Cafea la nisip (Colectia cafelelor baute)

[Florian Ciobanu]

VAMA (VECHE SI NOUA)
Vintilă MIHĂILESCU

- Nu vă supăraţi, jucaţi bridge?
Grizonat şi gol, domnul care a venit pînă la masa unde îmi beam berea pentru a-mi face această întrebare este surpins de răspunsul meu negativ. Pleacă politicos şi resemnat: nici măcar bărboşii ca mine nu mai sînt ce au fost...

Sîntem pe plajă la Vama Veche.
Sînt însă doar în trecere, grăbit să mă întorc acasă, la 2 Mai. Acolo pare să se fi instalat, relativ stabil şi coerent, boema comodă (vorba unui turist: "boem, boem, dar orice boem din ziua de astăzi vrea şi nişte condiţii omeneşti"). Gazdele de aici adaugă în fiecare an cîte ceva la curţile şi casele lor pentru a fi pe placul acestor turişti care au mai îmbătrînit, cu baticurile lor colorate la gît. Condiţiile de la corturile de nudişti nu sînt neapărat mai "omeneşti", dar locul este mai tihnit decît printre corturile de la Vama Veche.
Iar maşinile înşirate de-a lungul drumului plin de gropi, acelaşi de cînd îl ştiu, sînt, în marea lor majoritate, la peste 10.000 de euro bucata. În golful de la cherhana e greu să mai găseşti o masă în week-end, dar, totuşi, nu există impresia de aglomeraţie.
Feţele se schimbă de la an la an, dar se păstrează totuşi impresia de déjà-vu. Mă simt aşadar în largul meu, ca şi cum aş fi plecat doar puţin, anul trecut, cu nişte treburi la Bucureşti.

La Vama Veche, cum nu mă mai duc de mult să-mi "caut pereche", mă simt însă înstrăinat. Dar mă fascinează spectacolul.

Căci este un spectacol!

Spre deosebire de 2 Mai, care a fost un sat aşezat, cu localnici deveniţi personaje legendare, precum tanti Miţa sau Vanea, Vama Veche a fost totdeauna un cătun pierdut, propus, de altfel, spre desfiinţare administrativă. Acolo, înainte de '89, legendară era doar plaja, iar cei mai cunoscuţi localnici erau... "clujenii", pionierii acestui Far West alternativ.
După '90, în 2 Mai oamenii au început să se calce pe picioare, dar nu au putut disloca total un spaţiu deja bine structurat. Au sfîrşit astfel prin a găsi un modus vivendi convenabil atît pentru ei, cît şi pentru localnici, şi prin a se (re)aşeza.
În Vama Veche, mitul plajei ca spaţiu deschis a produs însă o mişcare masivă de colonizare - spre disperarea primilor colonişti şi nelămurirea băştinaşilor care, după cum se exprima un asemenea "colonist", "nu sînt decît peisaj".
Cu trenul, cu maşina, cu bicicleta, pe jos sau cu autostopul, cu rucsacuri în spinare sau cu rulote, o mulţime frenetică a pornit spre cucerirea acestei "ultime frontiere".
Vama a crescut haotic, ca un orăşel din Lumea Nouă
născut din febra aurului. "Cultura de vacanţă" înfiripată aici este şi ea una de cow-boy postmodern, în care orizontul este o frontieră care atrage cu spaţiile de dincolo de ea. Nu puţini sînt, de pildă, cei care, acum, visează deja la continuarea exodului dincolo de graniţa cu Bulgaria.

Dar mai mult decît mirajul unui spaţiu de frontieră, care oferă doar cadrul fizic şi simbolic, fascinaţia este aceea a unei frontiere interioare. "Dincolo" este, de fapt, un "altfel".
Fiecare merge la Vama pentru a transgresa frontiera spaţiului său cotidian, a eului său social, pentru a experimenta chemarea acestui dincolo de sine (sau, ceea ce este de fapt acelaşi lucru, pentru a se dezbrăca de acest eu contorsionat de constrîngerile sociale obişnuite) şi pentru a obţine, histrionic, o confirmare publică a acestei transgresări.
Confirmare venită deopotrivă din partea
celor "asemenea" cît şi a celor "diferiţi". Căci fascinaţia acestui joc al frontierelor interioare este, la rîndul ei, aceea de a fi, în acelaşi timp, asemenea şi diferit de tine însuţi.

Este, în ceea ce se întîmplă la Vama Veche, ceva din acel "narcisism colectiv" despre care vorbeşte Gilles Lipovetsky, care "nu se caracterizează doar prin auto-absorbţia hedonistă, ci şi prin nevoia de a se regrupa cu fiinţe «identice», pentru a se face util şi a cere noi drepturi, fără îndoială, dar şi pentru a se elibera, pentru a-şi regla problemele intime prin «contact», prin «trăit», prin discurs la persoana întîi". O ciudată şi sălbatică sincronizare la postmodernitate...

La Vama Veche se practică un turism identitar, iar "Vama" este, din acest punct de vedere, un brand unic în ţară, ce atrage cele mai diferite categorii de hedonişti frustraţi. Dar şi unul inefabil şi efemer, greu de "marketizat", căci este greu de ambalat un produs numit "altfel". Întreprinzătorii definitorii o ştiu - şi, mai bine decît ei, o ştiu DJ-ii, eminenţele cenuşii ale Vămii. Ca în orice concurenţă sălbatică, apare însă perspectiva - şi riscul - monopolului. Din dorinţa de a pune mîna şi pe clienţii vecinului, fiecare încearcă să ofere şi el, mai bine şi mai mult, ce are şi vecinul. Unii dintre turişti sînt tentaţi, la rîndul lor, să guste din thingytailul V.V. fără să se mai deplaseze din terasă în terasă. De la muzică la thingytailuri, începe să se consume tot mai mult cam aceeaşi marfă pretutindeni. Există astfel riscul unei uniformizări, a unei mcdonaldizări a Vămii - care ar însemna şi moartea acesteia.
Postmodernitatea însă de abia a început...

Dilema 16-22 iulie 04

[Florian Ciobanu]

cu dilema la croitor
Ce pãrere aveti despre proaspãtul furt al secolului?
Mircea DINESCU

Dupã ce am mestecat douã sãptãmîni la rînd guma Erbasu, am trecut, care va sã zicã, la una mai mentolatã: furtul secolului la categoria cãrat cu cîrca în papornitã si boccea.

O ironie a sortii face ca în ziua cînd au fost achitati profesionistii ce-au pus la cale afacerea SAFI sã fie arestaþi amatorii care au jucat în telenovela politistã cu multe sacose si o droaie de mascaþi.<br>
La tarã micã, si ciorditul e cu efort, cãci dacã nu te-a fãcut mama plãvan, n-ai nici o sansã sã ajungi prea
departe cu prada, fiindcã o pungutã cu chips-uri din Deutsche Bank atîrnã cît doi saci cu cartofi din Banca noastrã nationalã.<br>
Sîntem un popor fãrã prea mare vocatie pentru abstract, în schimb cu o apetentã de-a dreptul bolnãvicioasã pentru concret, de vreme ce operatia pe cordul deschis al Bancorexului sau gãuroiul de juma' de miliard de dolari din cascavalul Daciei Felix (ca sã dau numai douã exemple din celebrele inginerii financiare postdecembriste care au lãsat România cu chilotii în vine) n-au tulburat atît de tare pop..atia bãstinasã precum sarsanalele burdusite cu lei ale soferului fugar.

