebuie sã parã firesti si sãvîrsite cu usurintã.<br>
* Preluati controlul, faceti-i pe ceilalti sã joace cum le cîntati! Siliti-i sã aleagã între douã rele, ambele servind scopului vostru.

* Profitati de fanteziile semenilor! Cei care sînt capabili sã teasã povesti sau sã stîrneascã închipuiri sînt asemeni oazelor din desert: toatã lumea se adunã în jurul lor.

* Descoperiti la fiecare de unde puteti strînge surubul! De obicei e vorba de nesigurantã, de nevoi sau sentimente sau, posibil, de o micã plãcere secretã.<br>
* Adoptati un stil regal: comportati-vã ca un rege, ca sã fiti tratat ca un rege! Asa veti pãrea sortit sã purtati coroana.

* Stãpîniti arta gãsirii momentului! Învãtati sã stati deoparte cîtã vreme momentul nu este oportun, si sã loviti în fortã cînd soseste clipa.

* Creati spectacole ademenitoare. Orbiti de strãlucirea aparentelor, oamenii nu vor bãga de seamã ce faceti în realitate.

* Gînditi cum vã place, dar purtati-vã ca toti ceilalti. Dacã vã înfãtisati mergînd împotriva timpurilor, oamenii vor crede cã nu doriþi decît sã atrageti atentia si cã, de fapt, îi tratati de sus.

* Tulburati apele ca sã prindeti pestele!

* Dispretuiti prînzul oferit pe gratis! Orice este oferit gratis poate fi periculos - de obicei ascunde fie un siretlic, fie o obligatie camuflatã.<br>
* Loviti pãstorul ca sã împrãstiati turma!

* Actionati asupra inimilor si mintilor celorlalti! Îmblînziti-l pe cel care vi se opune, actionînd asupra emoþiilor lui, folosind lucrurile la care tine si lucrurile de care se teme.

* Predicati nevoia de schimbare, dar nu schimbati prea mult dintr-o datã!<br>
* Sã nu pãreti niciodatã prea perfect! Doar zeii si mortii au dreptul sã parã perfecti.

* Nu mergeti dincolo de tintã! În victorie învãtati cînd sã vã opriti.

[Florian Ciobanu]

Dom' doctor
Cezar PAUL-BÃDESCU


Femeia îi povesteºte cã a trãit o viaþã de coºmar alãturi de un bãrbat sadic, care o bãtea regulat ºi o ameninþa c-o omoarã cu cuþitul sau toporul. Cã de fiecare datã nu ºtia dacã mai rãmîne în viaþã. Cã de multe ori, în casa lor sîngele era împroºcat pe pereþi. Sîngele ei. Acum, dupã ce s-a despãrþit de el, e chinuitã noaptea de coºmaruri de care nu mai poate sã scape, în care viseazã cã e urmãritã de un bãrbat cu un cuþit. "Doamna Maria", o femeie de patruzeci ºi ceva de ani, e disperatã ºi nu-ºi poate stãpîni plînsul cînd povesteºte. A venit în emisiune la dom' doctor cu speranþa cã va putea el sã rezolve ceva, sã o scape de frici ºi de coºmaruri.

Dom' doctor se uitã la ea cu aerul omului care ºtie ce face ºi, cu un glas calm, învãluitor, de erou de film american din anii '50 care-i vorbeºte femeii privind-o în ochi înainte de a o sãruta, îi spune: "Dar în copilãrie cum a fost? Dupã ochii aceºtia frumoºi, îmi dau seama cã a existat cineva care a avut grijã de dumneavostrã". "Da, mama" - rãspunde femeia. Acum, nu ºtim exact dacã dupã ochii aceia frumoºi ºi-a dat el seama de acest lucru, dar e cert cã dom' doctor Cristian Andrei e un bãrbat galant ºi nu se poate pentru ca sã nu facã el un compliment unei dame...

Apoi dom' doctor îi zice femeii cã o rezolvã ºi o paseazã rapid specialiºtilor (ocazie cu care afli cã el nu e specialist; el este dom' doctor!). Specialiºtii sînt un parapsiholog ºi-o astroloagã. Parapsihologul îºi începe un discurs - de specialist care este - ºi spune cã "orice entitate care existã în viaþã are un spirit ce o influenþeazã", vorbeºte despre "spiritele de pe altã lume" care pot influenþa ºi ele, despre "vibraþiile astrale" ºi conchide: "Asta se întîmplã din cauza unor probleme ale sistemului endocrin". Îi face femeii cîteva pase pentru liniºtire instant ºi îi spune cã, dupã cîteva ºedinþe cu el, orice problemã a ei va fi rezolvatã.<br>
.
Astroloaga este de pãrere cã vulnerabilitatea ei vine din faptul cã are patru planete în nu ºtiu ce casã ºi prescrie medicaþia: "Sfîntul Maslu ºi o spovedanie bine fãcutã". Dom' doctor e foarte mulþumit de acest tratament prescris, o trimite pe femeie la spovedanie ºi zîmbeºte telespectatorilor cald ºi sigur pe el: a mai rezolvat un caz. Cam la fel rezolvase mai 'nainte cazul unei tinere care suferea de severe atacuri de panicã ºi care venise la el ca la cel din urmã om care ar mai putea s-o ajute, tot aºa urma sã-l rezolve (aveam sã vedem din cîteva fragmente ale promo-ului emisiunii 9595 de a doua zi) ºi pe cel al unei femei care era disperatã cã i se rãpise fiul ºi cãreia el îi spusese, liniºtitor, "am sã încerc sã-i rog pe specialiºtii mei sã þi-l aducã pe Codruþ înapoi".

Înainte de emisiunea de pe Antena 1, dom' doctor Cristian Andrei era dom' sexolog Cristian Andrei ºi avea o emisiune radiofonicã în care, pe o muzicã meditativã, recita cu un glas învãluitor despre cum sã atingi orgasmul sau punctul G. La alimentara lîngã care am locuit pînã anul trecut, fetele de la casã ºi de la raionul de mezeluri erau înnebunite dupã emisiune ºi astfel vocea lui rãsuna mai tot timpul, la fapt de searã, în difuzoarele magazinului. Fetele de la casã ºi de la raionul de mezeluri îl ascultau melancolice ºi visãtoare.

Este evident cã dom' doctor ºtie cum sã ia femeile. ªi pe noi, telespectatorii, care, în faþa lui, ne transformãm cu toþii în niºte femei neajutorate, cu probleme, care au mare nevoie de aerul lui curtenitor ºi protector. Nu conteazã cã, în realitate, dom' doctor e un urechist ºi nu ºtie mare lucru. Nu conteazã cã e un doctor care-ºi dã bucuros pacienþii pe mîna a tot felul de vindecãtori ºi vraci. Nu conteazã cã se foloseºte de noi ºi, dupã ce-ºi face numãrul în emisiune, ne abandoneazã. Dom' doctor e de fapt un Dom Juan... ªi nu e puþin lucru sã fii sedus de Dom Juan.

[Florian Ciobanu]

cu dilema la croitor
Mircea DINESCU


Ce emotii vã trezeste realegerea în fruntea Senatului a dlui Nicolae Vãcãroiu?


Trãiesc sentimentul stupefiant al amatorului de peste
proaspãt cãruia vînzãtorul îi asazã pe cîntar o scrumbie semiafumatã, cãzutã sub tarabã acum patru ani si care, desi putredã, mai dã încã veselã din coadã.<br>

[Florian Ciobanu]

CTP
Sever VOINESCU


Este, cu siguranţă, cel mai cunoscut jurnalist de presă scrisă din România. Şi cel mai spectaculos. Editorialele lui sînt citite, comentate şi citate de sute de mii de oameni, multe din formulările lui aparţin deja memoriei colective, iar ziarul cu care s-a identificat a fost, ani mulţi, lider incontestabil de piaţă. E longilin, costeliv, craniul ameninţător i se vădeşte printr-o chelie tot mai generoasă şi, parcă, tot mai lucioasă. De cîţiva ani poartă ochelari cu rame subţiri, metalice, ceea ce îi accentuează aerul de iezuit crud. Apare la televizor destul de des, în tot felul de emisiuni. Ni se arată strivit de propria-i tristeţe, pe care unii o cred jucată, dar eu o cred sinceră. Cel mai adesea îţi dă impresia că nu mai suportă, dar suportă. De multe ori este enervat, dar în ultimii ani pare mai degrabă resemnat, scîrbit. Hainele negre îl prind cel mai bine. E bîntuit de obsesii din specia coşmarului: România cade în beznă, România e aruncată la marginea lumii, România se dezintegrează, România se prăbuşeşte în hăuri etc. etc. Autorii acestor atentate îngrozitoare sînt, mereu, identificaţi cu precizie: Iliescu, Năstase, Băsescu, Vadim Tudor ş.a. Are un fel de ciudă potolită că nu e Patapievici şi ies, din cînd în cînd, prin porii scrisului său, sudori neaoşiste.

Aflu că joacă tenis aproape în fiecare zi şi că, pe teren, este ceea ce se cheamă un ofticos: se supără atît de tare cînd pierde, încît strică plăcerea partenerului. Pare că nu joacă din plăcere, ci pentru a se pune mereu şi mereu în competiţie. În plus, se tratează pe sine însuşi cu ambiţie spartană: vorbeşte singur, încurajîndu-se la cîte o minge reuşită ("bine, Cristi!") sau criticîndu-se aspru ("Tîmpitule!") cînd greşeşte. Acest solilocviu încrîncenat mi-a fost povestit de unul din partenerii săi de tenis. Poate că nu e real, dar, vorba italianului, se non è vero, è ben trovato. Nu mi-l pot imagina altfel!

