Cafea la nisip (Colectia cafelelor baute)

[Florian Ciobanu]

Chelnerul mut... ºi alte tipologii
Stela GIURGEANU


Chelnerul vorbãreþ: Cum se simte întotdeauna dator sã te integreze lumii în care pãºeºti pentru a-þi ostoi setea ºi foamea, te va împrejmui cu o curte de informaþii, de la meniu, la ºeful de salã cu care nu are întotdeauna relaþii foarte bune, de la ºeful de salã la viaþa personalã, la greutãþile pe care un chelner zilele astea le îndurã... Pãrerea lui...

Chelnerul intangibil: Duduie... aveþi, nu vã supãraþi cã vã deranjez... în faþa acestuia, îþi ceri întotdeauna scuze. Nici tu nu ºtii prea bine de ce, dar o faci. ªi o faci de fiecare datã cînd ceri ceva de bãut sau de mîncat (de multe ori ajungi sã înghiþi în sec ºi sã renunþi, decît sã-l mai deranjezi la turnul de fildeº).<br>
Chelnerul inteligent: "Spuneþi-mi, mai existã în staþiunea asta ceva deschis dupã 10 seara?" Domniºoarã, în primul rînd, Mangalia nu este o staþiune...
. Mangalia este un oraº. Aici oamenii nu vin sã se distreze... Dacã vreþi distracþii, duceþi-vã acolo unde încep staþiunile...

Chelnerul ocupat: Cu toate cã restaurantul este aproape gol, el dispare. Îl vezi doar traversînd în grabã sala, cu o minã preocupatã înspre îngrijoratã. Încerci sã-l abordezi, în douã minuþele dupã jumãtatea de orã în care a cãutat un meniu îþi va lua ºi comanda. Acum, în douã minuþele, te va asigura cã vine, dispãrînd însã pentru totdeauna dupã misterioasa uºã cãtre bucãtãrie.

Chelnerul mut: Îþi va întoarce întotdeauna întrebãrile despre sosul tartar, cu o privire. De cele mai multe ori fixã. De altele, plimbãtoare pe pereþi. Dacã insiºti, curînd dupã ultima insistenþã, îþi vei da seama cã e inutil. Chelnerul era mut.

[Florian Ciobanu]

WWW.CE DRACUMAIFACI.RO
www.binemultumescdarvorbestefrumosnesimtitule.ro
RAZVAN EXARHU
[e-mail]

Imi plac la nebunie adresele de net lungi, formate din propozitii simple sau socante, intrebari, dorinte, indemnuri, concluzii.
Pana si compania mea a contribuit la acest dialog virtual cu www.nuneefricadefotomodele.ro
Foarte interesant e ca cele mai nevolnice, uzuale si plicticoase lucruri pe care ni le spunem in viata reala se transfera incetisor pe net.
In acest fel, o buna parte din tampeniile pe care oamenii le spun sau le scriu pe pereti, ajung sa infiripe un dialog, nu neaparat intre indivizi, ci intre adrese. In loc de numere, cum e chic prin lagare sa porti, te marcheaza cu o adresa.
Te afiliezi spiritual si te tatuezi
cu .miefoamedenutevadhaisamancamcevasipoatetragemsiunsprit.ro
Poate ca e mai simplu si mai eficient sa nu te chinui sa te exprimi verbal. Castigi timp daca iti afisezi adresa la vedere si dai de inteles diverse lucruri.
Adica, daca ai ghiul si sabie, bagi un tricou cu .cematateuitilaminecapoateitispargbotulmancatias.rro
Daca iubesti the simple things poti sa incerci: .misafacutsomnhaicamaducsabagcornulinperna.ro , .mergilaungratar.ro , .mamacebunaesti.ro , .carnedemicisibere.ro , .artrebuisamaifacemputincuratprincocinaastadecasa.ro , .vreausamipungresiefaiantaspoturicalitateitalia.ro .
Pentru sensibili:
.teiubescsamaorio.ro , .intoarcetelaminecanutemaibat.ro , .cevacaesti.ro , .sateducilamataboule.ro .
Pentru comert:
.chilotimaieurisiciorapi.ro , .salam.ro , rahaturi.ro , .semintebaietii.rro .
In rest, mai completati si voi pe unde va mai vin idei un .doamnefereste.go , .isusehristoaseainnebunitlumea.amin .
Cand va plictisiti, intrati pe www.credcamsainchidcalculatorul.acum

[Florian Ciobanu]

PEISAJ CU STAND
Nu-i ciudat ca ar trebui sa fim oameni, dar ne judecam dupa masini?
MIHAI DOBROVOLSCHI

Trebuie sa impartasesc.
Mi s-a intamplat un lucru din acelea care ti se par doar tie, inabusit, bizare.
Dar macar unu' sa mai gasesc care intrevede ciudatul. (Apropo, in urma ultimului articol am primit un singur euro. Atat va doare de aproapele vostru...)
Eram intr-un supermarket cu de toate, de la calamar la perii de dinti, ma plimbam printre rafturi. La un stand, un singur stand, citesc: produse pentru animale.
Privesc distrat. Boabe pentru catei. Boabe pentru pisici. Perii pentru blana stralucitoare. Sampon pentru griveii de toate rasele. Oase pentru vitamine. Kitekat pentru pisici. Toate bunatatile pe care omul le crede in stare sa imbunatateasca viata prietenilor patrupezi sau a canarilor sau mai stiu eu ce serpi tin prin casa.
Bun si corect.
Pana si lantul de zgarda e preferat de orice animal cu putin bun simt lantului trofic.
Acum urmeaza scurt-circuitul.
In acelasi unic stand cu produse pentru animale, mai la stanga, pe un raft, credeti-ma: sprayuri cu insecticid!
Pentru tantari. Oooops! Oroare umana. Raftul e pentru animale!
Nu pot fi decat vag cu ideea asta pentru ca nici eu nu am inteles ce m-a deranjat. Dar macar unul dintre voi sa ma inteleaga!
Raftul e pentru animale.
Hrana pentru pisici, lese cochete pentru caini, oglinzi pentru papagali si...otrava pentru tantarii insistenti.
Nu ma-ntelegeti gresit, nici macar dubiile psihanalitice asupra dimensiunii nu ma fac sa simpatizez cu tantarii, ba chiar am omorat vietnamic de multi. Dar ceva nu e in regula.
Serios, ceva nu e in regula aici. Nu mai observa nimeni?
Politica e pentru oameni: hrana pentru pisici, lese pentru caini, oglinzi pentru papagali si otrava pentru tanatarii insistenti.
Ma-ntelege cineva...