[Florian Ciobanu]

PRIMUL RAVE ROMANESC
Dragos BUCURENCI

Existã o acceptiune foarte recentã a cuvîntului rave - petrecerea cu DJ, techno, house, lumini orbitoare si mult, mult ecstasy. E ceva deja fumat la ei si care prinde la noi de vreo doi, trei ani. În Bucuresti o retetã simplissimã se foloseste cu mare succes la copiii noilor îmbogãtiti post-revoluþionari: se aduce un DJ (numãrul cutare mondial sau numãrul unu în Papua Noua Guinee), se face o promovare masivã, se pune bodyguard la usã si în parcare si se asteaptã merturile si 4x4-urile care nu întîrzie sã aparã. Buna educatie a publicului-tintã care confiscã prin puterea de cumpãrare aceste evenimente a fãcut ca scena de club bucuresteanã sã ajungã o extensie de toamnã, iarnã si primãvarã a discotecilor din Mamaia: dominatã de prostul gust nãtîng si orgolios al celor care nu stiu sã se îmbrace, sã vorbeascã sau sã decoreze un spatiu.

În anii '60, cînd rave a iesit din Webster unde însemna ceva între zbucium si entuziasm si a intrat în argoul monden, rave-urile erau petrecerile mods-ilor, tinerii profesionisti sau studenþi care-si spuneau modernisti (de unde abrevierea), distantîndu-se prin idei si exprimare artisticã de conservatorismul parohial britanic si, ulterior, prin stil si un veritabil interes pentru modã, de gustul monomaniac al unui rocker sau de lipsa de gust a unui Teddy Boy. Întîmplarea face cã Bucurestiul întretine de o bunã bucatã de timp o lume foarte asemãnãtoare acestor mods : creatori-curatori-consumatori de arte alternative, tineri profesionisti-studenti-someri care se joacã noaptea cu platanele si vizualurile electronice, vorbitori-scriitori-cititori
. cu educatie cosmopolitã, vestimentaþie extravagantã si conversaþie inteligentã. Sînt oamenii care pornesc revistele-parazit, care fac expozitii pe telefonul mobil, care-si transformã apartamentele în locuri de expunere, care pornesc flash-mob-uri si care protesteazã împotriva globalizãrii, a rãzboiului sau a conformismului european (mergînd pînã la a-l scoate din sãrite pe presedintele Parlamentului European - explicatia o gãsiti sub formã de drapel în revista Ideea ).

Sîmbãtã noapte Bucurestiul a gãzduit prima petrecere de amploare parcã fãcutã pentru acesti oameni. Fãrã copii de mafioti sau de afaceristi dubiosi, fãrã bodyguarzi mitocani, fãrã stripperi si aproape fãrã pupile dilatate sau irisi înrositi. Dar cu: expozitia de fotografie a lui Stefan Cosma într-o fostã Casã de Culturã Studenteascã, un exercitiu live de graffiti, VJ-ing original de cea mai bunã calitate, lume îmbrãcatã extravagant, dar cu gust, doi DJ-i români si unul britanic, cu o muzicã mai coloratã decît basii obisnuiti de club si aproape numai cu lume bunã. Autorii, un francez, o româncã si o hispanicã pe jumãtate britanicã, rãspund la numele The Social si la adresa [e-mail] si promit sã persevereze în organizarea acestui gen de evenimente. Cãrora eu le-as spune fãrã mari probleme rave-uri. Si m-as chinui sã smulg cuvîntul din uzul toapelor care l-au adus cu bussines-class-ul la Bucuresti acum cîtiva ani.
Petrecerea The Social de acum douã sîmbete ar deveni, astfel, primul rave românesc adevãrat, prima adiere de bun gust pe scena de club de la noi.

[Florian Ciobanu]

TAIE si TACI/LUCIAN MANDRUTA

OK, sînt de acord cã stirea sãptãmînii trecute a avut un aer de ziar de doi penny , la sfîrsitul secolului trecut: un om a rãmas fãrã thingy, tãiat de un chirurg obosit, nebun sau poate pur si simplu extrem de plictisit. Însã e ceva cu adevãrat sordid în povestea asta, fãrã sã aibã vreo conotatie sexualã: nimeni nu l-a întrerupt. Si acum nimeni nu ne spune de ce.

Sã vã explic: în salã erau cel puþin patru insi care se uitau în directia cîmpului operator. Acesti oameni nu erau mecanici auto, ci lucrãtori cu experientã în sistemul sanitar. stiau ce face chirurgul acolo. Stiau c-a gresit cînd a tãiat prima oarã. Stiau sigur cã omul s-a pierdut cînd a tãiat, nervos încã de vreo douã-trei ori.

Ei bine, nici unul n-a intervenit. Nici unul n-a avut reactia normalã, omeneascã sã-i dea peste mînã. Nu se fãcea, întelegeti: dl conferentiar nu putea fi contrazis, contrariat, inoportunat în timpul operatiei. Linistea lui e mai valoroasã decît viata unui pîrlit. Cu dl conferentiar nu poti fi decît respectuos de acord. Cultura sistemului presupune cã el nu poate gresi, iar dacã pacientul pretinde altceva, aceeasi culturã cere sã-l acoperi. Pe medic, cu o perdea de ceatã. Pe pacient, cu un cearsaf alb, în caz cã greseala e destul de gogonatã încît sã rezolve chiar ea problema unui eventual proces...

În cazul nostru, pacientul e singurul martor al acuzãrii. Cei din salã au susþinut (cel putin pînã ce Dilema veche a intrat la tipar) cã n-au vãzut nimic. Unul nu se uita în directia aceea. Altul n-a vãzut. Coincidentã fericitã: medicul Ciomu opera în ziua fatidicã cu o echipã atent selectionatã de chiori, orbi si autisti.

De fapt, ceea ce-a funcþionat cel mai bine în ziua aceea a fost legea tãcerii. E un instrument chirurgical pe care nu-l gãsesti pe masa de operaþie, dar care face minuni dupã. Nu stiu cînd s-a nãscut, dar am fost martor la majoratul ei, în timpul cazului Nica - acela în care presa a demonstrat cã niste cadre medicale sînt în stare sã arunce un om în stradã si sã-l lase sã moarã acolo. A fost momentul în care între ziaristi si medici s-a instalat o suspiciune extremã. Pentru prima oarã dupã 50 de ani, o breaslã construitã ca o bisericã dedicatã ei însesi s-a întîlnit cu pãgînii. Cu necredinciosii. Cu oameni pentru care medicul nu e neapãrat Dumnezeu.

Sigur, si jurnalistii au partea lor de vinã în acest conflict. Subiectele medicale sînt extrem de tentante: aproape toatã lumea pricepe povestile simplute de tipul pacientul- vine- sãnãtos- pleacã- infirm- medicul- e- un- mãcelar- sã-fie- trimis- la- puscãrie! În plus, lumea îi invidiazã inertial pe medici pentru averea lor, cu toate cã nici unul n-a ajuns dupã revolutie, doar profesînd medicina, în topul celor 300 de bogãtasi. Si totusi, existã si puncte de convergentã între cele douã tabere: mai e o meserie în care oamenii se acoperã unii pe altiii cu aceeasi solidaritate - tocmai cea de jurnalist.

Problema e pînã unde duci acest foarte frumos sentiment - si mai ales care sînt prioritãtile tale: comoditatea unui coleg sau viata distrusã a unui pacient? Sau vietile altora, care vin la rînd la cutit, pe masa de operatie a unui om lãsat acolo tocmai de tãcerea colegilor?