Scrie puternic, cu savoare aspră şi crede că scrisul trebuie să fie ca un tren care dă peste cititor. Foloseşte judecăţi tăioase şi cuvinte dure, precum "cataroi", "tembel" sau "ţeastă", pe al căror efect surprinzător şi total mizează. I-ar plăcea să aibe mai mult talent decît are, dar asta nu e de cond**nat. Cui nu i-ar plăcea?

A devenit vedetă, pentru că propriile slăbiciuni nu îl lasă să refuze ceva: comentează meciuri de tenis şi alegerile de oriunde din lume cu egală ştiinţă, l-am auzit vorbind despre privatizarea BCR cu un aplomb dezarmant şi despre PNA cu siguranţa unui doctorand în Drept. Ştie cum e cu politica SUA şi cu războiul din Irak, e un moralist de fier cînd vine vorba de paiaţa jalnică Mutu şi scrie cronici la filmele lui Pintilie sau Caranfil. În suplimentul cultural al ziarului său, execută estetic pe Nichita Stănescu şi, în tinereţe, scria povestiri "sf". Omul pare enciclopedic şi chiar este, dacă adăugăm că aşa arată enciclopedismul în secolul acesta. Acoperă realitatea cu un elan infatigabil. Te şi întrebi dacă nu cumva lumea asta e prea mică pentru el.
. Unii îl bănuiesc că e cumpărat de PSD şi, dacă vrei să te uiţi la prestaţiile lui jurnalistice cu acest gînd în minte, atunci da, aşa e, multe se leagă. Alţii spun că e independenţa personificată şi multe în istoria sa publicistică argumentează asta.

Se repede pe subiecte şi le disecă nemilos. Ca tot condeierul român care se respectă, scrie cel mai bine sub impulsul nervilor. Vede ceva ce îl enervează şi trînteşte un editorial - în gama asta, el e cel mai bun. Sigur că greşeşte, din cînd în cînd. Cu puţin timp înainte de alegerile din 2000, enervat de acea putere, a scris un articol atît de elogios despre Ion Iliescu, încît îţi venea să crezi că e semnat de vreun eunuc de la Dimineaţa. Printre altele, spunea, îmi aduc aminte bine, că omul se "dezideologizase", că era pragmatic, modern, că avea alură de învingător, "şi Vodă-i un munte", că era ceea ce ne trebuie. Nu mult după alegeri, Iliescu, aflat prin Moldova, nu şi-a putut reprima un nou atac la proprietatea privată. A fost una din acele declaraţii marca Ion Iliescu de-ţi îngheaţă sîngele în vine şi vezi doar secere îmbîrligate cu ciocane pe fond roşu în faţa ochilor. Jurnalistul a reacţionat imediat: Iliescu are discurs bolşevic, nu mai poate ieşi din comunism, e tarat pe viaţă de maladia roşie. Trecuseră doar cîteva luni de la diagnosticul precis de "dezideologizare". Ani mai tîrziu, poziţia sa în cazul graţierii lui Cozma va rămîne de neuitat. Şi mai sînt încă multe alte cazuri în care finul analist dedicat adevărului se contrazice pe sine de la un anotimp la altul. Tot atunci, prin 2000, semnase un editorial intitulat chiar aşa "Care comunism?", în care spunea, dacă bine îmi amintesc, că nu mai există comunism în România. Acum, cel puţin din suma apariţiilor sale televizate, e limpede că părerea sa e alta. Incoerenţele sale în privinţa participării la vot, semnalate în altă parte de dl Turcescu, sînt şi ele greu explicabile, dacă punem jurnalistul sub exigenţa consecvenţei.

În lumea presei, ca şi în lumea literară, există o anumită teamă de el. Pe la colţuri, mulţi îl înjură sau chiar se declară scandalizaţi de prezenţa sa în viaţa publică. Nimeni însă nu îi spune asta în faţă. Cînd se dă drumul la o cameră de filmat sau cînd jurnalistul e de faţă, laudele nu mai contenesc şi formulele de respect se aliniază cuminţi. Conduce un ziar socotit drept cel mai influent şi asta explică, în bună măsură, teama de el.

A fost jurnalistul emblematic al anilor '90. Jurnalistul cruciat, hiper-reactiv şi exagerat, liderul "jurnalismului de campanie", adică al acelei specii publicistice care se consumă în campanii de presă. Este jurnalistul în căutare, poate onestă, dar de cele mai multe ori eşuată, de echilibru şi de ton percutant. Dacă e adevărat că epoca este precum sînt jurnaliştii ei, atunci am putea să găsim trăsăturile esenţiale ale vieţii noastre din primii 15 ani de postcomunism în el. Să nu rîdem, să nu ne scandalizăm: în bună măsură, sîntem ca el.

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14 prin Polonia

* De cîte ori se întîmplã sã fac vreo gresealã de pronuntie (sau sã atasez o terminatie gresitã unui verb) profesoara mea de polonezã, doamna Jagoda (= afinã), îmi spune cã sînt a doua persoanã din Polonia care vorbeste gresit limba polonezã; a doua dupã Lech Walesa.

* Biserica Catolicã detine pe teritoriul polonez 100 de ziare si reviste, 60 de posturi de radio si 2 posturi de televiziune. În manualul meu de limbã polonezã (cumpãrat din Polonia), la lectia cu nationalitãtile, se gãseste poza Papei, iar sub pozã întrebarea "ce nationalitate are Papa Ioan Paul al II-lea?".

* În Polonia, dacã intri într-un supermarket purtînd un tricou pe care e inscripþionat CCCP, se va gãsi întotdeauna o persoanã (ceva mai în vîrstã) care sã te apostrofeze, îndemnîndu-te sã citesti istoria Poloniei si sã-ti schimbi, de urgentã, tricoul.

* De cînd am intrat în Polonia si pînã azi, singura reclamã la Loto (prezentã pe afiºe gigant pe toate gardurile) conþine doar douã cuvinte: "p..a Hula" (= cîstiguri fabuloase).

* Numãrul scriitorilor români ale cãror cãrti se pot cumpãra din orice librãrie polonezã se ridicã la trei (Eugen Ionescu - Cîntãreata chealã + Scaunele, Aglaja Veteranyi - De ce fierbe copilul în mãmãligã, si Simona Popescu - Exuvii), iar CD-ul cu O-Zone se gãseste în toate magazinele poloneze de muzicã.<br>
* Prietenii mei din România îmi trimit sãptãmînal ziare si reviste în limba românã. Am deja o colectie impresionantã de Dileme si Dileme vechi pe care le pãstrez în speranta cã pe viitor se va deschide în Polonia un Institut Cultural Român care sã se ocupe cu promovarea culturii române (si am sã le trimit acolo), asa cum în România existã un Institut Polonez care se ocupã cu promovarea culturii polone.

* Într-o librãrie, cînd am întrebat de o carte de Szymborska, vînzãtoarea mi-a întors spatele. Cînd am cerut explicatii mi-a spus cã nu-i place deloc ce scrie Szymborska si cã ar trebui sã mã interesez de Milosz. Pentru cunoscãtori: Szymborska a scris lamento-ul Pisica din casa goalã la disparitia partenerului ei de viatã Kornel Filipowicz. Pisica din poem este cît se poate de realã, locuieste în Cracovia într-un apartament situat la etajul 5, este neagrã, are ochii de culoarea chihlimbarului si se numeste Kizia.

* Dacã locuiesti în Polonia un DVD Player e o necesitate. Toate revistele poloneze se vînd împreunã cu un film în format DVD. De la Viva & Gala si pînã la National Geographic & Playboy. De curînd, revista Olivia (pe care nu multã lume ar deschide-o) s-a epuizat din prima zi de vînzare pentru cã avea atasat un film de Almodóvar. La fel s-a întîmplat si cu ultimul numãr din Claudia care se comercializa împreunã cu un film de Woody Allen. Douã filme de Kusturica si Lars von Trier au fost atasate ultimelor numere din Glamour .
Cumpãrãtorii sînt foarte multumiti, cãci în pretul unei reviste (care variazã între 6 si 12 zloti) au ocazia sã îsi achizitioneze si un film (care într-un magazin de specialitate ar costa peste 60 de zloti). Partea amuzantã o vezi în fata chioscurilor de ziare, unde bãrbatii dau buzna sã cumpere reviste dedicate femeilor. Nu pentru cã le-ar citi, nici mãcar nu le fac cadou nevestelor. De obicei se mulþumesc sã scoatã DVD-ul din revistã si sã arunce revista la cosul de gunoi din stradã.<br>
* Zubrówka este numele unei renumite mãrci de vodcã polonezã. În interiorul sticlei de Zubrówka se aflã un fir lung de iarbã. Si nu orice fir. Firul e cules din zona de est a Poloniei, din rezervatia de zimbrii Bialowieski, dupã ce zimbrii au urinat pe el. Se asteaptã zimbrul sã urineze, se culege iarba respectivã si se introduce în sticle. Pipi de zimbru dã un gust aparte bãuturii.

* Kayah - poloneza ce apare pe Mezzo (alãturi de Bregovic, în Prawy do lewego) mai des decît compatriotul Chopin - se poate lãuda (sau nu) cu un pictorial în Playboy -ul polonez.

