Cafea la nisip (Colectia cafelelor baute)

[Florian Ciobanu]

BUFET SUEDEZ
Robert TURCESCU


Nu sînt un globe-trotter, prin urmare nu mã pot lãuda cã am traversat mãri si tãri în cei zece ani trecuti de la prima iesire în strãinãtate (care, fiindcã veni vorba, a durat trei ore si s-a petrecut în Bulgaria vecinã, din al cãrei Vidin mi-am luat cele mai iubite încãltãri din viata mea, celebrii pantofi de sport Trainning!), dar am avut ocazia sã petrec zile mai putine sau mai multe, în vacanþe ori deplasãri de serviciu, prin cîteva zeci de hoteluri din întreaga lume.
Ei bine, vorba cîntecului, oriunde m-am aflat, peste el am dat.
L-am gãsit la turci, la italieni, la unguri, în Spania, în Egipt, ba, aproape de necrezut, chiar si în îndepãrtata Chinã.
Sã n-o lungesc, e vorba de felul acela bizar de a lua masa, numit - dracu' stie de ce! - bufet suedez.

Pus fatã în fatã cu adeseori impresionanta desfãsurare de forte de pe amintitul front al gastronomiei, turistul traverseazã în functie de durata sejurului mai multe faze care pot fi grupate în cele din urmã în trei mari categorii:
provocare, acceptare si, în fine, respingere.
Sã le luãm pe rînd.

La prima vedere, bufetul suedez pare un miracol al industriei turismului.
Închipuiti-vã ce zbatere sufleteascã, ce emotie grozavã trebuie sã încerce cineva care vede pentru prima oarã mesele încãrcate cu fel si fel de minuni culinare, dupã ce ani întregi, mai ales înainte de '89, a fost obisnuit sã împingã tava cu mîncare putinã si proastã la cantinele hotelurilor de pe litoralul românesc.
E un soc cumplit!
Atîtea preparate, sosuri, fructe, dulciuri, ceaiuri si recipiente nichelate te pot zãpãci pentru zile întregi.
E singura explicatie pe care am gãsit-o pentru eforturile unora de a înghesui într-o singurã farfurie toate tipurile de aperitive, feluri principale si salate.
Pentru ei, bufetul suedez pare momentul potrivit unei revanse în fata amintirii acelor zile în care a merge în vacantã era sinonim cu a merge sã faci foamea.
Nici nu mai conteazã cã e aproape imposibilã îngurgitarea atîtor alimente, important e ca farfuriile sã fie pline, sã nu cumva sã (se) piardã ceva.
E o provocare la a pune pe masã cît mai mult, din toate cît mai mult, pe ideea cã dacã tot am dat banul, mãcar sã stiu cã a meritat!
În aceastã primã fazã, în farfurii pot fi vãzute cele mai ciudate combinatii alimentare, de la peste cu sarmale si salam cu tort, pînã la rosii cu lapte dulce.
Se mãnîncã orice si, dacã s-ar putea, tot.

Dupã cîteva zile, cînd furia s-a mai domolit, turistul intrã într-o nouã fazã în care bufetul suedez e asimilat unui frigider imens din care poti sã-ti alegi ceva de mîncare. E o fazã tristã, marea problemã a bufeturilor suedeze fiind aceea cã, în linii mari, preparatele culinare sînt de fiecare datã aceleasi.
Începe o etapã exploratorie, în care sînt ciugulite timid si platourile cu "bizarerii" de genul brocoli, sufleu de conopidã, fructe de mare, sushi, melci sau iaurt cu mentã.
Unii rezistã, altii nu, si se întorc rapid la salam, suncã, brînzã, rosii sau sfînta chiftelutã. Cantitatea de alimente din farfurie se reduce simtitor, proportional cu reducerea apetitului. Intervine un soi de blazare, bufetul suedez îsi pierde strãlucirea din primele zile.
E momentul cînd a lua masa redevine un act social în care mai e timp si pentru a arunca o privire-douã cãtre cei din jur.
Apar chicotelile, bîrfele si uimirile despre ce si cît si cum mãnîncã ceilalti.
Si tot acum e momentul în care se rîde cel mai mult pe seama celor veniti cu demi-pensiune si care, la prînz, încearcã sã salveze banii pentru masa de searã înghesuind în sacose sau plãsute sandwich-uri, mãsline, triunghiuri de brînzã topitã sau copane de pui.
Papa bun si gratis pentru mai tîrziu.

În general, sapte-zece zile de bufet suedez ar trebui sã doboare pe oricine.
Si, de cele mai multe ori, asa se si întîmplã. Si ti se face un dor nespus pînã si de chelnerul afumat si tîmpit de la cîrciuma din coltul strãzii, jinduiesti dupã un meniu si o notã de platã.
E momentul în care începi sã te gîndesti tot mai des de ce dracu' se cheamã bufet suedez. N-ai nici o sansã sã gãsesti un rãspuns.
E, însã, vremea pentru o dulce rãzbunare, asa cã îþi inviti sotia la restaurant.

[Florian Ciobanu]

POVESTEA DESCOPERIRII
BIBLIOGRAFIEI FĂRĂ COAJĂ
AR PUTEA CONTINUA
PE BAZE DE AZUR

* Vizavi de Piaţa Amzei, pe un trotuar, un tînăr "artist boem" care desenează. Un tip - cam de aceeaşi vîrstă - se opreşte, se aşază pe vine lîngă el şi-l întreabă: "Tu ce ştii să desenezi, bă? Ştii să desenezi un pistol?"... Şi povestea ar putea continua cam aşa: desenatorul făcu un pistol, celălalt îl luă, îl întoarse spre desenator şi - pac! pac! - îl împuşcă pe loc... Dar şi asta s-a mai făcut... (a. l. ş.)

* Românii se pare că sînt euforici în urma descoperirii aerului condiţionat şi ţin să arate tuturor ce mari grozăvii poate să facă o asemenea instalaţie.
La Hollywood Multiplex, de exemplu, după fiecare film ieşi din sală dîrdîind. Trebuie să simţi că ai fost într-o sală cu aer condiţionat, nu? (C. P.-B.)


* Ştire de ziar (Evenimentul zilei , 17 august a.c.): un fost consilier ministerial din Italia s-a îndrăgostit de o româncă, s-a căsătorit cu ea, s-a stabilit la Baia Mare şi acum cultivă în pămîntul maramureşan cartofi roşii, fără coajă. Încă de pe vremea copilăriei mele se vorbea despre instabilitatea guvernamentală italiană - ca semn al putreziciunii capitalismului -, dar nu-mi imaginam că vom avea de mîncare de pe urma ei. (A. C.)

* SRI s-a hotărît să angajeze parapsihologi pe baze permanente. Pînă acum, SRI lucra cu parapsihologi pe bază de colaborare, dar s-a hotărît că mai bine să îi aibă la dispoziţie permanent. Mă gîndesc că de aici va decurge un lung şir de încurcături birocratice.
Pentru orice poziţie de acest fel, e necesară o diplomă, ceva, acolo, ca să ştie contabilul de la SRI că eşti parapsiholog adevărat, nu unul din ăia falşi care umblă pe la televiziuni.
Vor apărea facultăţi particulare de parapsihologie, apoi unele se vor dovedi neserioase şi vor emite diplome false de parapsihologi.
Vom avea, deci, două categorii de parapsihologi: parapsihologii cei buni, cu diplome recunoscute de stat, şi parapsihologii cu diplome nerecunoscute, dar care vor trebui integraţi într-un fel în sistem, că doar nu este vina oamenilor că au fost înşelaţi de nişte impostori, care s-au dat drept profesori de parapsihologie.
Mă gîndesc, apoi, la nepotism: de unde ştim că SRI îi va angaja pe cei mai buni parapsihologi, ăia care chiar îi prind pe spioni şi pe duşmanii lui Adrian Năstase? Dacă un colonel SRI îşi angajează o nepoată care a făcut un curs rapid de parapsihologie? Doamne fereşte, scapă spionii şi disidenţii. Eu zic că este periculos să ne jucăm cu parapsihologia asta. (C. G.)

* Prezentînd simpaticul Jurnal de călătorie al lui Dragoş Bucur de pe PRO TV (oricînd preferabil emfaticului Spectacol al lumii al lui Ioan Grigorescu de pe TVR1!), Adriana Păduraru de la Jurnalul naţional îi atribuie o performanţă demnă de Guinness Book : "Un alt motiv pentru care excursia la Nisa nu va putea fi prea uşor dată uitării este şi baia extraordinară pe care Dragoş a făcut-o în Oceanul Atlantic, pe Coasta de Azur". Curat extra-ordinară! (a. l. ş.)