Sigur, tãcerea e si ea un mecanism de protectie în fata neîntelegerii oamenilor. La un mort din culpã sînt probabil 1.000 din cauze biologice. Iar mãcar cîteva familii din aceastã mie vin furioase sã spargã geamuri si sã cearã bani, tocmai pentru cã nu pricep nimic din medicinã. Si, de teamã sã nu deschidã cutia cu viermi mici si procese mari, tãcerea acoperã generoasã toate cazurile. Cele mai fericite sînt, probabil, companiile de asigurãri de malpraxis: iau o grãmadã de bani de la medici si rareori plãtesc vreunui pacient ceva.

În cazul chirurgului-secerãtor, experienta de gazetar a fost dezamãgitoare: colegii n-au vrut sã-l descrie, psihiatrii n-au vrut sã vorbeascã despre unul de-al lor. Chiar si acest modest articol e scris cu mai multe riscuri (de a nu mai fi vreodatã operat undeva) si împotriva opiniilor ferme ale medicului cu care autorul se întîmplã sã fie însurat... Dar despre asta, cum spune si promo-ul, în editia de mîine!

[Japanese]

sã ne cunoastem patria lor

Sexul Soarelui-Rãsare (1):
În Japonia,
nici o pendulã<br>nu-ti indicã femeia exactã <br>

Cobor din avion pe aeroportul Narita, din Tokio. Totul în jur îmi este strãin: fetele lor au numai ochi oblici, pãrul le este doar negru, sunetele limbii lor îmi sînt inaccesibile. Iar bãrbatii au voci nefiresc de subtiri, în comparatie cu tonul rãgusit al samurailor din filmele lui Akira Kurosawa!
Apare si un exemplu de familiaritate confortabilã: se unduieste cu mãsurã în fata mea, grãbind, toc-toc, pe tocuri înalte, de-a lungul vitrinelor somptuoase ale magazinelor de lux din zona duty-free. Ea însãsi vehicul pentru produse de firmã, de la taiorul crem, impecabil, si pantofi sau posetã, dintr-o piele pe care-o ghicesti dumnezeiesc de finã, si pînã la ciorapii diafani care, numai ei, trebuie sã fi costat vreo 200 de dolari.
Privirea mea coboarã admirativ-invidioasã, ca sã se opreascã, consternatã, la glezne: doamna în taior Chanel poartã si sosete albe, din bumbac, lãbãrtate copios peste pantofi. Într-o primã tentativã de explicatie, îmi zic cã trebuie sã fie o manifestare a relatiei tumultuoase pe care japonezii o întretin cu civilizatia occidentalã, adoptînd-o cu o frenezie care, tocmai din exces, o scoate la luminã putin smotocitã si cu gura strîmbã.<br>Stol de chiloti albi
Nu existã sãptãmînã în care ziarele sã nu anunte la rubrica dedicatã criminalitãtii cum încã un domn japonez, la vîrsta deplinei maturitãti sexuale, a fost prins în timp ce încerca sã fugã cu o capturã de chiloti lãsati la uscat în curtea cãminului de la liceul de fete nu-stiu-care.
De altfel, specificã Japoniei este nu doar incriminarea furtului de chiloti de damã ca faptã penalã de naturã sexualã, ci si existenta unui întreg segment de productie pornograficã, reprezentat de reviste (de dimensiunea impresionantã a unor tomuri de pagini aurii) ce contin doar atît: funduri de femei care pozeazã în postúri sfioase sau fetite-abia-nubile ce-si saltã tivul uniformelor de scoalã ca sã li se vadã chilotii.
În Japonia modernã, bãrbatii, trecuti prin malaxorul reconstructiei de dupã rãzboi, prin cel al boomului economic ulterior si printr-o recesiune ce dureazã de zece ani, încã viseazã la femeia-copil. Iar rãspunsul, atît individual, cît si al culturii de masã, este sã întãreascã acest stereotip.
Asadar, japoneza în taior-Chanel-cu-sosete întelege prea bine ce înseamnã un look occidental. Eu eram cea care nu pricepea cã sosetutele albe, atîrnînd bosumflate peste pantofii cu toc, semnalizau pervers, cu intensitatea unui far conectat la generatoare de mare putere: „Sînt micã, nu stiu nimic, pot fi oricînd a ta.“<br>Asa se explicã de ce spectacolul strãzii prezintã, în genere, doar femei de douã vîrste: tinere sau bunici. Ajungi astfel sã pricepi de ce, anual, aproximativ 30.000 de japoneze cãlãtoresc în strãinãtate pentru operatii de refacere a himenului. Nu cã în Japonia n-ar fi chirurgi. Dar multi din cei 120 de milioane de japonezi, care locuiesc, practic, într-un continuu urban, gîndesc ca si cum ar apartine, încã, unei comunitãti rurale, unde „lucrurile se aflã“.
Pasiunea bãrbatilor pentru femeia-copil explicã pentru ce kawaii, adicã dãgãlas, este cel mai frecvent cuvînt din vocabularul curent al japonezelor. Kawaii, în primul rînd, trebuie sã fie ele. Apoi, fie fustita, bluzita sau posetuta, tot ce le înconjoarã, le preocupã si le defineste pe nipone trebuie sã fie diminutivat si, neapãrat, kawaii.
Japonezul nu este însã un bãrbat linear, cu sãgeata fixatã pe azimutul femeii-copil. El e un bãrbat-pendul. La capãtul celãlat al viselor sale îl asteaptã femeia-cosmar. Nu e drãgãlasã deloc. Este femeia jorogumo, adicã femela-pãianjen, care-si devorã masculul la finele actului sexual. Aceastã altã fatã a visului sãu este hrãnitã în mare parte de industria video pornograficã, însumînd circa 4.000 de filme anual, realizate în aproximativ 70 de case de productie. Tot ce, în literaturã si film, a evoluat ca scenariu de groazã – în care femeia înselatã, abuzatã si ucisã vine sã-l bîntuie pe fãptas, împingîndu-l la nebunie si sinucidere – este exploatat pe îndelete de cinematografia pornograficã cu cheie sado-masochistã.<br>Penisuri la pãstrare
Spre deosebire de preacuratul bãrbat, folclorul nipon percepe femeia ca fiind maculatã – de ciclul menstrual si nastere – si, ca urmare, avînd o laturã maleficã. În pofida atitudinii retinute, fie realã, fie inculcatã, femeia este adesea cea care are initiativa unei legãturi amoroase, atît în societate, cît si în imaginarul colectiv. Iar pentru bãrbatul dur, promovat de cultura confucianistã, nu este decît o foarte micã distantã între femeia dominantã, care initiaza actul sexual, si un animal rãpitor, care îl devorã sexual.
Autoritatea mamei sau a sotiei este realã si transpusã în plan cotidian prin faptul cã, prin traditie, ea e cea care preia întreg salariul bãrbatului, lãsîndu-i doar „bani de buzunar“. Fatã de aceastã autoritate, bãrbatul nipon are o teamã subminantã, pe care si-o alinã devorînd casetã dupã casetã de porn-video, unde femeia este pedepsitã consecvent, în detaliate scene sado-maso sau de viol în grup.
Acum cîtiva ani, America a fost socatã cînd casnica si autohtona Lorena Bobbitt si-a lãsat bãrbatul fãrã cel mai scurt dintre cele trei picioare. Pentru niponi, însã, povestea sunã teribil de familiar. Un film porno nipon cotat între productiile de referintã ale genului honban (adicã „pe bune“, cum s-ar zice) este Regatul simturilor, al lui Nagisa Oshima, care a preluat teme ale folclorului japonez, pentru a le aduce în actualitate.
Trecînd peste ipostazele explicite de amor si groazã, ajungem la scena în care eroina este arestatã de politisti, în timp ce rãtãceste pe strãzi purtînd într-o pînzã penisul sectionat al iubitului ei, pe care-l strangulase în timpul actului sexual. Îl pedepsise pentru c-a înselat-o, le explicã ea politistilor. Astfel, îi va rãmîne credincios pe vecie.
Dar povestea care declanseazã bãrbatilor frisoane pe sira spinãrii (si nu numai de-a lungul ei) are pentru femei conotatii cu totul diferite. Personajul feminin nu este un banal demon amputatoriu, ci o eroinã, spun ele, pentru cã luptã împotriva dominatiei masculine, retezînd-o exact de-acolo de unde trebuie.
Iar dacã subiectul induce mai mult decît fiori artistici spectatorilor niponi bãrbati, e pentru cã în 1982 o animatoare dintr-un bar din Nagoya a comis o crimã absolut identicã, scenariul original fiind doar minor alterat în final de tehnica modernã: politistii au gãsit penisul sectionat în congelatorul femeii.
Politia pãrului pubian
Industria pornograficã, fie de tipãrituri, fie de video, recunoaste apetitul egal pe care, atît bãrbatii, cît si femeile îl au pentru produsele sale, în pofida prejudecãtii ce ne-ar putea îndemna sã gîndim altminteri.
Într-o perpetuã grijã pentru salvarea aparentelor – specificã societãtii nipone traditionale – patronii plaseazã filmele porno pe rafturile din spate ale incintei, iar cele care vizeazã audienta femininã, separat. Dar acestea din urmã nu sînt genul soft, cum s-ar crede, ci desene animate pornografice de o rarã violentã, în care gratioase nimfe, cu ochi mari de Bambi, se angajeazã în ritualuri sado-masochiste nãucitoare. Iar pentru apetiturile care se cer satisfãcute si dincolo de miez de noapte, automate cu fise elibereazã non-stop reviste-tomuri de benzi desenate pornografice, si nu numai.
Este interesant cã productia de animatie porno, fie tipãritã, fie filmatã, a apãrut initial ca reactie la cenzurã, dupã bunul obicei al japonezului care respectã scrupulos legea, ocolind-o cît mai pe departe.
Evitarea conflictelor cu cenzura, care specificã în Japonia cã nu este permisã arãtarea pãrului pubian în imagini, a provocat nu numai înflorirea productiei de desene animate pornografice grotesc de explicite, ci si coliziuni de-a dreptul comice între politie si producãtori.
Editorul unei reviste a avut ideea ca modelele sã aibã pãrul pubian ras. A mers o vreme, pînã cînd autoritãtile au vrut sã închidã publicatia pe motiv cã prezintã zone care „în mod normal ar fi trebuit sã fie acoperite de pãr pubian“.
Japonezii sînt însã de pãrere cã, dacã tot faci ceva, atunci mãcar sã faci temeinic. Asa cã, în editiile urmãtoare, modelele, desi complet epilate, aveau pãrul pubian redesenat, fir cu fir, cu creion dermatograf. Pentru ca, în final, fetele sã fie acoperite pînã la gît cu o stufoasã blanã pubianã. Pînã si politistii au rîs. Dar, la rîndul constiinciosi, au interzis revista.
(va urma)