* Fascinanta Björk a fost invitatã sã sustinã un concert în Polonia (mai exact în Sopot) Si a venit. Mã întreb dacã vreodatã o s-o invite cineva si în România. Si pentru cã un amic s-a numãrat printre organizatori, am aflat cã Bjork & echipa au cerut (si primit) 500.000 de euro.

* Si încã una muzicalã. De ziua unui prieten polonez i-am dãruit un CD cu Maria Tãnase pe care îl ascultã constant. Ba mai mult, melodia lui preferatã a devenit "Ciuleandra" pe care o fredoneazã în fiecare zi, si în loc sã zicã "hop, s-asa, s-asa" zice "hop, cha-cha, cha-cha".

. * Unul dintre cele mai speciale locuri din Polonia l-am vãzut în Cracovia. Existã acolo un perete pe care, în fiecare searã, se proiecteazã o strofã dintr-o poezie sau chiar o poezioarã întreagã. Lîngã acest perete am cunoscut un american care mi-a spus cã Adam Zagajewski o sã fie urmãtorul laureat al Premiului Nobel pentru literaturã, însã mie americanul acela nu mi-a inspirat încredere deloc.

* Douã lucruri (demne de menþionat) vãzute în Gdansk: 1. casa în care s-a nãscut Günther Grass (strada Lelewela nr. 13); 2. cel mai lung bloc de locuinte din Polonia (lungime = 1 km, înãltime = 11 etaje) construit în anii '70.

* Am un prieten în Germania care, de cîte ori ne vedem, tine sã-mi aminteascã ce a vãzut el la televizor cu ani în urmã, în strînsã legãturã cu Polonia. Era un show în care se glumea pe seama anumitor lucruri. Într-o zi subiectul a fost televiziunea polonezã, iar prietenul acesta al meu s-a amuzat copios cînd o crainicã (o nemtoaicã ce încerca sã imite o crainicã polonezã) a anuntat: "Urmeazã stirile. Transmitem în culori". Astãzi povestea aceasta mã amuzã si pe mine. Acum 15 ani nu m-ar fi amuzat deloc.

* Vecinii mei polonezi se numesc Ela si Miron. Ei au un papagal pe nume Kubus. Kubus are în cuscã un clopotel, iar plãcerea lui cea mai mare e sã-si bage capul în/sub clopotel. Aratã ca si cum ar avea o pãlãrie. De cîte ori îmi vizitez vecinii (si Kubus îsi bagã capul în/sub clopotel) Ela mã întreabã "ai mai vãzut papagal cu pãlãrie?". Nu-i mai spun cã am vãzut destui papagali în România, si cu, si fãrã pãlãrie.

* La o petrecere am cunoscut-o pe mama Jolei, o doamnã de 70 de ani, care, cînd a aflat cã sînt român, nu s-a mai dezlipit de mine toatã seara. Cu ani în urmã, fusese membrã a celui mai celebru ansamblu folcloric polonez numit "Mazowsze". Membrii acestui ansamblu obisnuiau sã plece în turnee prin toatã lumea si împrumutau cîte o piesã din folclorul fiecãrei tãri vizitate. Au împrumutat o piesã si din România, si toatã seara mama Jolei mi-a cîntat "Pe Mures si pe Tîrnave", într-o pronuntie aproape perfectã.<br>
* Felicitãri Dilemei vechi cã ne lasã sã-i scotocim arhiva electronicã pe gratis. Gazeta Wyborcza (publicatie polonezã de prestigiu) îsi deschide arhivele electronice doar contra cost. 60 minute de navigare prin arhivã = 10,98 zloti, 200 minute = 57,50 zloti, abonament lunar = 299,50 zloti. Sper sã nu dau < EM > Dilemei vechi < /EM > vreo idee proastã.<br>
* În ziua în care Polonia a intrat în Uniunea Europeanã, pe un perete în centrul orasului Gdansk, cineva scrisese cu litere mult prea mari "no borders = no countries". Tot în acea zi, Adam Michnik îsi exprima în Gazeta Wyborcza emotia simtitã cu ocazia fericitului eveniment, comparîndu-l în intensitate cu ziua alegerii papale a lui Ioan Paul al II-lea si zilele decernãrii Premiului Nobel pentru Walesa si Milosz (vezi Dilema veche nr. 27, pagina 3, colt dreapta jos), uitînd (probabil) sã mentioneze si ziua în care Szymborska a luat Nobelul. Dar, la un second thought, < /EM > poate cã nici nu trebuia mentionatã una ca ea, care nici nu e prea religioasã (ca altii), care a fãcut cam prea multã scoalã (nu ca altii), si care nici mãcar n-a avut inspiratia sã-si petreacã 40 de ani pe malurile golfului din San Francisco (tot ca altii).

* Scurtissime: În Polonia... marea majoritate a fetelor sînt blonde si se numesc Gosia; berea prea amarã se bea cu sirop de zmeurã; prin cablu vin cincizeci de programe, însã, ca si la noi, nu prea ai la ce sã te uiti; la "burlac" i se spune "kawaler"; zerourile salariilor de milioane s-au tãiat în '94; ampicilina nu se vinde decît pe retetã (asa cum e si normal); mãmãliga era în meniu acum 50 de ani; sarea iodatã este consideratã nocivã si poartã denumirea de "moartea albã"; nimeni nu a purtat flip-flops vara trecutã; soferii au obligatia sã circule cu farurile aprinse, chiar si în amiaza mare, între 1 octombrie si 1 martie în fiecare an; trei desenatori încã se mai luptã pentru drepturile de autor ale lui Lolek si Bolek; limba englezã se predã dupã Metoda Callan; si... nu existã manele (în sfîrsit, am scãpat).

* Si tot în Polonia, am gãsit o poezie în care se spune cã atunci cînd cãlãtoresti, nu are nici un rost sã cauti prieteni, deoarece ai sã dai doar peste oameni care îti spun "bunã ziua" sau "la revedere"; cã atunci cînd cãlãtoresti nu are nici un rost sã cauti poezii care sã-ti placã, deoarece ai sã dai doar peste texte standard scrise pe vederi postale. Eu, în Polonia, mi-am gãsit si prieteni, si poezia aceasta (plus multe altele) care sã-mi placã. Do widzenia!

Polonia
Doru Cosmin RADU

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

CE-MI DORESC PENTRU 2005:
UN ALT EPISOD DIN SERIA
"A TREIA RELAŢIE CU PARTEA BUNĂ A CERULUI GURII"

* Ce-mi doresc pentru 2005: să merg la patinaj în Turnul Eiffel (primul etaj)! Ce-i drept, n-am mai pus patinele în picioare de la 11 ani, n-am urcat niciodată în Turn (!), dar perspectiva... piruetele... luminile... şi, nu în ultimul rînd, faptul că e gratuit şi că nu pot patina mai mult de 50 de persoane odată - cozi în perspectivă:-(... Cu această ocazie, am aflat şi că Turnul Eiffel are un PDG (président-directeur général), ceea ce mă face să mă gîndesc că, poate, şi Casa Poporului ar merita unul. Plus un patinoar. Pe acoperiş sau în interior - a se vorbi cu arh. Anca Petrescu, a cărei disponibilitate la schimbări e cunoscută... (a. l. ş.)

* Într-un spot care face reclamă la PRO FM - difuzat, desigur, pe PRO TV -, DJ-ul unui club ia un disc de vinil, îl pune pe masă şi-l face ţăndări cu un ciocan. Praful astfel obţinut este tras de individ pe nas, printr-o ţeavă improvizată, aşa cum fac narcomanii. Apoi, DJ-ul împrăştie praful prin sala de club şi oamenii care-l inspiră devin dintr-o dată euforici. Întîmplător sau nu, DJ-ul este George Vintilă, al cărui nume a fost implicat la un moment dat în afacerea "cocaină pentru VIP-uri". Iată un alt episod din seria "tupeu de proteveu". (C. P.-B.)

* Într-o seară, Naşul de la B1 TV stătea de vorbă cu Kitty Cepraga despre amorurile ei, ultimul fiind cică Robert de Niro. Ea spunea că îşi doreşte ca a treia ei relaţie (după care listă?) să fie una de excepţie. Urmărind, chiar şi fragmentat, discuţia asta, începeai să crezi că toate bancurile cu blonde sînt prea soft. (A. M.)

* Primesc în căsuţa poştală un nou săptămînal care se numeşte De Bucureşti. Încep să-l citesc şi îl termin în fix două minute. Nu, nu exagerez, revista are 8 pagini din care fix trei articolaşe, o notiţă şi o caricatură. Între cele trei articolaşe este şi un editorial placid de Andreea Esca în care ea ne povesteşte unde şi-a dus socrii de sărbători. Restul e reclamă şi programe TV. Partea bună este că nici nu ai timp să te plictiseşti. (C. G.)

* Nu vom mai sforăi. Se vor injecta - sub anestezie locală - 3 mici bucăţi de poliester, cît un băţ de chibrit, în vălul palatin, care vor limita vibraţiile acestuia şi vor degaja astfel calea aerului pentru o respiraţie lină. Sforăitul va fi eliminat prin "această rigidizare a cerului gurii" - ne explică medicul norvegian responsabil cu acest proiect profund uman. Adorm şi mai profund, repetînd îndelung cuvîntul magic: rigidizare, rigidizare... Dimineaţa sînt felicitat că n-am sforăit. Poate că asta e metoda cea mai bună, fără injecţie, fără anestezie locală. (R. C.)