DINCOLO DE IDILIC,
ASFALTUL S-AR PUTEA SĂ FIE EPUIZAT

* Dincolo de impardonabilele sale gafe din partida cu Manchester (tackling tîrziu la primul gol al lui Giggs şi autogolul din repriza a doua), dinamovistul Angelo Alistar trebuie salutat cu un anume respect pentru cele cîteva zile de după meci, cînd s-a ascuns în casă şi n-a mai vorbit cu nimeni. De ruşine. Caz rar, foarte rar, aproape uimitor într-o ţară plină de - vorbind simplu - ne-simţiţi. (R. C.)

* Moment idilic într-un troleibuz, cînd o mamă a glăsuit către copila ei, de vreo 5 ani: "Mînca-ţi-aş curu' tău, am uitat să-ţi iau apă". "Apă plată!", a gîngurit micuţa. (D. S.)

* Pe strada Vasile Conta se lucrează la ţevi. De-a lungul ei sînt săpate şanţuri înconjurate de benzi alb-roşii. Într-o seară, trecînd pe acolo, am văzut un muncitor care spărgea asfaltul cu tîrnăcopul. Singur-singurel. Abia m-am abţinut să strig: Dorele! (A. M.)

* După atîta "muncă grea" - ministru de Externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor, lider al opoziţiei, prim-ministru -, Adrian Năstase s-ar putea să fie epuizat şi cu nervii la pămînt: altfel nu se poate explica voioşia cu care vrea să conducă în Europa un popor îndemnat să considere că a lucra în străinătate, a fi plătit de Banca Mondială e ceva suspect, vecin cu trădarea. (M. B.)

* Ştire în Jurnalul naţional de marţi, 17 august:
"Ciocolata nu face rău dinţilor. Ba dimpotrivă, s-a dovedit că ar conţine substanţe anticarie". Aştept ce-am aşteptat toată copilăria: să-mi înmoi periuţa de dinţi în borcanul de Nutella! (M. M.)

* Între resemnarea lui Lucian Pintilie - pentru care televiziunea autohtonă are "exact aceeaşi proporţie de imbecilitate, de pornografie, de promptitudine a informaţiei, de cîteva rare emisiuni excepţionale - ca în televiziunea occidentală" (în 22) - şi excedarea lui Tom Wilson - pentru care nu mai există nici o speranţă, "sînt mult prea multe lucruri dezgustătoare la TV-ul românesc", iar "ceea ce se numeşte jurnal e dincolo de parodie" (în Ziarul financiar) -, OTV-ul a difuzat, în seara de vineri, 13 august, una din cele mai năucitoare mostre de "televiziune à la roumaine": caseta-alibi a lui Nuţu Cămătaru! Nu ştiu cît a durat, cu totul (după juma' de oră am cedat), dar ce am văzut a fost halucinant: o lume (pentru care termenul de "interlopă" e un compliment) prizonieră în cuşca propriei stridenţe, prost îmbrăcată, placidă, plictisindu-se mortal la o nuntă la care pînă şi mireasa era în plus... Un reality show în plan-secvenţă - interminabil, diform & debil - în care "viaţa bate filmul"... Îl bate pînă-l lasă lat! (a. l. ş.)

* Nu-mi iese din minte Congresul Naţional al leneşilor italieni, de la începutul lunii august, desfăşurat sub deviza "Calm maxim şi relaxare absolută" şi avînd ca simbol hamacul, cu un decalog "criminal" în care ultimele trei porunci sînt "nimic, nimic, nimic" fiindcă ideologilor le-a fost lene să ajungă la zece, cu o expoziţie - Lenea de-a lungul timpului - avînd ca exponate năzdrăvănii la care nici un om harnic nu ajunge uşor ca, de pildă, "matriţa de făcut bulgări de zăpadă fără să-ţi îngheţe mîinile", "cravata cu nodul gata făcut" (ura! - e o idee pe care am realizat-o înaintea lor).
De vreo zece zile, încet-încet, fără grabă, mă tot gîndesc dacă în expoziţia aceea nu şi-ar fi găsit locul de onoare cel mai intens şi inteligent elogiu adus lenei, acela al lui Paul Lafargue, în cartea sa Dreptul la lene .
Era ginerele lui Karl Marx, e bine!? (R. C.)

Cu ochii-n 3,14
Dilema

[Florian Ciobanu]

Eugène Ionesco - un manuscris inedit

Domnule Director,
Cu ocazia "premierei" românesti cu Macbett, Teatrul National /din Bucuresti/ mi-a solicitat o paginã manuscrisã ori ineditã a lui Eugène Ionesco spre a fi publicatã în programul spectacolului.
Paginile manuscrise sînt foarte, foarte putine la numãr (din 1957, Eugène Ionesco îsi dicta piesele unei dactilografe) si, cam toate, publicate deja în facsimil...
M-am gîndit asadar cã cele douã pagini manuscrise si inedite - M-am nãscut la Slatina... - ar putea interesa sau amuza publicul românesc - si iatã de ce acestui public am vrut sã i le ofer în premierã.
Am constatat cu stupoare cã cele douã pagini nu figureazã în program. Acest text autobiografic a fost deci refuzat - cenzurat? - de cãtre Teatrul National, care nici mãcar nu m-a prevenit.
Cu toate acestea, cred cã textul trebuie sã aparã în România. De aceea, Domnule, vi-l trimit, stiind cã revista dv. nu practicã cenzura. Multumesc.
Marie-France Ionesco

M-am nãscut la Slatina

"M-am nãscut la Slatina, un orãsel de pe malul rîului Olt, nu departe de Dunãre, cu putinã vreme înaintea rãzboiului din 1914.
Tatãl meu exercita functiile Directorului Prefecturii, altfel spus, era seful serviciilor din prefecturã.
Era "mîna dreaptã" a prefectului; urma sã fie numit în curînd "prefect interimar", post pe care l-a ilustrat cu strãlucire, se pare, mai multe luni.
Apoi, ne-am reîntors la Bucuresti, capitala României, în casa bunicilor mei dinspre tatã.
N-am revenit în orasul meu natal decît douãzeci si unu de ani mai tîrziu, ca sã-mi satisfac serviciul militar: orasul era dominat de cazarma Regimentului trei de infanterie, care se afla în vîrful unui deal; strãzile, întortocheate, înconjurau dealul, coborînd în pantã. Cînd ploua, strãzile înguste si pietruite ale orasului se transformau în torente impetuoase.
N-as vrea, desigur, sã-mi încep povestirea prin descrierea orasului Slatina pe care, evident, nu l-am putut cunoaste la venirea mea pe lume, si nu vreau nici sã fac un salt la vîrsta de peste douãzeci de ani; totul se petrecuse înainte de aceastã epocã; devenisem deja ceea ce sînt pînã astãzi si nu mai aveam nimic de învãtat de la viatã - cu atît mai mult, nu mai aveam, de atunci încolo, de ce sã mã bucur, sau, în cea mai mare parte a timpului, sã sufãr în asteptarea angoasatã a Deznodãmîntului inevitabil si detestat.
Am sã încep cu amintirile cele mai vechi si reale, care urcã, dupã cîte îmi dau seama, pînã la vîrsta de trei ani (la douãzeci de ani, mai aveam amintiri si mai vechi, de la doi ani, din care, mi se pare, n-am pãstrat astãzi decît cîteva fãrîme de imagini, dacã nu cumva acestea nu sînt suprapuneri, simple amintiri imaginare, desi vizuale), - pe urmã, cu povestirea aventurilor pe care le-am trãit pe cînd aveam cinci, sapte, doisprezece, cincisprezece si saptesprezece ani.
Nu stiu de ce, dar nu pot scãpa de imaginea orasului meu natal, pe care nu l-am cunoscut, cum spuneam, decît foarte tîrziu. Este orasul, cred, cel mai urît din univers, cel mai trist, cel mai gol; da, da, tehnica mea de scriitor e proastã, îmi dau seama, - urîtenia, tristetea, goliciunea acestui oras ar trebui sã rezulte din descrierea obiectivã a strãzilor, caselor si locuitorilor lui - adjectivele nu spun mare lucru; dar eu nu sînt un scriitor.
Era orasul cel mai urît si, totusi, în aceastã urîtenie, cîtã frumusete! Cu un amestec de bucurie si de nostalgie îmi amintesc de tristetea lui.
Am fost, putin timp din viata mea, soldat. Si am fost în acest oras. Am detestat teribil sã fiu. Cum se face atunci cã regret atîta tocmai acest timp si acest loc - cã le regret cel putin la fel de tare ca momentele si locurile în care m-am simtit cel mai fericit?
Uram urîtenia cazãrmii (bag de seamã cã, în hidosenia lor, zidurile dure si goale aveau un patetism aspru, erau intens dramatice), îi dispretuiam si i-as fi strîns de gît pe imbecilii si ferocii mei sefi (dar cîtã durere în imbecilitatea lor! cîtã candoare si, în definitiv, neputintã în ferocitatea lor!), sufeream în fiecare minut, clipã de clipã, pînã si în somn, - dar totul, astãzi, mi se pare aureolat de o gratie nespusã.
Ce intensitate în urîtenia cazãrmii si a orasului; ce durere, ce disperare ascunsã în plictiseala burghezilor locali; ce comic exploziv în aspectul strãzilor caricaturale; ce resemnare la oameni, soldati (tãrani, în marea lor majoritate), sau ce revoltã ascunsã, refulatã!
Da. Mã vãd, în amintire, iesind pe poarta cazãrmii, la lãsarea serii, cu, în buzunarul tunicii, un permis care-mi dãdea voie sã petrec noaptea în oras, obtinut cu pretul atîtor josnicii, sau, dupã ce escaladasem, plin de teamã, zidul, fiindcã permisul îmi fusese refuzat".
Eugene Ionescu