Anca PÃDURARU

[Florian Ciobanu]

p r i n d e t a p u l, i a - i p r o t a p u l

m a n u a l
pentru folosit
B ã s e s c u


Nu se întelege prea bine de ce PSD-ul, dacã tot umblã cãlare pe mîrtoaga puterii, mai trebuie sã dea si cu biciul în amãrîta de opozitie care tot se tîrîie în patru labe prin mocirla tranzitiei. Cum însã nu-i singurul lucru ce ni se pare de neînteles în România, ne-am gîndit sã venim si noi în ajutor, cu o sugestie, un sfat, o metodã, ca sã fim siguri cã treaba se face meserias. Nu c-am tînji dupã vreo functie la Guvern, dar am dedus dintr-un editorial al lui Cornel Nistorescu cã putem conta pe memoria încã proaspãtã a domnului Nãstase. Si pentru cã, în afarã de cîteva voci care bîzîie liberal, altceva nu se vede la orizont, ne-am socotit noi cã Bãsescu este singurul dezavantaj real ce poate fi transformat cu sistem într-un la fel de real avantaj. Drept pentru care am elaborat prezentul „Ghid de utilizare al Bãsescului în situatii de crizã“, astfel încît toate scremãturile orchestrate pînã acum spre acest obiectiv sã capete consistenta scontatã.

Cum nici o guvernare nu este feritã de mici greseli, dar cum, în schimb, orice guvernare româneascã nu poate fi altfel decît perfectã, vina o poartã, în ordine, fie „greaua mostenire“, fie mentionatul Bãsescu. Noi o sã ne ocupãm aici de ultimul. |n mod traditional, pentru iesirea din situatiile tipice în care opinia publicã dã semne de neliniste fãrã sã stie de ce, s-a verificat experimental cã Bãsescu poate fi oricînd tras la rãspundere si scos vinovat, pînã una-alta, pentru urmãtoarele fapte:
– aparitia gîlcilor la copii, pentru cã are fabricã de înghetatã;<br>– disparitia din Bucuresti a flotei de pe Dîmbovita, a MIG-urilor, a TGV-ului, a telecabinelor, a cãrucioarelor de butelie, a cãrutelor (desi în locul ochiului de pisicã aveau ditai cãtea semnalizatoare), precum si a altor mijloace de transport în comun;
– notele proaste ale studentilor de la SNSPA, primite de la Petre Roman, care-i picã pentru c-a picat. (Subliniem cã, aici, pericolul este major: pe fondul de restante + cãmine scumpe + halealã putinã, studentii pot iesi în stradã; deci: instigare la revoltã);
– îmbãtrînirea clasei politice, de vreme ce-i sustine în posturi importante pe bosorogii de Boc, Berceanu, Sassu & Co, oameni ce-ar fi fost timpul sã se apuce de-o meserie, ca sã nu rãmînã fãrã pensie;
– suplimentarea cheltuielilor bugetare ale executivului, care pentru a-l tine în sah e nevoit sã hrãneascã maidanezi cu pãrinti campioni (Gusã, Podgoreanu, Vanghelie), scãpati ca prin minune din testiculocidul acestui Popeye care mãnîncã spanacul poporului de la gurã. Cine suferã? Pop..atia!
– vidul legislativ care ne tine departe de Europa, din pricinã cã alesii neamului, stresati de sicanele sale, nu se mai pot concentra, fiind constrînsi la tot felul de combinatii ca sã-si poatã face si ei o casã, sã-si tragã apã din put sau sã schimbe mãcar Constitutia;
– compromiterea programului turistic national prin faptul cã nu i-a trecut prin minte sã planteze si în Capitalã ceva palmieri, dacã nu pentru tot poporul, mãcar pentru maimutele de la Casa Poporului;
– prejudicierea gravã a Capitalei prin rîca pe care-o introduce între primarii de sector si membrii consiliilor locale, de nu mai pot oamenii sã-si vadã, linistiti, de afaceri;
– barbarizarea pop..atiei autohtone, prin cresterea nemãsuratã a ratingului la OTV, pe care o alimenteazã constant cu aparitii, declaratii si disparitii, fenomen care odinioarã a produs, de pildã, emigrarea unui Cioran, Brâncusi sau Ionesco;
– subminarea IMM-urilor, prin improvizatia capilarã anti-chelie, care-i încurajeazã si pe altii sã nu mai treacã pe la frizer, multumindu-se cu fixativ de casã, din miere, bere, respectiv Super-glue;
– lãsarea pe drumuri, dacã nu chiar eradicarea, unei largi categorii sociale (ne referim aici la medicii antirabici), care, ca sã nu-si piardã antrenamentul la injectii, între douã polidine, trebuie sã se specializeze pe heroinã;<br>– desfiintarea chioscurilor – o altã loviturã datã cu premeditare criminalã clasei de la mijloc în sus, de-au ajuns Cataramã si Erbasu sã umble noaptea ca bezmeticii pe la Paris si Viena sã-si cumpere tigãri si Cola;
– includerea României în axa rãilor de teroristi, pentru c-a permis organizarea în Capitalã a unor întîlniri suspecte, cum ar fi mitingul kurzilor, adunarea studentilor moldoveni de la ambasada cu acelasi nume sau festivalul international „Primãvara Noilor Aliati“;
– agravarea situatiei internationale, din pricinã cã nici el nu s-a ocupat, nici pe Nãstase nu l-a lãsat în pace sã se implice în medierea conflictului din Orientul Mijlociu.