CE-MI DORESC PENTRU 2005:
O EXPLICAŢIE PLAUZIBILĂ
A GÎNDIRII FĂRĂ BRETELE
ŞI A ICRELOR DALBE PE DINAFARĂ

* În sfîrşit, am auzit o explicaţie plauzibilă a longevităţii lui Ion Iliescu în politica românească: n-are copii, n-are nepoţi! Se plictiseşte omul la bătrîneţe şi ce să facă: politică! E clar. Nina e de vină! (M. M.)

* În 2004, turismul a înregistrat cea mai puternică creştere în economia bulgară. În sfîrşit, s-a dezlegat una din cele mai chinuitoare întrebări ale gîndirii româneşti: ce căuta neamţul în Bulgaria? (R. C.)

* În Jurnalul naţional de luni, pe două pagini întregi (format mare), în două reportaje "ample", cele două trimise speciale ale ziarului la Bruxelles, Monica Iordache şi Irina Cristea, ajung la strania performanţă de a nu da nici o informaţie. Nu se poate şti dacă fetele au fost prelucrate sau pur şi simplu le-a interesat ce-au priceput şi ele. Pe prima a impresionat-o apariţia preşedintelui sortant în compartimentul presei din Air Force One fără cravată şi cu bretelele la vedere (vai, tu!) şi faptul că Băsescu a aprins o ţigară aşteptînd maşina în faţa Consiliului European. Şi mai impresionabilă, cea de-a doua transmite sacadat de la Bruxelles cum e cu culorile legitimaţiilor de acces, cum "se dă" cafea gratis şi cum îşi fură ziariştii acreditaţi sandvişurile cu bulină verde. De haram s-au dus, de haram s-au întors. (S. S.)

* Titluri apăsate în săptămîna Crăciunului: "Românii încep să-şi vîndă aurul", "Românii au cheltuit 2 miliarde de euro pe maşini" (Evenimentul zilei),
. "De sărbători, pastrama de urs şi icrele de Manciuria iau locul sarmalelor şi lebărului pe mesele românilor" (Adevărul). Mă bucur, deşi mă simt exclus din rîndurile românilor atît de hotărît articulaţi. Sînt şi îmi place să fiu un român nehotărît. (R. C.)

* Prin toate metrourile au început să cînte diverşi amatori. Copii, adulţi şi bătrîni. Într-o zi, la staţia Piaţa Romană, pe un peron se cînta muzică spaniolă, pe celălalt "Florile dalbe". Două formaţii care se întreceau în volum. Două tonuri, două voci, două chitare, două ritmuri, două tradiţii. Efect general: lumea... a treia. (A. M.)

* Ca automobilist, înţeleg că statul are nevoie de bani pentru repararea şoselelor: bun, plătesc taxa pentru drumuri. Dar de ce a trebuit să fie inventat pentru asta acest cuvînt oribil, "rovinietă"? Iar pe deasupra, la TVR am auzit că "taxa de rovinietă se plăteşte şi în alte ţări europene". Zău? În franceză, vignette începe tot cu ro? Propun să fie identificaţi cei care au scornit acest cuvînt şi, drept pedeapsă, să fie puşi să înveţe DEX-ul pe dinafară. (M. V.)

CE-MI DORESC PENTRU 2005:
CUM NI SE TOT SPUNE ÎN ACESTE ZILE ŞI LA ORICE ORĂ, FOSTUL
(AU BA) KILOGRAM DE PUF


* EVITAŢI CU ORICE PREŢ pasajul de la Universitate! Acolo se dă, în heavy rotation şi la orice oră, piesa aceea, "Împodobeşte, mamă, bradu'", cu Fuego (în clip, featuring Irina Loghin), a cărui voce atît de melodioasă te face să verşi instantaneu... Nu e frumos să faci urît pe jos. (a. l. ş.)

* Moş Crăciun e tot mai departe de mitul intangibil pe care ni-l imaginam în primii ani postrevoluţionari. Dacă reclama la cafeaua Jacobs, în care băieţelul ademeneşte mulţi Moşi în casa lui, doar îl multiplică, cea la ciocolata Primola îl transformă pe fostul atotputernic Santa într-un maimuţoi la dispoziţia copiilor, care îl leagă obligîndu-l să le mai dea ciocolată. (I. P.)

* În atenţia romancierilor ficţionari au ba: nume de români onorabili în Naţionalul de luni, 20 decembrie: Apollo Tîrneci, Vanessa Tîrneci, Daniela Veronica Guşe de Drăgan. (R. C.)

* A apărut în urmă cu 40 de ani, în decembrie 1964, în numărul 7 al unei publicaţii care se chema La Brèche. Este un poem, scris de un poet pe nume Pascal Colard, şi poartă titlul "Totemuri". Fiindcă mi-a plăcut cînd l-am citit, m-am gîndit să vi-l dau în dar, acum, cînd se trece anul. Iată-l: "Precum ceaţa care mîngîie pereţii rîpei / pentru a le reda strălucirea atacată de praful de puşcă / din puştile vînătorilor de duminică / precum rechinul care se năpusteşte asupra mielului de mare / luîndu-şi de partea sa vînturile submarine / precum cineva care a reuşit să pătrundă în pădurea / unde copacii au scorburile pline cu apă de foc / şi a hotărît să nu se mai întoarcă înapoi / precum acela care aflîndu-se în posesia unui kilogram de puf / îşi închipuie că l-ar putea schimba pe un kilogram de plumb / pe care să şi-l lege la gît / ca să pună capăt o dată pentru totdeauna / ordinii stabilite / precum lupul care adoră capra pe varză / precum ochiul aţintit asupra picioarelor unei femei necunoscute / pe cale să urce la suprafaţă / precum un titlu cu litere de-o şchioapă dintr-un ziar / anunţînd că mai mulţi misionari / au fost devoraţi recent de indienii Jivaros / smulg o pagină din calendar / şi te aduc din nou la ordinea zilei". (D. S.)

Cu ochii-n 3,14

[Florian Ciobanu]

Balamale, broaºte ºi þîþîni<br>Adrian CIOROIANU

(uºa, ca semn al trecerii)

În urmã cu cîþiva ani, am scris aici o scurtã poveste, fãrã prea mare moralã la coadã, despre gardurile aflate în construcþie în România. Adevãrul este - nu vi se pare? - cã imediat dupã 1990 România a devenit o þarã de garduri. Nu pereþii au vãzut mai întîi palma mistriei, nu neapãrat zidurile au fost cele care ne-au înconjurat cu fiecare zi petrecutã mai adînc în tranziþie, ci gardurile. Garduri au rãsãrit de peste tot. Mai întîi, garduri ºubrede, de nuiele sau de coceni de floarea-soarelui, pentru noile proprietãþi recuperate ºchiopãtat ºi fãrã acte de la primãrie prin sate sau cumpãrate de cãtre cei cu simþul perspectivei, aproape pe nimic, prin locuri bine alese din mediul rural; apoi, garduri de lemn sau de sîrmã împletitã pe lîngã casele clasei mijlocii în formare, ea însãºi fericitã cã a reuºit sã coboare din bloc, fãcînd astfel un pas mai aproape de civilizaþie; în fine, produsele cele mai spectaculoase ºi care impresioneazã cel mai puternic retina (cu atît mai mult, cu cît sînt construite împotriva ei): gardurile din jurul noilor vile, ridicate cu exces de beton sau bãtute în piatrã, fãcute mai mult sã ascundã decît sã apere, totdeauna mai mari de un stat de om, cît sã nu vezi nimic dincolo de ele - nici cum s-a fãcut primul milion, nici pe unde au intrat celelalte, nici pe unde se plimbã cîinele lup pe care-l auzi cum hãmãie.

Era ºi normal, cred, ca abia ieºiþi din ceþurile colectivismului bezmetic, prin care ne cãlcam unii pe alþii pe bombeu în numele unei egalitãþi în care deja nu mai credea nimeni, gardurile sã ne marcheze pornirile individualiste ºi instinctele fireºti de afirmare a independenþei - cum s-ar spune - la noi acasã. Aºa cum am mai fãcut de multe ori în istoria noastrã, am pus vecinii în faþa faptului împlinit: tragem apã ºi curent, ne racordãm la canalizare ºi la gaze ºi construim piscina ºi garajul, cu tot cu gardul care sã le ascundã. Dincolo de el, ceilalþi sînt liberi sã viseze - eventual la un Logan.

