|
Post by GAZETAR on Sept 17, 2004 13:09:20 GMT 2
S-a refacut tripleta care a inceput sezonul Staicu, Badea si Rednic conduc Universitatea Geolgau a fost antrenor luni, marti a fost ziua cuplului Iovan-Boldici, iar miercuri, la meciul cu Armata, a stat pe banca Eugen Neagoe. Nici unul dintre acestia nu a apucat insa sa conduca echipa intr-un meci oficial, deoarece al patrulea antrenor in tot atitea zile la Universitatea a fost Mircea Rednic. Sustinut de suporteri „pina in pinzele albe“ (expresie consacrata la inceputul saptaminii de penultimul patron al clubului), Rednic a promis la plecare ca va reveni in Banie. Intoarcerea „Puriului“ s-a petrecut insa mai repede decit si-ar fi imaginat cel mai fervent sustinator al antrenorului, la numai trei zile dupa ce acesta isi lua la revedere de la fotbalisti si suporteri. Mai intii, ieri-dimineata, la ora 10.00, Dinel Staicu a redevenit patron al Universitatii Craiova, dupa ce Mititelu nu i-a virat doua milioane de dolari in termenul prevazut de contractul incheiat luni dimineata. Imediat, Staicu a transferat toate activele clubului pe alta societate si Mititelu a devenit istorie pentru Universitatea. „Credeam ca am dat echipa pe miine bune, dar m-am inselat. Sper sa refacem imaginea negativa creata in jurul Universitatii prin performanta, iar asta inseamna sa cistigam cu 3-2 dupa ce sintem condusi cu 2-0“, a spus Staicu.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 17, 2004 13:16:01 GMT 2
ARUNCAÞI CU PIETRE! A MAI RÃMAS ALTCEVA DE FÃCUT? de EMIL HOSSU-Longin Am aflat, în sfârºit, cine e duºmanul Universitãþii! S-a demascat, ºo pe el ºi fuga cu el la “cremenal”! A îndrãznit sã scoatã câteva milioane de euro, sã le punã pe masa roºie a lui Staicu, a convins singurul om capabil sã scoatã echipa din groapã (e vorba de Piþurcã) ºi ce a obþinut în schimb? Mãscãri pe gardul casei, caterincã prin ziare, lãturi verbale de la cel mai sinistru personaj din istoria Craiovei ºi “mulþumiri” de la jucãtori! Domnul Njock a dat interviu la ziar ºi s-a plâns cã va trebui sã cerºeascã prin intersecþii! “Briliantul” Frunzã, în loc sã-ºi facã cruce ºi sã mulþumeascã lui Dumnezeu cã a apucat sã poarte tricoul Universitãþii, ºi-a gãsit vocaþii de umorist! Bãi, bãiatule, încã ai urme de cãrbune în buletin ºi sub unghii, chiar tu te-ai gãsit sã faci miºto? Mai lipseºte sã se urce la tribunã Rubenilson ºi cu Gane ºi sã deplângã soarta ingratã a Universitãþii, intratã pe mâna unui om care ºi-a propus sã o distrugã! De parcã a mai rãmas ceva de distrus! Trebuie comandat urgent un sondaj de opinie cu tema: “Adrian Mititelu, inamicul public al Craiovei?”, la care sã rãspundã Borcea, George Ilinca, George Pãunescu, Florin Marin, Pinalti, Sechelariu, Dinu ºi alþi maeºtri ai prãbuºirilor fãrã cascã de protecþie. Eventual ºi un simpozion, la Podari, unde Dinel Staicu sã-l înfiereze proletar ºi sã-l cond**ne la ore de muncã în folosul comunitãþii, în locul lui Mitriþã la “tortul miresei”!
|
|
|
Post by Gazetar on Sept 20, 2004 8:22:52 GMT 2
Stiinta a pierdut previzibil meciul cu FC National Nici nu ne asteptam la altceva • Cosmin STAICU
Universitatea Craiova avea in fata liderului campionatului „sansa porcului de Craciun“. Nici indisponibilitatile n-au fost putine, Rednic neputindu-se baza pe Plesan, Moti, Borbely, Murgan, Bastina, iar Daouda a jucat „intr-un picior“. Problema omogenitatii nu se punea nici la echipa lui Olaroiu, care a avut de „implantat“ patru jucatori straini in formula de baza, dar in conditiile in care atmosfera linistita din Parcul cu Platani este ideala pentru orice inovatie. Pina la deschiderea scorului, de catre ex-craioveanul Ionut Savu, jocul a purtat amprenta echilibrului, dar faza prin care gazdele au „spart gheata“, cind stoperii craioveni au asistat neputinciosi la plonjonul lui I. Savu, a aratat de ce era o diferenta de 11 locuri intre cele doua echipe. Balaj s-a simtit si el dator sa sublinieze acest lucru si a oferit „bancarilor“ un penalti, la 1-0, desi, in prealabil, s-a vazut clar contactul dintre minge, deschisa la culoare, si mina nigerianului Abiodun. Cei doi capitani de echipa, Guso si Caramarin, au indreptat eroarea arbitrului, penaltiul raminind fara urmari, dar oltenii aveau totusi sa intre la cabine cu un handicap de doua goluri. Aceiasi jucatori au fost insa protagonistii fazei din minutul 45, cind bosniacul a primit unul dintre putinele goluri parabile de cind se afla la Universitatea. Rubenilson a ratat ocazia primei reprize, la 1-0 pentru gazde, sutind in Popa din situatie clara de gol. Dupa pauza, Buhus si Frunza au impulsionat atacurile Universitatii, dar ocaziile au aparut indeosebi in urma unor mingi aruncate spre Njock, camerunezul cistigind majoritatea duelurilor cu fundasii adversi. Tot uriasul atacant avea sa readuca speranta in sufletele celor 1.000 de suporteri craioveni prezenti la meci, inscriind cu un sut din careu dupa ce a fost servit execelent de Rubenilson, la o faza creata de Bundea. Forcingul alb-albastrilor n-a adus insa decit o ocazie de egalare, Njock sutind aiurea dupa ce il depasise excelent din preluare pe McKain. In schimb, Lita i-a „linistit“ pe cei care mai credeau in obtinerea unui punct de catre olteni, ducind scorul la 3-1 cu un sut plasat la vinclu. Universitatea a aratat simbata ca nu poate fi altceva decit ceea ce vrea patronul ei sa fie: o echipa profitabila care insa nu face performanta. Pentru ca nu poti sa-ti propui acest lucru cind cistigi peste trei milioane de dolari in tot atitea zile de pe urma echipei, dar te plingi ca ai platit 135.000 de dolari pentru transferuri. De aici si bilantul deplasarii in Cotroceni: echipa s-a miscat bine, dar nu a lasat impresia ca poate produce surpriza. Pentru ca astfel mai poate fi catalogata o victorie a Universitatii: surpriza!