[Florian Ciobanu]

MANIFEST PENTRU LITORALUL ROMANESC!
Coprolalia salveaza mustaria!
DAN CHISU

Am constatat anul acesta o dezvoltare a comertului de c...t, pretul pus pe un rahat difera de la o statiune la alta. Cum dracu' in Costinesti un c...t costa intre 5 si 8 mii lei, iar la Mamaia dintr-o sfortare 17.000, de ce nu 16.999, a?
Ma intreb de ce lucrurile stau tocmai asa, pentru ca, daca ma gandesc bine, nu cumperi un rahat, ci vinzi unul, asa ca ar trebui sa primesti bani, nu sa dai!
Da, domnule, dau 17.000, dar ma c.c cum "vrea" muschii mei!
Garantat apare concurenta, cine o da pe cea mai nucleara are un premiu!
Sau toata afacerea sa fie asistata si totul sa se transforme intr-un concurs cu premii mari, dar si cu taxa de participare.
Atunci, daca pe ecran apare: C...T SATISFACATOR (ca sa fim seriosi, ca la orice concurs, exista si preliminarii, aici numai cei buni au intrare sau, mai bine-zis, iesire), concurentul trece de primul prag si se trage de maneta: 3 boabe de porumb, UAU!! melodia de rigoare si castigul in valuta; trei samburi de pepene egal full de asi cu popi in coada, iar cine are trei cirese, clar ca a mancat rahat cand era mic, ca sa zic asa, pentru ca aici e jack potul!
Necastigatorii s-ar lamenta la iesire impreuna la modul: - Eh, a fost oricum mai bine ca ieri; doua masline si un bob de porumb e ok?
Am avut start bun, dar sincronizarea proasta...
Exista criterii de calitate, locuri unde "iesi" ca la mama acasa si locuri amenajate special pentru excentricii carora li se pare mult mai fain sa se c...e in dus sau cada; aici preturile ar fi mai piperate - suprafata care necesita curatire este mai mare decat cea a unui simplu Turcesc!
Daca toate aceste masuri vor fi luate, nu voi mai fi nevoit sa ma intreb de la ce dracu' vine denumirea de Director de Resurse Umane?

[Florian Ciobanu]

RUSINE!
Foram puturi de mare si mica adancime
RAZVAN EXARHU

Exact asa, in aceasta ordine, am citit pe un stalp. Nu are importanta de ce si cui ar fi trebuit sa-i fie rusine.
Au venit cu puturile si au acoperit afisul vechi. Sunt interesante semnele de pe srtada, micile incurcaturi ale realitatii. Minuscului si ironici samburi de sens, fara semnificatie vizibila si fara explicatie. Ma intalnesc cu un prieten care si-ar da doctoratul in semne si intamplari incredibile. Nu l-am mai vazut de doi ani. Ma uit in treacat peste mobil si vad ca este 18.18. Ii spun ca de vreo luna mi se intampla asta la nesfarsit, citesc ore simetrice, ore in oglinda sau crescatoare.
Mi-a zis ca decand a venit in Romania, de vreo luna, i se intampla si lui si fiului sau acelasi lucru.
L-am intrebat daca i se pare ca e un semn bun sau rau si mi-a spus ca nu stie sa-l citeasca.
Mi-a povestit de doi tipi care se cunoasteau de la gradinita si care au rams prieteni, desi nu se mai pot suferi.
Unul zice despre celalalt ca este complet idiot pentru ca vede numai semne in jurul lui.
Teoria lui suna cam asa: totul e semn si toate semnele sunt bune. E normal sa scoata din minti un prieten mai atent la semnele de dementa.
Am ajuns in discutie la numarul 23, asociat unei organizatii secrete numite Iluminati. Seful lor seamana cu George Washington. 23 era un mod mai ieftin de a scrie 5.
Mi-a zis despre o viziune a lor cu razboiul din Irak, care a si pornit pe 20.03.2003. Dupa cateva ore, cand ne luam ramas bun pe strada, am vazut un taxi oprindu-se in fata noastra.
Pe luneta scria asa: 232 1818. Am ras si ne-am gandit ca e misto sa-ti faca cineva cu ochiul, dar si mai bine e sa stii cine.
Asta daca ochiul exista.

[Florian Ciobanu]

TREPTE SI VARSTE
Marea libertate pe varste mici si mari
AG WEINBERGER

Esti calare pe existenta ta tropaind prin praf cu mare zel de aventurier, si simti ca toata lumea iti aparatine...
Crezi ca nimeni nu-ti mai poate lua "marea libertate" care devine din ce in ce mai mult de sine inteles...

Esti intre 17 si 25, esti hotarat si capos...iubesti tot ce prinzi si nu-ti pasa de nimic, poate ce te crezi genial, dar nu prea ai curajul sa declari asta....

Treci de 25, de 28, de 30 si trebuie sa arati ca ai ajuns bine.
Traiesti totusi intr-o competitie isterica, crezi ca prin showing off iti faci locul social si ca respectul vine cu masina, cu jobul "important" si cu limbajul de "frimmeur"...
ma rog, o fi vreun adevar in asta....

Constiinta incepe sa-ti explodeze la 40 cand apar unele responsabilitati, dar langa astea trebuie sa-ti mentii imaginea sociala...
Identitatea ta iti joaca feste, te compui din gelozia realizarii altora, tanjesti dupa lucruri care nu-ti sunt firesti..., tu mereu vei face parte dintr-o alta casta, prin urmare nu ai acces la multe...

Pe la 45 sau 50 iti dai seama de inferioritatea ta, prin urmare intri in politica sau sau devii un critic al noului si al progresului...apar si disfunctiile erectile, deci devii si mai frustrat, vrei sa mai salvezi cate ceva pentru tine.
Devii un "pathethic" incurabil...

Dupa 60 lucrurile se linistesc pentru ca iti pierzi rostul si mai bine te ascunzi de lume astepatand trecerea dincolo....
Cam atat esti, cam asta suntem cu totii...

Articulati-va, iubiti, traiti si nu va lasti pacaliti!


--------------------------------------------------------------------------------

[Florian Ciobanu]

RETETA DE MITITEI DE LA RESTAURANTUL CARUL CU BERE DIN BUCURESTI
16 IUNIE 1920

Onorate Domnule Ofiter!

Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani în urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lânga onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la rându-mi dovada de cavalerism, împartasindu-va la dorinaa onoratei Dumneavoastra sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul.
Astfel dau dovada de încredere în Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului.
Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastra sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavârsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut.

Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotarârea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele în capitala, în tara întreaga si în strainatate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, în stare finita de sapte pâna la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine statatoru.
Ei îsi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc si în Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria româneasca.
Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea sa încânte gustul mesenilor.
Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub forma de gustare.

Se ia carnita de vaca de la gât, fara a se îndeparta grasimea si se de de doua ori prin masina, pentru a se marunti cât mai bine si cât mai uniform. Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pâna la 150 de grame pe fiecare kilogram cântarit de carne.
Nu se va lua în nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decât sa strice gustul si sa ia din minunata savoarelor a mititeilor.
Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum urmeaza:

8 grame de piper proaspat pisat marunt
12 grame de cimbru uscat cât mai proaspat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat marunt
2 grame de coriandru pisat marunt
2 grame de chimion turcesc pisat marunt
1 gram de anis stelat pisat marunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 lingurite de zeama de lamâie
1 lingura de untdelemn
1 capatâna buna de usturoi aromat si nu din cel iute

La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o masura mai mult din mirodeniile pomenite.

Se framânta carnea într-un vas pe masura timp de un ceas, adaugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamâie. Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin câte putin.
Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa câteva ceasuri la dezmortit si se mai framânta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita.
Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatâna pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framânta odata amestecul pret de un sfert de ceas.

Se da din nou la ghetar pâna a doua zi. Pret de trei ceasuri înainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se încalzi si muia; dupa trei ceasuri sau când s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete ti se lasa sa stea la zvântat un ceas. Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungându-se din când în când cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de jur împrejur.
Gratargii nostri întorc fiecare mititel doar de trei ori pâna este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici.
Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor.
Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, lapada tot sucul aromat si devin seci.

Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinte si cu sare si ciusca.
Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie înmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie.
Afara ca scad mai putin la prajit decât ca cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati. O greseala mare mai este si zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu îl va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decât urmasului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere!

Mititeii preparati de Dânsa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!

Va astept luna viitoare când va întoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si câteva halbe împreuna!

Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de mâini Doamnei Mariuta, cea mai desavârsita gospodina si Doamna din înalta societate!
Dumnezeu sa va ajute!

[Florian Ciobanu]

INTERSECTII
Robert TURCESCU


În asteptarea unui amic - individ neserios, care n-a înteles niciodatã ce înseamnã punctualitatea -, am stat, zilele trecute, aproape o jumãtate de orã, pe o bancã din Dorobanti, în apropierea unei intersectii. Un loc banal în aparentã, despre care, pînã în momentul acela, n-as fi putut spune decît cã e, ca multe alte intersectii, zgomotos si plin de praf, aglomerat si, prin urmare, greu de traversat. Cu toate acestea, în jumãtatea de ceas în care am privit atent sarpele pestrit din trafic, mi-am dat seama cã banala intersecþie din Dorobanti e cel mai bun punct de observatie pentru cine vrea sã-i înteleagã pe români sau sã afle cîte ceva despre România în treizeci de minute.

Nu e o glumã. Mergeti o datã acolo si priviti mai întîi masinile. Din fericire, semaforul e unul dintre putinele locuri în care se întîlnesc toate clasele sociale. Asa cã veti avea timp sã vedeti cum aratã românul-jupîn, cocotat în jeep-uri scumpe sau lenevind pe marochinul mertanului, românul-leasing, vesnic în crizã de timp, vorbind la telefon sau citind ziarul pe volanul Mégane-ului, românul-mediu ambalînd Solenza sau românul-pretor afumat în Trabant ori transpirînd în Dacia din '85.

Acolo, în intersectia din Dorobanti, tipã claxoane si oameni. Uneori în acelasi timp, dar din motive diferite: împotriva puradeilor care þin cu tot dinadinsul sã-ti spele parbrizul, pentru a-ti aduce aminte cã s-a fãcut verde si ai întîrziat o secundã, sau, pur si simplu, pe post de înjurãturã pentru "vina" de a avea semnul prostului în lunetã si tupeul de a conduce pe banda a doua.

În treizeci de minute m-am convins cã poti vedea într-o intersectie cea mai mare densitate de români-mitocani pe metru pãtrat. Ei scuipã sau aruncã, dar, mai ales, aruncã. Semaforul pare locul ideal pentru a scãpa de hîrtii, ambalaje, casete, pet-uri, mucuri de tigarã, cotoare de mãr sau resturi de covrig. Protestele sînt anemice: din cînd în cînd, un claxon si-un arãtãtor lovind, ritmic, obrazul. Rãspunsul e mai mereu acelasi: umeri ridicati a nepãsare, înjurãturã de mamã si demaraj în trombã.<br>
Acolo, în Dorobanti, în mijlocul intersectiei, e România cu toate personajele ei: smecherii cu masini puternice si scumpe depãsind pe linie continuã si proptindu-se rapid în fata fraierilor asezati în coloanã la stop, descurcãretii cu masini mici crosetînd benzile pentru a ajunge cît mai în fatã, prostii care încurcã circulatia si desteptii enervanti care deschid geamul sã le explice regulamentul.
Din cînd în cînd poti vedea cum aratã românul grãbit pe care nu-l poate opri nici mãcar rosul semaforului, dar ai timp sã studiezi îndeaproape si profilul crispat al duduilor încremenite cu volanul Matiz-ului în brate, la prima nuantã de galben.

Mergeþi în intersectia din Dorobanti dacã vreti sã vedeti cum aratã românul cocosat de griji si de muncã. El carã cartofi si varzã într-un papuc rãpciugos si fãrã frîne sau se scurge, încet-încet, pe trecerea de pietoni, cãutînd echilibrul între bastonul din mîna dreaptã si sacosa de rafie din stînga. Si, tot acolo, în intersectie, o sã dati si peste neamul-prost cu ghiulul aruncat la vedere prin geamul portierei sau bãtînd ritmul manelei pe rama volanului.
E timp suficient într-o jumãtate de ceas sã vedeti si bãietii de bani gata în Porsche sau Maseratti, si fetele bãietilor în Touareg-uri argintii sau ML-uri negre, dar si limuzinele cenusii cu sepepisti la înaintare, croindu-si drum rapid prin prostime.