(Traducere de Nicolae Manolescu)

[Florian Ciobanu]

CATALOGUL OBIECTELOR INEXISTENTE
CATALOGUE D'OBJECTS INTROUVABLES par Carelman
RAZVAN EXARHU [e-mail]

Un francez, Carelman, le-a imaginat, le-a desenat si le-a si azvarlit in trei dimensiuni, deci nu mai sunt niste obiecte chiar inexistente de tot.
Sunt destul de inexistente.
Vor exista si mai tare daca faceti un efort sa le vizualizati.
Toporul cu doua cozi, care le permite taietorilor de copaci sa lucreze doi cate doi.
Ciocan cu cap de sticla, pentru munci delicate.
Nicovala plianta, de voiaj. Clestele de cauciuc, perfect pentru scoaterea cuielor, fara a fi indoite.
Scara de lucrat sub poduri.
Hartia de prins pasari (nu muste). Masina de scris pentru egiptologi, cu hieroglife.
Stilou pentru ciungi. Ceas de mana cu cuc. Balansoar lateral, pentru cei indragostiti de miscarile marii. Scaun de mers cu bretele si sezut, care permite odihna in timpul deplasarii.
Masa cu picioare grupate, intr-un singur colt, ideala pentru invitati numerosi.
Sticla pentru cei in cura de dezalcoolizare, cu fundul prelungit in interior, pana aproape de gat.
Cafetiera pentru masochisti, cu manerul si cioculetul de scurgere pe aceeasi parte.
Chiuveta verticala, pentru baile mici.
Pieptene pentru cei care nu mai au par decat deasupra urechilor.
Bormasina de mana pentru scobit in nas si urechi.
Prezervativul de dantela, elegant si rafinat.
Robinetul economic, intors spre el insusi.
Cheia dubla, care permite deschiderea usii din ambele parti, simultan.
Pusca pentru cangur cu teava ondulata.
Carlig de pescuit rechin, cu momeala artificiala in forma de picior de om.
Bicicleta simetrica, conceputa pentru a merge in orice directie.
Ca sa le vedeti mai bine si pe celelalte, incercati sa folositi un cutit fara lama, caruia ii lipseste manerul.

[Florian Ciobanu]

COLECTIVISMUL DISTRACTIEI
Cosmarul se plateste scump
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI


Concediul a ajuns sa fie mai stresant decat serviciul, sustine un studiu recent realizat de un grup de psihologi britanici.
Ideea studiului este ca ai toate sansele sa cedezi nervos atunci cand, pe durata unor saptamani la care te-ai autosugestionat tot anul sa astepti mare cu sarea, primesti in schimb numai aglomeratie, inconfort, zgomot si situatii penibile - si asta in conditiile in care pentru
inconfortul din concediu platesti gras, incomparabil mai mult decat pentru inconfortul pe care il lasi acasa.
Confirm. Vacanta mea la mare din acest an a fost un mare cosmar.
Tot ce detest mai mult este acolo realizat, cu asupra masura.
Detest zgomotul: pe litoral zgomotul e lege - livrata la sute de decibeli direct in timpane, o muzica deopotriva idioata, brutala, agresiva si rea se aude tot timpul, din orice coltisor, ofilind orice sensibilitate muzicala cat de cat normala.
Detest aglomeratia: pe litoral toti isi pun transpiratia la comun.
Detest batutul pe burta: plescaitul lipicios se aude pe tot litoralul.
Detest inregimentarea, pe litoral toata lumea se distreaza in cor, la comanda, in acelasi fel, intr-un singur fel.
Sub lozinca "sa ne simtim bine" litoralul a ajuns un infern de colectivism, in care un anumit fel de a te distra, cel considerat cool de o anumita categorie de pusti si pustoaice, a devenit legea distractiei.
Nici un pic de diversitate, nici un fel de pluralism.
Totul e inregimentat si cenusiu in mlastina noului colectivism al distractiei.

[Florian Ciobanu]

FERITI-VA DE GALETUSI
Sunt lucruri pe lumea asta pentru care nu e suficient sa deschizi ochii ca sa le intelegi. Trebuie sa faci si referinte istorice.
CATALIN MATEI

Spre exemplu, vara asta m-am intors cu trenul de la mare.
In compartiment cu mine, o familie. Am remarcat ca fetita se juca cu o galetusa, in care avea pe fund vreo sase extraterestri albastri, din plastic.
Extraterestrii erau luati pe rand in palma, rasuciti cu labele spre cap, capul era intors spre spate, mainile erau date peste umeri.
Intr-un cuvant ii tortura.
Sa fi trecut atunci prin fata geamului un OZN, eram terminati cu totii. Ne-ar fi taiat cu laserul care taie si ar fi facut experimente pe noi doar de dragul experimentelor.
Si asta doar din cauza iresponsabilitatii unor parinti.
Daca i-ar fi luat fetitei niste luptatori K1 din plastic, niste crocodili, niste paianjeni cu carapace din cauciuc sau niste teroristi din lemn, era ok.
Dar extraterestri din cauciuc nu suport sa vad chinuiti.
E mult prea periculos. Dupa aia am stat si m-am gandit.
Daca insasi fetita era o extraterestra deghizata? Daca cei din galetusa erau angajatii ei, aflati la antrenament?
Iar, m-au trecut transpiratiile, mai ales ca era foarte cald. Am realizat ca daca o mai privesc pe fetita ori ajung eu in galetusa, ori se teleporteaza corpul meu.
Cum ar fi fost daca as fi ajuns la redactie si colegii mei ar fi ras de mine si atunci din cutia toracica mi-ar fi tasnit o fetita cu galetusa in mana si 6 extyraterestri albastri dupa ea + parinti + rapidul de 17.40?
De-atunci merg numai cu masina.

[Cãtãlin Bugean]

Stufstock™ 2004
Sa ne luam doza de rock !
Vama Veche, 3-4 septembrie


Festivalul de muzica rock Stufstock este un mesager. El da muzicii dreptul sa vorbeasca in numele lucrurilor pe care le pretuim. In august 2003, in fata scenei de la Stufstock, zeci de mii de oameni s-au alaturat apelului nostru de a salva oaza de libertate de la Vama Veche si 2 Mai. Mesajul concertului protest de atunci a fost auzit. Corturile au putut reveni pe plaja din Vama Veche, cei care iubesc apropierea marii s-au putut reintoarce in locurile indragite. Nici acum vocea noastra nu trebuie sa taca. Zona Vama Veche merita un viitor mai bun. Pentru oamenii care vin aici an de an, pentru delfinii si calutii de mare. Sa lasam muzica sa vorbeasca despre sperantele noastre. Am ales muzica rock pentru ca ea poate sa exprime cel mai bine lucrurile in care credem: libertatea spiritului, ocrotirea naturii, toleranta si acceptarea diferentelor dintre noi, atitudinea civica, solidaritatea cu cei care impartasesc aceleasi valori.

INFO Stufstock 2004
3 si 4 septembrie 2004, Vama Veche
doua scene pe care vor avea loc concerte in paralel. Pe ambele scene, concertele vor incepe la ora 20.00: scena A - „Hamacu' lu' Boboc” , genuri muzicale: alternativ, hard rock, metal. Scena B - Club A , genuri muzicale: folk, muzica medievala, soft rock.
Ghidul Stufstock 2004
Cortul de dezinformare – este locul de unde veti obtine detalii, informatii despre organizare, trupe, program etc.
Corturile de prim ajutor: in numar de trei vor fi amplasate in apropierea celor doua scene.
;D
harta:

[Cãtãlin Bugean]

MANIFEST 2004
Stufstock number two


Am vrut, anul trecut, sa salvam corturile, muzica si stuful din Vama de asaltul manelelor, al termopanului si al sezlongurilor de plastic. Pentru asta am chemat rock-ul la mobilizare generala. Si am reusit atunci sa inaltam o voce de zeci de mii de rockeri. De ne-au explodat inimile de bucurie sa vedem cati suntem. Ba chiar si autoritatilor li s-au frant inimile: vor reveni corturile, s-a suspendat transformarea Vamei intr-un bulevard cu blocuri de 4 - 6 etaje, s-a promis starpirea salupelor si ski-jet-urilor de pe rezervatia marina.