-------------------------------------------------------------------------------- Antrenorul liderului si-a permis sa fie generos Olaroiu: „Am avut un meci foarte greu“<br>(C.S.)
La conferinta de presa, antrenorul gazdelor, Cosmin Olaroiu, a recunoscut ca se astepta ca scandalurile din ultima vreme de la Craiova sa afecteze jocul alb-albastrilor, dar replica acestora s-a dovedit peste asteptarile sale. „Cu tot acest scandal mediatizat de la Craiova, credeam ca jucatorii mei isi vor pierde usor concentrarea. Le-am atras atentia, pentru ca stiam ca jucatorii olteni se pot mobiliza dupa intoarcerea lui Rednic si vor juca cu o daruire fantastica, deoarece tin la antrenorul lor si vor sa demonstreze ca sint o echipa buna. Asa cum ma asteptam, am avut un joc foarte greu. Pentru noi este important ca am cistigat acest meci“, a afirmat tehnicianul gazdelor. Olaroiu nu a parut impresionat de contestatia depusa de olteni ca urmare a folosirii a sase jucatori straini de catre FC National: „M-am interesat inainte de meci la Liga si la Federatie si nu este o problema, asa ca nu ma tem ca vom pierde partida“.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 23, 2004 11:50:18 GMT 2
Universitatea nu a reusit sa cistige la „masa verde“ meciul cu FC National FRF nu a facut dreptate oltenilor • Daniel BISTRICEANU
Universitatea Craiova a pierdut, cu 1-3, meciul cu FC National disputat in Cotroceni, in etapa a saptea a Diviziei A. La sfirsitul acestei partide, oficialii olteni au contestat folosirea de catre echipa gazda a sase jucatori straini, desi regulamentul prevede doar cinci. Antrenorul „bancarilor“, Cosmin Olaroiu, a inceput partida de simbata trecuta cu patru straini, McKain,Twaite, Abiodun si Srhoj, l-a scos apoi pe Twaite, dar a mai introdus inca doi, Griffits ('72) si Mitrovici ('78). Contestatia depusa de olteni se bazeaza pe articolul 7, capitolul III, din Statutul si Regulamentul FRF, care precizeaza: „Echipele divizionare A pot utiliza in formatiile lor maximum cinci jucatori de cetatenie straina, in teren, pe toata durata meciului“. Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) a analizat ieri memoriul depus de Universitatea Craiova, care spera sa obtina victoria la „masa verde“, si a hotarit sa mentina rezultatul inregistrat pe teren, 3-1 pentru FC National. Presedintele Comisiei de Disciplina, Doru Viorel Ursu, a spus ca decizia de respingere a contestatiei a fost luata de toti membrii comisiei, cu exceptia lui Gheorghe Nedelescu, care s-a abtinut, deoarece este viceprimar al orasului Craiova. Presedintele Universitatii Craiova, Pavel Badea, a spus ca decizia FRF este injusta si ca gruparea pe care o conduce va face apel. „Aceasta hotarire este in detrimentul fotbalului romanesc, pentru ca echipele din campionatul intern vor putea utiliza cite opt jucatori straini intr-un singur meci. Daca antrenorul reprezentativei tricolore, Anghel Iordanescu, se plingea ca nu prea are de unde sa aleaga jucatori pentru echipa nationala, aria de cautare a selectionerului s-a micsorat si mai mult din cauza acestei decizii. Hotarirea pe care a luat-o in acest caz Comisiei de Disciplina ne determina sa mai cautam si noi inca trei jucatori straini. Oricum, vom face apel impotriva acestei decizii nedrepte si vom merge pina in pinzele albe“, a spus Pavel Badea.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 27, 2004 8:37:01 GMT 2
Media Universitatii: 0,85 puncte pe meci Va bateti joc de noi! • Cosmin STAICU
Desi era avertizat ca Universitatea este un vulcan gata sa erupa oricind, Rednic a acceptat provocarea de a prelua echipa in primavara aceasta. A riscat si mai mult vorbind despre lupta pentru titlu, in conditiile in care si obiectivul conducerii, calificarea in cupele europene, era unul adresat celor neobisnuiti cu atmosfera din Banie. Toata lumea a acceptat extravagantele antrenorului Universitatii, in speranta ca jucatorii se vor autodepasi sau de dragul unui titlu bun in ziar. Totusi, dupa ce a acceptat sa fie o marioneta in spectacolul jenant montat de Staicu si Mititelu si a dus echipa la -5 in clasamentul adevarului, Rednic este prea naiv daca mai spera ca lumea o sa-l tina in brate in continuare. Simbata seara, „campionii“ lui Rednic n-au iesit din tiparul cu care ne-au obisnuit in acest sezon. S-au chinuit 90 de minute sa ajunga la poarta unei echipe de pusti, dirijate excelent de Narcis Raducan. In prima repriza, ocaziile au fost scoase cu forcepsul, dar la una dintre ele Buhus, cel mai bun jucator al Universitatii in primele opt etape, a sutat cu stingul, Bogdan a respins, iar Rubenilson a marcat primul gol in alb-albastru. Rednic a recunoscut ca a mers prima repriza la „ciupeala“, pastrind trei fundasi pentru singurul virf al oaspetilor, Tanasa. Si