*
Pînã cînd vom gãsi alt client cu credibilitate, pentru a-l recomanda mãcelarilor de curte ai premierului, recomandãm obiectivului Bãsescu sã-si revizuiascã crtitic atitudinea, pentru cã – vorba dînsului – în opozitie nu-i ca la putere.


Mircea Dinescu

[Florian Ciobanu]

Strigare
Robert TURCESCU

Ia poftiti, poftiti, apropiati-vã, asa, curaj, cã nu muscã, veniti mai aproape, hai, puneti mîna, cã nu pãtiti nimic, pe cuvînt de onoare, asa, asa... Acum închideti ochii si inspirati adînc! Ei, se simte? Lãsati-vã jos sã-i prindeti mirosul de alge adus de briza mãrii, cîte ceva din duhoarea motorinei arse de camioane si nu uitati sã vã încãrcati plãmînii cu inconfundabila aromã a igrasiei din hotelurile ei de douã si trei stele.
Si, dacã v-ati acomodat cît de cît, nu ratati experienta olfactivã unicã din tramvaiul 34, la care puteti asorta oricînd amintirea unor damfuri similare din personalul de Tecuci.
Asa, inspirati adînc, la subsuoarã, sã-i pãtrundeti misterul consumului foarte mic de sãpun si s-o întelegeti cînd vã spune cã pe timp de varã îi intrã centralele termice în revizie vreo douã-trei sãptãmîni. Vã place? Iesiti puþin pe balcon si lãsati-vã nasul în vînt sã primeascã aroma sarmalelor din bucãtãria de la etajul doi, mirosul de mititei de la grãtarul din colt si, neapãrat, combinatia de acru-împutit ridicatã de tomberonul prea plin din spatele blocului. Nu fugiti, pentru cã miroase si altfel, a fîn proaspãt cosit si a lapte cu mãmãligã, iar din cînd în cînd îi fluturã prin pãr aroma vremurilor de demult, cînd se fãceau prãjituri la Capsa si aluaturi cu susan la simigeria din colt.

Mai stati, mai stati, e vremea sã deschideþi ochii si sã-i vedeti tatuajele cu "Mu..e Dinamo!" încrustate în pielea blocurilor cenusii, oamenii tristi cu burti mari si dinti stricati, betivii urinînd lîngã stîlpii de telegraf sau în lifturi si, mai ales, spectacolele de circ electoral.
Deschideti ochii mari sã-i observati femeile frumoase, dar resemnate, bãrbatii harnici, însã someri, si milioanele de suflete chinuite de întrebãri despre ziua de mîine. Priviti-i drumurile, oh, drumurile, vesnicele
ei drumuri, rugati-vã în gînd pentru ele si aprindeti o lumînare în amintirea tuturor sperantelor îngropate dupã fiecare operaþiune de asfaltare.
Urcati-i muntii, înotati-i apele, dar luati aminte la mizeria din fiecare luminis în care s-a putut face un grãtar.
Minunati-vã privindu-i Casa Poporului si Maramuresul, dar aruncati-vã privirea si peste satele-i rãpciugoase de lîngã Dunãre.
Stati, mai stati, cã are daruri pentru ochi ascunse si în mãnãstirile Moldovei, dar, pînã ajungeti acolo, nu pierdeti ocazia unor privelisti unice cu hoti de motorinã gãurindu-i conductele si hoti de hoti gãurindu-i buzunarul public. Rãmîneti aproape s-o vedeti cît de frumoasã e la televizor si ce urîtã e în unele ziare...

Nu se poate sã plecati acum, urmeazã cea mai interesantã experienþã dintre toate, e vremea s-o auziti vorbind, înjurînd ºi cîntînd. Ciuliþi urechile sã nu scãpaþi trilul Copilului ei Minune revãrsat la maximum din boxele maºinilor de lux si repetaþi cu voce tare lectiile suptului si bãgatului predate în cor pe ale ei stadioane.
Auziti-o cum geme cu vocea vecinei de deasupra si cum horcãie dimineata în baia vecinului fumãtor de alãturi. Vorbeste, sigur cã vorbeste douã, trei, poate chiar cinci limbi strãine, dar are si agramati cocotati în fel de fel de functii, schingiuind zilnic cuvintele si omorînd conjugãrile limbii ei oficiale.
Ascultati Balada compusã de unul dintre fiii ei, Porumbescu, apoi faceti puþinã liniste cît sã-i auziti demagogii fonfãind pe micile ecrane, pensionarii tîrîndu-se prin farmacii si piete si copiii geniali cîntînd refrenul avion cu motor ia-mã si pe mine-n zbor...

Si gata. Dacã vreti, mai stati, dacã nu, mergeti de unde ati venit, cã oricum n-ati înteles nimic din România.

[dilematic]

NEGHIOBIA, VARA
de Radu COSASU


Cãtre fiul inexistent

E varã si îmi aduc aminte ce-mi putea spune, la telefon, mama ta cea inexistentã într-un august din secolul trecut:

"Sînt disperatã. Nu mã mai iubesti. Nu-ti mai e dor de mine. Sînt absolut disperatã. Esti îngrozitor.

Nu credeam cã poti fi atît de egoist. Chiar nu mai vrei sã te vezi cu mine?

Mã simt rãu. Mã doare umãrul. Nu stiu ce am. Ametesc pe stradã, cred cã de dorul tãu. Chiar nu ti-e dor de mine? Cum poþi trãi asa?

N-am dormit toatã noaptea. Mi se spune cã arãt îngrozitor. Nu vrei sã mã mai vezi?

Dacã te-ai uita la mine... De ce mã lasi sã mã umilesc în faþa ta?<br>
Spuneai cã m-ai cãutat douã zile... Am stat agãtatã de telefon. De ce nu ai sunat? Am fost doar sã-mi iau rochia si fusta de la croitoreasã. Sînt extraordinare.

Nu vrei sã le vezi? N-am avut niciodatã ceva asa frumos, crede-mã, ar trebui sã le vezi, toatã lumea spune cã sînt extraordinare,
una e rosie, fusta e o nebunie, toti se uitã dupã mine,

am fost la Institut, si la dentist, si la traumatolog, nu au stiut cine sînt, îmi venea sã plîng,

sînt disperatã, sã nu crezi cã o fustã mã linisteste, sînt disperatã (nu fi ironic, nu sînt coana Veta),

vino sã mã vezi, vreau sã mã vezi în fusta asta, dacã eu te rog, cum poti sã mã refuzi?

Bine, dacã asta e situatia, te-am rugat de un milion de ori, nu-mi mai spune «asta e situaþia» -<br>
dacã asta e situatia, nu-ti voi pãstra nici un gînd rãu, nu ai sã mã mai gãsesti.

Plec mîine la Huedin. Altãdatã îmi dãdeai o carte pe drum. Am un cojoc nou. Pãcat cã e varã."