Iar acum, dupa un an, avem corturi, faleza dintre 2 Mai si Vama nu este un urias santier si exista o echipa care lucreaza pentru o varianta prietenoasa de dezvoltare a arhitecturii. In schimb, au scapat 4-5 monstri de beton care batjocoresc locul, ski-jeturile au reaparut si - poate asta e fenomenul cel mai vizibil - a venit mult mai multa lume. Oameni care au descoperit oaza noastra chiar din cauza noastra. Am inteles ca Vama ramane in Romania, ca nu ajunge sa ai legi sau promisiuni ale autoritatilor; trebuie sa lupti ca sa fie respectate. Si ca e nevoie mai mult decat anul trecut ca nou venitii sa fie vaccinati cu muzica noastra iar nu viceversa.

De aceea e nevoie de Stufstock. Pentru alternativa rock, blues, jazz, folk, pentru muzicile care nu sunt produse de serie. Pentru a ne apara
libertatea de a alege.

Sa ne luam doza de rock !

Mircea Toma

[Florian Ciobanu]

TELEVIZIUNI LA KILOGRAM
Cezar PAUL-BÃDESCU

Se pare cã sîntem þara cu cele mai multe posturi de televiziune din sud-estul Europei. Deºi sînt deja prea multe, se anunþã cã vor mai apãrea încã.<br>
Zilele trecute, nu ºtiu ce mi-a venit sã butonez telecomanda ºi am dat peste noul post Alpha TV. Cu ocazia aceasta, am vãzut niºte emisiuni ºi niºte prezentatori care-mi aduceau aminte de pionieratul post-revoluþionar al televiziunii. Vã mai amintiþi de SOTI? Dupã doisprezece ani, la Alpha TV ai ocazia sã vezi oameni proaspãt intraþi în meseria asta, care nu sînt deloc acomodaþi cu camerele de luat vederi, care au un trac vizibil, au momente cînd se blocheazã ºi nu mai ºtiu ce sã spunã (cum am vãzut la o tipã care fãcea un reportaj pe stradã - un material, deci, înregistrat), sau înghit în sec, terorizaþi de nodul din gît (cum am vãzut la un prezentator de ºtiri). La acestea se adaugã, desigur, tot felul de gafe de transmisie. În seara în care m-am uitat la Alpha TV, am vãzut o singurã realizatoare de emisiune care nu avea probleme cu camerele de luat vederi, pentru cã mai fãcuse treaba asta ºi înainte: Adriana Bahmuþeanu. Aceasta avea, însã, emisiunea ei de pe Realitatea TV, cu invitaþi ce dezbat chestiuni legate de administraþia localã. O emisiune care nici la Realitatea TV nu a avut un succes nebun ºi a cãrei moderatoare pãrea þinutã pe post din alte raþiuni decît cele de audienþã.<br>
Aºa stînd lucrurile, te întrebi de ce a mai apãrut aceastã televiziune. Ce propune nou, faþã de celelalte care existã deja? Cum va putea sã concureze cu niºte coloºi ca Pro TV sau Antena 1? Cum sã rãzbeºti în jungla audiovizualã de la noi, cînd singurul om care ºtie meserie, singura vedetã de televiziune cu care te recomanzi (ºi care te recomandã) este Adriana Bahmuþeanu?<br>
Alpha TV spune despre sine cã e un post pentru bucureºteni. Este o strategie pe care am mai vãzut-o, acum cîþiva ani, ºi la B1 TV (pe cînd televiziunea
. fraþilor Pãunescu nu putea sã aibã acoperire naþionalã). ªi la ce i-a folosit?

Pe cînd se lansa canalul de televiziune Naþional, lucram la un ghid TV ºi am avut ocazia sã fac niºte interviuri cu cîþiva oameni de televiziune care se ocupau de lansarea postului. Toþi erau entuziasmaþi. Ada Roseti îmi vorbea despre filmele pe care urma sã le aducã Naþional TV ºi cum se vor adresa ele unui public mai avizat; Radu Coºarcã îmi povestea despre extraordinara aparaturã cu care sînt dotaþi - scule de ultimã generaþie, pe care nu le mai are nimeni în þara asta ºi cu care se vor juca în domeniul televiziunii virtuale cum nu s-a mai vãzut (erau aºa de noi ºi puteau sã facã atîtea lucruri, încît chiar ºi oamenii cu vechime în audiovizual aveau nevoie de cîteva luni de training pentru a se acomoda cu ele)... În fine, acum putem vedea rezultatul: Naþional TV este o televiziune care ne poate, cel mult, aminti de Pro TV sau Antena 1 de acum cîþiva ani. Ei încã mai trãiesc euforia emisiunilor cu fete în bikini ºi concursuri pe plajã, la care Pro-ul a renunþat de ceva vreme, epuizînd formula, sau i-au descoperit pe Þociu ºi Palade - care expiraserã, cu ani în urmã, la Antena 1 ºi apoi la Prima TV. Cît despre studiouri virtuale ºi tot felul de efecte pe calculator - sã avem pardon!...

Problema televiziunilor care vor sã mai aparã acum e cã existã deja pe piaþã niºte posturi care au învãþat, de-a lungul timpului, sã-ºi facã foarte bine treaba ºi care oferã publicului tot ce se poate oferi. Nu mai ai ce sã mai spui nou, acum. În plus, piaþa de publicitate de la noi este destul de sãracã ºi de-abia acoperã nevoile acestor posturi mari. Singura ºansã a unei noi televiziuni este sã se mulþumeascã cu taxa pe care o obþine, pentru retransmisie, de la firmele de cablu ºi din care trãiesc, la limita subzistenþei (dar foarte mulþumite de acest lucru), posturi ca TV România de Mîine-TVRM sau Etno TV. Dar este aceasta o ºansã?

[Florian Ciobanu]

UN CADOU PERFECT
Matei FLORIAN

Se întîmplã sã am veºti bune: s-a inventat cadoul perfect. Lucrul cu care mergi la sigur atunci cînd vine vorba sã te duci la aniversarea cuiva despre care nu ºtii nici mãcar dacã este domn sau doamnã, darãmite cîþi ani binevoieºte sã împlineascã ºi alte amãnunte de prisos de felul ãstora. Cum aici e vorba despre muzicã, este de datoria mea sã vã opresc din visãri
extravagante ºi sã vã arunc în faþã o banalitate lucie: marea gãselniþã nu e nimic altceva decît un album pop. Teoriile simplificatoare de tipul "pop = Madonna & alte chestii plicticoase bune doar pentru trecerea timpului în încãperile aglomerate" trebuie evitate, însã, din capul locului. Avem de-a face cu o voce specialã, misterioasã, caldã, fragilã ºi (totuºi) puternicã, din categoria fericitã (ºi, evident, restrînsã) a celor care au darul sã porneascã dintr-un casetofon (sau altã chestie de felul ãsta) ºi sã meargã drept (nu e un lucru tocmai uºor) pînã în locul acela pe care îl numim (de cele mai multe ori) inimã. Iar aceastã inimã poate sã fie mai mare sau mai micã, mai tînãrã sau mai bãtrînã, mai galbenã sau mai verde, în fine, poate sã arate ºi ca o bazaconie manelistã, nu vãd cum se va putea împotrivi sinceritãþii rafinate a unui cîntec care poate fi, în acelaºi timp, ºi contorsionat ºi tihnit, ºi simplu ºi pãtimaº, dar care rãmîne în cele din urmã, pur ºi simplu, melodios ºi memorabil. Fãrã sã fie cel mai spectaculos stil din lume (ºi cu siguranþã nici cel mai inventiv), pop-ul acesta aerisit ºi cerebral cum se aude cîntat de vocea lui Tori Amos are marele merit de a nu avea nici un cusur care ar putea deranja. În plus, dacã nu v-am convins pînã acum, mai am cîteva motive care sã vã asigure cã nu puteþi da greº: 1. (cel mai simplu caz) Omul nu a auzit de Tori Amos. "Cornflake Girl" ºi "Crucify" mi se par inventate pentru a te îndrãgosti definitiv ºi iremediabil de muzica ei. (Ca mãsurã<br> . de siguranþã: oricum te vor da pe spate); 2. (aproape la fel de simplu) Persoana a ascultat, ºtie ceva ºi cam atît. Nu e lucru mai nimerit decît aceastã colecþie, Tales of a Librarian, care reuneºte aproape toate melodiile cunoscute de la primul album Little Earthquakes (1990) încoace; 3. (aparent ceva mai dificil) ªtie tot, e fan. În afara faptului cã e ultima apariþie (2003), Tales of a Librarian are o aranjare a melodiilor dupã criterii foarte personale - un fan apreciazã întotdeauna treb'ºoarele astea -, are 20 de piese, dintre care 4 sînt înregistrãri noi-nouþe: "Angels", "Snow Cherries from France", "Mary" ºi "Sweet Dreams". Este primul ei "The Best". Succesul cadoului este garantat. Va fi începutul unei frumoase prietenii; 4. (ceva mai grav) Nu a ascultat, nu ascultã, nu va asculta, nu-i nimic. Cu siguranþã se va mîndri altora cã nu e limitat(ã): în afarã de Guþã ºi Costi ºi aºa ºi pe dincolo are în casã ºi o d-asta, Tori Amos, care nu e de nasul lor. Cadoul va fi, dacã vreþi, un act binevenit de culturalizare; 5 (adio ºi n-am cuvinte) Nu veþi avea nici o petrecere neprevãzutã sau veþi fi destul de egoiºti încît sã vã cumpãraþi albumul doar pentru dumneavoastrã. Va trebui sã vã fac într-adevãr poftã. Sã mã credeþi pe cuvînt. Sã ascultaþi cu grijã poveºtile ei, pentru cã meritã, ca sã nu spun cã sînt de-a dreptul rãscolitoare. Sã o consideraþi pe Kate Bush ca pe o mãmicã spiritualã ºi sã nu luaþi nicidecum vocea lui Tori drept copia perfectã ºi atît a lui Kate. Sã vã placã cît de cît vocea lui Kate Bush, pentru cã altfel m-am ars. Sã vã placã ºi Sinead O'Connor, pe care sã o priviþi ca pe o surioarã bunã. Sã vã placã pianul, pentru cã altfel se va duce naibii tot edificiul pe care este construitã muzica ei. Sã simþiþi o vagã nostalgie dupã Led Zeppelin atunci cînd ascultaþi Precious Things. Sã o ascultaþi în tihnã. ª.a.m.d