totusi, cei trei stoperi ai „Puriului“ au fost ridiculizati de cvasi-debutantul atacant al lui Popovici, care a egalat in faza urmatoare, aducindu-ne aminte de acel 1-1 cu Otelul din primavara, cu Napoli si Cirtu pe cele doua banci tehnice. Prima jumatate a reprizei secunde n-a adus nici macar o ocazie la poarta lui Bogdan, spre dezamagirea si nedumerirea celor 1.000 de spectatori, care au infruntat ploaia pentru a fi alaturi de echipa. Pe final, impulsionati de actiunile lui Frunza pe partea stinga, craiovenii au ajuns de citeva ori in fata portii, dar Njock nu a nimerit poarta de la doi metri, de unde trebuie sa te intrebuintezi serios ca sa ratezi. Apoi, Vigariu s-a dovedit impotent in cele sase incercari ale sale de a suta pe spatiul portii, exasperind pe toata lumea. Craiova a ramas cu o singura victorie in opt etape, inregistrind unul dintre cele mai dezastruoase inceputuri de sezon din istorie, iar gindul fanilor se indreapta acum mai degraba spre evitarea retrogradarii decit spre obiectivele marete anuntate in urma cu doua luni.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 27, 2004 8:38:10 GMT 2
Rednic se gindeste din nou la demisie „Raminerea mea depinde de rezultatul de la Brasov“<br>(C.S.)
Imediat dupa meci, Rednic a pus esecul pe seama ratarilor din repriza secunda, acuzind din nou aceiasi jucatori pe care ii blameaza dupa fiecare joc, desi ii foloseste cu insistenta: Vigariu, Lutu etc. „Ce pot sa fac, sa bag eu mingea in poarta? Sint la limita si raminerea mea la echipa depinde de rezultatul de la Brasov“, a spus antrenorul Universitatii, anuntind astfel ca meciul cu Bacaul ar putea fi ultima sa aparitie pe „Ion Oblemenco“ in calitate de antrenor al Universitatii. Antrenorul a acuzat si conducerea clubului, considerind ciudata intirzierea platilor catre jucatori tocmai inaintea unui meci foarte important: „Jucatorii nu prea s-au concentrat la meci, saptamina aceasta. Sint surprins ca tocmai acum au fost intirzieri la plata contractelor“.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 27, 2004 14:01:07 GMT 2
CRAIOVA IN DESERT (TRAIAN UNGUREANU & T.R.U.)
Se spune ca Universitatea Craiova a fost candva un soare secundar si neoficial. Privea spre el toata lumea satula de lumina aprobata de la Bucuresti. Religia oficiala admitea pe atunci doar doua culte: Dinamo si Steaua. Craiova era prilejul unui al treilea: viu si ascuns, ilegal si pop..ar, singura credinta pornita de la o descoperire, nu de la lucrul dat.
Ce e in sertar va fi in parcare
Echipa s-a nascut in anii '70 si nu a incetat sa se nasca in urmatorii 20 de ani. Fondatorii (Strimbeanu, Circiumarescu) au fost urmati de primul erou al locului (Oblemenco). Din calcatura lui grea de om calare au pornit curand Marcu si Taralunga, iar vijelia lor cam necioplita a curatat locul pentru generatia perfecta: Balaci, Cirtu si restul poemului. La inceputul anilor '90, clasicii au inceput sa lase locul noii tinerimi (Craioveanu, Stinga), dar drumul s-a inchis deodata. Aparea, dezordonat si violent, fotbalul fara arbitru, joc dereglat si murdar, maidan si semetie stirba in buzunarul miliardarilor. Aproape in aceasi clipa se nastea mitul Craiovei astrale, legenda Universitatii la care au urmat cursuri de rezistenta si libertate multimile din stadioane.
Universitatea Craiova este singura echipa pe care am iubit-o (Ajax fiind mai degraba un salt istoric, nu a avut niciodata constitutia umana a unei echipe). N-am incetat sa tin cu Craiova dar, dupa 1990, am pus dragostea de Craiova intr-un sertar plin de fotografii, taieturi din ziare si alte mesaje pentru posteritate. Am ramas insa craiovean ca la 17 ani. Universitatea pe care o iubesc iese ziua in amiaza mare din sertar si joaca numai pentru mine. Geolgau si Ticleanu trec in iures pe langa Makelele si Zidane, Ungureanu si Negrila inving rasunator pe Del Piero si Nedved sub zidurile lui Lung. Ca antrenor al acestei echipe care zburda pe Bernabeu si dicteaza pe San Siro, stiu cateva lucruri pe care le-am tinut pana acum ascunse. Insa de cand Craiova a ajuns premiu in Finala Militienilor, asta nu se mai poate. Dinel Staicu (fost subofiter de militie) si Gigi Netoiu (fost capitan de contrainformatii, adica militian cu alt penaj) se bat pe Universitatea. Staicu si Netoiu se injura din toate milioanele lor de dolari, pusi deoparte din salarii de militian. Dinel si Gigi vor Craiova si unul din ei o va umfla. Universitatea va sta curand in parcarea vreunuia din ei, alaturi de balerine, Mercedesuri, conturi grase si gramatica slaba, chefuri turcesti si costume italienesti. Astrul craiovean va sfarai scurt si se va stinge in noroi. Dar e adevarat? A existat, inaintea Craiovei militienilor, Universitatea pop..ara? Raspunsul e incurcat. Si trebuie rostit.