Eu îi puteam rãspunde asa, dacã nu la telefon, în scris sau dacã nu în scris, atunci în gînd - ea tot mã auzea:

"E o vreme cînd curajul îti vine dintr-un om care reparã o chiuvetã.<br> . Dintr-un bãrbat care duce vesel o trotinetã la subþioarã, ca pe o pîine.

Dintr-un cîine care ti se asazã la picioare cerînd din ochi sã-l mîngîi si sã te joci cu el.

Dintr-un stadion de 80.000 de oameni, arhiplin, ca sã-l vadã pe Ozon.

Dintr-o femeie care se trezeste la cinci de dimineatã, sã facã o tocanã si dupã aceea sã schimbe douã autobuze pînã la santier.

Foarte rar, dacã te uiþi bine, curajul vine din asemenea fleacuri.

E o vreme cînd curajul vine din acceptarea ideii cã nu existã pe lume fleacuri.

O trotinetã valoreazã cît o pîine. O chiuvetã e la fel de importantã ca o tocanã. Trebuie sã ai curajul de a recunoaste calm asemenea enormitãti ca realitãti exacte pe care se bazeazã echilibrul nostru.

Îmi trebuie mult curaj ca sã te pot auzi cum îmi urli «vino»... si eu sã nu vin pentru ca sã-mi fac meseria de nuvelist, sã-mi înfrunt egoismul, socotindu-l incert,

sã pun mai presus aceastã hîrtie albã si acest creion cu care sã te aduc lîngã mine, aici,

sã nu te mîngîi, ci sã te scriu.

E o vreme cînd tot curajul se tine într-un vîrf de creion".


Azi, în 2004, va trebui sã-ti dezvãlui ceva neplãcut si defavorabil mie, desi Constitutia americanã mi-ar permite sã n-o fac: în fiecare frazã a mea exista un cuvînt pe care, în vara asta, neghiob cum sînt, nu-l mai pot pune pe hîrtie: cuvîntul "iubito".
Încearcã, dacã ai bunã dispoziþie, sã-l plasezi unde vrei, în fiecare frazã.
Îti va suna hilar? Insuportabil? A venit vremea în care acest cuvînt (precum "te ador", spulberat de mult de Caragiale...) nu mai þine în româneste si, dacã nu-l poti ocoli (ferice de tine!), trebuie scris, ca vorbele pornografice pe vremuri, cu puncte-puncte: "i...o"!?
Pînã la toamnã poate îti scriu - asa cum ti-am promis - de ce mã prãpãdesc de plãcere cînd vãd filme cu Stan si Bran pe care mama ta inexistentã nu-i putea suferi.
De altfel, conform imaginatiei mele riguroase, esti rodul acelei nopti cînd ne certaserãm urît dupã finalul la Stan si Bran, vînzãtori de brad, scheciul cu care si Eugen Ionescu crede cã ar trebui anuntat, la toate televiziunile, sfîrsitul lumii.

[Cãtãlin Bugean]

A doua editie a Festivalului Stufstock de la Vama Veche
6 august 2004

Timp de doua zile si doua nopti, 3 si 4 septembrie, in localitatea Vama Veche va rasuna muzica Festivalului Stufstock, aflat la a doua editie. 29 de artisti si trupe, nume dintre cele mai cunoscute din rock, pop rock si jazz -ul autohton, precum Iris, Partizan, Ada Milea si Mihai Iordache, Celelalte Cuvinte, Nightloosers, Cargo, Semnal M, Florin Chilian s.a. - vor rasuna pe cele doua scene amplasate la malul marii, pentru cei ce iubesc "spiritul vamaiot" si muzica buna.

Organizatorii, Asociatia pentru conservarea ariilor protejate bio-cultural (APCAPBC) - Academia Catavencu, Televiziunea Romana si B 24 Fun, recidiveaza si in al doilea an cu o manifestare care a lansat, in fata a peste 30.000 de spectatori de toate varstele, cati s-au adunat la Stufstock 2003, pe muzica romaneasca de cea mai buna calitate, sloganul "Salvati Vama Veche".

Incurajati de succesul campaniei demarate anul trecut, prin care se cerea autoritatilor sistarea constructiilor pe faleza in scop turistic, care ar putea pune in pericol zona protejata ecologic Vama Veche - Limanu - 2 Mai, producatorii au pus la cale o editie care ar putea atrage un numar si mai mare de spectatori. Actiunea lansata in 2003 a dus campaniei de salvare a Vamii Vechi, titlul de cea mai buna initiativa civica a anului, in cadrul Galei Premiilor Societatii Civile.

"Vama Veche de acum, cu manele si comerciantii care se extind, seamana cu Romania de astazi. Daca vrem sa schimbam ceva in Romania, sa incepem cu Vama Veche", a spus jurnalistul Mircea Toma de la Academia Catavencu, joi, odata cu lansarea festivalului. Mircea Toma, care se autoproclama un "vamaiot adevarat", a tinut sa infirme zvonurile aparute in urma campaniei, ca asociatia si Academia Catavencu ar detine terenuri si ar dezvolta afaceri in zona, ceea ce ar determina si actiunile civice demarate.

"Nici unii dintre cei implicati nu are vreo afacere, proprietate sau interese comerciale in Vama Veche. Singurul nostru scop este sa atragem oamenii care gusta muzica de calitate, care pot conserva spiritul unic al acelei parti de litoral", a declarat Mircea Toma.

Pentru cei interesati, organizatorii vor realiza din timp un ghid al evenimentului, cu programul concertelor, mijloacele de transport, o harta a zonei si toate informatiile utile. ROMPRES

[Cãtãlin Bugean]

O informare pentru popoare!

APA: In zona Vamii Vechi si 2 Mai, s-au interzis, incepind de anul acesta, folosirea oricarei ambarcatiuni de agrement cu motor. Fauna si flora subacvatica din zona este protejata.
MAGAZINE: aceleasi 2 alimentari de pe ulita principala. Un non-stop nou pe ulita din spatele Salsei. Chioscuri cu articole de plaja, cu fructe si bauturi, deschise imediat linga Bibi. NOU! Mai multe tarabe cu ziare si reviste la zi. Libraria Humanitas cu carti si CD-uri.
MINCARE: Clatitele sint la locul lor, la fel de multe si bune. Se deschid in partea a doua a zilei, pina noaptea tirziu.
Gogoasa vesela, la intrarea pe ulita, apoi pe dreapta si pe stinga: suberek, shaorme, hamsii, hamburgeri, porumb fiert.
RESTAURANTE: NOU! Mincare ungureasca si nu numai la ceaunele lui Sony (cum se scrie?).
S-a redeschis JACK, pe miriste, in spatele Corsarului!
EXPIRAT s-a instalat pe plaja lui Boboc.
Ovidiu a plecat de la "Ovidiu".
GAZDE: In Vama Veche, 300.000 lei cea mai ieftina camera - confort minim. Cele medii de la 400.000 in sus, cele de lux de la 1 milion. 2 Mai-ul este se pare mai ieftin, o camera cu confort mediu :400.000 de mii. Se poate campa contra cost la "Gelu", in spatele Restaurantului Dobrogean. In Golful nudistilor se poate campa liber. (ASA E ?)
TRANSPORT: Din Gara Mangalia se pot lua minibus-uri pina in 2Mai si Vama Veche : pret 16.000 sau taxi-uri.

[Cãtãlin Bugean]

Fitze de vamaioti improvizati la Vama Veche
*Bogatii cu false pretentii de boemi dau 30 de euro pe metrul patrat de teren din Vama
*Se spune ca in Vama se face mai usor rost de “sex” si “drugs” *Taxa la toaleta, jumatate din pretul unei beri


Manelele nu au pus inca stapanire pe Vama Veche, dar muzica latino, kitschul si fitzele sunt la ele acasa.