Iar dacã n-aveti o jumãtate de ceas pentru a observa toate acestea si nici drum prin Bucuresti, vã doresc sã aveti într-o zi mãcar norocul sus-semnatului si sã înþelegeti brusc ce se întîmplã în România, vãzînd cum pleacã de la acelasi semafor cãruta lui Gheorghe-fiare-vechi si Lexus-ul lui Cataramã.<br>

[Florian Ciobanu]

DE GUSTIBUS, DE PLASTICUS
Andrei MANOLESCU
libertatea de impresie


Am aflat deja cu totii cã drumul spre capitalism scoate gustul din rosii. Cu cît avansezi mai mult pe calea economiei de piatã, cu atît rosiile devin mai fade.
Chiar dacã mai greu observabil, si cu ardeii se întîmplã cam acelasi lucru. Perele, la rîndul lor, pot fi extraordinar de apetisante la vedere, dar cu gust de apã chioarã. Recent, am mîncat chiar un pepene galben fãrã nici un fel de miros sau de gust.
Ciudatã senzatie... Un amic, trãitor de multi ani în Occident, mi-a spus cã, la un moment dat, pe calea edificãrii capitalismului, producãtorii de mîncare au constatat si ei cã dupã ce au dus pe culmi nebãnuite progresele în privinta dimensiunilor legumelor si fructelor, în perfectarea formelor si în rafinarea culorilor, au apãrut "deficiente la capitolul gust". Au apelat atunci la tot felul de ecologisme care au dus la aparitia unor produse cu "deficienta gust remediatã", dar foarte scumpe.
Gustul a devenit un lux, o caracteristicã separatã de legumele obisnuite (si de oamenii obisnuiti), apanaj doar al unor produse agricole exceptionale, accesibile unor oameni cu buzunare excepþionale. În fond, poate cã pe lîngã atîtea cîstiguri, omul îsi poate permite si o micã pierdere. Numai cã lucrurile nu se opresc aici. Aceeasi ecologie care pune uneori gustul la loc face totodatã sã disparã pielea si blãnurile. Sã fie înlocuite cu plasticul. În general, viata omului se desparte tot mai mult de cea a animalelor (doar fizic vorbind).
Dar se desparte tot mai mult si de naturã si chiar de realitate. Poti cunoaste lumea doar prin computer si televizor. Poti afla orice de oriunde, imediat, fãrã sã te misti de pe scaun. Si asta e tot un fel de plastic.
Mãnînci, te îmbraci si cunosti artificial, ascuns îndãrãtul usilor de fier si al geamurilor termopan.
Dacã adaugi moda silicoanelor, pînã si sexul devine de plastic. f..turologii ne anuntã cã nici atît nu va mai rãmîne.
Treaba se va face cu electrozi si accesorii ale computerului conectat la Internet. Copiii se vor concepe în eprubete (din plastic). Asta cînd nu va fi vorba de clone. Apropo, se aude cã un doctor a început deja sã cloneze cadavre. Nici moartea nu va mai fi ce-a fost.

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

AFLATI NOI LUCRURI
DESPRE MAGMA BARBARIEI
ÎN BÎLCIUL DESERTÃCIUNILOR USOARE

* Într-un ghid TV, emisiunea Teleenciclopedia (TVR 1) de sîmbãta trecutã era prezentatã astfel: "Aflati noi lucruri despre Sodoma si Gomora, ecosistemul insulelor Seychelles, cultul animalelor - astãzi despre porc - intrînd apoi si în viata nevãzutã a cãlugãritelor".
Un amestec nãucitor de planuri, nãscut din iluzia cã ai putea spune, pe scurt, ceva care se refuzã abrevierii. (D. S.)

* Ministrul de Interne al Osetiei de Nord a demisionat dupã masacrul de la Beslan. Un telecineva a gãsit un titlu pentru aceastã stire transmisã pe imaginea acelei magme de cadavre: "A cãzut primul cap". Am zgîltîit atrocitatea cu un rîs nervos. Creierul omenesc rãmîne o enigmã. (R. C.)

* Cine s-a uitat la emisiunea Miezul problemei de pe National TV, consacratã cazului copiilor sechestrati de teroristi, ar fi avut de ce sã fie deprimat. În timp ce invitatii - politicieni precum Melescanu, Severin, psihologul Tudose si un domn specialist în Jihad (!) - comentau situatia dramaticã, pe burtierele de sub ei curgeau SMS-uri care acuzau Rusia si gãseau circumstante atenuante teroristilor... Ce lãmpi trebuie sã-ti fileze ca sã fii de partea barbariei?! (a. l. º.)<br>
* Editia italianã a revistei Vanity Fair a gãsit o solutie ingenioasã pentru planificarea timpului omului modern: fiecare articol are la sfîrsit trecut timpul estimativ pentru lectura textului respectiv ("tempo di lettura previsto: 8 minuti" sau "15 minuti", sau "30 minuti" etc.). Stii cã faci opt minute pînã la urmãtoarea staþie de metrou? Îl citesti pe cel de opt minute. În "bîlciul desertãciunilor", eficienta e maximã! (C. P.-B.)

* M-am obisnuit de mult cu prezenta "badigarzilor" peste tot - în magazine, în scoli, pe stradã etc. Acum cîteva zile însã, am constatat cã, în curtea Biroului de Accidente Usoare al Politiei sectorului 2, se plimba si dãdea indicatii un agent de pazã de la o companie privatã. Politia de Stat pãzitã de badigarzi privati - ãsta da triumf al liberei initiative si al economiei de piatã! (M. V.)


SÃ NU ZICETI CÃ NU V-AM SPUS: ÎNCEPÎND CU DATA CUTARE,
FEROCITATEA ACTIVÃ A LUMII
VA FI SEMNATÃ
"CU IMENSÃ TRISTEÞE",
INCLUSIV SÃPUNUL

* Gata, m-am enervat. Somez public compania Zapp sã îsi scoatã sunetul acela iritant din reclama de pe site-urile unor ziare (Evenimentul zilei si Jurnalul national). Mã scoate din sãrite si îmi stricã dimineþile. Dacã nu, pun mîna pe telefon si îmi sun singura cunostintã abonatã la Zapp si o conving sã renunte la abonament. Credeti-mã cã pot sã fac din asta un scop în viatã pe termen scurt. Sã nu ziceti cã nu v-am spus. (C. G.)

* În metrou, un afis ne informeazã cã, începînd cu data cutare, trenurile de metrou vor circula dupã ora 20 "la intervale mai mari de 10 minute". Mai mari, de acord, dar cît de mari? Limba românã e bogatã si expresivã: intervalele pot fi mãricele, mãrisoare, destul de mari, foarte mari, relativ mari, mari de tot, mari, mari de tot, foaaaaarte mari, enorme etc., etc. Dar - dupã cum stim din experienta noastrã mioriticã - nu mai conteazã un biet interval la o viatã de om. (M. V.)