Echipa clubului care n-a fost
Probabil ca Universitatea Craiova a fost cea mai buna echipa romaneasca de fotbal a ultimilor 50 de ani. Sunt gata sa explic, jucator cu jucator si meci cu meci, de ce Steaua a fost o colectie care n-a atins starea de capodopera si de ce Dinamo a fost mereu o echipa rigida din prea multa planificare de joc. Doar Universitatea a lasat, la mijlocul anilor '80, impresia unei echipe desavarsite. Cu un lot interminabil de mari valori si cu o coeziune de joc pe care o da numai constiinta de familie, Universitatea a fost in acele vremuri singurul produs natural intr-o epoca de fotbal trecut cu forta prin experimente politice. Echipa a fost cu adevarat un miracol si tocmai din aceasta stare de unicitate intr-un peisaj fara relief a pornit si marea problema a Craiovei. Ea poate fi rezumata in felul urmator: Universitatea Craiova a fost o valoare exceptionala, administrata prost sau deloc, inconjurata de un public sincer si naiv, confiscata de patriotism kitsch si, in cele din urma, sufocata de aceasta combinatie de elan si subcultura. Echipa a fost singurul lucru bun. In jurul ei, totul a fost de o calitate indoielnica sau de-a dreptul otravitor. Lipsita de sprijin din afara, o echipa poate juca, dar nu va deveni vreodata un club, o valoare stabila care rezista in timp si face scoala. O asemenea echipa e sortita sa dea atatea reprezentii cate ii stau in putere. Ea va lasa in urma amintirea unei exceptii inexplicabile, mai mult miracol decat opera, dovada a unei bogatii fabuloase, dar si a incompetentei care o inconjoara. Juve sau Real pot avea maine o echipa mai rea decat azi. Cluburile vor ramane insa puternice pentru ca ele sunt echipa zilei plus institutiile din jur: baza de pregatire, investitia in centrele de juniori, planul pe termen lung si sprijinul organizat al suporterilor. Universitatea n-a fost niciodata asa ceva.
Multimi in vid
Mai intai suporterii. Si de acasa si din restul tarii. Zeci, poate sute de mii de oameni in cautarea unui reper autentic au aflat repede ca "Stiinta" Craiova e punctul cautat. Intre cluburile romanesti doar Rapid si, intr-o masura mai mica, UTA, Petrolul, U Cluj si Poli Timisoara au mai provocat acest gen de adeziune civila. Craiova a devenit centrul unei pasiuni care sarbatorea de fapt existenta uneia din rarele valori neoficiale si contesta in acelasi timp ordinea frauduloasa a fotbalului de partid. Insa aceasta forma de sprijin nu avea cum sa treaca de simpatia privata. Ea era mai degraba o cura personala decat o cauza publica. Fiecare din noi, suporterii Craiovei, am folosit echipa pentru a intemeia o lume personala, o "disidenta" miniaturala si secreta. Suporterii au ramas asfel mereu la marginea echipei pe care o iubeau, totusi, cu totul altfel de ceea ce se intampla intre alti suporteri si echipele lor favorite. Aceasta absenta nu e vina directa a suporterilor. Fotbalul Romaniei comuniste nu ingaduia nici o forma de asociere nesupravegheata. Insa echipa a resimtit de buna seama absenta suporterilor ca grup autonom si prezenta lor doar in calitate de masa urlatoare, mereu disperata de vidul vietii din afara, mereu cerand echipei sa joace pentru a inlocui golul cu 90 de minute de vis.
Oltenia dezonorata
Suporterii au fost o masa emotionala si confuza, dar complici la degradarea echipei nu au fost. Acest rol funest a fost jucat de mica mitologie kitsch secretata de Adrian Paunescu, gigant de aleasa subcultura literara. Universitatea a fost adoptata fara cea mai marunta consultare de Paunescu si anexata esteticii CAP cu care mecanizatorul de versuri a manjit metodic, judet dupa judet. Paunescu e autorul celor doua formule neghioabe care pateaza si azi imaginea Universitatii: "Craiova Maxima" si "Campioana unei mari iubiri". Prima formula e esecul in doua cuvinte al unui demagog rudimentar. Universitatea a fost in realitate o Craiova Minima, echipa calcata in picioare si marginalizata de Dinamo Maximus si alte organe pe care le slujea Poeta Nullus, Adrian Stramosul Copilului Minune. A doua formula, Campioana unei mari iubiri, e un fals inca mai pervers. Suporterii Craiovei au primit prin aceste cuvinte dreptul de a face cadou echipei iubite victoria intr-un campionat fictiv, dupa ce aceeasi echipa a fost privata, in vazul, lumii, de dreptul de a castiga titlul in campionatul real. Aceasta invitatie la onanism sentimental a fost de fapt cheia culturii literare si publice in Romania regimului comunist, iar Adrian Paunescu maestrul ei fara rival. Cu mana pe manivela unui urias aparat de educatie kitsch, Paunescu si-a otravit contemporanii din toate puterile. Ba cu o istorie nationala de gang, ba cu muzica de pasune, ba cu propriile versuri nepavate si lungi ca soselele tarii. Craiova a devenit parte a acestui spectacol inapoiat, vedeta a doljismului de baraca promovat de Paunescu in locul traditiei istorice a Olteniei. Atingerea pasunista a lui Paunescu a fost singura forma de prezentare publica a echipei si asta nu avea cum sa faca bine Universitatii.