[Florian Ciobanu]

CORIGENT LA DESEN RASIAL
ANTONESCU SI TIGANIIi
Adrian CIOROIANU

Pentru cã nu mã pricepeam deloc - dar absolut deloc - la desen, mã inspiram copios din revista Cutezãtorii. Era Anul Internaþional al Copilului (cum oare au trecut 25 de ani de atunci?!) ºi doamna de Desen era extraordinar de bine intenþionatã: holurile gri ale ºcolii mele erau ornate cu planºele noastre avînd ca temã pacea pe pãmînt.
ªi eu vedeam pacea pe pãmînt aºa: cîþiva copii pe care-i creionam stîngaci - plagiaþi v-am spus de unde -, dupã care îmi rezervam plãcerea enormã de a-i colora.
Aici eram bun! Pe unul îl fãceam crem la piele (el era europeanul), pe unul maro închis (africanul...), pe unul roºu ºi cu codiþe albastre ca Winnetou, pe unul galben ºi cu ochi oblici ºi pe unul cafea cu lapte, ca un metis de treabã ce era el în capul meu.
Toate rasele se adunau în tablou, pe fond verde de colinã carpatinã, dupã care le pictam steaguri în mîini ºi pe ele scriam pace, paix, peace, mir, Frieden, paz.
Unii, mai mari (nu dau nume), luau premii la "Cîntarea României" cu acest truc. Pe cînd mie, ce-mi cãdea, împuºcat, în plasã? Un 10, aþi ghicit.

Problema e alta: în banca din faþa mea stãtea Dumi, unul dintre cei doi (poate trei) rromi ai clasei. ªi el desena copii, dar - ce mã intriga - creaturile lui erau inevitabil albe sau negre.
Dintr-o pornire inconºtientã pe care abia astãzi pot sã mi-o explic, Dumi refuza nuanþele. Pionierii lui planetari erau fie albi ca finlandezii, fie negri ca gabonezii. ªi punct. Dumi nu era foarte preocupat de nota la Desen, era oricum superfotbalistul clasei (o sã ziceþi cã tocmai v-am furnizat un cliºeu, dar acesta-i adevãrul), aºa cã tablourile lui tematice nu sfîrºeau niciodatã expuse pe holul ºcolii.

Mi-am adus aminte de aceste frãgezimi la începutul acestei sãptãmîni, într-un studio TV. Participasem la o discuþie avîndu-l ca subiect pe cel mai invocat om al ultimelor zile, pe cel mai cãinat ºi pe cel mai acuzat, pe cel mai rusofob ºi pe cel mai patriot, pe cel mai criminal, pe cel mai integru ºi pe cel mai mediocru: mareºalul Ion Antonescu.
Emisiunea fusese în direct ºi telespectatorii trimiseserã zeci de sms-uri, spunîndu-ºi pãrerea. Am cerut moderatorului, la final, lista cu mesaje, cît sã-mi fac o idee. ªi ultimul în ºir era un rînd care suna cam aºa: Antonescu*e*erou*pacat*ca*nu*l*au* lasat*sa*termine*cu*tiganii*doru*16ani* (ºi urma numele unui oraº).<br>
. Ce vreau sã spun? Generaþia din care fac parte ºi cel puþin încã una mai sus de noi a fost obiºnuitã sã creadã (ºi sã spunã) cã oamenii sînt egali, indiferent de culoarea pielii. În comunism, rasismul era (teoretic) pus la index.
Cu cît te depãrtai de ierarhia de partid, cu atît oamenii erau mai egali. Mãcar la nivelul declaraþiilor. Între casa mea ºi casa lui Dumi era o diferenþã, dar eram învãþaþi a crede cã ea va fi eliminatã, treptat, de regim: de fapt, casa mea urma sã fie demolatã (dacã nu venea revoluþia, aº fi ajuns la bloc), iar Dumi, a cãrui casã nu avea canalizare în curte, s-ar fi angajat la Uzina "7 Noiembrie" ºi s-ar fi mutat ºi el tot la bloc; cum ºansele lui de a-ºi întemeia o familie înaintea mea erau mari, cred cã el ar fi primit primul 3 camere, dacã nu cumva chiar 4.

A picat comunismul ºi, cu el, a apus ºi ideea acelei egalitãþi. Cred cã elevii de clasa a V-a nu mai picteazã azi tablouri tematice, cu rase înfrãþite de pacea scrisã în ºase limbi. ªi poate cã nu e o dramã - dar uneori mã tem cã, în locul acelui pacifism prefabricat, acum îºi face loc doar adversitatea chiorîºã, prin complicitatea nepãsãrii noastre comune. ªtiu cã oamenii, de orice rasã, sînt egali doar la start, nu ºi la finiº. <br>Dar nu mã pot împiedica sã mã întreb ce anume se întîmplã în mintea ºi în sufletul acestui tînãr care, la 16 ani, ºtie cã Antonescu era cît pe-aici sã termine cu þiganii, dar nu l-au lãsat ãia .

ªi, ca sã fiu sincer pînã la capãt, cred cã, prin absurd, dacã acestui puºti îi pui un pistol în mînã, ziua în amiaza mare, îi aduci în faþã un rrom ºi-i spui ia împuºcã-l p-ãsta, 9,9 din 10 cã n-o va face. Atunci se va trezi românul milenar din el, milos ºi nedoritor sã-ºi asume ceva. Va spune: de ce tocmai eu? - dupã cum, atunci cînd va creºte mare, va vedea în troleibuz un derbedeu care ofenseazã o domniºoarã, va ºti cã ar putea sã intervinã, dar nu o va face, gîndind la fel: de ce tocmai eu?

Ei bine, aºa îmi explic de ce Antoneºtii, Ceauºeºtii ºi toþi ceilalþi salvatori sfîrºesc penibil ºi aºa de singuri în România, dar mereu vor avea pe cineva sã-i cãineze, selectaþi mai ales din masa celor care nici nu sînt dispuºi, nici nu ºtiu sã facã ºi altceva.

[Florian Ciobanu]

LA MICROSCOP – Cum ajung 50 de euro la Budapesta
de Cristian TEODORESCU


Afla unul dintre baietii mei de niste cursuri de vara pentru clarinetisti. Cursurile astea se tin la Budapesta. Taxa de participare, 50 de euro. Trimite el un formular de inscriere, apoi sotia mea da telefon la oficiul postal, sa ajunga si cei 50 de euro la Budapesta. Daca vrea sa trimita dolari prin mandat international, se poate. La Budapesta nu trimitem euro. Nu s-a facut
reglementarea.
Pai atunci, spune nevasta-mea, trimit dolari. În contul… si incepe sa spuna despre ce cont e vorba. Femeia cu care vorbea, voce amabila, o intrerupe. La institutii nu trimitem mandate internationale. Numai la persoane fizice, si trebuie sa aduceti dovada ca expediati banii ca ajutor de intretinere.

Nu se poate prin posta, sa incercam la banca. În blocul nostru, la parter, e filiala unei banci. Ne cunoastem cu functionarii de acolo din ziua in care le-am facut o inundatie.

Coboara nevasta-mea la banca - imediat o recunosc doua functionare. Doamna de la doi! Repede s-o ajute una dintre ele. Cand aude ce vrea doamna de la doi, ii spune ca trebuie mai intai sa-si deschida cont in valuta. Nevasta-mea, curioasa, vrea amanunte. Afla cam ce are de facut sa deschida contul, apoi functionara ii spune ca pentru operatiunea ceruta de ea comisionul bancii e de 50 de euro. Nevasta-mea multumeste pentru informatii si se intoarce sus.