Ar fi totuºi pãcat ca, prinºi atît de mult în mrejele acestor garduri în continuã extindere, sã pierdem din vedere uriaºa evoluþie ce se petrece, în România, la nivelul uºilor! Cu uºile e ceva teribil. Vã mai aduceþi aminte uºile din socialism? În primul rînd, cã nu prea
. se închideau - sau, dacã o fãceau, se închideau ori prost, ori pentru totdeauna. În al doilea rînd, nu erau deloc specializate: la librãrie, la carmangerie, la metalo-chimice gãseai, mai spre finalul epocii, aceleaºi uºi: mari, grele, fier cît cuprinde, miºcîndu-se prost în þîþîni ºi legate bleg peste un mîner cu o curea de cauciuc, cît sã nu trosneascã cu zgomot în spatele fiecãrui ieºit. Nu se poate sã fi uitat uºile de la scãrile de blocuri: la fel, mari ºi zgomotoase, blocate în timpul zilei cu preºul de la intrare (unde mai era preº) sau cu un pietroi, ca sã nu se trînteascã mereu peste nervii ºubreziþi ai celor de la parter. Sau uºile de la vagoanele de tren, niciodatã etanºe! Sau uºile de la duºurile din cãminele de nefamiliºti, date în epoci primitive cu vopsea peste balamalele de pe muchie ºi, de atunci, imposibil de închis cît de cît bine. Uºile comunismului au modelat ºi oamenii din sistem: se ºtie, bunãoarã, cã Petru Groza era înnebunit de curent (avusese mereu probleme cu dantura) ºi înjura copios orice uºã care se închidea prost; dupã '52, Ana Pauker era terorizatã de uºile violent deschise, într-atît încît în jurul ei, chiar ºi acasã, trebuia trecut dintr-o camerã în alta în ºoaptã; despre Gheorghiu-Dej se spune cã dupã '60 mai repara el însuºi cîte-o broascã pe la vreo uºã de la Snagov, cît sã i se dezmorþeascã mîinile dupã o zi obositoare de stilou; cel mai ataºat de uºi era Gheorghe Apostol: ar fi dormit, dacã era cazul, pe preºul de la dormitorul Dej, numai sã nu fie pus în pericol comunismul mondial; cel mai afectat în domeniu a fost Miron Constantinescu: din spatele unei uºi a apãrut fiica sa - bolnavã psihic - ºi ºi-a omorît mama, lãsîndu-l vãduv; în fine, Ceauºescu era alergic la scîrþîitul balamalelor, aºa cã uºile din Primãverii nu aveau ele deschizãtori din aur - cum s-a spus o vreme -, dar sigur erau bine unse.

Ei bine, peste aceastã lume de uºi mereu perfectibile în nevolnicia lor a venit termopanul capitalist! Ce schimbare! Dincolo de el, nici un susur, nici o ºoaptã, nici o adiere. Doar un clic! - ºi gata. În mintea mea, nu ºtiu de ce etanºeizarea ºi globalizarea (douã concepte esenþiale ale zilelor noastre) merg mînã în mînã.

ªi aºa se face cã pe ultima uºã deschisã a anului 2004 a apãrut ºi Traian Bãsescu, cel care...

(urmarea, sãptãmîna viitoare)

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

O AFIRMAÞIE 100% MATURÃ:
FALIMENTUL A DEPêIT
CELE MAI OPTIMISTE AªTEPTÃRI

* Luni, pe cînd focul care a dansat la Teatrul de Operetã din Bucureºti era pe cale de-a fi oprit, un ofiþer de la Brigada de Pompieri, chestionat de reporteri TV asupra cauzelor incendiului, a dat acest rãspuns: "Sã nu mã hazardez într-o afirmaþie de dragul de a spune cã ºtim noi toate". Bine zis. (D. S.)

* Trecerea lui Dan Puric pe la emisiunea lui Robert Turcescu a fost un 100% "Dupã cum spune ºi": Nae Ionescu; P.P. Carp (de trei ori); Vintilã Brãtianu; Argetoianu; Berdiaev; Hegel; Goethe; Þuþea; Platon; Alain de Benoist; Tudor Greceanu... ªi a culminat cu un panseu 100% Dan Puric: "Umorul e creºtin, bãºcãlia e atee"! Dupã cum spune ºi Marx (Groucho): "Inteligenþa militarã e o contradicþie în termeni". (a. l. º.)<br>
* Cu o fireascã mîndrie ni se anunþã cã cel mai înalt rating în noaptea de Revelion l-a obþinut emisiunea aceea în care o femeie maturã, pusã sã joace rolul unei inculte, nu ºtia cine a fost "surdul care a compus Eroica" ºi era ajutatã, prin urlete dezmãþate, sã se gîndeascã "la grinda de beton de care s-ar agãþa în caz de cutremur...". De la beton la Beethoven nefiind - nu-i aºa? - decît un pas, stupida nu se hotãra sã-l facã, stîrnind urale de rîs... Sînt de neaºternut pe hîrtie sugestiile imbecile cu care se ajungea la Johann Strauss ºi la Ciprian Porumbescu... Tîmpenia ºi prostul gust au ºi ele valurile lor tsunami. (R. C.)

* Zilele trecute, în vitrina unei farmacii era o urare, ceva de genul: "Vã dorim sãrbãtori cu final fericit". Numai cã, din felul cum era scris, "sãrbãtori" era mai puþin vizibil ºi, la prima vedere, pãrea cã prãvãlia de medicamente îþi ureazã un "final fericit". Am mai auzit zilele acestea cã, dacã un doctor sau un farmacist îþi ureazã sãnãtate, e ca ºi cînd ºi-ar ura lor înºiºi falimentul. (A. M.)

* "În ultimele zile ale anului în România s-au vîndut peste 5.000 de tone de material pirotehnic", relateazã ziarele din 1 ianuarie. Se pare cã cifra de afaceri a "industriei" pirotehnice a depãºit cele mai optimiste aºteptãri. Pe Discovery Channel am gãsit ºi o explicaþie a plãcerii de a folosi petardele ºi artificiile: frustrarea. Oamenii frustraþi îºi gãsesc defularea în pocnetul "bombelor" de Revelion. La cîtã frustrare s-a defulat pe strada mea la sfîrºit de decembrie, sper ca mãcar pentru cîteva luni sã vãd numai oameni zîmbitori ºi optimiºti. (M. M.)


DECI, CONFORM TRADIÞIEI,
MERGEM SPRE VIITORUL
IMPACT VESEL

* Dan Turturicã a fost dat afarã de la Evenimentul zilei. Noul redactor-ºef numit de trust îºi explicã schimbãrile chiar în primul editorial: "Tirajul Evenimentului zilei trebuie sã creascã, astfel încît sã-i permitã întãrirea poziþiei de lider pe piaþa ziarelor româneºti de referinþã, conform ultimelor cifre furnizate de Studiul Naþional de Audienþã". Pentru cine nu a înþeles: deci, Evenimentul era lider. Deci, era bine. Deci, Turturicã trebuia dat afarã ca sã rãmînã bine. Deci, e logic. Deci, dacã tot nu înþelegeþi, sã vã explic altfel. Deci, e ca ºi cum Mircea Vasilescu ar fi dat afarã. Deci, pentru ca Dilema veche sã poatã rãmîne cea mai bunã ºi cea mai cititã revistã culturalã din România. Deci, e clar? Deci, ºefu', sã trãiþi, era doar un exemplu. (C. G.)

* Diferitele expresii ale compasiunii faþã de victimele catastrofei din Oceanul Indian: la Viena, concertul de Anul Nou nu s-a mai încheiat, conform tradiþiei, cu prea triumfalul marº al lui Radetzki, ci cu "Dunãrea albastrã" (!?). Dimpotrivã, la Berlin, dupã o sublimã "Carmina Burana", sir Simon Rettle a dirijat, ca omagiu îndoliat, "Aleluia" lui Haendel. Un parizian oarecare din mulþimea care reveiona pe Champs-Elysées a fost exemplar în a exprima concis complicaþia sentimentelor: "Le coeur n'est pas là"... (R. C.)

* 62 de tone de gunoi pe strãzile Bucureºtiului dupã noaptea de Revelion 2005, cu aproape 20% mai mult decît anul trecut. Deloc paradoxal, e semn cã mergem spre mai bine. (A. C.)

* Am început sã colecþionez explicaþii fantasmagorice. Piesa de rezistenþã a colecþiei mele este ºi cea mai recentã: ºtiaþi cine e de vinã pentru catastrofa din Asia? Cine alþii decît americanii? Ei au estimat cã, pe la douã mii ºi nu ºtiu cît, un asteroid va lovi Pãmîntul ºi, ca sã salveze omenirea, au declanºat niºte explozii nucleare în ocean pentru ca Pãmîntul sã se deplaseze de pe orbitã ºi astfel sã fie evitat viitorul impact. Cei o sutã cincizeci de mii de morþi reprezintã pagube colaterale, de preferat oricînd distrugerii totale a omenirii. Explicaþie auzitã de la un om cu studii superioare, absolvent de curînd al unui masterat. Nu glumea deloc. (C. P.-B.)

* Programele de Revelion de anul acesta au fost mai slabe ca oricînd. Divertismentul - jalnic, muzica - în general, slabã, iar filmele - vãzute. Singurele care au meritat sã fie revãzute, în opinia mea, sînt douã clasice, indiferent de gen ºi vîrstã: Mary Poppins ºi Parisul vesel, urmate - îndeaproape - de E.T. (I. P.)
DECI, CEVA ARE DREPT PERSONAJ PRINCIPAL UN LUCIAN ÞINÎND UN CIOCAN

* Ceva îmi spune cã Ascensorul S.A. nu se numãrã printre destinaþiile voiajelor dvs. virtuale ºi cã nu aþi avut curiozitatea sã-i vizitaþi site-ul (www.ascensorul.ro). Rãu aþi fãcut. Acolo, chiar la intrare, aþi fi dat peste acest slogan sonor, înãlþãtor-coborîtor ºi pe undeva înfiorãtor: "Noi îþi aducem etajul la parter!". (D. S.)

* La Questions pour un champion, Julien Lepers întreabã: "Ce roman de Marguerite Yourcenar are drept personaj principal un alchimist?". Rãspunsul (fatal) al unei fãtuci (elevã de liceu) este (aþi ghicit): "Alchimistul"... Sãraca Marguerite! Norocosul de Paulo! (a. l. º.)<br>
* Douã dintre perlele audiovizuale ale lunii decembrie: "Cartea anului 2004 este Septuaginta de Cristian Bãdiliþã" ºi "Asistãm la instalarea noului ministru de Interne, Lucian Blaga". (S. S.)