* Luni noapte, la TVR Cultural, Goana dupã aur, urmatã de primul episod din cele zece ale unui documentar admirabil: Chaplin azi. Dupã 80 de ani, atîta bunãtate ridicolã în ferocitatea activã a lumii, atîta haz în atîta tristete nu s-au mai vãzut. Si care o fi fost rating-ul, cota de piatã la un Chaplin genial, în 2004...? Zero spre 1%? Sã fiu sincer: nici nu-l meritãm! (R. C.)

* De ceva vreme se renoveazã prin vecini o casã. E galbenã de te dor ochii. Iar jos, la fundatie, are o dungã turcoaz. Eram tare curios sã aflu ce milionar (de carton? de cartier?) Si-a tras asemenea kitsch de casã. Azi am aflat: acolo va fi o grãdinitã. Mi se pare normal: de mici, copiii trebuie sã se învete cu kitsch-ul! (M. M.)

* Excelent lungul articol al tînãrului coregraf Mihai Mihalcea din Observatorul cultural de sãptãmîna trecutã<br> . ("Mistificãri reprobabile si necesare amendãri"), care are curajul de a demasca - în fine - penibila cabalã a grupului Sergiu Anghel-Adina Cezar-Raluca Ianegic. Textul este semnat "cu imensã tristete", iar o frazã spune tot: "Ne doare cã trebuie sã îi amintim domnului Anghel, astãzi intransigent cu noi, cã ani de zile «îsi fãcea mîna» coregrafiind «plugusoare» omagiale pe care, copii fiind, i le interpretam scosi cu forta în fata palatului..." Astãzi, ce-i drept, dl Anghel nu-si mai "face mîna" cu plugusoare - fiind capitalism, a trecut la o nouã calitate, mînãrind spectacole îndoielnice si punînd cîte-o vorbã rea pe la MCC: unul dintre spectacolele recente era "inspirat" de Borges si era în "beneficiul" unei asociatii a orbilor. Din fericire, n-am vãzut decît afisul (grotesc!), dar cei mai fericiti trebuie sã fi fost orbii însisi - care n-au vãzut nici afisul, nici spectacolul... (a. l. º.)<br>
* În Pitesti, la o benzinãrie OMV, toaleta era cea mai curatã din cîte am întîlnit pînã acum. Cauza acestei performante - un grafic, pe usã, al angajatilor care trebuiau sã verifice, din jumãtate în jumãtate de orã, sub semnãturã, cã totul e în regulã acolo, inclusiv hîrtia igienicã si sãpunul. (I. P.)


SI CARE-I SURPRIZA?
PRIMUL ALTCINEVA AL ÞÃRII
SE VA AªTERNE
PESTE
CELE MAI BIZARE
PROFILURI ALE MODULUI
DE GÎNDIRE

* "Se poartã chilotei cu pene", titreazã Jurnalul national (6 septembrie a.c.) în capul unei cronici despre un concurs de Miss autohton. Si care-i surpriza? Anii de consum frenetic al pulpelor SUA sã fi trecut fãrã nici o consecintã? Pînã la mantoul din vizuinã de vulpe mai e doar putin. (A. C.)

* Seful securitãtii personale a lui Ceausescu, un anume Burlan, a povestit la OTV cum în decembrie 1989 a încercat sã facã rost de o "legitimatie de revolutionar". Nu stiu dacã pînã la urmã a reusit, dar oricum, a fost pe aproape. Probabil cã, dacã ar fi trãit, si cel pe care Burlan îl pãzea ar fi devenit primul revolutionar al þãrii. (A. M.)

* "Întîi mi-am vãzut de afaceri si pe urmã m-am apucat de politicã. E ca în dragoste: iesi cu cineva si în timp ce faci dus te gîndesti deja la altcineva" - declara Ferencz Gyurcsany, în timp ce astepta sã fie numit prim-ministru al Ungariei.
Interesant de stiut la ce se gîndeste acum cînd face dus. Sau nu se mai spalã? (M. B.)

* Pe strãzi, afise care cheamã natia la prima editie a Festivalului Artelor, "eveniment organizat de Guvernul României" în perioada 5-12 septembrie 2004. Pe afise, cîteva fãpturi feminine extrase din faimoasa alegorie "Primãvara" a lui Botticelli si vopsite în rosu, galben si albastru. Parcã vãd cã, la urmãtoarea editie, tricolorul românesc se va asterne, falnic, peste "Domnisoarele din Avignon" ale lui Picasso. Sau peste "Dejunul pe iarbã" al lui Manet. Sau peste "Melancolia" lui Dürer. Desi mai nimerit ar fi, totusi, un "Car cu boi" guvernamental. (D. S.)

* M-a fascinat întotdeauna aglomeratia lucrativã din Militari, zecile de magazine, la stradã, cu cele mai bizare profiluri, Nufãrul lipit de-o patiserie si de-un magazin de... dizolvanti, 17 farmacii pe-un kilometru, noul restaurant "Biblioteca", vizavi de Apaca. Ultima noutate (le vînez de cîte ori o iau spre autostradã) e un cabinet psihiatric, pe care scrie cu litere de-o schioapã "Marius Anghelescu". Nu e ca Rue Psy din Geneva, dar e ceva. Si mai cred, chiar privind din goana masinii, cã era într-adevãr nevoie. (S. S.)

* Montajul zilei: citesc în National cã "bãrbatii si femeile nu gîndesc chiar atît de diferit" precum se crede de mii de ani. Cercetãtorii de la Cambridge sustin cã diferentele de sex nu influenteazã decisiv modul de gîndire si, ca atare, existã suficienti bãrbaþi posesori al unui "creier feminin", dupã cum multe femei au o gîndire masculinã, (înclinatie spre ratiune, capacitate de analizã, bla, bla, bla ºi etc.). Concluzia: sã nu generalizãm! Dar ce sã facem? La cîteva minute dupã ce mi-am pus aceastã întrebare, m-a sunat un amic de bazã: "Fii atent! E proaspãtã, acum am cumpãrat-o: multi bãrbati si-ar fi pãrãsit nevestele, dacã ar fi stiut sã-si facã valizele!". (R. C.)