Universitatea intre militieni
La sfarsitul anilor '80, vegheata neputincios de propriii suporteri si imbalsamata in propaganda versificata a lui Paunescu, marea echipa a Craiovei trecuse, de fapt, prin tratamentul aplicat automat oricarei valori publice in tara Cantarii Romaniei, Cincinalului in 4 ani si jumatate si Codului Eticii si Echitatii Socialiste. Acest proces de denaturare presupunea directivele explicite de partid, dar si baia de subcultura nationala peste care trona Paunescu. El producea doua lucruri. Mai intai, suprimarea alternativei cu care amenintau valorile naturale, adica talentul individual si de grup. Apoi, o opinie publica reeducata adanc de un nationalism resentimentar si de un colectivism atroce. Aceasta schema aplicata fara incetare explica de ce am inregistrat atatea precocitati artistice, sportive, literare care s-au topit, cu rare exceptii, in provincialism. Tot de aici putem intelege de ce anume a iesit crema opiniei publice romanesti atat de nepregatita din comunism si de ce a fost ea manevrata atat de usor in lupta politica de dupa 1989. Universitatea Craiova a fost un caz marunt, dar fidel pana la cel mai mic detaliu. Echipa a scaparat, a atras dragostea unei multimi care a stiut din instinct ca are in fata ceva pretios, a fost invaluita de emisarii programului national de recuperare patriotica si s-a stins sub privirile unui public demult prostit de propaganda.
Netoiu si Staicu se bat azi pe mostenirea lor de drept. Craiova a fost o valoare uluitoare, a trecut apoi intr-un mit pasiv si revine acum sub centironul militiei miliardare.
|
|
|
Post by GAZETAR on Sept 28, 2004 9:05:31 GMT 2
Acuzind dezinteresul pentru performanta Rednic a plecat de la Craiova Eugen Neagoe va fi antrenor interimar pina la meciul cu FC Brasov (C.S., D.B.)
Sase victorii, noua egaluri si cinci infringeri, acesta este bilantul lui Mircea Rednic la Universitatea. Dupa un retur destul de bun, in care am sperat la un moment dat la cupele europene, „Puriul“ ne-a cistigat inimile vorbind despre titlu, despre o concurenta reala cu echipele bucurestene. Asa cum multi se asteptau, lui Rednic nu i-a iesit pasenta. Jucatorii l-au birfit, presedintele l-a parasit cu scandal, patronul nu i-a spus nimic cind a vindut echipa. A vrut sa renunte dupa umilinta din Ghencea, 0-5 cu Steaua, a fost demis de Mititelu in perioada cind acesta s-a crezut stapin pe club, dar a revenit de fiecare data. Nu a mai rezistat insa cind nu si-a mai simtit cel mai puternic aliat, publicul, alaturi de el. „Nu am fost sprijinit asa cum trebuia ca sa fac performanta. Am avut doar suporterii linga mine in toata aceasta perioada si tin sa le multumesc“, a spus Rednic la ultima conferinta de presa sustinuta la clubul craiovean. Rednic a acuzat lipsa fondurilor pentru transferuri: „Chiar daca iei un jucator de valoare liber de contract, trebuie sa ii platesti un salariu mare, iar acest lucru nu se poate la Craiova“.
Cu sarcasm, l-a propus pe Badea Rednic nu a dorit sa plece cu scandal de la Universitatea, motivindu-si demisia prin prisma rezultatelor nefavorabile: „Nu sint de vina nici jucatorii, nici patronul, nici presedintele, ci numai eu“. La rezilierea intelegerii cu Universitatea, Rednic nu a solicitat decit banii oferiti din propriul buzunar jucatorilor pentru victoria cu CFR Cluj, „ca nu este echipa mea“, renuntind in schimb la cei 60.000 de dolari pe care-i mai avea de primit din contract, „ca sa vada si Mititelu ca nu ma cramponam de suma aceasta daca plecam“. Cu o tenta vizibila de sarcasm, fostul tehnician a propus si un inlocuitor: presedintele Pavel Badea. „Viitorul antrenor trebuie sa fie de aici, sa cunoasca lotul, sa cunoasca grupurile de interese. Eu spun ca Badea ar fi cel mai potrivit, deoarece are calitati de antrenor, nu de presedinte“, a pledat Rednic, cu un zimbet in coltul gurii, cauza lui Pavel Badea. Actualul presedinte nu a remarcat ironia si a raspuns fericit: „Ii multumesc lui Mircea pentru ca m-a propus, dar trebuie sa discut cu domnul Staicu acest aspect“. Pe tot parcursul conferintei de presa, Badea si Rednic nu s-au privit, iar cind au iesit din sala au afisat zimbete de complezenta. Toata conferinta de presa de ieri a fost de fapt un circ ieftin, o piesa de teatru cu doi actori si un figurant, purtatorul de cuvint Nicu Dolea, iar majoritatea spectatorilor (ziaristii) au pierdut degeaba trei ore prin sediul clubului, pentru a asista la o mascarada. De altfel, la sfirsit, cind a fost intrebat daca va reveni la Craiova, Rednic nu a mai rezistat si a raspuns: „Poate peste 20 de ani, cind se va lasa Badea de...“
Eugen Neagoe, antrenor interimar Tehnicianul echipei-satelit a Universitatii Craiova, Eugen Neagoe, va ocupa functia de antrenor interimar al echipei alb-albastre, cel putin pina la meciul cu FC Brasov, care se va disputa la sfirsitul acestei saptamini. Presedintele Universitatii, Pavel Badea, i-a propus lui Dinel Staicu trei nume pentru ocuparea postului de antrenor, Victor Piturca, Ionut Popa si Basarab Panduru, dar patronul gruparii craiovene nu a fost de acord cu angajarea nici unuia dintre acestia. Staicu i-a solicitat lui Badea sa preia postul de tehnician principal, dar, pentru ca presedintele Universitatii a refuzat, l-a numit antrenor interimar pe Eugen Neagoe. „Geana“ a mai antrenat echipa alb-albastra pentru o zi, in urma cu doua saptamini, dupa ce tehnicienii Stefan Iovan si Gabriel Boldici au plecat, deoarece Adrian Mititelu a renuntat la clubul craiovean.