Cum sa platesti comision bancii 50 de euro pentru atata lucru?! Sa te coste comisionul cat taxa de participare? Pune mana pe telefon si ia bancile la rand. Nu pierde vremea cu detalii, intreaba direct cat e comisionul. Peste tot pe unde a sunat, acelasi raspuns - 50 de euro.

Îsi aduce ea aminte ca are cont deschis la o banca, parca si in valuta. Suna repede la filiala din cartierul nostru a bancii. Asa e, aveti si cont in valuta, o voce politicoasa. Cand aude asta, se mai linisteste. Macar nu mai trebuie sa-si deschida contul. Se duce imediat la banca. Asa si asa, contul cutare! Pai nu se poate! O anunta un tanar politicos. Trebuie sa ne aduceti dovezi asupra identitatii celor care detin acest cont. Ce dovezi? E un festival international, la a V-a editie. Muzica… Si o scoala de vara pentru clarinetisti… Doamna, fara o dovada clara asupra identitatii detinatorului contului, nu se poate! Nevasta-mea, calma, scoate pliantul din poseta. Festivalul cutare, cursuri de maiestrie - clarinetisti celebri. În contul comisionului, n-ati putea verifica identitatea acestui festival? Nu, doamna, cu tot regretul. Ne supunem unor reguli. Dvs trebuie sa aduceti dovada.

Mergem la alta banca!

Nimereste ea, pana la urma, o banca unde verifica functionarii cum e cu contul din Budapesta. Dar i se cere sa completeze un formular plin de casete, ca sa deschida cont la acea banca. Printre alte casete erau si cateva despre felul cum isi agonisise nevasta-mea cei 50 de euro. Salariu, dividente, pensie etc. Totusi, remarca ea, lipsesc anumite rubrici pentru o declaratie onesta - spaga, afaceri neimpozitate, bani negri, hotii. Nu s-au prevazut asemenea rubrici, i se raspunde.

Pe la ora 15,30, imi povesteste, completa casete si cand a ajuns la suma pe care voia s-o trimita, invatata cu multele zerouri ale monedei nationale, cat pe-aici sa scrie 50 de milioane de euro, in cifre si litere. Aude insa in linistea bancii - unde se vorbeste pe un ton scazut, ca la toate bancile - o voce care anunta cu cat s-a miscat euro fata de dolar. Daca n-ar fi fost vocea providentei bancare, a socotit ea, s-ar fi dus la ghiseu cu formularul prost completat si i s-ar fi spus sa revina luni, fiindca orarul de lucru cu publicul s-a incheiat. Or cei 50 de euro trebuia sa ajunga in contul din Budapesta pana duminica.

Se inregistreaza operatiunea de transfer, in sfarsit. Iar seara, acasa, nevasta-mea ma intreaba ce-ar fi fost daca ar fi trimis prin mandat postal international suma de 50 de euro pe adresa persoanei fizice Bin Laden. n

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

ÞARÃ MARE, VACÃ SCULPTATÃ ÎN PÎINE CÎT DE REA
DE UN AUTOR
ÎNCÃ NECUNOSCUT,
VICTORIE RECE

* În campania pentru alegerile locale din Brazilia, partidele politice au renunþat la ideologie de dragul programelor interesante pentru localnici, tendinþã valabilã în special la majoritatea partidelor comuniste. Þarã mare, partide comuniste multe. Unul dintre ele a eliminat din stemã ciocanul ºi, adãugînd douã cercuri la simbolul revoluþiei mondiale, a transformat secera într-o faþã zîmbitoare. Teamã mi-e cã se poate ºi invers. (M. B.)

* Citesc în Evenimentul zilei despre un grup de artiºti suedezi care protesteazã împotriva unei expoziþii cu vaci, aºa cã au rãpit o vacã sculptatã ºi ameninþã sã o execute dacã autoritãþile nu vor declara celelalte vaci "obiecte non-artistice". Doi mascaþi înarmaþi cu maºini de gãurit care ameninþã o vacã din plastic. Mi se pare cea mai bunã glumã de luna asta. (C. G.)

* Aflînd cã la Jocurile Olimpice - eveniment pe care-l tratez cu o binevoitoare indiferenþã - nu ºtiu ce gimnast(ã) canadian(ã) a luat medalia de aur meritatã de nu ºtiu ce gimnast(ã) român(ã), nu m-am putut abþine, în faþa acestei nedreptãþi strigãtoare la C.I.O., sã meditez - vai! - livresc asupra dilemei apostolbologiene pogorîte pe micul ecran al bravilor noºtri români din Canada: cu cine sã þinã - cu patria care le dã o pîine sau cu cea în care, fie pîinea cît de rea, blablabla...? (a. l. º.)<br>
* Cu puþinã vreme în urmã, ªerban Pretor, membru CNA ºi secretar de stat, a fost bãtut ºi a ajuns la spital. În urmã cu o sãptãmînã, un secretar de stat din Ministerul Internelor ºi Administraþiei a fost bãgat în spital de un autor încã necunoscut. Doi într-o lunã. Cîþi secretari de stat sînt? Ceva peste 100. Statistic vorbind, începe sã devinã o meserie periculoasã. (C. G.)

* Pentru cei idilici, paseiºti ºi revoltaþi de desfigurarea spiritului olimpic în secolul 21: cu ºase sute de ani î.Chr., o victorie olimpicã se premia cu 500-600 de drahme, o oaie costînd o drahmã; existau privilegii - un învingãtor avea dreptul de a mînca o datã pe zi pînã la sfîrºitul vieþii. Existau bineînþeles triºori - li se ridicau statui ca sã nu-i uite nimeni. Eupolos din Thessalia îºi mituia adversarii. ªi exista, bineînþeles, dopaj! Nu exista televiziune! (R. C.)

* În castelul Reginei Maria de la Balcic singurele douã cuvinte româneºti le poþi citi pe robinetele din minunata baie turceascã: cald ºi rece. La fel ca ºocurile pe care le ai cînd dai la intrarea în "Palatul singurãtãþii" de terase cu umbreluþe Coca-Cola ºi artizanaturi îndoielnice inscripþionate Queen Mary. Ce-i drept, pînã spre centrul Balcicului, ai scãpat de manele. (S. S.)


PENTRU AMATORII DE PARIURI, MÃRTURII MELANCOLICE
ALE UNUI COMPORTAMENT AJUNS MAI GREU PE LUNÃ<br>
* Una dintre fundamentalele dileme ale video-adolescenþei mele mîngîiate de vocea deloc odihnitoare a Irinei Margareta Nistor era ce s-ar întîmpla dacã Terminator 1 s-ar bate cu Rambo 2. ªi iatã minunea! În cursa pentru Casa Albã, democratul John Kerry este sprijinit de Sylvester Stallone, în timp ce Arnold Schwarzenegger e umãr la umãr cu republicanul Bush. Pentru amatorii de pariuri, ta-na-nam-tanam-tanam, a.l.º. a deschis lista! (A. C.)

* Dezvãluire: acum 14 ani am scris o recenzie în care îl consideram pe Ioan T. Morar un poet mediocru. De atunci, n-a existat an în care I.T.M. sã nu mã împroaºte<br> . cu veninul sãu dat în clocot (cel mai recent, în Academia Caþavencu de sãptãmîna trecutã): atacuri la persoanã, lovituri sub centurã, insinuãri rudimentare, murdãrii, miºelii, josnicii - nimic n-a lipsit. Am pãstrat toate aceste mãrturii melancolice ale unui comportament clinic; mã amuzã sã le recitesc, din cînd în cînd, reconfortat cã pãrerea mea despre I.T.M. nu s-a îmbunãtãþit, cariera mea - da. În tot acest timp, n-am auzit pe nimeni sã facã o pasiune pentru poezia lui I.T.M., iar faptul de a ºti cã plesneºte de ciudã m-a stimulat substanþial. Îi mulþumesc. (a. l. º.)<br>
* Mircea Badea apare acum cîteva zile la o emisiune despre manip..area prin televiziune ºi dã drept exemplu manip..area prin care o lume întreagã ar fi fost pãcãlitã prin televizor, cã americanii ar fi ajuns pe Lunã. Apoi recomandã filmul Fahrenheit 9/11 ca pe un fel de ghid împotriva manipulãrii. Se pare cã într-adevãr manip..area a ajuns foarte departe. Adicã pînã acolo încît un bãiat, altminteri deºtept, sã nu mai creadã cã omul a ajuns pe Lunã, dar sã creadã, în schimb, filmele de propagandã. ªi sã spunã toate astea la OTV. (A. M.)

* E senzaþional modul în care s-a hotãrît, la Atena, cui sã i se acorde medalia olimpicã la gimnasticã. Douã note identice, una ia aur, cealaltã argint. Sã fie din cauza faptului cã dolarul canadian e mai greu decît leul românesc? (M. M.)