Cu ochii-n 3,14

[Florian Ciobanu]

CAPCANELE IDEOLOGIEI
Fiecare cu sinele lui
de AG WEINBERGER

Sunt tare curios sa aflu cum va descurcati in aceste timpuri mizerabile...
Cu totii suntem pusi la incercare, fara exceptie...
De ce oara se confunda libertatea cu bunurile materiale? Te-ai intrebat oare vreodata?
Ca asa se-ntampla de obicei...credeti ca stilul de viata de tip vestic inseamna suprema implinire?
Imitati...Va modelati dupa cum ati vazut pe afara - in cazurile fericite, sau cum vedeti la televizor si in filme.
Prin asta se pierde identitatea...
Credeti ca va controlati jocul si ca sunteti contemporani cu voi insiva.
Dar, cand vine cineva si are curajul sa-si asume si sa-si declare libertatea gandirii, si reuseste sa demonstreze
acest lucru prin fapte, atunci voi masele, il huliti, il batjocoriti si il izolati.
Pentru ca, va sta ca o glinda in fata, si voi va reflectati in ea...
Il huliti pentru ca nu va place ceea ce vedeti, nu prea va convine imaginea din oglinda cu ceea ce ganditi voi despre sinele vostru.
Astfel va creati un habitat ipocrit si ieftin.., de asta intrati in capcanele ideologiilor...
Povestea asta s-a repetat de multe ori de-a lungul istoriei...
Eu nu degeaba va invit de cate ori am ocazia sa : "nu va lasati pacaliti" ...
Curand istoria va va pune din nou la incercare...
Credeti ca sunteti pregatiti sa obtineti ceea ce meritati?
Scrieti-mi la: [e-mail]
Articulati-va, iubiti, traiti si nu va lasati pacaliti!

[Florian Ciobanu]

Sint o cana de ceai.
Andrei GHEORGHE

Proprietara mea, Stefana, fierbe in fratele meu ibricul fel de fel de radacini si bea apa clocotinda spunind ca e o bautura minunata. Ii spune ceai, dar eu stiu ca nu e asa. Stefana e bolnava de cancer, e tinara si de vreo trei ani de zile doctorii spun ca o sa moara intr-un an. Doarme doua ore pe noapte, asta atunci cind doarme. In rest e hiperactiva, nu sta locului, scrie, deseneaza, se agita iar uneori se aseaza pe marginea canapelei si sta. Ma tine in palme si ma invirte incet, ticaind cu unghiile pe smaltul meu. Uneori vine Andrei Gheorghe, neanuntat, aiurea, fumeaza si vorbeste timpenii. Nu stiu oare ce vad oamenii la el.

Sint un hamster. Ma cheama Zoe. Acuma stau la Liudmila. Mi-a asezat cusca linga perdea, am apucat perdeaua cu ghearele si am mincat-o. Perdeaua e buna, cleioasa. Imi umple falcile. Iar Liudmila vorbeste toata ziua la telefon, se uita la filme si povesteste altora ce a vazut. Uneori trece pe aici Andrei Gheorghe. Sta nitel, fumeaza si pleaca. Nu mi se pare interesant. Atita doar ca uneori ma scoate din cusca si pot sa alerg prin camera.

Sint o scrumiera. Sint intr-un bar. Rada e patroana barului. Munceste de dimineata pina noaptea si e tot timpul datoare. In fiecare luna munceste ca sa-si plateasca datoriile lunii anterioare. Uneori trece pe aici Andrei Gheorghe, care are cont deschis la noi. Plateste cind i se nazare, vine cind i se scoala si pleaca cind nu mai are chef. Vorbeste cu Rada de politica si fumeaza incontinuu. El fumeaza, Rada fumeaza, clientii fumeaza. O tara plina de fum.

[Florian Ciobanu]

Andrei GHEORGHE

La serviciu oamenii stateau si “Solitaire” singuri jucau. Outistii lu’ peste prajit! Toti joaca solitaire, dar nu vor sa recunoasca. « Ce faci ? « Lucrez ! » - si ii vezi ochii cum cauta regele. « Minesweeper», « Hearts», deschizi Windows, dai un clic si te-asezi la un joc mic. Astia care nu recunosc ca joaca, au jucat sau vor juca «Solitaire» sint suspecti. Trei ipoteze: si-au vindut sufletul Diavolului sau o au prea mica. Dupa care incep sa-si compare scorurile. Dupa care stai pe un site de jocuri si te semnezi - « mi, zamaitichilar » sau « frumusica » - si adunci puncte intr-un joc virtual. P-orma vine un fraier si se logheaza de pe calculatoru’ tau, cu parola ta si-ti face un scor de cacat si se duce dracu’ tot ce-ai muncit. Cladit, nu muncit, ca-n cladit e si munca, e si pasiune, sint si nervi… Care sint jocurile Romaniei, din 89 incoace ? Jocurile de birou… Am vazut redactii aduse la marginea isteriei de War Craft sau retele intregi umflate, stind sa pocneasca, de download-uri XXX. Asta-i altceva. Ba si, si asta-i tot un joc. Un joc de labagii. MP3-uri sau chat… In radio, in live, DJ-ii chatuiesc, agatind urite de pe Internet ca sa descopere, la sfirsitul conversatiei, ca sint colegii lor de la stiri. Si ma grabesc sa termin, sa ma loghez din nou la zone.com, sa joc serpisoru’, in timp ce un coleg surfeaza printre monstrii de pe rotten.com. Cineva imi striga ca s-a pus «Kill Bill 2 » pe retea. Daca nu intelegi nimic din ceea ce s-a scris aici, ai peste 40 de ani, nu mai ai nici o sansa sa te angajeze nimeni si nici vreun credit n-o sa pupi vreodata.
__________________________________________

Draga mea
Ce vreau eu de la tine? Probabil ca ai auzit barbatii intrebandu-te. Ce vrei tu de la mine? Si drept urmare la randul tau te-ai intrebat: ce vor astia de la mine?
In afara de, hai sa-i spunem satisfactie, placere imediata, implinire momentana, eu vreau de la tine sa ma lasi fara de respiratie. Si stii mai ce? Mai vreau sa mai faci chestia asta si zilnic, in fiecare secunda, minut, ora, saptamana, an, zi a vietii noastre Trebuie sa ma surprinzi, minunezi, sperii, incanti la nesfarsit. Vreau sa ma faci sa dansez, vreau sa ma faci sa zambesc, vreau sa ma faci sa rad, vreau sa iti fiu erou unic, singur, nemaivazut, nemaintalnit, vreau ca mine sa nu mai fie si ca tine de asemenea.
Vreau sa te vad si sa fac: ahhh; stii genul ala de respiratie scurta, uluita, cand tragi aer brusc in piept si iti oxigenezi violent plamanii? Dupa aia faci ochii mari si incepi sa te uiti ca prostu’, cumva pierdut. Ce frumoasa este expresia asta : ca vitelul la poarta noua… De fapt asta vreau, crede-ma: sa ma lasi sa ma uit la tine ca un vitel, sa te impung cu botu-n uger; hai ca ma apuca rasul. Si sa te clefai in priviri pierdute. Sa mugesc cand te vad si sa devin taur. Mielul se face berbec, purcelul mistret, putoiul barbat. Atata vreau. Adu-mi sufletul la gura.