|
|
|
Post by Gazetar on Sept 29, 2004 9:28:51 GMT 2
Când a spus Rednic “La revedere” de EMIL HOSSU-LONGIN Practic, mandatul lui Mircea Rednic la Craiova s-a încheiat în returul campionatului trecut, o datã cu meciul Universitatea – Rapid. Dupã victoria detaºatã în faþa fostei sale echipe, Rednic s-a simþit dator sã-i dea o dedicaþie specialã fostului sãu patron, George Copos. N-a fost de ajuns rãzbunarea de pe teren, n-a fost suficientã corecþia pe care i-a aplicat-o lui Dan Petrescu ºi nici sãgeata înfiptã în pieptul de aramã al lui Giovani Becali. “Principalul” Craiovei ºi-a forþat norocul. “Ce bine îmi pare cã ai luat þeapã!”, a fredonat “Puriul”, spre deliciul televiziunilor prezente! A fost cântecul de lebãdã al antrenorului care se visa campion cu Universitatea. Pânã la sfârºitul campionatului, parcursul echipei sale a devenit o lungã ºi plictisitoare serie de meciuri la sfârºitul cãreia distanþa faþã de podium a crescut cât Greuceanu în doi ani. În varã, în voiajul austriac, la meciurile cu ospãtari, excursioniºti ºi cabanieri, Craiova a adunat cei mai anoºti jucãtori din istoria ei. Dupã eºecurile rãsunãtoare înregistrate la Bacãu ºi Rapid cu jucãtorii ilegali de fotbal Nivaldo, Makinwa, Alcani, Bisconti, Burke, Savici ºi Muzinga, maestrul implanturilor sinistre ºi-a fãcut mâna ºi în Bãnie. Cel care râdea de Njock ºi-l fãcea de râs prin conferinþe de presã i-a curãþat pe Papurã ºi pe Luþu, aducându-i pe Nkoy, Hoban ºi alþi nouã bãieþi asemãnãtori. Dupã ce a înregimentat o echipã întreagã care a fãcut figuraþie, antrenorul i-a reproºat lui Pavel Badea cã n-are omogenitate la echipã! Nu ghinionul e de vinã pentru lipsa de rezultate a Craiovei, dupã cum nu arbitrii, masoneria, încãlzirea planetei sau poluarea pot fi trase la rãspundere pentru pasivul de la adevãr. Universitatea e în crizã, joacã mizerabil, ocupã o poziþie retrogradabilã ºi a ajuns la “performanþa” de a avea spectatori acasã cam cât Sportul Studenþesc la un meci cu Farul. Când îþi mobilezi apartamentul cu marfã luatã de la second-hand, nu te plângi musafirilor cã scârþâie canapeaua. Rednic a pierdut la Craiova pe mâna lui ºi pe picioarele jucãtorilor aduºi de el. Punct. În loc sã vorbeascã o orã la conferinþa de presã, mai bine spunea simplu: “N-am reuºit, plec”. Ca sã lase loc de “Bunã ziua”.
|
|
Foxy
Junior
Posts: 6
|
Post by Foxy on Oct 4, 2004 15:56:10 GMT 2
Dupa mine, LINGAU' de BADEA, l-a facut pe Rednic, bine la indicatiile lu Ceausescu junior(Dinel I-ul), e o cloaca imensa la Craiova in fotbal, nu ma mir ca cei cu capul pe umeri nu se baga sa investeasca acolo. Ultimul meci cistigara cu 3-1, brusc se transformara in fotbalisti, sau e BADEA, LINGAUL cel mai mare antrenor pe care l-a avut Craiova pina acum. Parerea mea e ca niciodata nu va mai fi Craiova ce a fost in fotbalul romanesc. Asta e vorba unui alt impatimit al acestei formatii, nu avem decit sa tinem in continuare cu ei,asta e virus.