Pentru un necunoscator, primul impact cu atmosfera din statiunea generatiei flower-power este bulversanta. Se vede clar distinctia dintre ceea ce era si ceea ce este pe cale sa devina acest loc. Baietii cu bani, asortati cu masini ultimul racnet, se amesteca printre tinerii nonconformisti, care alcatuiesc multimea pestrita a zonei. Primii incearca fortat sa se integreze si se lauda ulterior ca au fost in Vama, lasand sa se inteleaga ca stiu sa aprecieze spiritul liber. Ei sunt cei care cumpara cu bani grei (minimum 30 de euro metrul patrat) locuri la malul marii sau la sosea si construiesc vile pompoase, mamuti din ciment care strica tabloul corturilor aliniate de-a lungul plajei.
Specialistii au constatat ca una dintre cauzele degradarii zonei Vama Veche - Limanu - 2 Mai o constituie saracia si lipsa de resurse economice care-i determina pe locuitorii din aceste zone sa-si vanda imobilele si terenurile de care dispun unor investitori “care nu au nimic in comun cu specificul cultural care atrage turistii traditionali”.

Nudistii, goniti spre extremele plajei

In semn de protest, multi ignora minihotelurile construite in ultimii ani si isi amplaseaza corturile chiar langa panourile pe care sta scris “Camparea interzisa”. Pe vamaiote si vamaioti primele raze ale soarelui ii gasesc dormind in corturi sau langa acestea, recuperandu-se dupa petrecerile nocturne. Daca nimeresti in zona ziua la amiaza, statiunea este inca amortita, unii isi prepara la aparate improvizate cafeluta, iar altii, dupa baia in mare, stau cu fundul in sus la soare. Nudistii au fost indepartati incetul cu incetul din centrul plajei, fiind goniti spre extreme. Se spune ca de “sex” si “drugs” se face rost in Vama.
Berea, principalul “drog”, se consuma pe post de apa si se elimina, la fel de repede pe cat este de ingurgitata, la toalete care percep o taxa modica de 5.000 de lei. Berea este minimum 10.000 de lei la halba, dar, cumulat cu taxa, ajunge la 15.000 de lei. Petrecerile se tin lant toata saptamana, nefiind seara in care sa nu rasune din boxe muzica buna, amestecata pe ici, pe colo cu disco - si, evident, latino la “Salsa”. Vinerea si sambata vin diferite trupe sa sustina concerte la Club A. Tot atunci se aduna de peste tot persoane de toate varstele si orientarile. Te apuca rasu’-plansu’ cand vezi cum pe langa o fetiscana cu pletele in vant, bluza colorata de in si blugii rupti trece o tipa intolita ultimul racnet, care merge impiedicata pe nisipul plajei, semn ca sandalutele cu tocuri cui sunt depasite de situatie. Altfel, viata la Vama Veche se desfasoara dupa un anume tipic, rezumat corespunzator de un chitarist din Toplita: “Dimineata ne sculam, ne spalam si ne c..../ Nici nu vine ora unu si c.... e ca tunu/ Iaca vine ora cinci, ne c.... si in opinci... / Seara, pana ne culcam, ne-mbatam si ne distram”.

Articol de: Alina VINTILA - "Stirea Zilei"

[Florian Ciobanu]

GHIVECIUL MODEI ROMANESTI

Moda româneascã nu existã. Existã poate doar un surogat cu denumire de modã, care însã nu are o personalitate îndeajuns de puternicã pentru a se impune pe piatã cu un stil personal si distinct, pentru a-si pune amprenta.

Este mai mult un "ceva" la limita compilatiei, un melanj de stiluri si de idei amestecate de-a valma, într-o oalã comunã si limitatã de modele.
Un joc pentru oameni mari, jucat deocamdatã de copii. Majoritatea colecþiilor românesti par toate a fi componente ale unui ghiveci, fiecare creator extrage cîte o legumã, îndepãrteazã orice urmã care ar putea trãda cã a fiert laolaltã cu altele, dupã care o serveste pe un platou fin, nu ca pe o vînãtã cumpãratã de la piatã, ci ca pe o delicatesã unicã si, bineînteles, foarte scumpã.
Prezentatã astfel, îti pare, la prima vedere, nouã. Dupã care însã încerci sã gusti altã asemenea delicatesã, oferitã de alt creator si descoperi, sub imperiul aceluiasi gust, cum piere orice urmã de originalitate.

Plictiseala si uniformizarea creatorilor de modã români
coboarã în stradã.
Predominant si fãrã drept de apel existã blugii. Artistic pãtati, lãsati pe solduri, usor evazati, diferiti unul de altul doar prin accesoriile originale care îi împodobesc.
Tricourile stridente, musai pînã la buric si musai mulate, rochii traditionale lungi si indiene, salopetele pepite, fustele clos sau fustele mulate, cu fermoare sau pur si simplu.

O întepenire asupra acelorasi modele converge destul de periculos si asupra mentalitãtii trecãtorilor.
Închistati în canoane sociale de tot felul, împrizonierati si de uniforma general-valabilã a unei mode rigide si impuse de importurile made in Turkey sau Italy, multi se simt parcã agresati, violati de-a dreptul vizual de un model inedit.

Un pantof îngrijit, un toc mai fin, o rochie simplã, dar care nu se încadreazã în tiparul oferit de magazine dacã nu sînt acompaniate de masinã personalã sau taxi, toate acestea sînt iregularitãti care vor atrage întotdeauna priviri pline de obidã sau remarci pline de frustrãri freudiene ale unei strãzi hrãnite prea mult din acelasi ghiveci.

trend inte/DILEMA

[Cãtãlin Bugean]

Orgasmul ecologic

Tii, ca frumoasa tara mai avem! Pe mine m-au învatat la scoala ca aici, în spatiul Carpato-Danubiano-Pontic, noua nu ne lipseste nimic: nici muntii falnici, nici cîmpiile manoase, cu atît mai putin Insula Mare a Brailei sCLSDau Canalul Dunare-Marea Neagra. Abia în liceu am început sa înteleg cît de importante sînt formele de relief variate atunci cînd ai cu cine, dar nu ai unde. Cît de pitoresc pare totul atunci cînd geografia se împleteste armonios cu sexualitatea. Chestie cu care, din nostalgie sau ecologie, sînt de acord si azi. Nadajduiesc ca v-ati plictisit si voi de cearsafurile alea cu inimioare sau de masa din bucatarie si ca n-aveti de gînd sa va petreceti concediul într-o camera de hotel, paradind un pat care deja scîrtîie ca la balamuc.

1
Cea mai umeda destinatie de sezon, daca dispui de un harpon teapan în pantaloni si, eventual, de un sky-jet dichisit, care sa te duca acolo. Daca ai încredere în tine, vei trece peste toate obstacolele: tablaria epavei e vai de ea, ruginita si plina de alge, si va fi imposibil sa gasesti un loc moale în care sa-ti asezi partenera în pozitie (de “Omleta spaniola” sau “Broscuta nebunatica” nici nu poate fi vorba). În plus, în apa sînt tot felul de carcalaci si meduze care de-abia asteapta sa te muste de pitpalac! Dar astea-s fleacuri pentru un barbat curajos, dar cinstit ca tine, care nu si-a permis sa închirieze Bricul Mircea sau iahtul lui Mutu în Baleare.