___________________________________________

“Am 30 de ani, ce dracu. Sint tinara, frumoasa, cistig destul de bine, am o cariera. Uita-te la mine. Ospatar, mai vreau un fresh de portocale, te rog.” Sub masa, geanta cu echipamentul de antrenament. Nike, Adidas, Escada. Se joaca nervoasa cu cheile de la masina. Manichiura bine facuta (“pielita impinsa, nu taiata va rog”). “Ce, daca am divortat inseamna ca mi s-a sfirsit viata?” Sint cite 2-3 la fiecare masa, rareori una. De fapt, mai exact, niciodata nu sint singure. Intotdeauna sint mai multe, si in jurul lor atmosfera este electrica. Psihicul le zbirnie discret, ca un cablu conectat la o retea de inalta tensiune. Fragile-disperate, puternice-sfirsite. In jurul virstei de 30 de ani femeile au inceput sa divorteze in Romania. Atentie, nu e vorba de ele-toate, ci de ele-cele care au descoperit ca el e un loser, ca nu se mai inteleg, ca “nu mai exista magie, ca in viata parca trebuie sa fie mai mult decit ceea ce am”. Unde sint fluturii din stomac? Si ele, cele recent divortate, isi declara in gura mare speranta in viitor si increderea in prezent, tragind cu coada ochiului la ele cele ne-divortate, care si-au scos in weekend copiii la restaurant. Ne-despartitele privesc cu autosuficienta si ingimfare cocotate pe umerii copiilor, labartate pe fericirea propriilor familii, si le invidiaza ... Ar vrea si ele libertate. Celelalte ar dori copii. Singurii care nu doresc nimic sint barbatii. Ei stau la masa, privesc in gol, vorbesc la celular, zboara cu gindul aiurea, neobservind nici in ruptul capului ca in jurul lor aerul miroase a ozon si scintei pocnesc albastru.
______________________________________________

[GAZETAR]

MIRCEA CARTARESCU
Craii de curte noua…<br>
Intre studiile psihologice, psihologia cuplului ocupa un loc extrem de important. Caci orice cuplu, de orice tip (sot si sotie, Marx si Engels, Stan si Bran, Butch Cassidy si Sundance Kid, Sacco si Vanzetti, Ginger si Fred etc. etc.) capata o identitate aparte, numita de specialisti gestalt, diferita de cea a celor doi componenti.
Exista, de exemplu, nebunie de cuplu, in care, de fapt, doar unul dintre membri e nebun, dar ii induce convingerile sale delirante si celuilalt.
Exista, de asemenea, comportament criminal de cuplu: cei doi membri nu ucid cand sunt separati, dar cand se-ntalnesc devin o formidabila masina criminala – Ian Brady si Myra Hindley, de pilda. Exista si cupluri alcatuite din persoane atat de diferite-ntre ele, incat pare aproape imposibil sa-ti dai seama ce-i uneste, de fapt, pe cei doi. Mai ales ca-ntre ei, de multe ori, in loc de afectiune, nu poti detecta decat ura, dispret si frustrare.

In asemenea cazuri, scrie un mare autor roman, Mateiu Caragiale, nu poate fi vorba decat de o forma sau alta de viciu. In faimosul sau roman “Craii de Curtea-veche“, el si descrie un astfel de cuplu, format din Pasadia, boier decazut, si Gorica Pirgu, calauza sa in scarboasa si obscena viata de noapte bucuresteana. Cei doi se detesta si, in conditii obisnuite, n-ar putea fi vazuti niciodata in acelasi mediu, dar atractia viciului e mai puternica decat orice diferenta structurala sau sociala dintre ei. Ei sunt nedespartiti, in ciuda tuturor tentativelor de evadare, de parca-i tine-mpreuna o vraja rea. Astfel de cupluri nu sunt rare nici in casnicie, nici in afaceri, nici in politica, si provoaca mereu uimirea spectatorului din exterior.

Ce-i tine-mpreuna pe Iliescu si pe Nastase, noii Pasadia si Pirgu ai unei Curti noi? Ce fel de alianta paradoxala mai e si asta? La recentul congres PSD s-a afirmat ca legatura lor are “o forta extraordinara“. Pentru mine, tandemul celor doi e un spectacol grotesc si tulburator. Fiindca rar poti intalni oameni mai deosebiti ca fire, ca gandire politica si ca interese aparente. Ion Iliescu e un gorbaciovist, un comunist cu fata umana, credincios idealurilor din tinerete, om dintr-o bucata in felul lui, desi a fost constrans, asemenea lui Galilei (!), la cateva retractari formale. Este incoruptibilul care a tolerat sub umbra sa cel mai mare numar de corupti care s-a vazut vreodata in Romania. E cea mai inadecvata persoana pentru conducerea unui stat ce doreste sa inlature catastrofa trecutului, pentru ca el insusi este trecutul ce-ar trebui inlaturat. E ponderat si modest de obicei, dar prin manusa de catifea strabat adesea pumnalele de otel ale ideologiei pe care masca sa de om de treaba o imbraca. Omul acesta anacronic a fost nesansa istorica a tarii noastre in ultimii 15 ani: nici un lider asemenea lui nu mai exista in fostele state comuniste – cu exceptia semnificativa a celor din fostele republici sovietice. Nastase, pe de alta parte, apartine altei generatii si altei viziuni. E politician “de cartier“, cinic, pragmatic, deloc insensibil la proprietate. Iliescu este crucea pe care trebuie s-o duca. Sunt convins ca-i uraste fiecare zambet si fiecare cuvant. A-ncercat de nenumarate ori sa se lepede de el, si de fiecare data batranelul acesta aparent atat de fragil i-a tras peste bot, cam ca-n “Karate Kid“, cate-o laba magistrala, de l-a dat de-a berbeleacul. Ce chin ingrozitor: sa nu poti guverna cum vrei tu din cauza tatucului, dar in acelasi timp nici sa nu te poti dispensa de el, pentru ca fara el esti nimeni… Poate sa tina, pe de alta parte, Ion Iliescu la baiatu-asta rubicond, arogant si avid de bunuri lumesti? Recunoasteti ca e cu neputinta: Nastase arata, de fapt, ca Uncle Sam calare pe-un sac de dolari din caricaturile din tineretea actualului presedinte…