foxy
|
|
|
Post by Florian Ciobanu on Nov 23, 2004 12:06:36 GMT 2
GdS 23.11.04 Gheorghe Nedelescu este increzator in viitorul Stiintei „Consiliul local poate finanta Universitatea“<br>In prezent, primaria detine 98,9% din actiunile clubului din Banie
• Ion JIANU
- Inteleg ca veti fi presedintele Consiliului de Administratie al clubului Universitatea... - Primarul Solomon m-a nominalizat pentru aceasta functie, dar ultimul cuvint, adica aprobarea propriu-zisa, il are consiliul local. - Staicu a cumparat pachetul majoritar al Universitatii cu o suma sub un milion de euro, iar acum pretinde vreo sase milioane de euro. Cum comentati ? - Consiliul Local Craiova nu poate, deocamdata, comenta aceasta problema. Consiliul local a inceput insa aceasta actiune in mod profesionist, adica s-a comandat un audit in acest sens. Aceasta lucrare complexa va arata clar toate cheltuielile de la Universitatea. Pina atunci, orice comentariu este de prisos. - Totusi, Staicu a facut aceste solicitari? - Da, a fost o asemenea solicitare. Asta nu inseamna ca asa se va si intimpla. - Ce se va intimpla pe 25 noiembrie, data la care consiliul local va analiza problema clubului Universitatea ? - Joi, consiliul local va fi informat de situatia aparuta dupa diminuarea capitalului social de domnul Staicu, prin care consiliul local a devenit actionar majoritar, cu 98,9 %. Votul consilierilor va decide daca, in perioada urmatoare, consiliul local isi va indeplini mandatul de actionar majoritar al clubului de fotbal Universitatea. - Bugetul pe 2005 al consiliului local va putea asigura legal finantarea Universitatii, inclusiv contractele jucatorilor? - Consiliul local poate legal sa asigure si contractele jucatorilor. Eu zic insa sa discutam aceaste probleme dupa votul consilierilor. - Universitatea mai are programate doua partide oficiale din acest sezon, deplasari la Galati (ultima etapa a turului) si Pitesti (returul sferturilor de finala). Inteleg ca Staicu imprumuta cu bani primaria pentru acest sfirsit de sezon... - Exprimarea dumneavoastra nu este cea potrivita. Domnul Staicu asigura in continuare finantarea echipei pentru aceste doua meciuri, deoarece consililul local nu are bani alocati in bugetul pe 2004 pentru Universitatea. - Dupa meciul pierdut cu Dinamo, Badea a lasat sa se inteleaga ca se retrage... - Noaptea este un sfetnic bun! Am vorbit cu Badea astazi (ieri - n.r.) si mi-a spus ca declaratiile lui au inceput cu cuvintul „probabil“... Eu as vrea ca Badea sa ramina alaturi de noi acum, dar si in viitor.
|
|
|
Post by Florin Ciobanu on Nov 25, 2004 9:39:11 GMT 2
Printr-o conjunctura a rezultatelor Universitatea ar putea fi „lanterna rosie“ a turului! (I.J.)
Universitatea Craiova se situeaza pe penultimul loc, cu 13 puncte (din 14 partide), iar ultima clasata, „Poli“ Timisoara, are 11 puncte din 13 meciuri disputate. Timisorenii mai au de jucat doua partide din acest tur de campionat, ambele acasa: cu Steaua (duminica, ultima etapa a turului) si cu Sportul Studentesc (duminica viitoare, 5 decembrie, restanta din etapa a 13-a). Daca oltenii pierd la Galati, iar timisorenii obtin trei puncte din cele doua meciuri acasa, atunci Universitatea coboara pe locul 16! Este doar o probabilitate, o situatie ipotetica. Din cite ne amintim, Universitatea - din anul promovarii in Divizia A (1964) si pina in prezent - nu a incheiat niciodata turul campionatului pe ultimul loc! Comentariile sint de prisos... -------------------------------------------------------------------------------- Pentru 11.000 de bilete vindute la meciul cu Dinamo Clubul a incasat 18.000 de dolari (C.S.)
Pentru partida cu Dinamo, clubul Universitatea a vindut aproximativ 11.000 de bilete la pretul de 50.000 de lei, incasarile situindu-se in jurul sumei de 18.000 de dolari. Acesti bani, care erau destinati jucatorilor in cazul in care ar fi cistigat in fata „ciinilor“, au intrat in contul clubului. Suporterii dinamovisti au beneficiat de intrare gratuita, conform reciprocitatii de 400 de bilete dintre cluburi, dar au lasat in urma o paguba de 30 de scaune rupte. Universitatea va solicita insa despagubiri pentru 90 de scaune, dinamovistii neachitind nici pina in prezent contravaloarea a 60 de scaune distruse de fanii „ciinilor“ la meciul de anul trecut.
|
|
|
Post by Florian Ciobanu on Nov 26, 2004 11:23:04 GMT 2
f..tsal, Memorialul „Zoltan Crisan“<br>Meciurile programate in week-end (M.A.)
Sfirsitul acestei saptamini va aduce din nou multe meciuri de fotbal in sala, programate in cadrul Memorialului „Zoltan Crisan“, competitie organizata de AJF Dolj. Prima serie de partide va avea loc miine, dupa cum urmeaza: Oltana - AS International (ora 11.00), AS International - KO (11.45), DMD - Primordial (12.30), Amicii - Lotus (13.15), Juvetii 2004 - Rovine (14.00), Juvetii 2004 - Primordial (14.45), Molmat - Romulus (15.15), Tudival - Blue Boys (16.00), One Way - Promat (16.45), Balkan - Promat (17.30), Hentz II - Popeci (18.15), KO - Balkan (19.00), Athletic - Teca (19.45, AJF - Lucky Land (20.30). Duminca se vor mai disputa meciurile: Popeci - Oltana (ora 11.00), KO - Popeci (11.45), Balkan - One Way (12.30), DMD - One Way (13.15), Sale & Pepe - Hentz II (14.00), Oltana - Sale & Pepe (14.45), Hentz II - Rovine (15.30), Lucky Land - Amicii (16.15), Teca - Sporting Continental (17.00), Promat - AS International (17.45), Romulus - Athletic (18.30), Lotus - Molmat (19.15), Blue Boys - AJF (20.00).