* De Crãciun s-a purtat SMS-ul cu "fulgi" ºi "steluþe" presãrate printre urãri; am primit unul ºi din, hãt, Italia, în acelaºi spirit (of ChristSMS)! Dar pe cel mai ciudat l-am primit de la o necunoscutã; acesta are mai întîi un ursuleþ desenat, þinînd un ciocan, iar apoi urmãtorul mesaj: "Sa distrugem mesele si mesenii ca prea ne impusca de agrement - meryl. Cristal". Habar n-am who the f*** is Meryl, ce-i cu cristalul, dar sînt în mare parte de acord cu prima parte a mesajului... (a. l. º.)<br>

DECI, ÎN ACELAªI SENS, ACEST "AH" N-AR FI RÃU SÃ FIE INVERS

* Un bucureºtean s-a trezit în prima noapte de Crãciun cu caloriferele reci; a telefonat la punctul termic; i s-a explicat cã existã într-adevãr o defecþiune pe conductã ºi cã în douã ore se reparã. S-a reparat ºi mai repede! Omul a telefonat ºi le-a mulþumit; i s-a trîntit telefonul. El a revenit în acelaºi sens. Un domn i-a spus-o clar: "Dacã sînteþi beat, nu trebuie sã vã bateþi joc de noi! E o noapte sfîntã!". (R. C.)

* Nãucitor? Inept? Paralizant? Pe un autobuz, acest slogan publicitar: "Pablo Picasso: «Femeie la fereastrã» / Bial Aluminiu: «Fereastrã la femeie»". (D. S.)

* Din Egipt ne-a venit o ºtire de-a dreptul post-feministã: 30% dintre soþiile egiptene îºi bat soþii. Ah, Cleopatra, ce urmaºe ai... (M. V.)

* Cine a dobîndit un aparat electric sau electronic ºi sperã cã va învãþa sã-l întrebuinþeze citind instrucþiunile se înºealã. Manualele sînt compuse ºi redactate de retardaþi mintali pentru uzul geniilor. N-ar fi rãu sã fie invers. (M. B.)


DECI, UN PARIU RISCANT PE MARGINEA ªOSELEI A AJUTAT SOCIETATEA NOASTRÃ SÃ DEVINÃ MÃREAÞÃ ÎN VAN

* La un telefon nocturn, pun un pariu riscant cu ªtefan Agopian. Eu zic cã Leontina, personajul lui G. Crãciun din Pupa russa, a terminat Medicina. Agopian zice ca a terminat I.E.F.S. Am pierdut ºi, ca sã plãtesc pariul, declar ºi pe aceastã cale o mai veche convingere personalã: ªtefan Agopian e genial. N-o sã vã spun ce-ar fi trebuit sã facã autorul Manualului întîmplãrilor dacã aº fi cîºtigat eu. Oricum, Dan Stanciu zice cã miza era prea micã. (S. S.)

* Pe marginea ºoselei dintre Bucureºti ºi Ploieºti existã o terasã-restaurant care se numeºte "Amnezia". Probabil cînd ieºi de acolo nu mai ºtii dacã ai intrat. (A. M.)

* A circulat pe mail, înainte de Crãciun, o felicitare corectã politic. V-o supunem atenþiei, fãrã comentarii (cãci orice comentariu ar fi, nu-i aºa, incorect politic): "Cele mai bune urãri, însoþite de o conºtiinþã ecologicã exemplarã, social responsabilã, fãrã dependenþe, netensionatã, neutrã la problemele ridicate de diferenþele dintre sexe, practicînd sãrbãtoarea solstiþiului de iarnã în cea mai veselã tradiþie a unor convingeri religioase opþionale, respectînd în acelaºi timp convingerile religioase ale celor care practicã propria lor religie, la fel ca ºi pe cele ale persoanelor care au optat sã nu practice vreo religie; vã urãm sã faceþi faþã fiscului, prin împliniri personale ºi recunoaºterea fãrã complicaþii medicale a calendarului 2005, general acceptat, dar nu fãrã a respecta ºi calendarele altor opþiuni culturale a cãror contribuþie a ajutat societatea noastrã sã devinã mãreaþã, indiferentã la rasa, culoarea ºi religia urãtorilor. (Dezminþire: aceastã felicitare este încã analizatã ºi poate fi retrasã. Ea nu implicã promisiunea fermã fãcutã de cel care ureazã cã va sprijini într-adevãr dorinþele pe care el/ea însuºi/însãºi sau alþii le au ºi nu angajeazã vreo responsabilitate dacã urarea declanºeazã stres emoþional celor care nu împãrtãºesc spiritul sãrbãtorilor)". (Red.)

* Mi-a fost dat sã aud, în 383, una dintre acele întrebãri fundamentale la care mintea se poticneºte ºi cautã în van sã afle rãspuns. O tanti, vrînd sã se asigure cã va avea un drum lipsit de neprevãzut, l-a întrebat pe ºofer, înainte de a sui în autobuz: "Merge pînã la prima staþie?". (D. S.)

Cu ochii-n 3,14

[Florian Ciobanu]

cu dilema la croitor
Mircea DINESCU

"Eu sînt un factor de înnoire. Eu nu am fãcut parte din fosta conducere..." Aceste declaraþii îi aparþin lui Ion Iliescu. Aþi rãmas mut?

Nu, fiindcã în Tibetul social-democraþiei româneºti, unde Victor Ponta s-a întrupat în micuþul Titulescu, e posibil ca eternul ºi fascinantul Ion Iliescu sã se joace ºi dînsul de-a Dalai Lama ºi sã se transforme în micuþul Iliescu.
Sã nu uitãm cã fostul preºedinte al României este un mare admirator al micuþei Picasso, fetiþa care zilele astea a împlinit vreo patruzeci de primãveri.

[Florian Ciobanu]

Feþe<br>Robert TURCESCU

Nu mã pot dezbãra de un obicei cãpãtat în studenþie, pe vremea cînd mã striveam între sacoºe, paltoane ºi sîni de gospodine, cãutînd un loc în autobuze sau în garnituri de metrou supra-aglomerate: dacã e lume multã în jur, rãmîn aºa, cu gura cãscatã ºi cu ochii mari deschiºi, privind, minute în ºir, la chipurile din apropiere. E un obicei prost, fãrã discuþie, sã stai ºi sã te holbezi la oameni, dar, în pofida zecilor de priviri mirate sau a înjurãturilor de la distanþã pe care le-am primit de-a lungul timpului, tot nu m-am lecuit. Ba, din contrã, aº spune cã simpla curiozitate de altãdatã s-a metamorfozat într-un soi de plãcere perversã, aºa încît, în ciuda faptului cã îmi repugnã intrarea în spaþii aglomerate, mã las destul de uºor convins sã merg la cinematografe, nunþi sau concerte, tocmai pentru cã mã excitã teribil gîndul cã voi întîlni figuri noi. E ca ºi cum aº intra într-o galerie cu portrete. Fiecare chip e un tablou în sine, deºi unele feþe nu-mi spun niciodatã nimic. Bãrbaþii spilcuiþi din reclamele televizate sau din birourile companiilor multinaþionale, femeile aranjate pînã în cele mai mici detalii, toþi îmi amintesc de pînzele expuse prin tîrguri sau atîrnate în sufrageria vreunui ºofer de TIR îndrãgostit de "frumos". E imposibil sã nu fi vãzut, mãcar o datã, un astfel de tablou: linii perfecte, culori alese cu grijã, detalii clare. Poze. Naturã moartã sau peisaje, de cele mai multe ori. Pînze care îþi rup retina vreme de cîteva minute, dupã care le uiþi rapid, ca ºi cînd n-ar fi fost. Chipurile, la fel. Mi-e foarte greu sã închid ochii ºi sã-mi aduc aminte, bunãoarã, de cele mai frumoase femei întîlnite în ani. Un careu de dame very *friendly* persone îl am însã în faþa ochilor, hocus-pocus!

Ca sã vãd figuri memorabile, merg la piaþã, unde rînjesc din spatele tarabelor þigani cu dinþi de aur. Sînt încruntaþi, burtoºi, transpiraþi ºi rãguºiþi ca niºte matroane. Zac lîngã maldãrele de legume sau pungi de plastic, îngropînd sub fund un scãunel de pescar. De obicei, îi privesc de la distanþã, încremenit ca un setter în faþa vînatului. Rãmîn bouche bée, zîmbind în colþul buzelor, mirînd trecãtorii. Am, probabil, figura încîntat-uimitã a turiºtilor din Galeriile Uffizi, doar cã<br> . piaþa din Obor n-are nici o legãturã cu Florenþa, iar þiganul de la tarabã e doar în mintea mea comparabil cu îngerii lui Raffaello. Dacã m-ar întreba cineva, în astfel de momente, la ce mã uit, n-aº ºti ce sã rãspund. Dupã cum nu reuºesc sã încheg o explicaþie coerentã nici în faþa apropiaþilor care mã surprind, uneori, împietrit în faþa televizorului, uitîndu-mã la muzicã pop..arã ºi la manele. Am încercat, de cîteva ori, sã le explic cã mã fascineazã feþele inundate de zîmbet ale acordeoniºtilor din planul doi sau figurile chinuite ale soliºtilor, strãduindu-se, din rãsputeri, sã mimeze fericirea sau durerea, dupã caz, dar n-am convins pe nimeni.