Adevarul e ca avem aici un cuplu construit pe viciu, pe viciul mortal al puterii cu orice pret. Forta “extraordinara“ a legaturii celor doi e una hidoasa si maligna: cei doi formeaza-mpreuna o masina de adunat voturi, teribil de eficienta intr-o tara in care presedintii de bloc sunt toti dupa chipul si asemanarea presedintelui din varf, iar mafiotii locali isi modeleaza trupurile si averile dupa titanul de la Cornu. Luati separat, avem un pensionar si-un hip-hop-ist. Impreuna sunt gaina cu oua de aur a partidului de guvernamant.

Din fericire, oamenii stiu ca e nevoie de o schimbare. Ca nu e sanatos sa poposim in rada Uniunii Europene avand la carma un comunist si in cala un urias partid al celor corupti. Si mai stiu ca nu e sanatos ca Nastase sa-si arate suficienta si ca presedinte, in vizitele protocolare. Ca acest paradoxal cuplu trebuie lasat in urma, in pubela istoriei, spre usurarea celor doi si spre binele nostru, al tuturor.

[GAZETAR]

Nici un efort
Lucian MÎNDRUTÃ<br>

Am cunoscut de curînd o masinã care nu te lasã sã închizi singur capacul de la portbagaj. Un buton apãsat cu delicatete fãcea treaba pentru tine: capacul se închidea electric, iar bicepsul tãu rãsufla usurat: nici un efort.

Cred cã e si sloganul unei companii de electronice. Dar si visul vietii lui Georgicã, un coleg din perioada în care îmi cîstigam existenta ca paznic de noapte. Georgicã visa sã nu mai facã nimic. Sã nu mai meargã la slujbã (unde de altfel stãtea) si sã nu se mai întoarcã de la slujbã. Sã nu mai gãteascã si sã nu mai mãnînce. Sã nu mai expire si sã nu mai inspire. În sfîrsit, sã nu se mai gîndeascã, dar nici sã nu se mai rãzgîndeascã. Orice lucru obligatoriu sau facultativ, usor sau greu, era pentru Georgicã o cond**nare la efort. Pe care îl ura.

Un singur lucru îi era pe placul inimii si constituia marea exceptie din visele de nemiscare ale omului: sã bea. Georgicã putea sã bea foarte mult. Si nu numai cã putea, dar chiar bea. Dintr-o datã sau secvential, în picioare, pe jos, cu capul în jos sau în apã. Nu mã îndoiesc cã Georgicã ar fi fost în stare sã bea si în spatiul cosmic, la gravitatie zero. Dar uzina la care lucram nu-si putea permite sã finanteze astfel de deplasãri pentru angajatii sãi. Asa cã Georgicã al meu bea doar pe Pãmînt. Locatia exactã: la serviciu.

Pentru un paznic de noapte, bãutul în timpul slujbei e ca rezistenta într-un conductor electric (care, pentru domnii si doamnele de la Litere, apare atunci cînd se induce o diferentã de potential). Pentru Georgicã, echivalentul acestui stimul era simpla constatare cã e treaz. Sau vestea cã un alt coleg, paznic la unitatea vecinã, e mai beat ca el si-a cãzut deja peste gard, cu nasul rupt în douã locuri.

O parantezã aici: nimic nu e mai competitiv decît bãutul. Un betiv adevãrat e ca un atlet profesionist: el nu bea ca sã se simtã bine sau doar sã participe - asa cum fac în sport olimpicii. Nu, el bea ca sã cîstige bãtãlia pentru cea mai profundã, catatonicã, abjectã, lemnoasã stare de betie. Bea sã fie primul beat si cel mai beat. Sã punã steagul tãrii sale pe cel mai înalt catarg, ca sã folosim un cliseu sepia sportiv, din servieta de deplasãri a dlui Topescu.

Georgicã bea din prima orã de muncã si pînã în a doua. A treia îl gãsea deja adormit. Se trezea spre dimineatã si pornea imediat în cãutarea sticlei pentru Faza a II-a, pe care o ascunsese undeva de cu searã (în vremea aceea nu existau magazine non-stop cu palincã la cutie de carton, optimizatã pentru uzul la locul de muncã). Bãutura de dimineatã avea un alt rol decît cea de la sosire: spre ziuã nu mai încerca sã se binedispunã. Acum doar sedimenta achievment-urile de la ultima betie. Cam ce se face la un tutorat de MBA: trecea în revistã ameteala deja dobînditã si construia una nouã, suprapusã geometric peste cea veche. Oricum, bãutul la rãsãritul soarelui era o nevoie socialã: pe strada lui Georgicã, într-o mahala nenorocitã din vremea lui Malaxa, omul care se întoarce treaz de la serviciu e si astãzi privit cu milã: înseamnã c-a avut necazuri. Onoarea de betiv se pãstreazã doar cu consecventã în ale bãutului.

În ciuda acestor înclinatii competitive, Georgicã era un bun angajat. Nu-si turna niciodatã colegii (oricum nu-si putea aduce aminte ce fãcuse el cu o zi înainte, darãmite altii...) si nu-si contrazicea sefii (pe care de multe ori nici nu-i putea întelege, odatã ce foloseau un vocabular deja prea complex pentru el). Mai mult, era devotat companiei: visul lui era sã bea pînã la pensie în acelasi loc. În vestiarul bãrbatilor de la etajul unu sau în atelierul mecanic, la mesele de metal folosite în pauza de prînz a angajatilor.

Nu stiu ce s-a ales de Georgicã. Fabrica a luat-o însã pe drumul deschis de el. Dupã ce a pierdut multe dintre contractele de export, a început sã-si închirieze halele unor firme mai mici, mai nervoase si mai private. Fabrica a devenit, practic, paznic de noapte la averea altora. Nu stiu dacã s-a apucat si de bãut. Dar din cînd în cînd mai vãd prin ziare declaratiile managerilor, care promit s-o readucã la puterea de altãdatã.
Seamãnã foarte tare cu Georgicã, atunci cînd îmi povestea cît era în stare sã bea el în tinerete...