LA PLECARE,
NU-I AªA CÃ DESTINUL
ΪI VINDE BIJUTERIILE ÎN AER?

* Astãzi, o nouã carte poºtalã veche, de pe care vom citi ce îi scria o anume Florica unei anume Beatrice, la 12 septembrie 1909: "Drãguþã Beatrice! Paul þi-a zis cred de plecarea mea la Ploeºti ºi dupã cât vezi îþi scriu imediat (cu tóte cã sunt supãratã pe tine; n'ai fost de loc parolistã în ziua de Yom-chipur). La plecare deºi m'am grãbit fórte mult, am pierdut trenul ºi am avut neplãcerea de a aºtepta de la ora 3 pânã la 6.30 când am plecat cu acceleratul. În intervalul ãsta (închipueþi coincidenþã) mã întâlnesc pe peron cu Iliescu care pleca la Curtea de Argeº. M'a salutat f.f. politicos ºi cãuta mult sã-mi vorbéscã, dar nu i-am dat prilej, îmi zâmbea numai de departe...". (D. S.)

* La radio, un interviu cu o duduie, de profesie hair stylist (stilistã de pãr?), care avusese oarece succese profesionale. "Cum se explicã aceste succese?", e întrebatã. Rãspuns: "Cred cã am avut în sînge creaþia ºi tupeul". Ei, ce ziceþi de combinaþie? Nu-i aºa cã, dacã toate geniile care au avut în sînge creaþia ar fi fost dotate ºi cu oarece tupeu, altfel s-ar fi scris istoria culturii? (M. V.)

* Una din acele întrebãri savante pe care doar semidoctismul o poate aduce pe buze în toatã splendoarea stupiditãþii ei: "Domnule Ilie Nãstase, destinul v-a influenþat activitatea profesionalã? Sau activitatea profesionalã - destinul?". (R. C.)

* L-aþi vãzut pe italianul care-ºi vinde bijuteriile prin teleshopping - cel care-ºi pune nu ºtiu cîte inele pe degete, vocifereazã, exclamã ºi bate în masã de încîntare? Este, indiscutabil, cea mai bunã emisiune de divertisment de pe televiziunile noastre. Rîzi cu poftã, ce mai! (C. P.-B.)

* S-a tras intens pe strãzile Bagdadului în noaptea de sîmbãtã spre duminicã. Fericiþi, bagdadienii au descãrcat puºtile în aer pentru calificarea Irakului în semifinalele turneului olimpic de fotbal, dupã ce au învins Australia cu 1-0. În singurul comentariu din presa de specialitate la aceastã "bombã", domnul Radu Banciu încheia în Pro Sport cu un admirabil sarcasm: "Dumnezeu sã binecuvînteze America!". (R. C.)

Cu ochii-n 3,14 dilematici

[Florian Ciobanu]

INCEPUT DE ZI IN BUCURESTI
Andrei MANOLESCU
libertatea de impresie


La prima oră, pe terasa unei cafenele bucureştene. Cerul şi asfaltul sînt proaspăt spălate de o ploaie care tocmai a trecut, lăsînd locul unui soare strălucitor. La cîţiva metri de terasă, se instalează o cerşetoare. Îşi aşază sub fund un teanc de ziare vechi. Începe o nouă zi de muncă. Pe celălalt trotuar, o florăreasă îşi tot aranjează şi-şi tot scutură de apă buchetele de flori multicolore. Vînzătorii deschid prăvăliile. Un băiat şterge cu mare conştiinciozitate geamul unei vitrine. Pe stradă trece aproape fără zgomot un Mercedes lucios cu o cucoană blondă şi rotofeie pe bancheta din spate. Prin uşa deschisă a unei agenţii de turism se zăreşte o fată care lucrează la un calculator. Geamurile sînt pline de reclame "Rimini-Italia, o vacanţă de vis", "Eurolines", "España". Poze cu mări albastre şi verzi. La difuzoarele de pe terasă se aude un post de radio. O emisiune deja celebră. Buzdugan o întreabă pe o ascultătoare dacă doreşte să se înscrie la o bursă, la o universitate din Barcelona pentru un "masturbat de zi". "Masturbat?", întreabă femeia. "Adică ceva mai mult decît un masterat", îi răspunde moderatorul. Bucuroasă, femeia îi răspunde că va face o cerere aşa cum îi dictează el: "...doresc să particip la masturbatul de zi de la universitatea...". La balconul băncii de vizavi apare un individ chel cu burtă,
. în cămaşă albă cu mîneci lungi şi cravată roşie. Mestecă un sandviş cu gura deschisă. Pe stradă trece un negru cu mers arcuit, mestecînd şi el gumă. Clasic. Un ţigănuş se prelinge pe lîngă mese cerînd o mie de lei. Cîţiva metri mai încolo dă cu ochii de cerşetoare şi o ocoleşte pe la distanţă. Bătrîna scoate un sunet strident şi neinteligibil, după care gura cu riduri de jur împrejur i se strînge ca un fel de pungă rînjitoare. Doi tipi cu salopete murdare de vopsea duc pe umeri o scară lungă. Nu poţi să nu te gîndeşti la Stan şi Bran. Un al treilea vine în urmă cu o găleată în mînă. Se uită pe sus, fluierînd cu nonşalanţă muncitorească. Funcţionarul de la balcon continuă să smulgă cu dinţii bucăţi din sandviş. Un trecător derutat din provincie îl întreabă pe chelner dacă deasupra cafenelei e partidul Forţa Democrată. Chelnerul ridică din umeri. Nu ştie. Omul rămîne descumpănit. Lîngă o baltă, două vrăbiuţe se bat pe o firimitură. Căzută, probabil, din sandvişul funcţionarului. Le sperie o femeie care calcă apăsat, cu capul înainte şi cu o geantă grea în mînă. Se îndreaptă spre intrarea în bancă. Vîntul de dimineaţă adie uşor. Dinspre bulevard creşte vuietul maşinilor. Din depărtare se aude o sirenă de salvare. Bucureştiul începe să funcţioneze.

[Florian Ciobanu]

Cu ochii-n 3,14

CÎND ZICI SAVOARE , TE GÎNDEªTI LA O FIINÞÃ CU FLUIERE DINCOLO DE BRÎU

* Poºta Românã îºi face reclamã cu sloganul "Mai presus de aºteptãri". Ideea mesajului din spot este ceva de genul: vino la noi sã vezi ce produse noi avem, sã vezi cã totuºi sîntem buni. Mi se pare de o sinceritate care îþi dã încredere. Cum ar fi putut poºta sã se laude? Sîntem mai rapizi ca DHL? Sîntem mai politicoºi decît Connex? Sîntem mai eficienþi decît ING? Sã fim serioºi. Cînd zici poºtã, te gîndeºti la cozi, tipe nervoase la ghiºeu, probabilitatea de a nu ajunge ce ai trimis sau ce trebuie sã primeºti. Adicã te aºtepþi la ceva nasol. Ce poate face poºta care încearcã sã se modernizeze? Sã îþi înºele aºteptãrile. Sã fie mai bunã decît ce te aºtepþi sã gãseºti. Un fel de: noi ºtim cã ai avut experienþe neplãcute cu noi, ºtim cã am greºit, dar, sincer, ne pare rãu, mai dã-ne o ºansã. Eu unul sînt mulþumit, deºi nu am drum la poºtã prea curînd. (C. G.)

* Cînd am vãzut punga pe raftul unui supermarket nu mi-a venit sã cred. Pe ea scria "Miticã - covrigei cu savoare de mititei". Apoi, pe spatele pungii, am citit urmãtorul text: "Tot ce veþi vedea ºi apoi gusta de la mine nu e nou, nici original ºi nici unic cã doar trãim ºi ne integrãm în Europa... pãrerea mea...". Nu am înþeles prea bine ce legãturã are lipsa de originalitate cu Europa, dar am cumpãrat, intrigat, punga. Ce înseamnã un marketing original!... Iar covrigeii, chiar dacã nu au neapãrat aromã de mititei, nu sînt rãi deloc. (C. P.-B.)

* Se întîmplã cîteodatã sã auzi vorbe cu un anumit miez de unde nu te aºtepþi. Duminica trecutã, în Observatorul Antenei 1, violatorul ºi ucigaºul unei fete a zis: "Îmi pare rãu c-am omorît o fiinþã de om". (D. S.)

* Bacalaureatul din acest an a fost crud cu Liviu Rebreanu (v. Adevãrul, 31 august a.c.): "Metoda folositã de Ion pentru a pune mîna pe pãmîntul Anei este însãrcinarea", a spus unul dintre candidaþi; care a fost totuºi depãºit de un coleg al sãu, care a scris: "Ciobanul «Mioriþei» a spus cã la cap sã-i puie diverse categorii de fluiere". (A. C.)