Urmînd îndemnul unui personaj din Seinfeld, am descoperit, acum cîþiva ani, adevãrata fascinaþie a sãlilor de cinematograf. Oh, nu, n-are decît în foarte micã mãsurã de-a face cu ceea ce se întîmplã pe ecran! Spectacolul, show-ul, e de cealaltã parte. Invocînd dureri de mãsea, amorþealã, o plictisealã îngrozitoare sau orice alt motiv, cît de cît plauzibil, vã recomand sã vã întoarceþi privirea, mãcar din cînd în cînd, de la ecran cãtre salã, scrutînd chipurile spectatorilor. E o experienþã aparte, cu multe guri cãscate, zîmbete tîmpe, ochi dilataþi ºi schimonoseli. Sînt acolo chipuri inundate de bucurie sau de urã, feþe triste sau luminate de o blîndeþe seraficã. Totul, în legãturã directã cu acþiunea de pe ecran. Nu mai þin minte numãrul filmelor pe care le-am "vãzut" aºa, dar, de dragul tabloului fascinant privit în felul acesta, peste umãr, a meritat sã pierd pînã ºi celebrul sãrut dintre Brad Pitt ºi Angelina Jolie. Oricum, în secunda imediat urmãtoare, zeci de perechi adunate în salã le-au urmat exemplul...

La piaþã, la cinematograf, la petreceri, în autobuz, în metrou sau pe plajã, în discoteci, la nunþi sau prin avioane, oricînd ºi oriunde, decupez chipuri ºi le încarc în memorie. Unii colecþioneazã timbre, eu adun feþe, iar amicilor care mã considerã cel puþin bizar le citez din Rushdie: Singurii oameni care percep întregul tablou sînt cei care ies afarã din cadru. Dupã care, îi privesc cu maximã atenþie.<br>

[GAZETAR]

Digresiuni
Fetele istoriei
Octavian PALER

Istoria post-belica a taranistilor a inceput cu o tragedie. Aveam douazeci de ani in 1946 când aproape toti taranii din Lisa au votat „ochiul“ pentru a afla, dupa doua zile, ca votasera, de fapt, „soarele“. Un an mai târziu, fruntasii taranisti luau drumul inchisorilor de unde unii n-au mai iesit niciodata.

Istoria post-decembrista i-a readus pe scena pe taranisti. Si am avut parte de un spectacol in care se amestecau confuziile si speranta. Imi amintesc ca prin '94, intr-o discutie cu Corneliu Coposu, i-am explicat ca, sentimental, as fi avut motive sa-i inteleg pe taranisti mai bine decât pe liberali deoarece in '46 si eu desenasem pe garduri, cu var, semnul „ochiului“, dar ca PNTCD nu-si respecta, acum, numele. Nu era nici „national“, nici „taranesc“.

Istoria dintre '96 si 2000 i-a adus pe taranisti la guvernare. Si am avut parte de un spectacol pestrit. Initial, actorii ne-au vorbit, pe un ton solemn, despre „schimbare“. Apoi, totul a alunecat spre comedie. Spre comedie proasta.

Anul 2000 a transformat comedia in drama. De pe fotoliile de demnitari, taranistii s-au vazut aruncati in afara parlamentului. Fostii ministri si parlamentari se uitau unii la altii buimaciti. Ce se intâmplase cu ei?

Foarte curând dupa aceea a inceput bâlciul. In loc sa traga lectiile cuvenite din prostiile facute la guvernare, care i-au compromis, taranistii n-au ratat nici o ocazie de a se face de râs, de a inspira mila, consternare si amuzament. S-au certat ca tatele care-si pun, prin mahalale, mâinile in sold si-si arunca vorbe grele.

Când bâlciul de la sediul taranistilor n-a mai interesat pe nimeni si nu mai avea spectatori, actorii s-au impartit pe la alte „firme“, demonstrând cât de adânci fusesera convingerile lor taraniste. Vasile Lupu s-a dus la Actiunea Pop..ara, Radu Vasile si Chirita au migrat la PD, Dudu Ionescu si Ulm Spineanu au parcat la PUR, Andrei Marga s-a refugiat la liberali, iar Ciorbea, care râvnise sa-i ia locul prin 2001, a ramas pe loc sa asigure un nou esec: cel de la alegerile locale. Abia, apoi, a consimtit sa-i lase locul lui Ciuhandu.

Sic transit gloria mundi („Asa trece gloria lumii“) veti zice, amintindu-va formula adresata, ritual, noului papa, dupa alegerea sa spre a-i sugera ca puterea lui nu e vesnica. Numai ca politicienii nu agreeaza nici melancoliile, nici sfintenia. Ei actioneaza dupa alte reguli. Asa ca taranistii, la fel ca Ion Iliescu, nu vor sa se retraga in istorie. Ei au ambitia sa faca istorie, nu s-o contemple.

Dupa parerea mea, intrebarea principala pe care ar fi trebuit sa si-o puna taranistii, daca vor sa supravietuiasca politic, a fost mereu evitata. Orbecaind prin balariile din afara parlamentului in cautarea usii de la intrare, ei s-au preocupat ba de aliante minore, cu diverse partide de buzunar, ba de sansa de a deveni nucleul unui viitor partid „pop..ar“, aflat in gratiile pop..arilor europeni. Nimeni n-a incercat sa lamureasca antipatia acumulata in psihologia strazii, impotriva lor, a taranistilor. Or, cu asta trebuia sa se inceapa cred, pentru a desparti ce e drept de ce e nedrept. Fara indoiala, taranistii au fost principalii responsabili pentru cacealmaua ce ne-a fost oferita intre '96 si 2000 in locul mult promisei schimbari. Dar ei n-au fost singurii autori ai dezamagirilor. Liberalii si democratii au partea lor de vina. Si nici ei n-au facut decontul greselilor. Au reusit sa se spele pe mâini ca Pilat din Pont. Iar bietii taranisti duc singuri ponoasele.

[GAZETAR]

Cu ochii-n 3,14

SE PUNE CUMVA
DE VREUN ADÎNC FABULOS?
CÃCI LA CE ALTCEVA
POATE SÃ FOLOSEASCÃ
ARCA FÃRÃ NUANÞE?

* În intersecþiile bucureºtene, printre maºinile care stau la semafor, au apãrut comercianþi ambulanþi care vînd portavoce. Se pune cumva de vreun miting? - cãci la ce altceva poate sã foloseascã o portavoce? (C. P.-B.)

* Vineri, 7 ianuarie, France2 a difuzat un documentar de douã ore ºi jumãtate: "Kursk", un submarin în ape tulburi. Dupã o investigaþie care a durat 3 ani, desfãºuratã printre persoane de cea mai înaltã competenþã, regizorul Jean Michel Carré a ajuns la aceastã ipotezã apãsãtoare: "Kursk" s-a ciocnit cu un submarin american, "Toledo", ºi a fost atins de torpila unui al doilea submarin american, "Memphis"; Putin a tratat problema direct cu Clinton ºi, pentru a evita o crizã internaþionalã, responsabilitatea americanã a fost îngropatã în adîncul tãcut al oceanului. Tipicã ipotezã francezã împotriva marilor puteri? Silence, on coule encore... Tãcere, încã ne mai scufundãm! (R. C.)

* Sãptãmîna trecutã, Dan Stanciu vã recomanda concertul Live in Italia 2003 al lui Peter Gabriel, "acest ºaman muzical", transmis pe HBO. Neavînd HBO, eram ros de invidie. Dar în timpul zapping-ului de toate zilele, am nimerit peste acest concert duminicã, la miezul noþii, pe TVR Cultural. Fabulos. Ocazie cu care TVR Cultural a crescut mult în ochii mei. Pãcat cã nu i-au fãcut un promo cumsecade... Dar poate se reia, la cererea publicului, la o orã de mare audienþã. Deschid lista celor care cer reluarea (again and again). (M. V.)

* Oamenilor le place sã numere. Dintr-un numãr de acum 119 ani al revistei La Nature, aflu cã unii au numãrat ce s-a scos din apele Senei, la Paris, în anul 1886: "2.021 de cîini, 977 de pisici, 2.257 de ºobolani, 507 pui de gãinã ºi raþe, 3.066 de kilograme de carne, 210 iepuri, 10 oi, 2 mînji, 66 de purcei de lapte, 5 porci, 27 de gîºte, 27 de curcani, 2 viþei, 3 maimuþe, 8 capre, 1 ºarpe, 2 veveriþe, 3 porci-spinoºi, 1 papagal, 609 pãsãri diverse, 3 vulpi, 130 de porumbei, 3 arici, cîþiva pãuni ºi 1 focã". Se vede treaba cã în anul acela a trecut pe acolo Noe cu arca lui ºi a renunþat la o parte din încãrcãturã. (D. S.)

* Dupã Moº Crãciun, alte personaje, mai sus pe scara mitologicã ºi în ierarhia credinþelor noastre, au ajuns actori detaºaþi ai reclamelor TV: întîi, un înger ne îndeamnã sã mîncãm pîine cu margarinã, iar apoi Dumnezeu în carne ºi oase ne invitã sã ne conectãm la Internetul Zapp, pe care el însuºi îl foloseºte pentru a ne îndeplini dorinþele. E un Dumnezeu sobru ºi fãrã nuanþe. (I. P.)


ÎN ZONA ELEGANÞEI,
TU ÎMI TAI ALTE FILE, CODRULE,
EU ÎÞI DAU, LA RÎNDU-MI,
ÎN ULTIMA SECUNDÃ, ULTIMA LUME

* În toatã zona "Timpuri noi" se poate citi un afiº cu litere de-o ºchioapã: "ªtii unde îþi vei petrece Veºnicia?". Cum nu prea ºtiu nici unde îmi voi petrece vacanþa de varã, mã gîndesc ca data viitoare cînd ajung în zonã sã mã apropii de afiº ºi sã citesc ºi partea cu oferte, perioade, facilitãþi... (S. S.)