|
|
|
Post by Gazetar on Nov 30, 2004 11:27:07 GMT 2
«Poºtaºu’» ºi “câinii” de EMIL HOSSU-LONGIN Un fular alb-albastru peste faþã, câteva sute de înjurãturi ºi 20.000 de huiduieli. Acesta e bilanþul trecerii lui Claudiu Niculescu prin Craiova care l-a iubit atât de mult. “Dacã mã urãsc atât, înseamnã cã m-au iubit”, a spus Niculescu ºi e singurul adevãr care i-a ieºit pe gurã, înainte ºi dupã meciul de duminicã seara. Comparaþia cu Figo e justificatã pânã la un punct. Dragã Claudiule, Figo a plecat de la Barcelona la Real pe bani mulþi ºi albi. Tu ai pãrãsit echipa care te-a apropiat de glorie ca un câine care muºcã mâna stãpânului. Nu te face cã nu înþelegi ce are lumea cu tine! Ai fãcut un pact mizerabil cu Neþoiu ºi ai plecat ca un laº, bãgând bani murdari în buzunarul celui care a nenorocit echipa asta. De-asta te huiduie lumea, de-asta eºti arãtat cu degetul ºi eºti singurul plecat care are parte de un asemenea tratament. Gabi Popescu, ªoavã, Luþu ºi toþi ceilalþi olteni care au pãrãsit în diferite epoci Bãnia n-au avut nici cea mai micã problemã. Tu ai dezertat ºi, la cinci minute de la sosirea în Bucureºti, erai deja câine pânã la moarte. Te-a surprins ce s-a întâmplat pe “Ion Oblemenco”? Te-a mirat cã «Poºtaºu’» a riscat câteva milioane de lei ºi câteva zeci de p..ane pe cârcã pentru a-þi mai reteza din aroganþã? “Nu credeam cã în România se poate întâmpla aºa ceva”, ai declarat zâmbind, dupã meci. Figo a pãþit-o acasã, în finala Campionatului European. Sunt sigur cã doar în faþa microfoanelor ai dat ochii peste cap ºi ai mimat frica. Dacã «Poºtaºu’» sau altcineva voia sã te loveascã, alegea orice alt moment, nu o reprezentaþie transmisã în direct de TVR 1, cã nu e nimeni nebun sã înfunde puºcãria pentru tine. Gestul suporterului oltean a fost infinit mai cuminte decât reacþia golãneascã a lui Mihalcea. Pânã la urmã, nu sunteþi voi de vinã. Spiritul de miliþian, de killer al ºoselelor, de pericol public ºi de javrã se impregneazã imediat dupã ce semnezi un contract cu gruparea reprezentatã de Borcea ºi Dãnilescu.
|
|
|
Post by Florian Ciobanu on Dec 3, 2004 15:52:36 GMT 2
Situaþia la nivelul conducerii grupãrii-fanion a Olteniei este în continuare neclarã. Abia luni reprezentanþii firmei BDO Conti Audit SA Bucureºti se vor afla în Craiova, pentru a lua la puricat actele de la club. O parte dintre fotbaliºtii “ªtiinþei” au plecat în vacanþã ºi nu cunosc cine o sã le achite contractele ºi eventualele prime, în retur. Viceprimarul Gheorghe Nedelescu le va fi ghid în Craiova angajaþilor firmei bucureºtene. “Luni o sã-i conduc pe cei de la audit la sediul clubului Universitatea, de pe Unirii 86, ºi o sã-i las în compania juristei ºi a contabilei de la FC Universitatea”, a declarat Nedelescu. Pânã a veni în Bãnie, reprezentanþii firmei bucureºtene s-au deplasat la sediul LPF, pentru a se lãmuri cu privire la drepturile de televizare de care va beneficia Universitatea în urmãtoarea perioadã. Sorin Caian a fost lãmurit de vicepreºedintele Ligii, Valentin Alexandru, cum se poate face predarea licenþei de la o societate la alta. “Noi sperãm ca în câteva zile reprezentanþii firmei sã termine verificãrile la sediul clubului, pentru a prezenta cât mai repede un raport Consiliului Local, în legãturã cu cele constatate. Dupã ce primarul Antonie Solomon o sã citeascã raportul celor de la audit, va decide dacã va convoca o ºedinþã extraordinarã a Consiliului Local, pentru a se aproba preluarea clubului de fotbal”, a conchis Nedelescu.
--------------------------------------------------------------------------------
Jucãtorii – contrariaþi <br> Înaintea partidei cu Dinamo, primarul Bãniei, Antonie Solomon, i-a catalogat pe fotbaliºtii Universitãþii drept mercenari ºi lipsiþi de valoare. El a agitat spiritele ºi acum, declarând cã ar putea aduce gratis gruparea FC Naþional la Craiova, ca sã evolueze pe “Ion Oblemenco”, dar l-a refuzat, totuºi, pe Gino Iorgulescu. Auzind aceste afirmaþii, mijlocaºul “ªtiinþei”, Zeno Bundea, a reacþionat imediat: “Nu se comparã suporterii Universitãþii cu cei din Cotroceni. Dacã FC Naþional o sã evolueze la Craiova, o sã joace cu stadionul gol, aici existã numai Universitatea, nici o altã echipã nu va fi înghiþitã de publicul oltean”. Internaþionalul “ªtiinþei”, Mihãiþã Pleºan, a fost ºi el contrariat de aceste afirmaþii: “Ar fi chiar culmea ca Primãria sã ia o echipã din Bucureºti, în loc sã ajute Universitatea”.
|
|