* Scene deloc postmoderniste ºi foarte neorealiste din potopul care s-a abãtut asupra Ieºilor, sãptãmîna trecutã: "Autovehiculele înghiþite pînã dincolo de brîu de lacul efemer puteau fi împinse de cîþiva voinici - desculþi ºi cu nãdragii suflecaþi - cu 50.000 de lei, indiferent de marca maºinii... «50 împinsul ºi 100 ºofatul», îºi strigau oferta prin ploaia teribilã capii afacerii, suspendaþi pe un trotuar înalt, dupã care aºteptau ºoferii la liman, pentru a încasa, fãrã chitanþã, peºcheºul" - Gabriela Doboº, în Adevãrul de sîmbãtã, 28 august. (R. C.)


DINTR-O FRAZÃ, CLASELE
DE MARTIRI S-AU INSTALAT
PE LOCUL 5, DUPÃ DATINÃ,
DOPURI ªI DOUÃ ªOCURI GRATIS

* La emisiunea Naºul, de duminicã, 29 august, a fost invitatã ºi vestita Urania (Simona Vãrzaru), care a reuºit douã performanþe: sã vorbeascã mai mult decît celelalte invitate la un loc - printre care Corina Chiriac! - ºi sã insulte, dintr-o frazã, civilizaþiile africanã, arabã ºi Guvernul Canadei... Pentru un început de carierã în diplomaþie, nu e rãu deloc! (a. l. º.) <br>
* Gafa ministrului Athanasiu - cu scoaterea gay-ilor din învãþãmînt - a produs douã reacþii haioase ºi o întrebare de bun-simþ; fiind de bun-simþ, voi începe cu ea. Deci: întrebarea este dacã, printre cei pe care dl ministru vrea sã-i dea afarã de la catedrã (voyeuriºti, exhibiþioniºti, pedofili, zoofili...), sînt incluºi ºi necrofilii? (În principiu, nu vãd nici un inconvenient - profesorii nu predau unor mortãciuni...) Cît priveºte reacþiile, una a fost în Libertatea (la lista exemplelor de delicte sexuale în ºcoli, era citat cazul unei profesoare care ºi-a închis colegii în cancelarie!), cealaltã, în Academia Caþavencu; aici erau date urmãtoarele soluþii: lesbienele sã predea numai claselor de bãieþi, gay-ii - numai fetelor, pedofilii - seraliºtilor de peste 20 de ani etc. Soluþii, cum se vede, se gãsesc, doar bunãvoinþã sã existe... Dar ar mai fi o problemã: nu ar trebui, oare, aplicatã aceeaºi mãsurã ºi profesorilor heterosexuali din ºcoli & licee? Adicã, aceºtia sã nu mai predea unor clase mixte, ci numai: femeile, la fete; bãrbaþii, la bãieþi etc...? Adicã pe invers. (a. l. º.) <br>
* Khaled Cheik Mohammed, cel bãnuit a fi creierul atentatelor de la 11 septembrie 2001, ºi-a pregãtit acþiunea colecþionînd reviste de aviaþie ºi filme cu deturnãri de avioane. Comisia de anchetã americanã a arãtat, în raportul ei final, cã învãþãceii n-au putut beneficia de integralitatea materialului didactic: Khaled Cheik Mohammed a eliminat toate scenele unde apãreau femei. În schimb, în rai, martirilor
. credinþei, cum sînt cei care mor în timp ce îi ucid pe pãgîni, li se permit toate fanteziile erotice cu 70 de fecioare pregãtite în acest sens. (M. B.)

* Lîngã vechea clãdire a ASE-ului s-au instalat niºte plase. Trecãtorii trebuie sã meargã pe trotuarul celãlalt. E vorba de colþul de pe Cãderea Bastiliei, acolo unde nimeni nu s-a temut vreodatã de cãderea bilei (de pe acoperiº), cel puþin pînã astãzi. Acum lumea se uitã îngrijoratã în sus. Cine nu ºtie povestea bilei de pe ASE n-are decît sã rãmînã curios. (A. M.)

* Ivetei Lalova - sprintera bulgarã clasatã doar pe locul 4 în finala olimpicã de la 100 metri ºi pe locul 5 în proba de 200 metri - un reprezentant al Partidului Bãrbaþilor i-a sãrutat entuziasmat picioarele... Existã un asemenea partid, existã asemenea membri de partid, existã asemenea bãrbaþi! (R. C.)

* Extrem de binevenit articolul lui Ion Zubaºcu din România liberã de luni, 23 august, despre "nepãsarea crasã" a Ministerului Culturii ºi Cultelor la centenarul marelui sculptor Gheorghe Anghel! (Geo Bogza îl numea "Divinul Anghel" ºi punea, la fiecare 15 ianuarie, la picioarele statuii lui Eminescu din faþa Ateneului, o floare...) La o sutã de ani de la naºtere, sculptorul a avut parte de obiºnuita pomanã a familiei - "cãrînd cu sacoºele de acasã cele trebuitoare, dupã datinã, unui parastas de pomenire" - ºi de indiferenþa MCC, care aruncã bani cu nemiluita unor proiecte faraonice gen "Cîntarea lui ªtefan cel Mare" ºi unor sinecuriºti precum D.R. Popescu, Dinu Sãraru etc. Sigur cã nu sînt de acord cu schimbarea titulaturii în "Ministerul Inculturii" - cum l-au numit, adesea, cîþiva gazetari -, în fond, ministerul e condus de un distins om de culturã cum este acad. Rãzvan Theodorescu (care scrie ºi comentarii la Teleenciclopedia); dar Ministerul Anti-culturii, da! (a. l. º.) <br>
* Furtuna de la mare a scos la ivealã, pe lîngã cinismul primarului Mazãre ºi patetismul lui Cãtãlin Radu Tãnase, adîncurile turistice ale Mãrii Negre (din zona Neptun): multe mucuri de þigãri ºi la fel de multe dopuri (probabil necîºtigãtoare) de Fanta ºi Coca-Cola (melcii ºi scoicile mari sînt de la sine înþelese). (I. P.)

* Am fost la Tirana, de unde am venit, printre altele, cu douã mici "ºocuri culturale": 1) acolo þigãrile de contrabandã sînt mai scumpe decît cele vîndute oficial, pentru cã sînt mai bune; 2) aeroportul din Tirana se numeºte "Maica Tereza". În rest, vã asigur cã ºi acolo se construieºte capitalismul pe ruinele comunismului. Numai cã - ah, capra vecinului! - ruinele lor sînt mai multe ºi mai mari. (M. V.)

* Maria Cioncan, cea mai surprinzãtoare medaliatã cu bronz la Olimpiadã, ºi-a dedicat performanþa antrenorului ei ºi soþiei acestuia, "care mi-a fost ca o mamã". Antrenorul, domnul ªtefan Beregszaszy (al cãrui nume îl aºtern cu plãcere ºi, mai ales, cu grija de a-l fi scris corect...), a primit imediat dupã cursã, la Atena, un telefon din Hunedoara, de la pensiunea "Ileana", care le garanta de acum înainte, lui ºi elevei sale, o masã zilnicã pe gratis! Poftã bunã! Jo etvagyat! (R. C.)


CUM AR VENI,
ISTORIA FACE UN PAS ÎNAPOI?
AR FI O PROSTIE!

* Un nume straniu, al semnatarului coloanei sonore, pe genericul unui documentar despre Alejo Carpentier, difuzat nu de mult pe TV5: Lenin de Los Reyes. Cum ar veni, Lenin al regilor. (D. S.)

* La 60 de ani de la eliberarea Parisului, pe BBC un istoric englez spune de ce le este atît de dragã francezilor aceastã zi, mult mai dragã decît debarcarea din Normandia: pot sã spunã cã Parisul a fost eliberat de francezi. ªi asta, adaugã zîmbind maliþios, fãrã sã distorsioneze foarte mult istoria. (C. G.)

* La rubrica sa sãptãmînalã din Jurnalul naþional, Dorin Tudoran îi aduce un omagiu vibrant lui Czeslaw Milosz, reamintind celebrul schimb de replici dintre Papa Ioan Paul al II-lea ºi scriitorul polonez: "În poezia dumneavoastrã, faceþi doi paºi înainte ºi unul înapoi" - remarcase Suveranul Pontif. "Sfinte Pãrinte - a rãspuns cel care s-a luptat ca nimeni altul cu suveranele poncife ale gîndirii - cum aº putea proceda altfel în acest secol?" (R. C.)

* Fenomenal modul în care funcþioneazã site-ul CFR: este deja pentru a doua oarã într-un an cînd iau "þeapã" planificînd o cãlãtorie dupã datele oferite de www.infofer.ro. "Pãi ce, vã luaþi dupã ãia?", mi-a spus casiera la ghiºeul de bilete. Chiar aºa, nu vã mai luaþi! Ar fi o prostie! (M. M.)

Cu ochii-n 3,14