* Nu doar deciziile politice ale liderilor Alianþei D.A. sînt obiectul furiei critice a adversarilor ºi comentatorilor: nu e frumos cã Bãsescu a tras un gît de ºampanie direct din sticlã, ne spun gardienii bunei-creºteri ºi, probabil, au dreptate, nu e frumos; mai nou,
. analiºtii politici au devenit ºi cronicari de modã: faptul cã o doamnã ministru s-a prezentat la Cotroceni cu botine ºi nu cu pantofi i-a atras dispreþul domnului Iosif Boda (duminicã, la TVR), dupã cum se ºtie un arbitru al eleganþei. Ar reieºi cã avem de regretat un guvern de domni ºi doamne (Miron Mitrea ºi Rodica Stãnoiu, de exemplu), înlocuit de un guvern alcãtuit din mitocani ºi þaþe. Însã e ºtiut: adevãraþii domni se fac cã nu observã gafele de comportament ale convivilor mai puþin educaþi; lecþiile de bunã purtare poartã o iremediabilã pecete mitocãneascã. (M. B.)

* Premierul Tãriceanu a ameninþat cã va lua mãsuri de retorsiune împotriva ministrului Muncii dacã nu va recalcula pensiile. Cînd am auzit prima datã, mi s-a pãrut cã e de rãu, retorsiunea asta pãrea un fel de disecþie. Am fugit la DEX ºi m-am liniºtit. Retorsiunea e o tragere de urechi spusã al naibii de pretenþios. Deºi, dupã DEX, nu prea are logicã în context. Cicã retorsiunea este "luarea de cãtre un stat faþã de altul a unor mãsuri coercitive, asemãnãtoare celor pe care cel din urmã le-a luat împotriva celui dintîi". Numai cã cei doi miniºtri nu sînt state, deºi e dreptul lor sã se creadã ce vor. Dar, dupã cum se vede, retorsiunea este un fel de reacþie, deci premierul trebuia sã fi pãþit ceva din partea ministrului. Ceva de genul: tu îmi tai cauciucurile de la Citro‘n, eu îþi dau o retorsiune de nu te vezi. (C. G.)

* Luni searã, în paralel cu Bãsescu pe Realitatea TV, pe B1 TV rula un film cu Cenaclul "Flacãra", pe vremea cînd Hruºcã era tînãr, iar Pãunescu cvasi-rebel. Alte file, douã feþe, venitorele proxim ºi trecutul apropiat. (A. C.)

* Întrebare pentru dl Vintilã Mihãilescu, care, în numãrul trecut al revistei, ne-a împãrtãºit - cu ºtiinþa & savoarea bine cunoscute - cîteva dintre concluziile testului culorilor al lui Max Lüscher, aplicat alegerilor între albastru ºi roºul-portocaliu: dacã mie îmi place (mult, foarte mult, pasional de mult...) verdele închis e grav? Sînt, cumva, fascist (Legiunea...), ecologist ("Codrule, Mãria Ta"...) sau, mai rãu, peseDAist (albastrul amestecat cu portocaliu)?... Aºtept rãspuns urgent;-) (a. l. º.)<br>
* Dintr-un documentar de pe Discovery Channel, intitulat Sex Sense, aflu cã mamiferul cu cele mai mari boaºe din lume este balena. "Le au cam cît un Volkswagen Beetle!", zice comentatorul, plin de admiraþie. Nu am cum sã nu fiu uimit, la rîndu-mi, de aceastã incredibilã virilitate. Dacã le aveau cît un Lamborghini Diablo, mã trãsnea ºi invidia! (M. M.)

* Þin sã-l asigur pe Lucian Mîndruþã cã Revelionul dormit a fost, pentru colecþia 2004-2005, tot ce se poate mai trendy! Asta e, poþi fugi de "trend-uri" tot anul, nu poþi scãpa de ele în ultima secundã a lui... (a. l. º.)<br>
* În sfîrºit, o cronicã TV zilnicã, vie, inteligentã, impertinentã. Aceea semnatã de Alin Ionescu în Cotidianul, pe ultima paginã, ultima rubricã. (R. C.)

* Strict copilãreºte vorbind: dupã miracolul din acel sat indian, unde un elefant, simþind ce nenorocire vine dinspre ocean, a început sã plîngã înfiorãtor, s-a rupt din lanþ ºi toatã lumea speriatã l-a înþeles, fugind dupã el pe dealuri ºi salvîndu-se - repet, copilãreºte vorbind, nu ar trebui ca lacrimii de crocodil, semn clasic al ipocriziei, sã-i opunem lacrima de elefant ca simbol al sensibilitãþii la catastrofã? Sã plîngi cu lacrimi sincere de elefant îngrozit - ce revoluþie ar avea loc în jungla noastrã umanã! (R. C.)

Cu ochii-n 3,14

[Florian Ciobanu]

Digresiuni
Basescu si Pisistrate
Octavian PALER

O petarda azvârlita, fie din neglijenta, fie deliberat, de seful Serviciului Român de Informatii la un talk-show de la Realitatea TV (pentru a nu-l jigni pe domnul Timofte având dubii in legatura cu inteligenta sa, prefer sa cred ca a facut-o deliberat) a isterizat, cumva, si opinia publica, si presa, saptamâna trecuta. D-l Timofte a afirmat ca detine „informatii secventiale“, cum le-a numit el, potrivit carora „structuri implicate in acte de coruptie“ ar fi dispuse sa angajeze criminali platiti pentru a comite atentate impotriva noului presedinte al tarii, Traian Basescu. Efectele „exploziei“ n-au intârziat sa apara. S-a incins un fel de bursa a speculatiilor. „Cine ar avea interesul sa-l asasineze pe Basescu?“ titra un ziar, in vreme ce altele se intrebau cât de serioasa e „dezvaluirea“ d-lui Timofte; acelasi Timofte care declara in 2003 ca un serviciu de informatii este cu atât mai eficient, cu cât nimic din ceea ce face nu devine public.

Intâmplator, tocmai rasfoisem o istorie a Greciei antice de unde aflasem ca primul „serviciu de protectie si paza“ a fost cel de care s-a servit Pisistrate pentru a pune capat democratiei instaurate de inteleptul Solon. Omul a strigat in areopag ca inamicii democratiei i-au pus gând rau, ca voiau sa-l omoare. Ridicându-si toga, le-a aratat atenienilor o rana despre care nu se stie cine i-a facut-o. Si le-a cerut sa-i aprobe o garda de cincizeci de barbati inarmati cu ciomege. Solon s-a opus, dar s-a opus in zadar. Si, vazându-se neascultat, s-a dus acasa, agatând de usa armele si scutul pentru a arata ca se retragea din politica. In loc de cincizeci de „paznici“, Pisistrate a angajat patru sute, dupa care a proclamat dictatura.

Situatia, la noi, este acum una pe dos. Democratia ar fi amenintata de mafioti care ar atenta la viata presedintelui Basescu. Iar d-l Timofte se ofera sa joace un rol invers decât cel jucat de „serviciul de paza si protectie“ al lui Pisistrate. Sa faca orice pentru a apara democratia. Ceea ce nu inlatura, insa, unele nedumeriri. De ce vor fi intrat in alarma, oare, „structurile implicate in acte de coruptie“? La drept vorbind, lupta cu marea coruptie nici n-a inceput cu adevarat. Deocamdata, l-am vazut cu catuse pe fostul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie, si au inceput niste cercetari la RAFO Onesti. Asistam, deci, abia la un soi de uvertura a anticoruptiei. Apoi, nici SRI, nici alte servicii, cum e cel care a provocat recent scandalul ascultarii unor telefoane din presa, nu sufla o vorba despre un „secret al lui Polichinelle“. Multa lume presupune, si nu presupune intâmplator, ca retelele mafiote au proliferat si si-au putut face de cap deoarece au fost „ocrotite“ de persoane din Politie si din servicii a caror misiune era sa le combata. Faptul ca d-l Timofte a evitat orice aluzie la asta n-a fost de natura sa descurajeze suspiciunile.

Sa revin la Pisistrate. Am o vaga banuiala ca, daca ar cunoaste istorie antica, lui Traian Basescu nu i-ar displacea sa fie asemanat cu urmasul lui Solon. Mai ales ca are câteva din calitatile lui. Pisistrate era un excelent demagog. Avea ceea ce numim azi „charisma“ si stia sa-si condimenteze discursul cu expresii picante. Putini reuseau sa-i faca fata in confruntari. Pe deasupra, nu era omul care sa se recunoasca invins. Nu l-ar deranja, cred, nici faptul ca Pisistrate era un „tiran“, daca i s-ar explica, intre altele, ca termenul avea alt inteles in acea vreme, iar Pisistrate, in loc sa profite de putere, s-a supus regulilor democratice.

Asemanarea s-ar bloca, insa, intr-un punct. Prima grija a „tiranului“ Pisistrate dupa ce a venit la putere a fost sa instituie o comisie pentru strângerea si punerea in ordine a fragmentelor din „Iliada“ si „Odiseea“ care circulau, cum le lasase Homer, doar pe cale orala. Or, cultura nu intra, se pare, printre grijile d-lui Basescu. Dovada si „stilul“ in care l-a „extras“ pe Augustin Buzura de la conducerea Institutului Cultural Român.