2
(Padurea de mesteceni de la Ipotesti)
E de-ajuns sa sari gardul (codrul, în speta, e frate cu romanul si monument al naturii!), iar romantismul în stare pura o sa te învaluie din toate pozitiile. La preludiu se recomanda sa-i reciti cîteva versuri sugestive. Cu astea mergi la sigur: “O, vino iar în al meu brat / Sa te privesc cu mult nesat / Sa reazim dulce capul meu / De sînul tau, de sînul tau”.În zona exista si un pitoresc lac, unde va puteti balaci în voie, iar tu îi vei putea admira sfîrcusorul ud si dulce, cînd - dupa ce-ti revii în puteri - o sa treci la strofa a II-a.

3
z(2400 Sibiu, Calea Rasinarilor; program de vizitare: 1 mai - 15 octombrie; zilnic orele 10-18, luni închis) Superb, instructiv, ceva deosebit! Aici se afla celebrul Muzeu al Tehnicii Pop..are, care gazduieste geniul tehnologic al poporului roman si multe tufisuri primitoare. Dupa, e pacat sa nu dati o tura pe ulitele muzeului propriu-zis. Cine stie ce idei va mai vin. De vazut - neaparat! - gospodaria dobrogeana cu sauna pe baza de carbuni. Arde-o!

4
Un celebru obiectiv turistic care nu trebuie sa lipseasca din agenda oricarui cuplu iubitor de munte. De remarcat ca sexul la 2.200 m altitudine nu poate fi decît benefic sanatatii. Aerul e mai curat, iar respiratia - mai sacadata, ca sa faca fata aerului rarefiat. Atentie, însa! Þtiti ce parere au babele despre tinerii din ziua de azi. Sa nu va iasa vorbe prin Bucegi ca nu aveti pic de rusine cînd abordati un “69” fara sa va scoateti bocancii.

5
Situata în Cheile Argesului, cocotata strategic pe un madular stîncos, sculat obraznic spre cer, cetatea e greu de atins, ca orgasmul simultan. Merita însa tot efortul. Mai întîi pentru ca, aflîndu-va în fosta resedinta a lui Vlad }epes, povestea aia cu trasul în teapa capata noi valente, absolut încîntatoare. Þi apoi întrucît, odata ajunsi acolo sus, privelistea o sa va lase muti, fara suflare. Din clasica pozitie a misionarului vezi scînteind, ca un smarald sub soare, lacul de acumulare Vidraru. Cînd trecea ea deasupra, în ceata departarii se întrupeaza Muntii f*garasului.

6
(Pentru amatorii de sporturi speologice extreme) Unde?În Pestera Scarisoarei. Temperatura?Între -7 si +5 grade Celsius. Nu va demoralizati din prima: e drept ca, în Sala Mare, se afla un ghetar în vîrsta de 3.500 ani. Dar n-aveti treaba cu el: din Sala Mare a pesterii se ajunge în Rezervatia Mica (spre nord), iar în sectorul estic al acesteia se gaseste Palatul Sînzienei. This is the place. E dosit, curatel, n-are gheata, ci doar cîteva stalactite cu forme aluzive (care, fiind de marimi medii, nu complexeaza pe nimeni).

7
Daca va spun ca, mai întîi, trebuie sa ajungeti la Baile Herculane, locul o sa vi se para numai bun pentru crizele de sciatica de la menopauza. Gresit! “Þapte izvoare”(la vreo sapte-opt kilometri de Herculane, spre Piatra Banitei) e un strand cu apa termala, genul “ciorba”, cu nisip plin de slipi tanga si un ametitor peisaj montan de jur împrejur. Normal, ca sa va lase sa va faceti noaptea de cap pe acolo, paznicul trebuie rugat frumos si gîdilat pe la barbie cu o suma corespunzatoare. Þi s-ar putea sa vrea sa se uite. Caz în care rugati-l sa dea apa termala mai tare, ca sa va pierdeti, îmbîrligati, într-un nor de aburi.

8
Intra în topul nostru pentru încarcatura simbolica a gestului si nu pentru frumusetea peisajului, care n-o sa-ti dea prietena pe spate. Ideal ar fi sa prindeti traditionalul tîrg de fete (a treia duminica a lunii iulie), cînd se mai vînd, la botul calului, ciubere smaltuite, palinca sau mitoase maramuresene. Ia din toate: de ciubere ai nevoie ca sa ai în ce pune palinca, de care ai nevoie ca sa-ti faci curaj. Cînd se lasa seara si fetele se duc sa se tuce cu flacaii pe coclauri, s-ar putea sa ai nevoie si de mitoasa. Logic: ca s-o pui pe jos, în caz ca toate capitele de fîn sînt ocupate.

9
Vama Veche, pe plaja, “La Boboc” (cum intri, pe dreapta, la vreo 200 de metri de terasa lui Bibi). Discret, forfoteala minima, oricum n-o sa va dea nimeni atentie dupa 4 dimineata, cînd berea e pe terminate. Cel mult, o sa vina vreun ametit sa va ceara împrumut 50.000, taman cînd încercati figura aia cu finalizarea la punct fix. Œn loc de dusul de dupa (si daca apa marii e suficient de rece ca sa-ti înghete ursuletul), se recomanda o baie taraneasca, în butoaiele alea de doi metri înaltime, plasate cu schepsis, în fata terasei.

10
Comod, finut, la îndemîna, fara rucsac în spate si alte complicatii (în afara de o amenda nesimtita, daca va prind gardienii publici cu chilotii-n vine). Toata lumea stie unde e (în Cismigiu) si e la mintea cocoselului la ce ora trebuie programata trebusoara (în nici un caz iarna). Personal, prefer bustul lui Eminescu, poetul nepereche, dar mai ales banca din fata lui. Cît despre voi, dragi cititori, sper ca aveti o parere la fel de buna despre clasici. Totul e sa va placa enorm literatura romana pentru mai mult de doua minute. Eminescu sa va judece! B

Sex on the beach
Daca - din motive de partenera fitoasa sau nisip din ala fin, care se insinueaza peste tot - nu-ti iese faza cu sexul pe plaja la Vama Veche, exista o alternativa “pe uscat”, de acelasi mare efect. Se numeste, normal, “Sex on the Beach”. Deci ai nevoie de o gagica beton, plus 3 cl Gin, 2 cl Vodka, 2 cl Peacher. Incredientele se amesteca cu gheata pisata, se toarna într-un pahar cu picior sexy si apoi se adauga sucul de cirese sau piersici. Sfatul barmanului: nu uita sa scapi niste gheata pe sînii domnisoarei.

TEXT DE: DRAGOS VASILE

[Cãtãlin Bugean]

C-asa e-n penis...

La Muzeul erotismului deschis într-o clinica din Sankt Petersburg odihneste, daca putem spune asa, cel care a fost penisul marelui Rasputin. Sau, varianta la fel de corecta: cel care a fost marele penis al lui Rasputin. Citam de pe recipientul cu formol: \"Penisata ot Rasputin, 28,5 centimetar\". Slabut gaspadin Rasputin! Nu stim cît a mai intrat la apa de-a lungul anilor, însa pe lînga scula domnului Terente din Braila atîrnata la IML, organul de control al lui Rasputin este mic copil.

[Cãtãlin Bugean]

Fotbal si, trabajo no

Un studiu britanic a relevat faptul ca jumatate dintre englezi prefera o partida de fotbal la televizor in schimbul unei partide de sex cu partenera de viata. Si ni se pare absolut normal. În primul rînd ca la fotbal trebuie doar sa te uiti, fara sa depui vreun efort suplimentar. În al doilea rînd, aratati-mi mie vreo tipa care te-ar lasa sa manînci seminte si sa bei bere în timp ce faceti dragoste! ;D